Don't wanna be here? Send us removal request.
Text
Cetatea dacica de la Carlomanesti
New Post has been published on https://www.mergpemunte.ro/cetatea-dacica-de-la-carlomanesti/
Cetatea dacica de la Carlomanesti

Despre Cetatea Dacica de la Carlomanesti am aflat intamplator, in timpul unei vizite la Muzeul Judetean de Istorie din Buzau. Avand zi libera si a doua zi, am zis sa mergem sa o cautam. Pe harta parea foarte aproape atat de locul unde eram cazati cat si de orasul Buzau.
Ajunsi la fata locului, initial, nu parea asa simplu de gasit, caci nu se vedea nici macar o urma. Vedem un promontoriu, cu un platouas in punctul cel mai inalt, si ne gandim sa il urcam. Fie acolo vom gasi ceva ruine ale cetatii, fie vom vedea in ansamblu zona, si tot vom obtine ceva indicii. Harta si gps-ul arata ca suntem unde trebuie, dar momentan nu se confirma si de la fata locului.
youtube
Ajunsi sus, la prima vedere nu parea sa fie nimic, insa dupa cativa pasi, incepem sa gasim cateva gropi cu pietre, astupate de autoritati pentru conservarea sitului.
Nu exista nici o placuta explicativa, asa ca nu putem decat sa ne dam cu parerea despre ruinele diferitelor corpuri de cladiri pe care le vedem astupate.
De pe internet, aflam ca aceasta cetate a fost candva una dintre cele mai importante fortificatii din timpul lui Burebista.
De pe site-ul turismbuzau.ro aflam ca situl adăpostește bogate vestigii ale culturii Monteoru din epoca bronzului, ale civilizației fierului din prima epocă, Hallstatt și din epoca dacică. Cercetarea arheologică de aici a debutat în 1967, apoi a fost reluată în 2001, după o pauză de 20 de ani.
Din perioada dacică au fost cercetate mai multe sanctuare și numeroase construcții civile, a fost descoperit un tezaur de monede din argint și celebrele statuete din lut, cunoscute astăzi în toată lumea drept plastica de la Cârlomănești. De aici provine celebra statuetă zoomorfă cunoscută drept Lupul de la Cârlomănești.
Dupa ce am explorat suficient platoul Dealului Cetatuia, am coborat la drum si am mers in satul apropiat. Aici am discutat cu cativa localnici despre situl arheologic si am constatat ca oamenii sunt destul de mandri de locurile lor, si mai toti stiu despre istoria locului si despre ruinele cetatii.
0 notes
Text
Cornul Caltunului si Lespezi, prin Caldarea Berbecilor, dupa o noapte la cort, la Lacul Caltun.
New Post has been published on https://www.mergpemunte.ro/cornul-caltunului-si-lespezi-prin-caldarea-berbecilor-dupa-o-noapte-la-cort-la-lacul-caltun/
Cornul Caltunului si Lespezi, prin Caldarea Berbecilor, dupa o noapte la cort, la Lacul Caltun.
Varful Lespezi si Vf. Cornul Caltunului sunt doua dintre cele 13 varfuri de peste 2500m din Romania. Pe vreme buna, cu vizibilitate si fara stanca uda, se poate ajunge foarte usor si pe Cornul Caltunului, varful care ii pune in incurcatura pe cei care nu au mai venit niciodata aici.
Tura urma sa fie una de doua zile, cu dormit la cort, la Lacul Caltun. Aici dormisem si cand am fost pe Varful Negoiu, cu plecare de la Balea. De data asta am ales sa pornim de la Piscul Negru, pe Valea Caltunului.
Am ales asa intrucat in prima zi se anunta ploaie, si nu avea rost sa mergem pe creasta.
Urcarea nu dureaza mai mult de 3 ore, si nici nu este o urcare foarte silicitanta. Mi-a placut mult valea asta, mai ales ca am gasit foarte multe tufe de zmeura si afine. Desigur, am pierdut vreo ora prin afinis si zmeuris, dar a meritat, mai ales ca erau chiar in poteca, si era greu sa te abtii. Totusi, ne gandeam sa nu ne trezim cu vreun urs, venit dupa aceleasi fructe. Imi spun ca au ei alte tufe :))
Pornim de la Piscul Negru usor ingrijorati. Ploaia si ursul sunt doua elemente care pot strica armonia :)) Este vineri si pe traseu nu sunt alti turisti. Cand e asa liniste la Piscul Negru, te uiti si dupa ursi.
Dupa ce ne-am saturat de fructe de padure, am continuat sa urcam spre lac. Vremea, inca, tinea cu noi, desi norii amenintatori se plimbau pentru deliciul fotografilor. Eram pregatiti sa incasam cativa stropi de ploaie.
Pe la 1900m am intrat in nori si ploaia anuntata ne-a intampinat destul de bland. Am mers aproximativ o ora prin ploaie. Tot asa pana am ajuns la Lacul Caltun. Neavand parazapezile la noi, ne-a intrat ceva apa in bocanci dar nimic alarmant.
Mai mult noroc am avut cand am ajuns la Lacul Caltun, caci ploaia s-a oprit si am profitat de moment pentru a monta corturile cat mai repede. Mai erau cateva corturi si ceva lume la refugiu dar am gasit repede locuri de cort.
Inca batea vantul destul de tare dar nu suficient de puternic cat sa ne facem griji pentru la noapte.
Vremea fiind mai capricioasa, nu s-a stat foarte mult afara, dar pe mine asta nu m-a oprit. Mi-am scos manusile si am stat sa filmez, sa fac poze si sa ma bucur ca norii se risipeau si vedeam in si spre Negoiu si spre Museteica. Am fost rasplatit nu doar cu privelisti minunate, ci si cu soare, cu a sa caldura binevenita pe vanticelul asta rece.
Din locul asta privelistea este spectaculoasa, de fiecare data, chiar daca nu ai o deschidere foarte larga. Jocul norilor peste Negoiu, cu soarele lucind pe lespezile albe si in luciul lacului, iti ofera un sentiment de pace interioara.
Cat am stat in jurul cortului, am fost abordat de un drumet, care ma intreaba daca nu am vazut pe cineva numit Zoltan. Noi nu eram de foarte mult timp langa lac, asa ca ii raspund omului ca nu l-am vazut. Raman putin pe ganduri. “Cine o fi Zoltan? O fi patit ceva? De unde sa il stiu eu pe Zoltan, de ma intreba baiatul asta daca l-am vazut?”
Noaptea a fost foarte linistita, la fel ca data trecuta. Aici dorm foarte bine, daca nu sunt -20 de grade si vant sa aplece cortul sau sa-l rupa.
Dimineata, pe la 8 si ceva, eram deja pregatiti sa pornim la drum. Vremea parea sa nu fie inchisa, exact cum anunta prognoza. Ne bucuram de cateva raze de soare, si, pana sa se echipeaze lumea, eu reusesc sa mai filmez putin. Dinspre Portita Caltunului observ multi alergatori. Aflu ca era maraton.
Luam rucsacii in spate si pornim pe langa lac, urcand pietroaiele spre Portita Caltunului. Vin tot mai multi alergatorii dinspre Strunga Doamnei, si fix acum, se intampla ca unul dintre ei sa se dezechilibreze pe lespezile astea, in alergare, langa o fata din grupul meu.
O loveste in cazatura, dar, cu putin noroc, ea nu se dezechilibreaza si ramane in picioare. Alergatorul isi cere scuze, se ridica si isi continua cursa.
Noi ramanem putin luati prin surprindere de intamplare. Putea sa se loveasca foarte rau si putea sa ii provoace o accidentare serioasa si fetei din grupul nostru. Ne bucuram ca nu s-a intamplat nimic si mergem mai departe spre Strunga Doamnei. Continuam sa ne intalnim cu maratonisti, aflati la coborare. Le facem loc si le uram succes.
Sunt si ceva nori, dar speram sa nu ploua deloc. In Strunga Doamnei a fost ceva aglomeratie, cauzata de fluxul mare de drumeti dar si de alergatori.
youtube
Ajung sus si profit de momentele de asteptare pentru a purta o discutie cu niste tineri, despre echipament. Le dau cateva sfaturi si incerc sa ii conving ca nu e chiar bine sa urce imbracati ca de strada, cu hanorace, trening si adidasi. Le spun ca o ploaie i-ar uda pana la piele si plimbarea lor s-ar transforma in altceva. Par sa intelegea.
Ajungem in creasta, dupa ce parcurgem Strunga Doamnei, si ne pregatim de coborarea in Caldarea Berbecilor. Facem o mica pauza pentru o gustare. Majoritatea drumetilor continua spre Vf Negoiu, doar noi avem alta treaba azi.
In Caldarea Berbecilor era liniste. Doar doi drumeti care ne ajung din urma, ne depasesc.
De aici vedem si alte culmi sudice ale Fagarasului, Piciorul lui Cazan, Muntele Mazgavu, caldarile de sub Varfurile Scara si Serbota, ba chiar reperam si Cozia, in departare.
Coboram rapid, cam tot ce am urcat de la lac, si ne pregatim de urcat vreo 400 de metri altitudine, dupa ce traversam caldarea.
Ne apropiem de urcarea spre Seuta Lespezi si vedem cativa drumeti coborand abrupt de la Vf. Lespezi pe langa traseele marcate.
Ne uitam dupa capre negre dar nu prea avem asa mari sanse sa vedem vreuna. Catalin zice ca vede cateva pe sub varfurile Caltun si Lespezi, in zona grohotisului, dar eu nu le vad. Acasa, uitandu-ma pe poze, pare sa se vada o capra in departare.
De aici trebuie sa urcam in Seuta Lespezilor, si estimam ca ne va luam cam o ora si jumatate. Nu avem un ritm foarte alert, nici nu vrem sa alergam fetele, caci, mai avem de mers pe ziua de azi. Urcarea in saua asta ne taie putin din elan, dar cand ajungem sus, privelistea si pauza, ne reimprospateaza fortele. Ceasul era 12:15 iar noi mai aveam cam o ora pana pe Vf. Lepezi.
Poteca ce serpuieste printre pietroaie si smocuri de iarba, ne urca in Seuta Lespezilor si ne ofera o alta priveliste. Spre Transfagarasan, spre Piscul Negru, de unde incepusem drumetia cu o zi in urma.
Vedem si in aval spre Lacul Vidraru, flancat spre sud de Masivele Ghitu si Fruntii.
Vedem spre Vf. Lespezi si Cornul Caltunului, priveliste cu care am tot urcat dinspre Caldarea Berbecilor, pe care o lasam in stanga noastra. Suntem deasupra Vaii Lespezi si vedem atat Piciorul Lespezi, cel pe care vom cobora la Piscul Negru, cat si Piciorul Podeanu, cealalta varianta de urcare sau coborare de la Vf. Lespezi.
Intre Seuta Lespezi si Varful Lespezi mai dam de o portiune ca o custura mica. Este marcata dar noi mergem pe langa marcaj si facem putina catarare.
La 2 fix ajungem pe Vf Lespezi. Mergem de vreo 7 ore. Va spuneam ca nu aveam un ritm foarte alert, insa eram in grafic. De la Lespezi, coborarea spre Piscul Negru nu aveam cum sa dureze mai mult de 2-3 ore, oricat de incet am fi mers.
La varf era sa calc pe un caine mare si alb, care isi facea somnul de frumusete pe unul dintre cele mai intalte varfuri din tara noastra. Bine ca l-am vazut la timp, caci, reactia lui ar fi fost imprevizibila.
Nu stau foarte mult aici, caci eu as cam vrea sa ajung si la Cornul Caltunului, daca tot am venit azi, aici.
Cei din grupul meu nu prea ar mai vrea, si nici eu nu prea as mai vrea sa vina, caci ar dura f mult. Asa, singur, m-as duce si m-as intoarce in vreo 30 de minute, zic eu.
