#bucăți de inimă

[anotheroneidk]

Uneori stau să mă gândesc ce este greșit la mine. Cu ce-am greșit vieții de îmi aduce în cale doar persoane care nu pot să mă iubească. Sau e doar vina mea? Că până la urmă eu îi aleg / atrag și ajung să iubesc cât pentru amândoi.

De ce nici măcar o firmitură de iubire nu pot "obține", deși eu dau pâinea întreagă, cu tot cu bucătărie...

E greșit că vreau să iubesc? Că îmi place să iubesc? Dar cât să o și fac când văd că abia primesc ceva înapoi?

"iubește, dar nu aștepta ceva în schimb"

N-am așteptat imposibilul... ci măcar câteva lucruri mici care să-mi arate că.. exist măcar în viața lor; contez puțin; nu sunt orice necunoscut...

Greșesc că ofer prea mult deși asta îmi place să fac? Așa iubesc eu. Intens.

Poate greșesc că am așteptări prea mici și nu plec la primul semn, ci aștept cu gândul că omul ăla o să vadă... cândva... câte am făcut pentru el.

Dar am rămas cu așteptatul și cu multe bucăți din inima date pe... nimic, din contră -suferință-.

M-am ales cu o inimă mai goală, cu un suflet care tânjea după o fărâmă de iubire, un corp mai rece... și veșnica întrebare:

Cu ce am greșit?

[nparadox]

Arcade

O inimă ruptă în mii și mii de bucăți e tot ce mi-a rămas. Vorbim despre inima mea. Încă sunt în proces de a lipi bucată cu bucată și să o reconstruiesc. Am pierdut câteva bucăți pe drumul spre chiria mea, în avion, pe drumul spre casă.

Mintea mea e ca pe un teren străin acum, mă simt ciudat și obosit. Nu îmi e frică de mine, de gândurile mele, deși atunci când sunt singur și e liniște, în mintea mea nu e liniște absolut deloc.

Îmi e frică de faptul că am cheltuit tot ce agonisit în anii aceștia cât m-am maturizat, cât am crescut, cât am adunat, experiență cu experiență. Mai ales că sunt un om care dă tot, absolut tot ce are. Îmi e frică de ideea că nu mai am nimic înmagazinat în cufărul meu. Putere, dragoste, răbdare, curaj. Mai descopăr din când în când că mai am ceva resurse acolo, dar parcă am nevoie de un calculator cuantic să le ating.

Inima mea e în reconstrucție, la fel și încrederea în mine, dar și imaginea mea. Sunt într-un proces continuu de a deveni un om mai bun, dar procesul acesta e pornit de foarte mult timp. Motivul inițial a rămas acolo, priroitatea pentru mine. Chiar dacă s-a întâmplat să ajung pe locul doi, pe locul trei, am continuat procesul. Învățând și singur, dar și pe parcursul unei călătorii.

Îmi dau seama că eu uneori, prin natura mea îmi fac rău și vreau să mă schimb și nu mă sfiesc să cer ajutor, ceea ce și fac și am făcut.

Încerc să mă fac auzit, fiindcă știu sigur că nu am fost nici eu auzit sau ascultat. Cu siguranță nici eu nu am ascultat când trebuia să ascult. Încerc să îi fac pe cei din jurul meu că se simt auziți, ascultați și înțeleși. Am făcut asta de foarte mult timp și mi-am dat seama că mai degrabă îi ajut pe cei din jur să se simtă auziți. Când a fost vorba de mine, treptat nu am mai ținut ritmul și am devenit doar receptor. Să aud, dar și să ascult.

Cum că observ că mă vindec, învăț că eu am puterea de a alege și de a schimba. Nu rămân în cicluri care nu mă ajută, dar nici nu aș vrea să ofer șansa cuiva să mă arunce într-un asemenea ciclu.  

Și înainte de toate, sunt mult mai mult decât suficient. Mult mai mult decât orice bare minimum.

