a-multi-layered-onion

[a-multi-layered-onion]

Ce faci atunci când descoperi că nu te iubești pe tine?

Stai. Observi. Accepți cu iubire.

Azi am inceput să scriu din nou. Mi-am dat seama că scriind ies la suprafață lucruri care sunt bine înrădăcinate. Și ce rădăcini lungi au...

Pot să înțeleg că evoluția se vede în timp. Uneori simt că nu-mi ajunge timpul. Am discutat cu o prietenă și am descoperit că timpul nu-mi ajunge pentru că îmi e greu să mă ocup de mine însămi, asta e povara cea mai mare.

[a-multi-layered-onion]

Frica - dacă ea nu ar fi, ne-am teme de lipsa ei

Azi mai mult ca nici odată am simțit o frică, frica de neacceptarea grupului. E interesant cum avem impresia că suntem puternici și stăpâni pe sinele nostru, și totuși, când întâmpinăm un conflict noi suntem surprinși de ceea ce aflăm. Parcă ne dăm jos ochelarii și vedem o parte din noi de care nu știam, ne redescoperim.

Și dacă suntem capabili să ne redescoperim, atunci noi suntem capabili să gestionăm un conflict și să îl aplanăm. Noi suntem iubire, viață, creație. Noi suntem foc, pământ, aer și apă. În noi e puterea, iar ca să o descoperim noi avem nevoie de o provocare, de ceva ce să ne scoată din zona de cunoaștere și să ne ducă în profunzimea noastră.

Frica se cunoaște în singurătate, am stat câțiva ani singură, m-am descoperit pe mine, am găsit o persoană care fiind singură nu avea foarte multe frici, dar în 2020 cu ajutorul unui curs am găsit la fiecare dorință cel puțin 10 frici. Cea mai mare frică a fost frica de urs pe anul 2020. Frică care are predecesor frica de moarte.

Lipsa fricii ne face puternici, ne face să fim stăpâni pe noi înșine și pe trăirile noastre. Noi suntem în armonie cu noi înșine și trăim cu adevărat profund și în armonie doar când descoperim recunoștința și puterea prezentului, puterea lui Aici și Acum.

Atunci când noi ne știm puterea, frica dispare, se evaporă. Când noi știm că ne putem crea prezentul și viitorul noi suntem stăpâni pe viața noastră.

A fi stăpân pe viață, a simți și a-ți asuma tot ceea ce faci cu responsabilitate te face să simți cu adevărat bucuria de a fi liber, de a simți, de a crea, de a face și de a iubi.

Nu există un om mai important ca și tine în această viață. Adu-ți aminte cine ești tu cu adevărat. Nimeni nu îți poate face nimic din ceea ce tu nu primiți. Tu dai voie lucrurilor să se petreacă în viața ta. Tu alegi cum să trăiești cu tine și mai ales cu cei din jurul tău.

EU SUNT!

[a-multi-layered-onion]

Nu ne plac persoanele în care ne putem oglindi.

Și pentru că ceva din noi nu este vindecat, ne creăm anume situația prin care trauma se poate vindeca, brusc apar în viața noastră anume oamenii care corespund tiparului nostru.

Ne vindecăm când nu-i judecăm, când empatizăm și înțelegem. Până la a înțelege o anumită oglindă trecem prin etapa inițiatică, poți observa că judeci, că tu nu te poți opri din a judeca. Etapa următoare este etapa de autocritică, cea în care realizezi că judeci și pe urmă te judeci pe tine însuți pentru judecata ta despre omul oglindă.

Cea de-a treia etapă se numește exersarea calităților, numirea altor lucruri bune despre celălalt exact după judecată.

Iar în cea de-a patra etapă găsim un om vindecat, sau cel puțin mai aproape de vindecare. Un om care deja fără să mai facă mari eforturi reușește să vadă calitățile în ceilalți și să încurajeze.

Iubim să primim încurajări, ne întăresc, ne fac mai puternici. Chiar dacă pe moment ce spune celălalt ca o încurajare ne pare ceva ciudat sau creierul nu acceptă. Creierul nostru acceptă un update după 90-120 zile. Uneori și mai puțin, aici e vorba de lucrul cu tine însuți, de disciplină.

Mereu vom întâlni oameni care nu ne plac, în acel moment noi trebuie să ne întoarcem la noi și să ne uităm atent ce parte din noi seamă cu cel din fața noastră.

🌔

[a-multi-layered-onion]

Efectul Kirlian

Fotografia unei cepe. Aura noastră e prezentă mereu la noi, uneori stând în autobuz sau în zone aglomerate aura noastră se întâlnește și cu alte energii și involuntar de cele mai multe ori noi luăm cu noi cate o fărâmă din ceea ce poartă și alții cu ei.