Pentru a ajunge la Cornul Caltunului, am coborat de la Vf. Lespezi, in directia din care am venit, cativa metri. Apoi am mers spre dreapta, urmand o linie imaginara care sa ma scoata in spintecatura dintre cele doua varfuri. Sunt vizibile niste momai, in caz ca nu sunteti siguri pe care pietroaie sa va urcati.
Atentie mare la prapastia imensa aflata pe partea cealalta. De aici continuati direct spre Vf. Cornul Caltunului, cu mare atentie la pietroaiele pe care pasiti. Eu ma grabeam asa ca am avut un ritm mai alert. Plus ca nu aveam nici un bagaj cu mine, lasasem totul la Vf. Lespezi.
La Vf Cornul Caltunului am parte de aceeasi nori care blocau privelistea si de la Vf. Lespezi. Nu vreau sa astept prea mult in speranta ca se mai risipesc norii si fac cateva poze inspre Negoiu, invaluit in nori, Vf. Lespezi si nu in ultimul rand, inspre Caldarea Caltunului, unde straluceste superbul lac omonim.
Ajuns la varf, fac cu mana celor de pe Vf, Lespezi, apoi, fara sa ma pun in pericol, ma grabesc sa revin repede la colegii mei de tura, care erau odihniti si pregatiti de coborarea pana la Piscul Negru.
Incepem coborarea cu alta priveliste in fata noastra. Vedem spre Varfurile Laitel, Capra si Vanatarea lui Buteanu, dar si mai departe spre Arpasul Mic, Mircii si chiar Marele Trapez.
Coboram fara sa ne mai oprim caci nu vrem sa lungim tura mai mult decat era necesar, si, dupa vreo 2 ore ajungem la stana de pe Piciorul Lespezilor, unde suntem pusi in alerta de prezenta cainilor. Ne latra de la distanta, ne apropiem usor, si par sa se fi linistit.
Trecem cu bine de cainii astia, care par obisnuiti cu zecile de turisti care urca si coboare acest picior de munte. Salutam oamenii de la stana, filmez putin, printre oi, apoi coboram la masina.
youtube
Inainte de incheiere, va las si episodul filmat in aceasta drumetie. Pe vremea aia filmam si editam mai slab, fata de materialele pe care le fac in prezent. Chiar si-asa, este un episod fain, pe care l-as reface in viitor, daca voi avea timp.
youtube
Ne schimbam de hainele de munte, si cautam un restaurant sa mancam ceva, rapid, inainte de a porni spre Bucuresti.
Gasim deschise mai multe restaurante la Piscul Negru, alegem unul si ne asezam. Pana sa vina comanda, incepem sa butonam telefoanele, citind ultimele stiri. Intrand pe Facebook, vad pe grupurile de munte un anunt despre moartea unui mare alpinist roman, Zsolt Torok.
Atunci, am inteles ca despre el era vorba, atunci cand il cautau baietii aia pe langa Lacul Caltun. Nu stiu ce au simtit colegii mei de drumetie, dar pe mine m-a trecut un fior rece, si mi s-a si dus entuziasmul turei pe care tocmai o incheiasem cu bine.
Cuvintele sunt de prisos, mai ales acum. Odihneasca-se in pace.
0 notes
Text
Fierbatorile de la Berca
New Post has been published on https://www.mergpemunte.ro/fierbatorile-de-la-berca/
Fierbatorile de la Berca
Cand am inceput prima oara sa studiez indeaproape obiectivele turistice din Judetul Buzau, am insistat, inevitabil, asupra vulcanilor noroiosi. Stiam de existenta lor insa nu stiam ca sunt mai multe zone in care se pot gasi acesti vulcani.
Tot inevitabil, am ajuns prima oara la Vulcanii Noroiosi de la Paclele Mici si Paclele Mari, acestea fiind si singurele vizitate in mod organizat. Din cautarile mele reiesea ca mai exista doua zone cu vulcani, si anume Berca si Beciu.
Nu am avut timp sa le cautam atunci, dar in alta plimbare prin zona, am venit special pentru Vulcanii Noroiosi de la Beciu si Fierbatorile de la Berca.
Acestea din urma sunt foarte aproape de orasul Berca, prin care treceti ca sa ajungeti la Fierbatori. Inainte de a ajunge in oras, sare in ochi Manastirea Berca, situata pe un deal, chiar deasupra Raului Buzau.
Ca o paranteza, va recomand sa vizitati si manastirea, indiferent daca sunteti sau nu religiosi. Aceasta manastire, la fel ca multe altele, are o istorie bogata, fiind construita pe vremea Domnitorului Constantin Brancoveanu. De la niste muncitori care lucrau la restaurarea ansamblului, am aflat ca s-a descoperit un tunel care trecea pe sub Raul Buzau.
Deasemenea, s-au gasit bucati din zidul original. In urma cu 3 secole, o adevarata fortareata.
Gps-ul va conduce fie cu masina, fie pe jos, pana la Fierbatorile de la Berca, unde, odata ajunsi, veti descoperi frumusetea locului, fara tipenie de om.
youtube
Drumul este pietruit, si traverseaza o padurice de pini, daca imi aduc aminte bine. Fierbatorile de la Berca sunt impartite in doua platouri distincte, iar din orasul Berca, exista indicatoare, desi zona nu este un obiectiv turistic oficial sau amenajat in vreun fel.
De la Fierbatori, s-ar putea ajunge si la Pacle, pe jos, daca aveti timp si dorinta de explorat. In zona nu exista marcaje turistice, asa ca va veti baza pe gps, harta si ce anume cunoasteti. La fel de bine, va puteti deplasa cu masina, intre Berca si Pacle, ramanand la alegerea fiecaruia.
In urma exploatarilor din zona, unele active, au ramas aici conducte si sonde de petrol. Peisajul este similar cu cel de la Paclele Mici si Mari, doar ca mai pustiu. Asta nu e un lucru rau, din contra. Poti sa te plimbi cel putin 2 ore in zona, iar sentimentul de liniste plus privelistea oferita sunt alte doua argumente pentru care merita sa vizitati Fierbatorile de la Berca.
Ca o recomandare, evitati zona in zilele ploioase, sau dupa o saptamana ploioasa. De asemenea, in zona nu exista nici un chiosc, nici o sursa de apa de care sa fi aflat, asa ca luati-va la voi apa, daca aveti de gand sa stati cateva ore.
0 notes
Text
Vulcanii Noroiosi de la Beciu
New Post has been published on https://www.mergpemunte.ro/vulcanii-noroiosi-de-la-beciu/
Vulcanii Noroiosi de la Beciu
Alaturi de Vulcanii Noroiosi de la Paclele Mici, Paclele Mari, si Fierbatorile de la Berca, Vulcanii Noroiosi de la Beciu formeaza cele 4 areale din Subcarpatii Buzaului unde se poate intalni acest fenomen.
Localitatea Beciu se afla ceva mai la nord de restul zonelor cu vulcani noroiosi, iar accesul nu este chiar atat de facil, desi cu o aplicatie pt gps si o intrebare adresata unui localnic la fata locului, veti ajunge unde trebuie.
Drumul pana la Beciu este asfaltat in mare parte, insa este ingust si exista portiuni cu serpentine, denivelari sau gropi, asa ca recomand sa-l parcurgeti cu prudenta si cu viteza redusa.
Odata ajuns in Beciu, daca aveti dubii cu privire la ulita pe care trebuie sa mergeti pentru a ajunge la vulcani, intrebati localnicii.
Asemenea ca la Fierbatorile de la Berca, si la Paclele de la Beciu exista urmele unei exploatari de petrol sau gaz, desi aici nu cred sa mai fie in functiune vreo instalatie, vreo sonda.
În comparație cu Pâclele Mari și Pâclele Mici, Pâclele de la Beciu sunt intinse pe o suprafață mult mai mică, însă activitatea lor este mai intensă. Din cauza noroiului foarte lichid, conurile sunt puțin înălțate.[6] Ele sunt situate la o altitudine de 280 m și au o suprafață mică de aproximativ 20×40 m.
0 notes
Text
Plaiul Orjogoaia, Muntii Baiului - Urcare din Valea Doftanei.
New Post has been published on https://www.mergpemunte.ro/plaiul-orjogoaia-muntii-baiului-urcare-din-valea-doftanei/
Plaiul Orjogoaia, Muntii Baiului - Urcare din Valea Doftanei.
Am pornit din Bucuresti fara sa stim exact care va fi destinatia. Urma sa ne hotaram pana ajungeam la Ploiesti, caci acolo se bifurca drumul, iar noi inca pendulam intre variante.
Ca sa nu ne doara capul prea tare am ales, cum facem deobicei, simplu, Baiului.
Nu stii unde sa te duci? Vrei doar o plimbare mai scurta sau mai lunga pe munte? Baiul e perfect. Si ca sa nu faci o viata pe drum, urca din Valea Doftanei. Sunt mai multe variante. Tot asa am facut si atunci cand am urcat la Varful Mierla, pornind din Secaria.
Acum am mai inaintat putin, cu masinile, pe Valea Doftanei, dincolo de Secaria, dincolo de Traisteni, caci in extremitatile sudice am tot fost.
La iesirea din Traisteni, am mai mers cativa km pe drumul pietruit, pana am gasit inceputul traseului pe Plaiul Orjogoaia. A nu se face confuzie intre Plaiul Orjogoaia si Culmea Petru-Orjogoaia. Chiar aici este un loc pe malul Doftanei, unde se mai poate sta la rulota, sau de ce nu, la cort.
Din Plaiul Orjogoaia ajungi in culmea Petru-Orjogoaia, dar sunt portiuni diferite.
Plaiul Orjogoaia este culmea aia pe care o poti parcurge din greseala, atunci cand e ceata in creasta si nu te mai orientezi bine. Am auzit cazuri cand cineva a urcat din Azuga, si mergand pe creasta a inceput coborarea spre Busteni, sau cel putin asa a crezut, ajungand de fapt in Valea Doftanei.
Noi am venit din sens invers, din Valea Doftanei spre creasta, spre Azuga, doar ca planul, care oricum fusese incropit pe genunchi, nu a iesit cum ne-am dorit din cauza vremii.
Fix cand am iesit din padure si am ajuns in gol alpin, a inceput ploaia. Dar o ploaie destul de deasa, care ne-a pus pe ganduri. Am asteptat putin, parea ca fulgera in apropiere, asa ca am abandonat planul de a dormi cu cortul in creasta, pe undeva pe langa Lacul Orjogoaia si am coborat inapoi, urmand acealasi traseu.
Poate vremea nu era chiar de speriat, dar, daca ploua, ce rost avea sa stam la cort? Nu am fi putut sta pe langa cort, ci eram arestati la domiciliul mobil. Ca sa nu mai zic ce distractie ar fi fost sa montam cortul pe ploaie.
Ne-am fi udat destul de tare daca am fi continuat sa inaintam in golul alpin, pe ploaie, si nici sa asteptam la limita padurii, 3 ore,ca sa vedem daca se opreste sau nu.
Noi eram putin obositi, dupa cele 4 ore prin padure, asa ca nu ne-am bucurat prea tare la coborare, mai ales ca ne-ar fi placut mai mult sa dormim sus, nu pe vale. Am facut cateva poze inspre creasta Baiului si inspre Ciucas, apoi am pornit la vale, pe acelasi traseu.
La coborare, ne-au ajuns din urma un grup de 7-8 biciclisti. Ne-am salutat, am schimbat cateva vorbe si ne-am vazut fiecare de drum. Mi-era cam mila de ei, la ce noroaie erau pe culmea asta, dar erau baieti mari, s-or fi descurcat ei.
Venisera din Azuga si cautau un loc sa faca un gratar inainte de a incheia tura.
Ajunsi jos, la masina, dupa tura asta ploioasa, parca ne-a pierit cheful de dormit la cort, mai ales ca am fi facut asta langa masina, pe undeva pe Valea Doftanei si nu cum ne-am propus initial.