[quellichesognano]

Mi-a sărit o așchie-n inimă și nu pot s-o mai scot De când ți-am cuprins buzele-ntr-o amară sărutare Mii de ținte înlemnite mi-au străpuns trupul firav Vreau s-o alung, dar mângâierea ta alină orice durere Pentru câteva secunde cât încă mai e dulce Și după simt din nou cum mi se frânge inima-n bucăți.

[inactivv]

Dăruirea.

Se spune că, atunci când întâlnești un om, îți oferi o parte din inimă, iar partea lipsă este completată de o parte din inima lui, astfel fiind creat un echilibru perfect. Doar că, nu întotdeauna acest echilibru se creează. După ce oferi, aștepți să primești ceva la schimb. Dar asta nu se întâmplă mereu. Mi-am oferit inima. În zeci, poate sute de bucăți, doar că nu mereu am primit ceva la schimb. Iar asta se simte. În felul ăsta, am completat sufletele persoanelor din jur, dar al meu, s-a golit.

[zusplace]

Tot ce mi-a rămas

Am doar un gând bun, Din inimă am să ți-l spun Pe coroana dintâi, Ne-am pus trup

Peisaj pragmatic acum Contemplând la ce și cum, Privind în gol, pentru toate Ne-am deschis ca la carte

Val de moment, turbulent Acum că toate au sens, Din bucăți lipești, lent Ne-am scurs frecvent

Loc de lumină, în capăt Pentru suflet în scăpare, Feriți și de dureri Ne-am găsit, alinare

[andreea31h]

Îmi mor oamenii care m-au iubit dinainte să mă nasc și simt că mor și eu, odată cu ei. Îmi iau amintirile, vocile lor care mă linișteau mereu și îmi rup bucăți din inimă. Credeam că sunt bine, dar doar încerc să-i mint pe ceilalți și pe mine, când, de fapt, sunt distrusă pe dinăuntru. Poate peste 5 ani voi regreta că am ales să nu mă vadă înainte de moarte, dar știu că pentru copilul acela maturizat dramatic de devreme, care nu mai putea conduce din cauza plânsului, a fost, pe moment, o barieră de protecție. Nu sunt supărată pe acea fetiță care era aproape să se prăbușească, dar ea îi încuraja pe alții. Doar îi ținea de mână, cuvinte nu mai avea. Nu m-a pregătit nimeni despre asta. Nu m-au învățat la școală cum ar trebui să-ți anunți mama că tatăl ei a plecat din această lume. Și nici cum să ai grijă de toate fără să te neglijezi pe tine. Nu, momentan nu sunt bine. Dar știu că voi fi cândva.

9.10.2021

[deea-31]

Azi am fost întrebată "de ce sunt așa? " , am spus că nu știu despre ce vorbește,

" te porți de parcă nu ai suflet, de parcă în loc de inimă tu cari după tine o bucată de piatră rece și tare "

Ai dreptate poate că în fiecare zi port o piatră în loc de inimă....

Era o minciună, inima mea e acolo sau mă rog ce a mai rămas din ea, am ascuns-o, departe de ochi curioșilor, stă bine acolo, nimeni nu o vede, nimeni nu o atinge deci nimeni nu o rănește, cei care au apucat să o vadă au fost lacomi și au rupt bucăți din ea... Lăsându-mă pe mine cu gustul amar al dezamăgirii ....

[arhitectul]

cadavrul tău

sub candelabrul meu

povești nedigerate,

afecțiuni neîncadrate medical la timp

și 3 ochi în 4 colțuri de cameră.

așa m-am îndrăgostit de tine

pe timp de secetă în inimă

când circulația periferică era la pământ

și frigul mă scutura în fiecare noapte.

așa te-ai îndrăgostit de mine

când trupul meu a rupt bucăți din al tău

și te-am crucificat

ca să te aștern pe hârtie,

nemuritoare.