Suntem ceea ce suntem și puțin din ceilalți cu care interferăm. Pentru a putea înțelege că suntem ceea ce suntem mi-au trebuit 2 ani, ani în care am lucrat cu mine să pot să înțeleg ce sunt eu.

Cine sunt EU?

Spunea Matei Georgescu într-un seminar de-a lui Stefan Mandachi că noi suntem senzații vizuale, senzații auditive, senzații olfactive, percepții, simțiri. Așa ne-am defini cine suntem noi de fapt.

Multă vreme repetam că eu sunt aici și acum. Sau multă vreme am ascultat că eu trebuie să fiu atentă la respirație.

Azi pot defini multe feluri de a respira ca om, și pot fi atentă la ce fel de respirație am.

Diversitatea respirației diferă în funcție de yoga, kangoo jumps, meditație, starea de regină, agitată, chiar și inconștientă și automată.

Sunt recunoscătoare că astăzi înțeleg că totul ține de a respira corect. Și într-un discurs apare starea de blocare când se uită de respirație, la fel și noi avem starea de blocare când întâmpinăm un blocaj sau situație aparte pentru că uităm efectiv să respirăm.

Când ne concentram atenția pe respirație putem observa cum viața noastră primește un cu totul și cu totul alt sens. Cum lucrurile funcționează pentru noi și suntem în starea de flux.

[a-multi-layered-onion]

Și tocmai pentru că m-am născut femeie eu sunt pregătită să primesc cadouri, bijuterii, bani, iubire mașină, telefon, haine și respect și loialitate.

Eu m-am născut femeie din mama mea și din tatăl meu, am învățat să primesc cu bucurie cadourile vieții și să trăiesc viața în plăcere și satisfacție.

Și cu recunoștință mulțumesc pentru timpul în care am reușit să ajung să înțeleg ce scriu mai sus și să înțeleg că femeia e făcută să trăiască în plăcere și satisfacție.

Admirăm și apreciem energia feminină. Admirăm o femeie care se aranjează și arată bine, curată, îngrijită. Asta o face atrăgătoare, curățenia mentală. Când admirăm ceva la o femeie admirăm energia kundalini trezită conștient sau nu în femeie.

Kundalini se afla la baza coloanei vertebrale, ne putem imagina un șarpe adormit în zona coccisului. Pentru a avea energie și a fi în flux avem nevoie să trezim acel șarpe.

Simt că șarpele meu tocmai a deschis ochii și deja se pregătește intens sa se păstreze în flux. ❤️🌼

[a-multi-layered-onion]

Suntem legați, suntem înghesuiți și puși între alți oameni și între alte situații care ne presează.

Ne dorim cu ardoare să facem tot ce vrem și totuși nu reușim. Mă tot gândeam zilele trecute cum putem să îi mulțumim pe toți, să acordăm fiecărei familii un weekend și câte un weekend pentru noi și pentru o acțiune de voluntariat.

Parcă atunci când timpul tău e bine definit și stabilit un program la un moment dat obosești și începi să simți că vrei să fii doar tu și persoana dragă ție, să dormi, să te reîncarci și să simți că ai parte de liniște.

Când suntem în jurul celorlalți nevoile și răbdarea trebuie să ne fie nelimitate. Să privim cu înțelegere și cu acceptare că suntem într-un punct dintr-un cerc și că fiecare e pe spirala evoluției sale într-un anumit punct, că fiecare are anumite nevoi, de atenție, de acceptare, de iubire, de înțelegere.

Atunci când noi suntem la locul nostru înțelegem că ceilalți au dreptul să fie unde vor ei, e alegerea lor.

După trezirea de anul trecut am înțeles că e important să nu judecăm, că atunci când judecăm cel mai mult facem asta cu noi înșine, și cât înțeles primește asta când vedem cum ne judecam noi în urmă cu câțiva ani.

Da, e nevoie să lucrăm cu noi și la noi pentru a ne îmbunătăți, pentru a putea să fim tot mai mult conștienți că e cel mai important lucru SĂ NE VEDEM DE TREABA NOASTRĂ!

Când ne vedem de treaba noastră suntem atenți asupra noastră și e o muncă destul de grea să începi să-ți acorzi ție atenție. Pentru a putea să ne privim pe noi trebuie să îi lăsăm pe ceilalți să se descurce cum doresc ei, să nu le blocăm evoluția.