Am gasit o cazare in Traisteni si ne-am retras acolo. A doua zi am pus totusi cortul, pe marginea raului, in zona de camping/rulote de la iesirea din Traisteni. Dar nu am dormit peste noapte, ci doar am stat la cort in timp ce sfaraia gratarul :))
La intoarcere spre Bucuresti am oprit putin si la Lacul Paltinu, un loc mult prea cunoscut, dar, care in timpul saptamanii este foarte primitor 😀 Acum locul este amenajat oficial pentru gratare, cu mese si ceva foisoare, dar, unde este interzisa camparea.
0 notes
Text
Focul Viu de la Terca
New Post has been published on https://www.mergpemunte.ro/focul-viu-de-la-terca/
Focul Viu de la Terca
Ati auzit de focurile vii? De auzit, auzisem si eu dar nu ajunsesem niciodata sa vad cu ochii mei acest fenomen. Am cautat ceva informatii despre focurile vii si am gasit mai aproape de Bucuresti, Focul viu de la Terca.
Am cochetat cativa ani cu ideea, pana am si gasit momentul oportun de a vizita focul viu. Dupa ce am descoperit multitudinea de obiective turisite atat naturale cat si antropice din Judetul Buzau, am inceput sa le iau pe rand. Am explorat putin zona Platoului Salin Meledic, am vizitat arealurile cu Vulcani noroiosi de la Paclele Mici si Paclele Mari, Beciu si Berca, am vizitat Babele de la Ulmet, unde trovantii se gasesc la tot pasul de fapt.
Am ajuns si la Terca, intr-o zi cand am zis “Azi mergem la Terca” si aia a fost. Am fi vrut noi sa ajungem aici cand am fost la Meledic, insa se insera, asa ca am amanat.
Drumul il stiam in mare parte, cu exceptia portiunii dintre Manzalesti si Terca, vreo 10-15 km. Asfaltul se termina undeva in Lopatari dar drumul este bun de parcurs cu orice tip de masina mica, pana in locul unde trebuie sa o iei la pas.
Imediat cum intri in Lopatari, pe parte dreapta, veti observa un munte de sare.
Un abrupt in miniatura, format din sare, cu un aspect asemanator cu ceva de pe alta lume, pentru care merita sa opriti. Explorati zona in siguranta, fara sa va puneti in pericol in vreun fel.
youtube
De la muntele de sare, am mai mers cu masina cativa km, pana am trecut de centrul localitatii Lopatari.
Apoi am mers la pas, pe drum, inca vreo 5 km, caci nu am vrut sa ne intoarcem foarte repede. Se putea inainta cu masina fara probleme, pana in Terca.
Am trecut prin satele Luncile si Terca, unde, pe drumul pietruit, iar din cand in cand mai intalneam cativa localnici.
Pana sa ajungem efectiv la Focul Viu, am avut parte de multe fructe, atat prin sate cat si pe poteca, dupa ce am parasit drumul si am intrat pe poteca. Atractia principala a fost reprezentata de alunele de padure. Am descoperit o zona plina de aluni si bineinteles ca am stat suficient cat sa adunam cateva pentru mai incolo. Am gasit si nuci, mere, pere, si altele.
Vremea putin inchisa ne-a dat ceva emotii, caci nu voiam udatura si speram sa prindem si flacari la Focul Viu. Din ce intelesesem flacarile se mai sting din cand in cand si sunt aprinse de localnici sau turisti.
Plus de asta, pe poteca si apoi pe forestierul unde am ajuns, era suficient noroi cat sa ne ajunga. Noroc ca mai aveam cateva pante si deja ajungem la Focul Viu. Mai gasim cativa turisti veniti si ei sa admire acest fenomen. Incercam sa destupam gaurile acoperite de ploi si ceva aluviuni, dar nu reusim.
Totusi, o flacara este aprinsa si nu ne ramane decat sa ne multumi cu aceasta. Cum era sa venim si noi in sfarsit aici, si sa nu gasim nici o flacara? Era cam trist si trebuia sa mai venim inca o data. Nici asa nu a fost wow, caci flacara nu era prea mare iar vremea a fost cam inchisa. Ba chiar, la coborare ne-a si plouat putin, insa aveam o buna parte din haine impermeabile asa ca nu ne-a deranjat prea tare.
De aici se vede foarte bine Varful Ivanetu, care asteapta pe lista, pentru o zi cand nu voi avea alta idee de drumetie. Suntem foarte aproape atat de Muntii Vrancei cat si de Penteleu, de care ne despart cateva culmisoare. Mi s-a parut interesanta chiar si o traversare inspre Varlaam, sau dinspre. Planuri multe, timp putin.
In incheiere, va las video cu episodul filmat in Terca. Daca nu sunteti deja abonati ai canalului, apasati butonul de subscribe pentru a nu rata ultimele episoade postate. Pe langa seria “Vlog pe Munte”, mai postez si clipuri scurte, din diferite locuri din Romania, asa ca puteti arunca un ochi si pe playlisturile celelalte.
youtube
0 notes
Text
Lacul Meledic - La plimbare in zona Platoului Salin Meledic
New Post has been published on https://www.mergpemunte.ro/lacul-meledic-la-plimbare-in-zona-platoului-salin-meledic/
Lacul Meledic - La plimbare in zona Platoului Salin Meledic
Platoul Meledic este un obiectiv turistic deosebit, situat in Judetul Buzau, relativ aproape de orasul Buzau. Zona impresioneaza si prin relief, insa atractia principala o reprezinta lacul si pesterile de sare.
Am ajuns in zona Platoului in vara lui 2019, si am filmat suficient cat sa iasa si un nou episod din seria “Vlog pe munte”, care poate fi gasit pe canalul meu de Youtube.
La Lacul Meledic ajungi destul de usor din Bucuresti, Buzau sau Nehoiu. Drumul pana acolo este relativ bun, avand in vedere ca se si lucra pe anumite portiuni. Pana la momentul postarii acestui jurnal, poate au si terminat de asfaltat ce incepusera.
Masina se lasa ori la Piatra Alba de la Grunj, in Manzalesti, ori chiar sus, la camping, aproape de lac, caci se poate ajunge cu masina pana la campingul de langa lac, pe drum asfaltat.
Lacul Meledic impresioneaza prin faptul ca este un lac cu apa dulce, intr-o zona cu munti de sare. Paradoxal, in imediata apropiere se gaseste si una dintre cele mai mari pesteri de sare din Europa.
Explorarea acesteia nu este posibila, desi noi am incercat macar sa o gasim. Nici nu am avut o harta, asa ca sigur nu am cauat unde trebuie. Dar, ceva tot am gasit. Posibil sa fi gasit chiar intrarea pe care o cautam, caci la fata locului am gasit ce parea a fi o intrare in subteran.
Zona este de o frumusete aparte, avand culmi mai domoale, si este vizitata de putini turisti. Potentialul Muntilor Buzaului este inca neexploatat la maxim. Prima impresie ma trimitea cu gandul la Muntii Vrancei, munti fata de care ne aflam la o aruncatura de bat. La vreo 4 ore distanta, inspre nord, se afla Varful Furu, primul munte din sudul grupei Muntilor Vrancei.
In complex, chiar pe malul Lacului Meledic, exista o tabara de sculptura, loc unde sunt expuse si cateva dintre sculpturile lucrate aici. Initial mi s-au parut putin creepy, dar dupa o privire mai atenta, sunt niste sculpturi interesante.
youtube
youtube
Langa lac, poti sa te cazezi in casute mici (nu stiu cum mai este situatia acum, in contextul pandemiei) sau poti pune cortul. Aici sunt si foisoare, gratare, cosuri de gunoi, magazin de unde poti cumpara diverse.
Relativ aproape, se gaseste si Lacul Mocearu, dar noi nu am mai avut timp sa il cautam. Deasemenea, la cativa km se pot gasi si focul viu de la Terca. Imediat dupa plimbarea la Meledic, am decis ca urmatoarea iesire in Judetul Buzau va fi ori aici, la Focurile Vii, ori la Vulcanii Noroiosi de la Beciu, ramasi restanta de cand am ajuns la Vulcanii Noroiosi de la Paclele Mici si Paclele Mari. Intre timp, de la data la care am fost, trecand si de data redactarii primei versiuni a acestui jurnal, am ajuns si incele doua destinatii. Voi posta in curand si despre ele.
Daca vreti sa faceti o drumetie mai serioasa, puteti merge la Varful Brezau sau chiar la Varful Ivanetu. Ambele variante propun drumetii de 6-7 ore, insa, depinde foarte mult de locul din care plecati, ritmul de mers, pauzele pe care le faceti, etc.
Noi plecasem la o plimbare scurta, asa ca nu am luat rucsaci cu noi, nici macar o sticla cu apa. Dupa ce am plecat de la masina ne-am gandit ca nu am luat apa dar am zis ca ne descurcam noi cumva, doar nu murim de sete.
Chiar la lac, am dat de un put vechi, cu apa potabila, si cu un sistem foarte simplu si eficient. Ne-am potolit setea si astfel ne-am permis sa ne mai plimbam putin prin zona. Exista si un chiosc in camping, insa noi aveam doar carduri cu noi :))
Daca veti reusi sa ignorati lipsa investitiilor serioase, atat in infrastructura cat si in unitatile de cazare sau orice tine de turism, si va veti bucura doar de peisajul natural si de linistea locului, veti gasi in Platoul Salin Meledic o destinatie prefecta pentru un weekend departe de oras sau statiuni galagioase.
0 notes
Text
La Cota 2000, pe Carp, prin ploaie.
New Post has been published on https://www.mergpemunte.ro/la-cota-2000-pe-carp-prin-ploaie/
La Cota 2000, pe Carp, prin ploaie.
Vara anului 2019 a fost una ploioasa, asa ca mersul pe munte a insemnat si udatura. Daca nu e furtuna si nu faci un traseu care necesita stanca uscata, poti merge si pe prognoza mai putin buna. Daca arata 99% ploaie nu are rost sa te duci.
La risc am mers si noi, prin iulie 2019, pe Valea Prahovei, cu gandul sa facem ceva prin Bucegi.
In principiu aveam de gand sa ajungem la Cota 2000 dar mai departe urma sa ne hotaram din mers.
Vremea se anunta instabila, cu sanse de ploaie 50%. Am luat si asta in considerare cand am ales acest traseu, relativ domol si fara riscuri, fiind si drum pana sus.
Am ajuns destul de tarziu la Sinaia, prinzand aglomeratia de la intrarea in Comarnic. Am urcat cu masina pana la Cota 1400 pentru a recupera timp.
Pe asfalt, spre Cota 1400, ne-a iesit in cale o vulpe. Am oprit, am admirat-o din masina, pret de cateva secunde, dupa care ne-am vazut de drum. Nu i-am dat de mancare desi parea foarte slaba.
youtube
Ajunsi la Cota 1400, am parcat si ne-am oprit sa mancam repede ceva, inainte de a porni pe traseu. Sunt cateva locuri unde poti manca, la pachet fiind inclusa si privelistea spre Muntii Baiului.
youtube
Terminam de mancat si pornim pe jos, spre platou. Trecem de statia gondolei Carp si urcam pe drumul de vara, doar cateva curbe.
Putin mai sus, la o bifurcatie, am decis sa parasim drumul si sa continuam pieptis, ca sa nu ajungem la Cota 2000 doar pe drum. Plus ca drumul ocoleste mult pana sa te scoata in platou, caci altfel nu ar putea sa te duca sus.