@arhitectul

[pentrucaiubimm]

Nu orice femeie poate fi înlocuită. Unele sunt odată-n viață. Dacă găsești o femeie care are o inimă bună, te tratează bine, te face una din prioritățile ei, face lucruri pentru tine și familia ta, toate fără a fi solicitată, trebuie să înțelegi faptul că aceea femeie trebuie prețuită. Tot ce face pentru tine este din pură bunătate, considerație și dragoste. Dacă vreodată vei fi atât de prost încât să o pierzi, pentru că tu crezi că poate să fie înlocuită, să știi că tu ești cel care pierde, nu ea. Ea va găsi pe cineva care să o respecte, să o iubească și să o aprecieze exact așa cum merită. În timp ce tu, îți vei petrece tot restul vieții încercând să găsești bucăți din ea în orice altă femeie pe care o întâlnești, sperând că o să te facă să te simți exact cum te făcea ea.

[insecure-star]

Debusolată

M-am pierdut de mine încet și tu nu ai mai fost acolo să mă prinzi când am căzut, adânc, în liniște, neprevăzut. Cât să mă mai fi salvat? Era timpul să mă desprind și de tine, lent și dureros, de parcă un cuțit mi-ar fi adâncit în inimă și s-ar mișca la nesfârșit. Sunt obosită și acum mi-e atât de frică, pentru că nu mă mai agăț de tine și rămân singură în întuneric. Și mă sufoc și nu mai știe nimeni și când noaptea mor încet, câte puțin, parcă simt cum se desprind bucăți din mine și se transformă în praf.

Salvează-mă din nou! De mine...

[novemberaineyes]

Stimați utilizatori de Facebook,

Sunt eu, LIKE, mă știți, doar stați toată ziua cu deștu’ pe mine! Pentru că se poartă scrisorile deschise (mai ales în România, dăăăă! :mrgreen: ) , m-am aruncat asupra tastaturii și o să vă scriu tot. Vreau să știți că nu vă mai suport și că vă UNLIKE din toată inima mea! Mi-a ajuns. Sunteți 1.49 miliarde și mă trageți prin cur în fiecare zi, iar eu sunt doar unul. Și sufăr. Pentru că m-ați transformat într-o curvă. Când mă uit în oglindă, zici că-s în Twin Peaks: nu mă mai văd pe mine, văd un ciudat schimonosit de ipocrizie. Nu mai însemn de mult doar că vă place ceva, mi-ați atașat 1.000 de sensuri, care de care mai ciudate și mai perverse. Iată doar câteva:

LIKE-ul LAȘ. O mămică își afișează pe wall-uleț copilașul urâțel cu spumițe. N-aveți curajul să ziceți “Frate, îmi pare rău, e bocciu”, dar nici nu vă vine să comentați cu “Splendid, seamănă cu mă-sa!” sau cu “Ține-i flumosu’ lu’ mama?”. Ce faceți, în loc de asta? Exact. Ca niște lași ce sunteți, dați LIKE, ca să nu cumva să se-nțeleagă că urâțelul nu vi s-a părut o superbitate. UNLIKE!

LIKE-ul PASIV AGRESIV. X îl jignește pe Y, cu care ați fost prieten sau chiar mai sunteți. Vă curg balele de poftă, bine că nu sunteți însărcinați, că ar trebui să trimiteți pe cineva la 3 noaptea, să vă cumpere jigniri. Cu 7 mâini l-ați bălăcări și voi pe Y, doar că vă lipsesc coițele. Și atunci dați un LIKE pasiv-agresiv la jignirile pe care le-au postat ăia mai curajoși. Știți că sunteți jalnici, nu? Nu că ăia care îl porcăiesc p-ăla pe față ar fi mai breji. BIG UNLIKE!

LIKE-ul TROFEU. Ăsta iese în evidență de-abia când vă duceți și anunțați pompos pe câte cineva: “Îmi plăcea de tine, dar, pentru postarea asta, astăzi ai de la mine un mare-mare UNLIKE. N-o să te mai citesc!”. Nenorocire! Nefericitul tocmai a aflat că deținea marele trofeu “LIKE-ul din grădină” și l-a pierdut brusc. E crud să i-l retrageți astfel. UNLIKE!