Spunea Niculina Gheorghiță într-un videoclip că bine cu rău fac rău, și că doar bine cu bine face bine. Noi încercând să-i ajutăm pe alții poate că le deraiăm trenul lor de pe șine, și e important să acceptăm evoluția sau ratarea fiecărui om din viața noastră.

Multă vreme am fost în sfera salvatorului, să salvez de la eșec, să ajut să se regăsească, să sfătuiesc și să împing de la spate pe cineva drag să vadă și din alta perspectivă.

Mi-a luat ceva să înțeleg că "nu sunt 100 de euro să plac la toată lumea" cum spunea Elena Cucicovski. Sunt eu, iar când mă accept, mă îngrijesc și mă iubesc, mă va iubi fiecare om drag mie.

Când eu trăiesc în armonie cu mine, fiind la locul meu în viața mea, nu în rolul mamei mele, nici al tatălui meu, eu sunt în flux, eu sunt gata să primesc toate bogățiile universului aici și acum. ❤️

#connielarkin #oksanaionascu #cristelageorgescu #elenacucicovski

[a-multi-layered-onion]

Sunt aici și acum! Azi am avut parte de un om oglindă surprinzător. Am putut să privesc din afară, o variantă a mea mult mai veche.

E surprinzător cum viața uneori așterne un personaj care îți arată, desigur, când tu ești pregătit să vezi, ce fel de om ești sau ai fost tu. Suntem în continuă schimbare. Avem un sac plin de dorințe, un copil care își dorește de toate, împarte energia peste tot pentru toate dorințele lui și nu primește nimic.

E interesant, lunile trecute mă plângeam de faptul că vreau atât de multe lucruri și nu știu cum să fac. Astăzi, cu oglinda în față am înțeles, cursurile de dezvoltare personală m-au ajutat să învăț să primesc elefantul pe bucăți, câte o bucată pe rând. Și încet, încet să am elefantul meu.

Având dorințe multe uitam ce vrem de fapt, nu avem o dorință cu care să începem, ne trezim cu energia în toate părțile, ne dorim să primim totul odată și suntem frustrați când nu se întâmplă asta.

Dacă ne-ar întreba cineva ce ne dorim noi să primim prima dată nu am ști să dăm un răspuns exact. Pentru că necesită timp de gândire, să te poți decide cu ce ai vrea să începi.

Sunt recunoscătoare azi pentru faptul că am înțeles că trebuie să am răbdare, că totul vine spre mine când eu sunt pregătită să primesc.

Astăzi îi dau timpului timp și apăs și soneria. 🌛

[a-multi-layered-onion]

Femeia nu învață, ea își aduce aminte. Elena Cucicovski

Dacă aș putea călători în timp, să ajung la perioada în care as putea înțelege un sfat, pe la 15 ani, cred că azi nu mi-aș putea da nici un sfat, doar m-aș îmbrățișa. Orice schimbare a trecutului cauzează un altfel de viitor. Iar viitorul de acum îl fac în fiecare zi mai frumos și mai bun.

Eu cea de la 15 ani, azi mă văd neiubită, corpul suferea modificări, unele păreri erau că sunt frumoasă, altele că să am grijă să nu mă mai îngraș că acum sunt cel mai bine, iar dacă mă îngraș nu îmi va fi ușor să slăbesc.

Cântarul arăta cam 68-69 kilograme, a început ca numărul să urce, 70-71-72, la 72 simțeam că am pierdut controlul și nu mai pot ajunge înapoi ca înainte. Dacă mă gândesc bine, nici la 68 nu era bine cum eram pentru ceilalți, nu-mi amintesc de mine slabă niciodată.

Mereu exista comparație, cu vecinele mele, cu prietenele mele. Cu cât auzeam că ar trebui să slăbesc cu atât mă motivam și mai mult, mai cream un stat pe ceapa mea. Ceapa mea de azi, are destule rădăcini în jurul vârstei de 15 ani. Toți spuneau că seamăn cu mama, că am moștenit de la ea grăsimea.

Mama reprezintă cel mai important om pentru puiul ei, iar mama a însemnat totul. Atașamentul unui individ se formează cu ajutorul mamei, ea fiindu-i punct de reper în viață. Mama a fost suferindă și eu am încercat cât am putut de bine să iau suferința asupra mea, uneori chiar inconștient, astăzi înțeleg că acest balast nu-mi aparține, nu mă reprezintă. Suferințele mamei îi aparțin, iar viața mea nu le cuprinde. Le-am luat inconștient, am luat picioarele groase, grăsimea de pe burtă, sânii mari. Când mă uit la mine văd o copie a mamei, iar aici nu sunt eu fizic, și acum lucrez cu mine să mai scutur din atâtea straturi de ceapă.