Pe masura ce urcam, incepe ploaia. Inaintam prin iarba uda si ne udam rau de tot la picioare. Daca am fi avut parazapezile la noi nu ne-am fi murat chiar asa tare :)) Noroc ca era vara si oricum traseul nu era gandit sa fie prea lung. Ne asumasem inca de la inceput posibilitatea de a ne uda, cu toate hainele si incaltamintea impermeabila.
Ploaia s-a oprit la un moment dat si am avut noroc sa se risipeasca si norii pe alocuri, oferindu-ne cateva momente cu vizibilitate, de care am profitat la maxim.
Cu toate ca am fost de nenumarate ori in Bucegi, pantele astea erau necunoscute pentru mine. Stiam unde sunt si unde vreau sa ajung, dar nu cunosteam toponimele. Un stalpisor cu numele Carp, imi sare in ochi si atunci realizez ca suntem pe o partie. Eu ma dau cu placa de prin 2016, dar mai mult in Poiana Brasov, asa ca partiile de la Sinaia imi erau total necunoscute cand am facut drumetia asta. Practic acum am aflat de partia Carp.
Ajunsi sub platou, revenim la drum iar dupa 15 minute ajungem si sus, la cota 2000. Aici am oprit la localul de langa telegondola, pentru a evalua situatia dar si pentru a manca ceva la suprapret.
Cat am facut noi asta, a inceput o ploaie torentiala cum speram sa nu inceapa. Bine ca nu ne-a prins mai jos, pe Carp. Avand in vedere situatia, am decis sa abandonam si sa revenim la cota 1400, cu telegondola.
Coborarea cu gondola Carp s-a facut pe ploaie torentiala si in timp ce coboram, ne imaginam cum ar fi fost daca ne-ar fi prins ploaia asta zdravana, ori la coborare ori in drum spre Piatra Arsa.
Dupa ce am ajuns la cazare, in Sinaia, s-a oprit si ploaia. Ba chiar a iesit putin si soarele. De la cazare se vedeau frumos norii peste Muntii Baiului.
youtube
A doua zi am urcat pe drumul Transbabele sau Transbucegi, pana in zona Cabanei Dichiu si am facut alte planuri pentru drumetii viitoare.
youtube
0 notes
Text
Muntii Tataru, Varful Lui Crai, din Slon.
New Post has been published on https://www.mergpemunte.ro/muntii-tataru-varful-lui-crai-din-slon/
Muntii Tataru, Varful Lui Crai, din Slon.
Muntii Tataru sunt muntii aia mici, pe care ii vezi din Ciucas sau din Siriu si care se prezinta cu o creasta golasa si foarte lunga, usor de identificat. In imediata vecinatate se afla si Clabucetul Maneciului, iar la poale se afla Lacul de acumulare Maneciu.
Cel mai aproape de Muntii Tataru am fost atunci cand m-am plimbat prin Ciucas si Siriu, dar si pe Clabucetul Maneciului, asa ca era o premiera si pentru mine sa pasesc in acesti munti mici.
Tura asta am facut-o la sfarsit de toamna, in 2020, in vremuri inca de pandemie.
Discutasem de cateva zile cu tovarasul de la vantasticworld.com, cu care trebuia sa merg in drumetie, si cazusem de comun acord ca Tataru, pentru o zi scurta de toamna/iarna, este o varianta numai buna. Nici el nu mai fusese la Varful lui Crai.
Am ajuns rapid in zona, punctul de plecare in drumetie fiind satul Slon. Se poate si din Maneciu, insa fiind ziua scurta, am ales sa urcam din satul Slon, fiind ceva mai aproape de creasta principala.
Am parcat duba undeva pe la capatul satului, unde se risipeau casele si unde asfaltul nu se inventase inca.
De-altfel asta a si fost criteriul aplicat la fata locului.
“Pana unde mergem?”
“Pana unde se mai poate”
Si aici nu se mai putea.
Ploile din ultimele zile au facut drumul impracticabil pentru orice tip de auto. SI cu tractorul te-ai fi chinuit la cat de noroios era. In mod normal, pe acest drum se intra cu masinile de teren, ajungand exact in creasta principala. Noi am venit sa batem la pas muntele, chiar daca aveam drum pe creasta :))
Plecam cu rucsacii lejeri in spate iar in jumatate de ora, deja suntem in creasta principala. Prima panta, prin noroiul gros, ne-a pus putin la incercare. O alunecare aici si drumetia se transforma in baie de noroi.
Trecem cu bine de noroiele vietii si ajungem efectiv in creasta. Tot traseul, pana sub Varful lui Crai, tine drumul de creasta. Ne gandim la stane dar tragem nadejde ca au coborat toti ciobanii si toate oile.
Chiar si asa, la fata locuilui ne intampina niste caini. Latra de cateva ori dar apoi ne dau pace. Ba chiar unii sunt mai curajosi si arata intentii pasnice, venind aproape de noi.
Vremea e inchisa si rece. Nu prea se vede nimic.
Totusi, pe langa noi, zarim cateva culmi vecine, cu case risipite, si peisaj de toamna tarzie.
Colegul ridica drona, in speranta ca plafonul de nori nu e mai sus de 1300-1400 de metri si ca vom vedea ceva, atat prin intermediul dronei, cat si de la fata locului, cand vom ajunge la varf.
Ajungem la izvor, unde ne suprinde prezenta unui cos de gunoi metalic, de oras. Bineinteles ca pe langa cos se gaseau cutii de bere, dar asta e alta discutie.
Continuam singuri pe drum, pana ajungem sub Varful lui Crai, unde parasim drumul, ca sa urcam direct la varf.
youtube
La varf, ne aflam la limita plafonului de nori, si de-abia zarim soarele. Privelisti spre muntii din jur nu avem, asa ca ridicam drona iar. Vedem Ciucasul si Grohotisul spre nord, si ne multumim cu privelistea pe care o admiram pe ecranul telefonului.
La varf iarna se instalase, desi nu cu drepturi depline. Vegetatia uscata era inghetata iar vantul rece te facea sa simti ca e iarna aici, sus.
Fara priveliste si cu frig, nu stam mai mult de 10 minute la Varful lui Crai, si pornim la vale, pe acelasi traseu.
Dupa izvor, intalnim si un prim grup de drumeti, care urcau tot la Vf, lui Crai. Nu era chiar tarziu, insa mai aveau de parcurs cam o ora din traseu. Cand le-am dat vestea asta, au fost putin dezamagiti, ei venind din Maneciu si avand un traseu mai lung de parcurs.
Probabil i-a prins noaptea la intoarcere, insa era un grup mare si aveau sa se descurce in acesti munti mici.
Inainte de a parasi drumul de cresata si sa revenim la masina, am ridicat iar drona pentru a admira peisajul din jur. Parca acum se vedea mai bine ca dimineata, desi lumina nu era foarte buna.
De aici vedem Lacul Maneciu, iar cadrele filmate cu drona colegului, au fost perfecte pentru finalul acestei drumetii, cat si pentru finalul episodului postat pe canalul de YT mergpemunte.ro
Incheiem plimbarea de toamna cu drumul noroios unde lasasem masina. Nu ne-am gandim sa ne luam incaltaminte de schimb, asa ca incercam sa ne curatam pe cat posibil si improvizam cu niste pungi, ca sa nu murdarim tot prin masina.
Daca era ziua mai lunga si daca am fi avut timp suficient, am fi mers pana la Cimitirul Eroilor din Tabla Butii. Nu-i bai, caci ramane pentru o data viitoare.
In zilele care au urmat, am reusit sa montez ce am filmat, si a iesit un episod dragut.
youtube
0 notes
Text
Cetatuia de pe Straja, Brasov.
New Post has been published on https://www.mergpemunte.ro/cetatuia-de-pe-straja-brasov/
Cetatuia de pe Straja, Brasov.
Cetatuia de pe Straja din Brasov, este una dintre cele mai vechi fortificatii medievale de pe teritoriul tarii noastre, si din punctul meu de vedere, una dintre cele mai impozante cetati, putin cunoscute, sau putin promovate.
Ajung aici de cate ori am ocazia, mai ales ca in sezonul rece, am drumuri dese la Brasov, fiind un mare impatimit al sporturilor de iarna.
Pozele din acest articol sunt din acelasi sezon de ski insa in anotimpuri diferite. Cele cu zapada multa sunt din decembrie 2018 iar cele fara zapada sunt din aprilie 2019.
Nu doar cetatea este impresionanta ci si privelistea de pe acest deal. Vezi Brasovul si Muntele Tampa, ba chiar si Varful Postavaru.
Am venit aici de mai multe ori insa tarziu am remarcat ca se vede si Vf. Postavaru dar si partiile. Ce-i drept am prins si ceata de cele mai multe ori , deci nu aveam cum sa il vad :))
Cetățuia de pe Strajă, sau Dealul Cetății cum mai este cunoscut astăzi, reprezenta un punct important de apărare. Pozitionata in afara orasului, fortareata nu avea de fapt decat un singur turn de aparare, la inceputul secolului 15. In 1524 s-a intalat aici un bastion cu 3 turnuri, care insa nu a rezistat decat 5 ani, fiind distrus de armata lui Petru Rares.
O suta de ani mai tarziu s-a construit cetatea cu ziduri de aparare insa si aceasta a suferit stricaciuni dupa incendiul din 1618. Cetatea a fost refacuta de mai multe ori, adaugandu-se treptat alte bastioane.
Spre sfarsitul secolului 17, Cetatuia de pe Straja nu isi mai servea scopul asa ca de atunci a indeplinit diferite functii, precum inchisoare, depozit, complex turistic. Despre istoricul acestei cetati sunt multe de cercetat si la fel de multe de povestit.
Din pacate aceasta nu este in circuitul turistic, situatia fiind inca destul de complicata. Monumentul a fost în proprietatea SC Aro Palace SA, însă, după mai multe procese, statul român a obținut dreptul de proprietate asupra fortificației.
Nu cunosc in detaliu situatia juridica din prezent si tot ce pot sa fac este sa sper ca voi apuca ziua cand aceasta cetate va fi reabilitata si redata circuitului turistic.
Totusi, ajungand aici des, am avut ocazia nesperata, sa vizitez interiorul zidurilor. Desi accesul in incinta nu este permis, eu am avut noroc sa ma prinda o ploaie torentiala la portile cetatii, astfel ajungand in interior, la adapost de ploaie. Nu eram singurul, caci in acelasi moment mai erau cativa turisti curiosi, si ei surprinsi de ploaie. Inainte de a pleca din cetate, am reusit sa dau o tura rapida, pentru care sunt si acum recunoscator.
Nu este o filmare de calitate, insa este singura pe care o am.
youtube
La final, cateva poze de la punctul de belvedere, situat pe drumul spre Poiana Brasov.
0 notes
Text
Cu cortul in Piatra Mare
New Post has been published on https://www.mergpemunte.ro/cu-cortul-in-piatra-mare/
Cu cortul in Piatra Mare
In Piatra Mare am fost de mai multe ori, fiind un munte aproape de Bucuresti, cu trasee de dificultate usoara-medie. Intr-o iarna am parcurs Valea Horvatca, alta data am fost doar la Canionul 7 Scari, iar alta data am urcat din Timisul de Sus, pe la Tamina.
Totusi, nu ajunsesem la Cabana Piatra Mare niciodata, asa ca ne-am gandit sa mergem la cabana… cu cortul :)) Era primavara de cateva saptamani bune si vremea se anunta cat de cat stabila.