LIKE-ul PROFESIONAL. O detestați pe Elena Udrea, dar sunteți ziarist și vreți să știți tot ce scrie, așa că îi dați LIKE. Pot să înțeleg asta, dar asta tot mă simt terfelit. Mi-a povestit limba lui Theodor Baconschi că la fel de oribil s-a simțit și ea, când a fost plimbată din interes printre fesele Doamnei. UNLIKE!

LIKE-ul DE MENTENANȚĂ. Vreți să nu vă dispară din feed vreun prieten, să vi-l mențină Facebook-ul în atenție. Intrați repede pe wall-ul lui și dați un LIKE la întâmplare. Nimeriți fix peste anunțul că a trecut de la “married” la “it’s complicated”. UNLIKE!

LIKE-ul IMPOSTOR. E bine să vadă frenzii că sunteți cult. Un LIKE pe pagina volumului Piirustus historiasta, mikä on mahdollista jotain uutta (traducerea în finlandeză a volumului Schiță pentru istoria lui Cum e cu putință ceva nou de Constantin Noica) rezolvă problema. Poate vă invită Liiceanu la un vin pe care n-are inimă să-l arunce, deși bănuiește că-i otrăvit. UNLIKE!

LIKE-ul OPORTUNIST. Tăguiți personalități și dați LIKE la rețetele de quinoa cu pătrunjel pe care le postează cine știe ce divă obscură. Dacă ar exista butonul “PUPĂ-L ÎN CUR”, nu v-ați mai lua degetul de pe el. UNLIKE.

LIKE-ul UMANITAR. Cineva pune o poză sau un status la care nu dă LIKE chiar nimeni-nimeni-nimeni. Ăla e momentul în care se trezește umanitatea-n voi și simțiți că nu mai puteți trăi fără să faceți ceva pentru semenii mai puțin norocoși. Ați merge cu jucării la un orfelinat, i-ați da și lu’ amărâtul ăla LIKE, doar că n-aveți nici jucării, și nici chef să vă ridicați organismul din fotoliu. Dați LIKE-ul și plecați cu pipota umflată la culcare. Dacă toată lumea ar da LIKE-uri umanitare, ca voi și ca Maica Tereza, Dumnezeu s-o ierte, lumea ar fi mai bună. UNLIKE!

LIKE-ul DIN OBLIGAȚIE. Aveți un prieten care vă umple de LIKE-uri, în timp ce voi nu i-ați mai dat unul de când a pus poza cu el plâns, lângă coșciugu’ cu mă-sa mare. Nu mai puteți de rușine, deja vă simțiți obligat să îi dați și voi măcar vreo 15 LIKE-uri pe săptămână. UNLIKE!

LIKE-ul PE BARTER. Aveți un prieten cu care chiar v-ați înțeles să vă dați LIKE-uri reciproc. Le țineți socoteala într-un Excel și, la final de lună, vă trimiteți unul altuia notificări cu restanțele de “plată în LIKE-uri”. UNLIKE!

LIKE-ul DIN SUPERSTIȚIE. Niciun om normal nu se dă jos din pat, dimineața, înainte să dea un LIKE la ceva care-i va garanta o zi fără incidente neplăcute. Un citat din Arsenie Boca e perfect pentru asta. Sfântul Arsenie e cu ochii pe Facebook și numără LIKE-urile. Vede tot. Odată ce-l auzi: “Hopaaaaa, Popescu nu mi-a dat LIKE azi. Tu-l în cur pe mă-sa, să vezi cum îi aranjez eu un accident de autobuz, în care o să moară împreună cu toți ceilalți 43 de călători! Stai numai să vezi ce-l fac pe jegos! Arghhhh!”. UNLIKE!

LIKE-ul ÎN LOC DE CAFEA. Nu ești om nici dacă, la țigara de dimineață, aia de pe WC, nu bagi niște LIKE-uri. Unii reușesc să se elibereze după doar 5-6 bucăți, alții transpiră dând LIKE-uri câte-o oră. Nu le-ar strica niște fibre. UNLIKE!