Fac sport, alerg în parc, parcă cântarul s-a blocat, și cu o încăpățânare mai mare decât a mea nu vrea nici cum să scadă numărătoarea.

M-am păcălit ani de zile că eu mă simt bine în pielea mea, am citit toate articolele despre faptul că și gras ești frumos. Da, ești frumos, dar asta nu înseamnă că e cazul să ne complacem în același loc. Uneori stând tot în același loc uităm că putem pleca oricând. Noi nu suntem copaci, noi ne putem duce oriunde și realiza orice ne propunem, noi suntem ființe vii, ființe fermecate, magice.🌛🌚🌜🌝

[a-multi-layered-onion]

De mică visam să fiu scriitoare, să aduc simțire, excitație mintală, senzații interioare nemaipomenite.

Era foarte multă nesiguranță în interiorul meu, ceapa a început să își mai adauge câte un strat.

Am fost încurajată de mic copil să spun ce simt, părinții mi-au zis mereu că nu e o rușine să întrebi, să fii curios e foarte plăcut de profesori. Am observat că întrebând primesc răspunsuri și arăt că eu am curaj, că eu am "coaie" să întreb, să rostesc întrebarea.

Crescând auzeam mereu de la bunica mea că o fată e bine să tacă, să fie mai domoală, mai liniștită și calculată. Atunci gândeam că toate fetele de vârsta mea care erau liniștite și calculate erau puțin defecte, ceva sigur aveau ele, iar eu eram perfectă, eu puteam rosti oricând orice voiam. Eu îndrăzneam!

După ce m-am căutat pe mine, m-am lovit din plin de ceea ce spunea bunica, de importanța tăcutului, oricum, nu am tăcut nici atunci. Am continuat să vorbesc, să îndrăznesc, dar, am început să mă aud, am început să urmăresc videoclipuri cu interviuri, discuții între oameni specializați în spiritualitate, în educație financiară, în descoperirea omului, și să-mi dau seama de Maica Tereza ce se afla în mine, de faptul că așa cum spunea Menis Yousry într-un interviu cu Stefan Mandachi: îi ajutăm pe ceilalți să ucidem durerea din noi.

Da, mi-a luat ani de cunoaștere și cursuri cu mentori renumiți să înțeleg că uneori vine ca o avalanșă, neîntreruptă, puternică și pătrunzătoare informația, apasă butonul potrivit și te face să conștientizezi că viața îți mai deschide o portiță, îți mai lasă o ușă deschisă să intri. Și tu intri!

[a-multi-layered-onion]

Dacă aș asemăna interiorul meu din momentul actual, cu siguranță ceapa mă reprezintă perfect.

Mi-au luat vreo 10 ani sa pot asimila faptul că port cu mine un balast, care îmi aparține sau nu.

Mă caut, mă descopăr, uneori dorm pe mine și evit cu toate mecanismele de apărare să mă duc și mai în străfundul meu. Știu că acolo se pot ascunde lucruri de care nu sunt sigură că aș vrea să știu. Lucruri care azi se manifestă pe corpul meu fizic.

De 5 ani de zile am făcut cunoștință cu spiritualitatea, cu bogăția și abundența energiei și multitudinea de esențe pe care le deținem. Și, Doamne, cate deținem. În noi sunt toate generațiile noastre, sunt părinții noștri, bunicii noștri, străbunicii noștrii, stră-străbunicii noștri și bunicii străbunicilor noștri. Dacă am ști câtă informație aducem cu noi, am fi atenți la simțire, la iubirea față de familie și la împăcarea cu neamul nostru.

Acum 5 ani de zile când mă căutam pe mine o făceam superficial, o făceam de dragul de a o face, din curiozitate. O curiozitate care azi, am putut să înțeleg că s-a oprit în momentul în care a început să descopere foarte multe lucruri despre mine, lucruri ascunse. La o primă vedere și o primă întrebare, nu avem nici o problemă, suntem perfecți, dacă ne-ar întreba cineva am zice că nu avem nimic de rezolvat la noi înșine, că suntem în regulă.

Însă, dacă noi ne-am asculta cu adevărat, și ascultarea ar vorbi, foarte mulți nu am fi pregătiți să auzim tot ce ne-ar spune. Poate pentru că încă nu acceptăm, chiar dacă vine de la noi înșine, chiar dacă vine doar într-o discuție noi cu noi.

Astăzi, îmi dau voie să-mi scot ceapa în lume. Vă fac cunoștință cu ea. Vă spun despre cojile de la suprafață, coji protectoare, care o ajută să nu se strice, să se mențină așa mult timp. Timp în care se ascunde..