Inainte de a porni pe traseu, am dat un telefon la salvamont pentru a intreba de posibilitatea de a campa in zona cabanei, caci nu voiam sa am surprize cand ajung acolo. Am primit raspuns pozitiv si am luat-o la deal :))
Am plecat de dimineata, din Bucuresti, cu masina, ca sa ajungem la Dambul Morii, de unde urma sa incepem drumetia, pe jos. Doar ca nu am plecat foarte de dimineata, si ne-a prins ora 11 la intrarea pe traseu.
Am ales sa trecem prin Canionul 7 scari, fiind mai putin aglomerat ca deobicei, si asta ne-a costat 20 de lei :)) Mai parcursesem acest canion de doua ori insa ni s-a parut ca e mai fain sa urcam pe aici decat pe varianta ocolitoare. Din Dambul Morii pana la iesirea din canion am facut cam o ora si 45 de minute.
Din capatul canionului, am mai urcat mai bine de doua ore, cu ceva pauze, pana am ajuns la Cabana Piatra Mare. Imediat cum am iesit din padure, in golul alpin, am avut parte de privelisti spre Postavaru, si orasul Brasov.
Apoi ne apare in fata si Cabana Piatra Mare si ne bucuram ca am ajuns si avem ore bune de soare, liniste si relaxare. Am pornit noi tarziu pe traseu, dar fiind un traseu scurt si ziua destul de lunga, ne-a ajuns timpul pentru toate.
La cativa zeci de metri distanta, vedem si ruinele cabanei vechi. Trecem pe la cabana noua, inainte de a monta cortul, ca sa vedem ce avem in meniu si sa schimbam doua vorbe cu oamenii de acolo.
Pe langa cabana, ne-am intalnit si cu domnul de la salvamont cu care vorbisem la telefon.
Am montat cortul si am revenit la cabana sa mancam, sa bem un suc, o bere.
Cabana mi-a lasat o impresie foarte buna, fiind tare cocheta. Micuta, ce-i drept, insa nu conteaza asta. Important este faptul ca e curata, primitoare si, cel putin cand am fost noi, destul de linistita. Cine a dormit aici poate sa ne spuna mai multe despre innoptatul la aceasta cabana.
Ce stiu sigur e ca in weekend e full find atat de aproape de Brasov, iar rezervarile pentru zilele de weekend, se fac din timp. Ca la mai toate cabanele pe unde trec multi turisti.
Pe langa cabana, erau cativa magarusi, iar peisajul cu ei prin zona, era mai frumos. Bineinteles ca erau si caini. Cainii de la cabana. Cat am stat noi in cabana, cel mic (care intre timp s-a facut mare) a socializat cu noi, fiind hiperactiv :))
O mica paranteza. Postarile de pe blogul asta nu mai sunt de mult in ordine cronologica sau macar la zi. De exemplu, tura asta a fost facuta in primavara lui 2019 si eu o pregatesc acum de publicare, in ianuarie 2021.
Fac aceasta precizare pentru a evita confuzii, cu distantarea, accesul in interior, nepurtarea mastii, etc.
Revenind la povestioara noastra, dupa ce ne-am intors la cort, am stat afara la povesti, admirand privelistea spre Ciucas, Muntii Neamtului, Postavaru, orasul Brasov.
La un moment dat, spre apus, in Depresiunea Brasovului s-au adunat nori grosi, iar furtuna anuntata, s-a dezlantuit peste oras. La noi nu a ajuns nici o picatura de ploaie.
A fost interesant sa urmaresc furtuna care s-a abatut asupra Depresiunii Brasovului, fara sa imi fac griji ca ajunge si la mine.
Nu a plouat deloc, nici peste noapte. De ursi nu mai zic, nu am avut treaba si chiar am dormit bine. Niciodata nu las mancare in cort, nici macar ambalaje. M-am invatat asa, si dorm tare linistit oriunde pun cortul.
Apusul nu a fost extraordinar, si asta din cauza furtunii, insa tot a fost ceva de vazut, si anume furtuna.
youtube
Dimineata ne-a intampinat cu soare. Astfel de dimineti sunt preferatele mele. Sa ma trezesc pe munte, in bataia razelor soarelui care anunta o noua zi, senina, plina de intamplari si peisaje frumoase.
Pe langa cort, a venit si cainele mare, de la cabana. Foarte bland, ne-a privit cum am strans cortul si a stat la poze. Initial nu stiam care ii sunt intentiile, dar ne-am convins ca este doar curios si in cautare de socializare.
Locul de cort a fost perfect. Chiar daca eram aproape de cabana, tot nu am dormit cu mancarea in cort. Am gasit un loc sub niste pietre, la cativa zeci de metri. Niciodata nu dorm cu mancare in cort, indiferent ca sunt pe marginea drumului sau la 2000m.
Noaptea a fost linistita, fara vizite neplacute, fara galagie si fara vant, ceea ce ne-a permis sa ne odihnim chiar forte bine.
Ne-am apucat de strans cortul si sacii de dormit si cu parere de rau, am pornit la vale.
Coborarea am facut-o pe alt traseu, pe banda rosie, pe Drumul Familiar. Am pornit la 9 si dupa aproape doua ore eram in Dambul Morii, la intersectia tuturor traseelor din zona.
Ne intoarcem acasa cu gandul la cort, saci de dormit si poienite cu soare si abia asteptam sa mai prindem o fereastra in care sa putem dormi pe munte.
0 notes
Text
Sanius la Gura Raului in prima zi din 2020.
New Post has been published on https://www.mergpemunte.ro/sanius-la-gura-raului-in-prima-zi-din-2020/
Sanius la Gura Raului in prima zi din 2020.
Pe 1 ianuarie 2020 am vrut sa iesim putin la aer, si cum eram in Sibiu, am zis sa mergem la Paltinis. Ne-am razgandit cand ne-am adus aminte ca s-ar putea sa fie foarte aglomerat, asa ca am ajuns la Gura Raului.
Fiind la munte, eu consider ca e frumos, insa aici nu este un loc pe care sa il consideri “statiune”. Nu e nimic acolo, doar o instalatie de telescaun dezafectata.
Ce-i drept nu te opreste nimeni sa te dai cu sania, cu punga, cu farasul, sau cu colacul :))
Ceea ce am si facut. Aveam farase pentru partie, asa ca ne-am dat de cateva ori, profitand si de faptul ca era zapada.
Nu eram singurii care s-au gandit sa vina la sanius la Gura Raului. Erau cateva zeci de persoane care se bucurau de sanius in prima zi a anului 2020. Era prima zi a unui an care avea sa ne schimbe vietile.
Dupa vreo jumatate de ora, am parasit partia si am plecat la plimbare, cateva sute de metri mai incolo, la Barajul Gura Raului. Habar n-aveam de existenta acestui baraj. Ulterior am aflat ca din acest lac, se alimenteaza cu apa orasul Sibiu.
0 notes
Text
Masivul Ceahlau (Partea a doua) - Varful Toaca si celebra scara.
New Post has been published on https://www.mergpemunte.ro/varful-toaca-masivul-ceahlau-partea-a-doua/
Masivul Ceahlau (Partea a doua) - Varful Toaca si celebra scara.
In prima parte v-am povestit urcarea la Cabana Dochia, lasand partea cu Varful Toaca(1904m) pentru alta data. A trecut ceva timp, atat de la tura (martie 2019) dar si de la momentul postarii primei parti.
Am reusit sa imi fac timp si pentru blogul asta, pentru ca in ultimul timp am fost ocupat cu crearea continutului pentru canalul de Youtube mergpemunte.ro
Revenind la Ceahlau, va povesteam ca am lasat pentru a doua zi urcarea la Varful Toaca. Ne-am trezit de dimineata, dar nu foarte devreme, si pe la 9 dimineata am pornit spre Vf Toaca.
Fara bagaj, si pe o vreme destul de geroasa, am facut cam 20 de minute pana la baza treptelor de sub varf.
Cu toata ceata asta nu am vazut mare lucru. Vantul batea destul de tare, dar, asa e iarna pe munte :))
Ajunsi la baza scarii, ne-am pregatit de urcat. Primele cateva zeci de trepte erau acoperite cu zapada complet, insa mai sus, treptele erau curatate, cel mai probabil de cei de la statia meteo.
youtube
La varf nu am stat prea mult, pentru ca nu se vedea absolut nimic si oricum era nitel viscol. Mi-ar fi placut sa prindem senin, sa vedem Hasmasul Mare, Muntii Bistritei, Calimani si ce s-ar mai fi vazut. Sa nu fim nevoiti sa coboram dupa nici 5 minute. In mod normal aici am fi stat sa mancam ceva, sa stam gura casca si sa ne bucuram de peisaj.
Am facut cateva poze, sa nu zicem ca nu am facut, apoi am pornit inapoi spre cabana. La coborare, pe trepte, cineva se dadea ca pe derdelus. Numai ca zapada lipsea pe unele trepte, asa ca s-a ales cu o mica vanataie.
Dupa ce am recuperat rucsacii, am inceput coborarea in Izvorul Muntelui, pe alt traseu. La nici 10 minute de cabana se afla campingul de la Piatra Lata din Ghedeon. Imediat dupa camping, intalnim o panta mai inclinata si alegem sa coborampe rand, zapada fiind moale si multa.
youtube
In continuare a urmat cea mai spectaculoasa parte a traseului, coborarea printre stanci, pe la Claile lui Miron. Multa lume spune ca acesta este cel mai spectaculos traseu din Ceahlau. E greu sa ma pronunt, caci nu am facut decat cele doua trasee, prin Lutu Rosu si acesta. Voua ce traseu v-a placut cel mai mult in Ceahlau?
Nu stiam cat de mult vom cobora prin aceasta vale, si speram sa dureze cat mai mult.
Pe la ora 13:00 aveam in fata chiar Claile lui Miron, invaluite in ceata iar peste alte zece minute, coborasem deja sub plafonul de nori si vedeam spre Muntii Stanisoarei si Lacul Bicaz.
Prin padure era ceva gheta, si cine nu avea gherute, s-a chinuit putin sa coboare. Nici eu nu aveam. M-am chinuit putin :))
Mai coboram 200m altitudine si ajungem in Poiana Maicilor, de unde admiram abruptul impozant . Aici am facut o pauza mai mare, binemeritata. Plus ca era pacat si de priveliste, mai ales ca nu prea avusesem parte de ea toata ziua.
Pana la 1400-1500m am avut parte de vreme de iarna in mare parte, cu vant puternic, mai ales la golul alpin. In Poiana Maicilor erau putini nori si mult soare. Incercam sa ghicim ce se vede. Ceva culmi din Stanisoarei, Tarcau sau Muntii Giurgeu.
Din Poiana Maicilor, am mai mers cam o ora si jumatate, pana am ajuns in Izvorul Muntelui, unde ne-am luat la revedere de la colegii de drumetie, si ne-am indreptate spre casa.
Per total, cu urcat la Toaca si coborat inapoi in Izvorul Muntelui, plus pauzele de pe traseu, am facut cam 5 ore si jumatate, in conditiile in care pe sus, era zapada mare si viscol. Cert e ca traseele din Ceahlau nu sunt lungi, nici macar iarna, insa periculoase pot fi, asa ca aveti grija unde mergeti si cu cine.
Acest traseu este nerecomandat iarna. Noi am fost in a doua jumatate a lunii martie si am prins ceva zapada pe sus.
Pentru mine, a fost prima experienta in Ceahlau, iar de la tura asta pana la momentul postarii (ianuarie 2021), am mai avut ocazia sa ajung prin muntii din nord, in Calimani, in toamna lui 2019. Din pacate, zona de nord este cam departe de Bucuresti si atunci cand prind ocazia sa merg intr-o dumetie, incerc aleg munti la 2-3 ore distanta, mai ales ca am de unde alege.
0 notes
Text
Valea Lamba, Postavaru, Noiembrie 2020