LIKE-ul DE ÎMPĂCARE. Ați scăpat o replică un pic mai acidă către cineva, prin mesageria privată? Ceva de genul “Futu-ți morții mă-tii de împuțit, te omor!”? E posibil ca persoana să fie un pic supărici pe voi, în momentul ăsta. Repede, un LĂICULEȚ la statusul “Lumea e de rahat și oamenii sunt niște viermi, n-am crezut niciodată că o să ajung să cred asta. Îmi închid Facebook-ul. Vă salut”. O să aprecieze și o să vă-mpăcați sigur. UNLIKE!

LIKE-ul DE AGAȚAMENT. Nu ați mai avut o relație sexuală de 1 an și 8 luni? Nasol. Știu, pur și simplu nu vă puteți abține să intrați pe pagina unei tipe și să dați LIKE la toate cele 432 de poze din albumul ei. N-o să creadă deloc că sunteți un libidinos patetic, dimpotrivă, chiar o să vă invite la o cafea și o să vă pipăie hămesită pe sub masă, după care o să vă târască în toaleta cafenelei, unde… NOT! Just kidding. UNLIKE!

LIKE-ul ONANIST. Pur și simplu unii dintre voi nu vă puteți abține să vă rezolvați singuri nevoia de LIKE-uri. Nici măcar nu e nevoie să vă dați cu alifie pe mouse, merge fără. UNLIKE!

LIKE-ul ÎN ORB. V-a cucerit titlul unui articol, Bună dimineața, viitor luminos al omenirii!? După mine e idiot, dar nu poți să te aia în gustul utilizatorului, plus că sigur-sigur prevestește un text de geniu, n-are cum altfel. Săriți repede cu LIKE-ul. Păcat! Dacă l-ați fi citit, ați fi aflat că vă invită să omorâți toți țiganii. UNLIKE!

LIKE-ul PUPINCURIST. Nu, dacă îi dați LIKE-uri lu’ șefu’ Zuckerberg n-o să aveți regim special. Tot o să fiți exmatriculați pentru o vreme dacă postați celebrul tablou “Originea lumii” al lui Gustave Courbet, de care numai ghiolbanii care lucrează la Facebook n-au auzit.

Mă opresc, deși sunt sigur că mai sunt și alte perversiuni la care mă supuneți. Vă urăsc sincer. Într-o zi, un savant nebun o să creeze o armată de LIKE-uri monstruoase, care vor distruge omenirea. Apocalipsa cu LIKE-uri. Nici Bruce Willis n-o să mai poată să vă salveze curul. Iar Brad Pitt n-o să poată să meargă ca Vodă printre LIKE-uri, cum a defilat printre papagalii ăia de zombi. Pentru că pur și simplu o să-l hăcuim. Ați belit-o! De mâna mea o să muriți, ipocriților! :mrgreen:

Al vostru sincer, mi se rupe de like-ul vostru!

[unlikelyahuman]

a l u z i i

pe fundal rulează i feel like i’m drowning și parcă melodia asta n-a avut niciodată un înțeles mai puternic ca acum. îmi tremură degetele pe o tastatură simplă, excesiv prăfuită și gândurile curg torențial, mai ceva decât vremea de afară. o ceașcă de ceai, uitată acum câteva ore pe colțul biroului, stă să cadă în bucăți pe podea. am abandonat ‘’ultima noapte de dragoste...’’ pe colțul laptop-ului. e ciudat cum de fiecare dată când privesc coperta cărții mi se revarsă povestea de dragoste a celor doi protagoniști, greoaie, imposibilă, cu suișuri și coborâșuri, ca-n viața. e oarecum trist finalul, dar totodată vivifiant. nimic productiv. e mai liniște decât mi-aș fi închipuit. pe tabla veche de deasupra geamului se aud picăturile de ploaie lovindu-se unele de altele. nu mă sperie fulgerul, tunetul care se răsfrântă asupra pământului, cât mă sperie singurătatea din jurul meu. nu mai aud nici o respirație, nici măcar pe a mea. rulează on my own, de la troyboi. nu-s la întâmplare, până și playlist-ul știe ce și când să pună. pe cont propriu acum, când mi se întunecă privirea și bănuiesc vag că mă ia somnul, genul acela de oboseală tâmpită, pe care nu o vrei, dar totuși o primești. sau o fi de la pastile, cine știe. plutesc pe un nor de mici vise și mă gândesc într-o doară cum ar fi să aud muzica în căști la maxim. după crossfire, rulez favorita de la momentul actual, xanny. te-ai gândit vreodată cât de ciudate sunt unele versuri, cum parcă îți intră în vene și călătoresc prin tine, destinzând în drumul lor fiecare mușchi, fiecare nerv, fiecare bătaie de inimă? ei, e genul acela de melodie care mă lasă mai relaxată decât ar face-o un joint aprins într-o după amiază târzie. și apoi mai sunt melodiile precum acid raid, care mă doboară, mă pun la pământ și mă lasă acolo, cu trupul încovoiat de spasme dureroase, spasme pe care le resimt la un cu totul și cu totul alt nivel decât fizic, le resimt cu putere în suflet. genul acela de melodie care te face să plângi, să zâmbești, să taci, să dai din cap frenetic ca nebunul pentru că înțelegi perfect versurile...