New Post has been published on https://www.mergpemunte.ro/valea-lamba-postavaru-noiembrie-2020/
Valea Lamba, Postavaru, Noiembrie 2020
Postavaru este un munte aproape de casa, si imi este foarte comod sa vin chiar si cu trenul. Aici am si partiile pentru care vin iarna de cateva ori pe sezon, tocmai de aceea, Postavaru este muntele pe care am fost cel mai des.
In noiembrie 2020, pe final de an, un prieten cu care am mai fost in drumetie prin 2016, cand am incercat sa ajungem la Vf Omu, vara, si ne-am intors din cauza zapezii.
Traseul ales a fost prin Valea Lamba Mare, de la gara din Timisu de Jos, urmand marcajul cruce albastra, care tine drumul forestier pana la un punct.
Pentru a nu rata cea mai spectaculoasa portiune a traseului, am deviat din traseul marcat, la o bifurcatie, urcand chiar pe firul vaii abrupte, aici nefiind traseu marcat, insa nici sa te ratacesti nu ai cum, caci singura directie e in sus. Mai greu e sa nimeresti intrarea pe sectiunea asta, daca nu ai mai fost niciodata. Traseul urca pe o culme, pana ajunge in zona Platoului Ruia, in timp ce ruta asta duce direct sub varf, urmand sa mai urcam putin, pe partie.
De data asta am si filmat si am reusit sa editez si sa postez clipul in timp record, avand in vedere ca sunt clipuri de un an doi, pe care nu am reusit inca sa le editez.
youtube
Am pornit pe traseu pe la 9:40 si, socoteam noi, ca la maxim 1 sa fim la varf, ca sa avem timp sa prindem un tren si sa ajungem acasa pana in ora 23, cand se aplica acea carantina de noapte.
Dupa aproape o ora, drumul se pierde si incepem sa castigam altitudine. Traseul e lejer dar nefiind chiar atat de circulat ne gandim la ursi. Chiar pe la bifurcatie, unde este si o sageata care indica traseul marcat, auzim niste voci. Primii drumeti pe ziua de azi. Nu ne asteptam sa mai vina cineva din urma. Ne ajung din urma doi drumeti, cu care schimbam cateva vorbe. Ei erau din Brasov. N-aveau nici un tren de prins.
Portiunea printre peretii de stanca, mi s-a parut mult mai scurta fata de prima oara cand parcurs Valea Lamba, cu Ioan Stoenica. Cauciucul ala mare e tot acolo, pentru cine vrea sa stie :))
Pe la 1500m, incepem sa vedem deasupra norilor. Cu cat urcam mai mult, cu atat se vede mai bine, marea de nori, spre Piatra Mare.
Brazii cu expunere nordica sunt plini de chiciura iar valea asta devine din ce in ce mai inghetata. Nu apucam sa alunecam bine, caci se si termina valea si iesim pe partie.
Aici ne surprinde un parapantist, pentru ca mai apoi sa ne surprinda cat de multa lume este pe munte. Bine, nu pe unde am venit noi ci unde ajunsesem, in apropierea statiei de telegondola.
Cand am vazut cata lume e pe munte, mi-am adus aminte ca era duminica.
Continuam spre varf, sub soarele arzator. Ne incingem si mai dam jos din haine. Sipe la varf era ceva miscare, insa nu foarte aglomerat. Daca te uiti la pozele din articol, nu prea vezi oameni in ele :)) dar asta pentru ca am evitat eu sa fac astfel de cadre. Urmariti episodul filmat in aceasta drumetie si o sa vedeti exact ce si cum 😀
Deja de sub Varful Postavaru aveam privelisti superbe inspre Crai, Iezer si Fagaras, dar de la varf, vedem marea de nori care acopera intreaga tara.
Cateva varfuri ies din nori inspre nord, si incercam sa le identificam. Nu nelamurim si ramane pentru acasa. Ajuns acasa, compar cu Google Maps 3D si ajung la concluzia ca se vedeau Hasmasul si Ceahlaul.
In apropiere, vedem Bucegii, contre-jour, Piatra Mare, Muntii Baiului, Bucegii, Ciucasul, putin din Grohotis si Penteleul. E atat de frumos afara ca am sta in locul asta pana la apus. Din pacate, suntem nevoiti sa intrerupem picnicul si sa coboram rapid, caci e trecut de ora doua.
Coboram pana la statia de telegondola si ne gandim daca sa folosim acest mijloc de transport pentru a ajunge mai repede in Poiana Brasov. Astfel, nu am mai fi pe graba, am avea timp sa prindem si trenul sa si mancam ceva inainte. Zis si facut. Urcam in gondola si mi se pare ciudat sa fiu in ea, si in jur sa nu fie zapada, sa nu ma dau cu placa.
Cativa parapantisti anima peisajul si se intrec cu gondola :)) Ajungem in Poiana si dam de sute de turisti. Ne gasim un loc, la o carnatarie si ne umplem burtile cu carnaraie la gratar si cartofi prajiti. Mancarea campionilor. Pe soarele asta intra bine si un vin fiert :)) Hai inca unu ca mai avem timp.
Am prins si trenul.
0 notes
Text
Vama Buzaului - Rezervatia de zimbri si Cascada Urlatoarele
New Post has been published on https://www.mergpemunte.ro/vama-buzaului-rezervatia-de-zimbri-si-cascada-urlatoarele/
Vama Buzaului - Rezervatia de zimbri si Cascada Urlatoarele
Sezonul de ski 2018-2019 a fost unul plin de iesiri pe partie, si, de cateva ori, am legat sporturile de iarna cu vizitarea unor obiective in drumul nostru spre casa.
Dupa ziua de partie, a doua zi am deviat putin traseul dinspre Brasov spre Bucuresti, si am vizitat cele doua cetati taranesti din zona Brasovului, Harman si Prejmer.
Ca sa evitam aglomeratia de pe Valea Prahovei, am zis sa alegem DN1A, pe la Cheia, si bine am facut. Ajunsi in zona localitatii Vama Buzaului, un indicator cu Rezervatia de Zimbri ne facem cu ochiul. Ne ducem dupa el si ajungem la rezervatie.
Platim biletul (parca 6 lei) si ne ducem pe langa gard sa vedem zimbrii si cerbii care stateau tolaniti si nu aveau chef de vizitatori.
Un aspect pozivit, ca sa zic asa, este ca spatiul pentru aceste animale este destul de mare si animalele par tratate bine. Probabil sunt mai multe exemplare in aceasta rezervatie, dar noi nu am avut noroc, sa vedem ceva mai multa activitate.
Daca am fi avut mai mult timp la dispozitie si parte de o vreme mai prietenoasa, cu siguranta am fi stat mai mult timp aici. Pornim la drum, insa, suntem iarasi distrasi de un alt indicator, catre Cascada Urlatoarele.
Curiosi fiind, si gandindu-ne ca suntem la cativa km, am mai facut un mic ocol si dupa vreo 5 minute am ajuns la Cascada Urlatoarele. Drumul este accesibil cu orice tip de masina, insa pe ultima parte, este neasfaltat.
Cascada este frumoasa, insa in momentul cand am vizitat-o noi, avea un debit foarte scazut, fata de cum putea sa fie. Nu am prins nici cea mai buna vreme posibila pentru poze.
M-am bucurat sa mai vad locuri noi, plus ca acum am motive sa mai revin candva prin zona.
0 notes
Text
Babele de la Ulmet, Subcarpatii Buzaului.
New Post has been published on https://www.mergpemunte.ro/babele-de-la-ulmet-subcarpatii-buzaului/
Babele de la Ulmet, Subcarpatii Buzaului.
Babele de la Ulmet, sau trovantii, reprezinta un obiectiv turistic situat in Judetul Buzau, in zona Subcarpatilor Buzaului.
Ramase in picioare atat pe vai cat si pe “Culmea cu babe”, aceste formatiuni au nascut multe povesti printre localnici, de-a lungul veacurilor fiind numite pietre vii sau miscatoare, dar si pietre magice.
Si locul este magic, ramas parca in timp. Daca prinzi si o zi cu noroi, chiar simti ca te intorci in timp. Nici nu sunt turisti ca la Babele din Bucegi, nici localnicii nu par foarte galagiosi, asa ca o plimbare pe dealurile de la Ulmet, nu poate fi altfel decat relaxanta.
Asfalt este, insa, doar pana la intrarea in sat.
youtube
Desi, initial, voiam sa urcam pe culme si sa coboram pe valea din stanga, la coborare ne-am razgandit si am coborat pe valea din dreapta(pe sensul de urcare).
Important este sa nu ratati Culmea cu babe. Fie faceti ca mine si urcati direct pe culme, fie urmati marcajul care va ia pe valea din dreapta, dar va urca in culme pe niste trepte, putin mai in fata.
Cum am parcat, imediat ne-am trezit cu 3 caini pe langa noi. S-au dovedit inofensivi, si ne-au insotit pe traseu, iar noi nu ne-am opus :))
Nu urcam prea mult si intalnim deja primele formatiuni, primele babe.
Aici ar fi fost candva fundul unei mari, asa ca nu ma surprinde sa vad nisip, desi nu stiu sigur daca au legatura.
Apoi sa te gandesti ca aici a fost mare si acum e o culme, te face sa iti pui intrebari si sa te simti mic, in timp si spatiu.
Pe culme am fost delectati cu fragute, iar cateii au primit si eu ceva bun, din rucsacii nostri.
Inaintam spre padure, si intalnim niste indicatoare care ne arata ca mai gasim si alti trovanti, cu nume ciudate sau amuzante, precum Coloana, Delfinul sau Balena.
Ne uitam in urma si vedem intreaga culme cu ai sai trovanti.
Cum intram in padure, ne intalnim cu un grup de turisti. Desi ne asteptam sa fim singuri, iata ca mai sunt si alti oameni care vin sa caute comori mai putin promovate sau stiute.
Ajungem si la trovantii cu nume ciudate, si incercam sa gasim asemanarile. Coloana pare a semana cu o coloana, dar atat.
Nu am facut prea multe poze in tura asta, si din cauza ca am fost ocupat sa filmez. Nici vremea nu a fost ideala pentru pozat si nici eu nu folosesc cine stie ce echipament, plus de asta nu sunt nici fotograf. In video se vad anumite detalii mai bine, de aceea va recomand sa urmariti episodul filmat pe Culmea cu babe de la Ulmet.
La coborare am ales o ruta directa, spre vale, nemarcata. Nu e ca si cum ai avea nevoie de marcaje pe aici, tocmai de aceea o coborare random, nu are cum sa strice.
Padurea nu este foarte deasa dar este destul de intunecata, si de la vremea asta. Se vede luminisul iar in cateva minute ajungem in poienita, la o banca, unde ne oprim sa mai luam o gustare.
Speram sa nu ne ploua dar macar eram destul de aproape de masina.
Cainii de la inceputul traseului, inca erau cu noi, asa ca impartim iarasi mancarea. Dupa ce terminam, strangem si pornim spre masina.
Mai in fata, ne intalnim cu un domn in varsta, iesit cu caprele la pascut. Intram in vorba si aflam ca este din Bucuresti, mutat la tara pentru liniste. Puteti vedea momentul in video-ul de mai jos.
youtube
Am si filmat cate ceva si a iesit un episod de vreo 30 de minute pentru seria Vlog pe Munte, pe care o puteti vedea integral pe canalul de Youtube mergpemunte.ro
0 notes
Text
Masivul Ceahlau (partea 1) - Din Izvorul Muntelui la Cabana Dochia
New Post has been published on http://www.mergpemunte.ro/masivul-ceahlau-partea-1-din-izvorul-muntelui-la-cabana-dochia/
Masivul Ceahlau (partea 1) - Din Izvorul Muntelui la Cabana Dochia

Masivul Ceahlau este o destinatie foarte populara, si pe buna dreptate pentru ca este un munte tare frumos si cu trasee diverse, care te surprind, mai ales daca ajungi aici pentru prima oara.
Si cred ca nu dispare sentimentul asta nici dupa mai multe reveniri.
Nu intram in sfera ezoterica si ramanem doar in sfera pamanteana, cu paduri, creste, vai, viscol si zapada.
Cum nu este chiar la indemana sa ajung aici, din Bucuresti, aceasta tura a fost prima in Ceahlau. De altfel intreaga grupa a Carpatilor Orientali este destul de putin exploarata.
Drumul este destul de lung si obositor, mai ales daca te prinde noaptea pe la Gheorgheni. Cu toate astea, noi am mers pe o ruta care ne-a oferit multe repere, atat istorice cat si geografice, asa ca ne-am bucurat si de drum.
Masina in care eram si eu, a plecat din Bucuresti, insa, a trebuit sa luam pe cineva din Targoviste, asa ca ruta a fost urmatoarea: Bucuresti-Targoviste-Moroeni-Sinaia-Brasov-Tusnad-Gheorgheni-Cheile Bicazului-Izvorul Muntelui

Inca din prima ora, vedem deja Poarta veche de intrare in Targoviste, Curtea Veche cu Turnul Chindiei. De aici, drumul este liber si destul de frumos. Drumul merge printre sate, paduri si poienite, pana ajunge in Sinaia.
Aici ne asteapta alta frumusete. Frumusetea Bucegilor. Abruptul prahovean este impresionant chiar si atunci cand il vezi a 100-a oara, chiar si din mers.