despre muzică e tot, până la urmă.

podcast

a l u z i i — 1

Two Feet - I Feel Like I'm Drowning

TroyBoi - On My Own (feat. Nefera)

Stephen - Crossfire

Billie Eilish - xanny

Avenged Sevenfold - Acid Rain (Live From Hollywood)

@unlikelyahuman

[aaliyahsage17]

Oh, tu scumpă iubire

Oh, tu scumpă iubire... M-a costat o veșnicie de clipe să te găsesc, dar mi-a luat două respirații scurte să te pierd. Ca nisipul fin, când te-am strâns în pumni, mi-ai scăpat printre degete. Mi-ai fost sentiment pur, înfipt adânc în inima mea, m-ai ridicat pe culmile extazului, m-ai făcut mai bună, m-ai învățat multe. Dar singurul lucru pe care l-am învățat cel mai bine, pe care l-am repetat în fiecare seară pe o pernă udă a fost durerea. M-ai frânt în bucăți, m-ai umplut de otravă, m-ai învățat cum e să urli când simți ca organele sunt lichefiate de o durere surdă. Oh, tu scumpă iubire, te-ai transformat între două bătăi de inimă în oh, tu scumpă durere...

[cand-pretindeai]

Noi am fost abandonați.

Noi suntem cei abandonați.

Suntem aceia care plâng, suntem aceia cărora le este dor, suntem aceia singuri.

Căci mereu există oameni mai buni decât noi, mai frumoși, mai inteligenți, mai suficienți.

Noi nu suntem de ajuns. Niciodată nu suntem îndeajuns.

Noi suntem cei contactați la nevoie și cei salutați cu motive.

Noi suntem acolo, dar niciodată importanți.

Suntem cei folosiți. Făcuți să creadă că sunt perfecți pentru cineva, potrivit, totul... iar apoi, apoi, noi nu mai suntem nimic.

Și plângem. Și plângem. Și ne dor atât de tare inimile.

Noi suntem mințiți. Și ne doare. Ne doare sufletul.

Noi nu ne avem locul? Noi nu ne avem locul nicăieri?

Te rog, spune-mi. De ce doare atât de tare să trăiești și de ce oamenii o fac? De ce oamenii rănesc?

Pe noi ne doare.

Noi suntem cei abandonați.

Cei care se uită.

Noi privim cum se rup inimi. Încercăm să le reparăm. Căci știm cum e să ai inima în bucăți, că așa le avem și noi.

Inima asta doare. A fost părăsită.

Și plânge, plânge, plânge, plânge, plânge, plânge, plânge, plânge, plânge. Plânge de un secol și pentru o veșnicie.

Ai rupt o inimă? Ea nu se mai repară.

Ai rănit un suflet? El nu se mai vindecă.

Ai abandonat un om? El nu se mai găsește.

Dacă pleci, o faci definitiv.

Căci definitiv ai părăsit un om și definitiv i-ai rupt inima.