Dupa ce trecem de Brasov, vedem Postavaru si Piatra Mare. Inaintam si distingem, mai in departare, particularitatile Ciucasului. Se vad si Muntii Intorsurii, Culmi din Muntii Bretcu si Bodoc.





Trecem de Tusnad si constat cu surprindere ca partia este inca functionala. De aici vedem Muntii Harghitei dar incepe sa se intunece si nu mai fac poze. Trecem prin Gheorgheni si admir cateva cladiri vechi, cu siguranta cladiri istorice.




Sectorul de drum cu Lacul Sf, Ana si Chile Bicazului l-am parcurs pe intuneric total asa ca raman doar cu amintirile proprii.
Mi-a parut rau ca ne-a prins noaptea pe aici, mai ales ca era prima oara cand treceam prin zona, atat la lac cat si prin Chei.
Totusi, tura a fost planificata pentru a doua zi, asa ca am avut o noapte de odihna la o cabana din statiunea Izvorul Muntelui.




A doua zi dimineata, inainte de a porni pe traseu, am facut o vizita la centrul de informare turistica din statiune. Un centru diferit de altele, care seamana mai degraba cu un mic muzeu.





Vizita la centrul de informare a inclus si vizionarea unui film despre Ceahlau, in micuta dar cocheta sala amenajata special pentru proiectii de acest gen.
Terminam cu informarea si ne pregatim de traseu. Pornim pe banda albastra, prin padure, pe teren destul de plat.




Vremea este racoroasa dar ne incalzim in mers. La inceputul traseului, poteca taie cateva serpentine si apoi paraseste drumul forestier.
Dupa aproximativ 30 de minute de mers, ajungem la o intersectie de trasee. Aici facem o mica pauza de ceai, la bancuta.
Continuam prin padure si cautam ceva peisaje printre copaci. Vedem putin din Lacul Bicaz(Lacul Izvorul Muntelui) si momentan ne multumim cu atat.
Urcam mai cateva sute de metri si ne apropiem de zona cunoscuta ca “Polita cu Crini” la 1447m altitudine.
Aici este un loc bun de stat la masa, fiind si banci cu masute, dar acum ne era cam frig si decidem impreuna sa mai mergem 5-10 miunte pana la Piatra cu Apa, unde gasim adapost intr-o grota mica.





Traseul asta nu doar ca este destul de scurt dar are si cateva repere faine. Nu ofera foarte multe peisaje dar se vede lacul, iar pe masura ce urci din Izvorul Muntelui, stancile Ceahlaului nu au cum sa nu te impresioneze.
Eu sunt si usor de impresionat cand vine vorba de muntii patriei.
De la Piatra cu Apa nu mai avem de urcat, dar pana sa ajungem la Dochia, trecem de Pietrele Detunate.





Continuam urcusul si ne pregatim sa iesim in golul alpin. Avem parte de ceva mai multa zapada, dar este ok si inaintam fara probleme, feriti de vant, printre copaci.




Cum iesim din padure, cum ne trezim in viscol. Eu nu mai fusesem in Ceahlau si nu stiam cat mai avem de mers pana la cabana. Sectorul de gol alpin a fost destul de scurt, insa intens. Desi majoritatea oameniloragreaza aceasta vreme, mie imi place. Viscolul din varf de munte nu se compara cu viscolul din oras. E o experienta simpla dar revigoranta.
Vantul batea destul de tare, ningea viscolit iar vizibilitatea era sub 50 de metri. Nestiind cat mai avem de mers, ma gandeam ca poate mergem o ora 2 prin viscol. Dar dupa nici 10 minute ne trezim cu cabana in fata.
Daca vrei sa vezi cum viscolea, da-i play clipului de mai jos si asigura-te ca e sunetul pornit. Nu te sperie nimeni :)) Se aude doar viscolul.
youtube
Intram in cabana, ne cazam apoi coboram in sala de mese. Cu toate ca era cam aglomerat, mi-a placut ce am gasit la Dochia. Nici mancarea nu e rea iar servirea e destul de rapida, daca mai conteaza asta in varf de munte.
Dupa un timp iesim pe langa cabana, sa vedem daca avem la ce face poze.

youtube






Totusi, peste vreo ora situatia s-a schimbat brusc. Norii se risipesc si se deschide privelistea de jur imprejur. Vedem Muntii Stanisoarei si Lacul Izvorul Muntelui (Lacul Bicaz), vedem Varful Toaca dar si culmi sudice din masiv.


Ne hotaram sa mergem la o plimbare scurta, pana la un alt varfulet din zona. Lasam bagajele la cabana si mergem ca in parc :))
De la Cabana Dochia, mergem vreo 20 de minute pe platouas, si ne bucuram ca norii se mai risipesc si putem vedea atat spre Varful Toaca cat si spre Durau.




Ne trezim iar prin nori si ne intoarcem la Dochia, nu inainte de a trece pe la Manastirea Ceahlau, cocotata in varf de munte, atat de aproape de Cabana Dochia.





Lasam pentru a doua zi urcarea la Varful Toaca (Varful Ceahlau) si ne retragem la cabana.
Pentru ca acest jurnal sa nu fie foarte lung, il voi imparti in doua parti. Aici se incheie prima parte pentru ca in urmatorul articol sa va povestesc despre urcarea la varf, pe celebrele scari si coborarea in Izvorul Muntelui prin Poiana Maicilor.
0 notes