Noi suntem cei abandonați și într-o zi vom fi toți.

http://cand-pretindeai.tumblr.com

[atitudine]

am scris texte întregi despre stări, despre disperare, despre toate frustrările mele. am scris despre ei, rebuturile societății, oameni cu un trup din carne putredă, care își răspândesc epidemia printre noi. am scris despre aproape orice, dar când am vrut să scriu despre tine m-am blocat. m-am oprit și priveam în gol, răscolind după cuvinte prin vocabularul meu sec. nu am găsit nimic, și oricât încercam, parcă mai tare mă afundam în imposibilitate. mi-ai amețit rațiunea și nu pot să mă mai gândesc la lucrurile la care mă gândeam înainte pentru că acum mă gândesc la tine. e ciudat, am sute de gânduri diferite și toate despre felul în care eram când ne aflam împreună pe acea bancă. închid ochii și te vad, retinele te proiectează pe pleoape, iar creierul îi transmite imaginea inimii să-și frângă dorul. îmi imaginez încontinuu cum ar fi o zi, când te-aș adăuga pe tine în toată această lume a mea, a plictiselii, a lipsei de chef și a haosului. ai schimba, cred că toată esența și ai ajunge să oprești ultima secundă pentru ca timpul să nu ne mai mistuie dorințele, să nu ne lase doar cu amintirile. Jungla din trupul meu ai dezrădăcinat-o și ți-ai croit drum încet pentru a-mi lua inima în mâini și ai pune căptușeli din cele câteva bucăți de pânză pictate cu emoții pe care le mai aveai. mi-ai dus sufletul la urgențe și l-ai internat la reanimare, iar eu îl privesc cum se vindecă de pe scaunul de lângă pat în timp ce aștept cu tine de mână.  ies din trup și mă îndrept spre tine, îmi rup coastele și încep să alerg, pământul zguduindu-se la fiecare impact cu pământul. mă vreau lângă tine și te vreau lângă mine, nu contează unde am fi, fie aici, fie acolo, fie la polul Nord, sau în Alaska, ori în Siberia. te vreau la pieptul meu să-mi agiți inima de parcă ar fi o sticlă de cappy pulpy proaspăt scoasă din frigider și gata de a fi savurată de buzele tale. în insomnii, te caut inconștient prin spațiul pustiu al camerei, fiindcă înăuntrul meu dorul urlă, ca un lup la lună, fiindcă o iubește dar nu o poate atinge în nopțile „întunecate”. și mă topesc acum, la aproape 40 de grade Celsius fiindcă tu nu ești să-mi stingi dorul din inimă.

#him

[mmmami]

Vino mai aproape! Privește-mă cum mi se taie respirația! Șoptește-mi vorbe dulci, vrăjeli amare, dezgustătoare..hai mai bine vorbe murdare! Aruncă-mă! Îmbrățișează-mă! Înjură-mă! Sărută-mă! Atinge-mă! Simte-mă! Gustă-mă! Lovește-mă! Fă-o cu pietrele alea pe care le numești bucăți de inimă! Joacă-te cu părul meu! Mângâie-mi obrazul cu lacrimi de fericire!

Nu îmi spune că mă iubești! Nu fi ca restul! Nu mă iubi prin cuvinte! Sau.. supune-mi doar că mă vrei, mult, spune-mi că ai nevoie de mine chiar dacă nu ai. Spune-mi tot ce nu trebuie spus. Fă să mă simt importantă, dorită, iubită când sunt un dezastru total. Prinde-mă de mână când mi-e frică. Nu-mi spune prințesă, spune-mi pe nume. Spune-l ca pe un strigăt de disperare, fă-o ca pe un geamăt de plăcere, doar pe al meu în seara asta. Rănește-mă cu plăcere. Urcă-mă pe nori..sau doar pe masă. Aruncă petalele trandafirului de placere ca să simt spinii cum îmi înțeapă pielea fină mai întâi. Arde-mă cu jarul oaselor tale. Cuprinde-mă cu mânile protectoare când încep să nu mai am grijă de mine.

Atinge-mi sufletul cu degetele murdare. Murdăria e iubire, murdărește-mă!