unnimenirece

[unnimenirece]

Steaua Dimineţii

O stânge-mi flama din priviri Şi ia-mi şi gândul nemuririi, Cum mi-ai pierdut al existenţei chei Şi mi-ai lăsat în ocnă noul vechi...

Ai rispit al dimineţii glas, Cu tunetul din noapte fals Şi mi-ai ucis al nopţilor amurg; Pe cerul negru stele curg...

Eşti al luminii făuritor Şi ucigaş de vise, Şi cerul plânge, tremurator, Eşti catastrofă-n paradise...

Aprinzi haotic bezna mea, Lumina-i o himeră! Nu eşti a dimineţii mele stea, Căci noaptea mea nu-i efemeră...

[unnimenirece]

Impulsuri de vară

Vara poartă rochii mulate O vezi de departe, Are părul blond Și îl prinde-ntr-o parte. Vara miroase a cireșe coapte,  A struguri și a plimbări în noapte. Vara nu strigă , te cheamă în șoapte, Vara te ia în brațe și te cuprinde Nu îți da drumul și nici nu te vinde. Vara-i lăsată singură de orice anotimp Deși e așa, coboară frumos de pe Olimp; Vara e Isis pentru sufletele reci E apa și pentru spritele seci. Vara te mângâie , te cheamă, Vara nu ruginește și nici nu e damă, E doamnă , vara e toamnă Când are galben în păr Albastru pe pleoape și frunze Roșu intens în suflet , pe buze. Vara te cheamă la școală, Te pune să scrii cu cerneală De ochii, de buze, de muze, De tot, de cele mai multe ori călăuze. Vara mi-e muză , vara mi-e lună, Vara mi-e marea liniștită pe timp de furtună, Vara mi-e cerul albastru când plouă în glumă, Vara are o voce ce în cap îmi răsună. E trandafir diferit în mjloc de lalele, Vara e luna albastră între stele. Vara e magică , vara e bună, Vara poartă pe cap din stele cunună. Vara o țin în piept, provoacă arsură Vindecă și rănile provocate de ură, Vara e negru printre culori, Vara e trandafir printre flori, Vara e întuneric prin lumină, Vara e norul din valea senină. Îi aud pașii mirosind a raze de lună, Vara e adevăr, nu e minciună, E îmbrăcată-n frunze agale Și-i cad din zâmbet petale. Vara nu te minte , te crede, Vara nu te caută pentru că nu te pierde. Vara nu scrie, pentru că ea zâmbește, Nu plânge și nici nu clipește, Are în ochii picături de cerneală Și-mi cad ades pe divina coală, Vara se autoscrie în frumusețe naturală, Vara te îmbată doar cu privirea, Vara nu e orice, vara e fericirea.

[unnimenirece]

Imposibil

Fum, parfum divin e scrum, lângă stele ard cimitirele și mă îngrop în ele. Nu caut blesteme căci toate sunt basme scrise de fantasme și dispar în agonie, moarte , ironie, ce comedie. Să mori,   să râzi, să scrii... Ești așa cum ai fost la început, durere-n vânt, pierdut în timp și în trecut, mă doare sufletul, te doare zâmbetul ce fals îl afișezi în spate. În piept tare îmi bate o amintire, dezamăgire, parfum de crin, parfum senin. Vara e prea toamnă; moartea e prea doamnă, mă lasă în trecutul sumbru să mă înec integru... parfum de tei, parfumul ei se simte în prăpastia durerii, căci ai plecat ca o petală ofilită de timp , de mine chiar , oricum rămâi pierdută. și atingându-ți buzele calde îți simt și sufletul cum bate, la ușă , la fereastra dintr-o parte a sufletului meu, eseu, eu poate vei mai fi și tu, nu știu. M-am rătăcit ; pustiu e zâmbetul tău fără privirea mea pe el, e imposibil să mă mai iubești, dar eu te voi iubi, târziu, devreme, e hazliu să știu că te-am avut la pieptul meu și te-am pierdut ca privirea unui bărbat în decolteu, și ai rămas o metaforă, o strofă. Eu sunt vers, tu ești poezie, eu sunt realitate și tu ești iluzie.

[unnimenirece]

De vorbă cu omul frumos

Ți-e zâmbetul un delfin Fugărit prin univers și stele, Pierdut în norii gri , eu iar devin Căutător în ele. Ți-e sufletul un trandafir Pierdut în întuneric, Și viața ta atârnă pe un fir De aur rece și himeric. Ți-e mâna caldă la vedere, Dar rece lasă la atins, De-atâta umbră în cădere Te-a prins lumina-n vis. Ți-e părul un șirag de stele Ce împletesc văzduhul, Pe timp de seară îs mărgele Si păru-ți negru e apusul. Ți-s ochii indecent de-albaștrii Și parcă îs pictați cu diamante, Iar sufletul mi-e gol ca barca de sihaștrii, Și totuși sunt în căutare de nimic și am găsit de toate.

[unnimenirece]

Devreme

Bine spus... sufletul plânge, Și-și face mormânt, Îngenunchiat inima-și frânge Și-o îngropă-n pământ. Și luna plânge pe cer și face cascade Uitată pe cer iubește in noapte; Și stelele-s povești uitate , balade, Spuse de monștri în șoapte... Și inima-mi-e de porțelan uscat, E scrum, e arsă, topită de tot, Căci de sufletu-mi rob ai uitat Și lacrimi mai vărs, cât încă mai pot. Tu-mi ești dulcea-mi lumină din vis; Eu sunt întunericul ce bântui lumina, Dar totuși te iubesc cum iubește umbra-n abis, Căzut la pământ de-trupu-ți divin...

[unnimenirece]

Poezie despre da

Luna, cerul și stelele, Sunt ca mare, nisipul și pietrele, Alcătuite din universul privirii ei Și mor încet pe dulcile-i sale alei. Văzduhul , norii și păsările Sunt ca peștii , bărcile și oceanele, Toate le regăsești in zambetu-i dulce Și sufletu-mi-e inundat și la fundul mării se duce. Soarele, universul și luna, Creațiile , arta și furtuna, La mine-n suflet sunt cred, Lângă ea stau seara, mă pierd. Iubire îți jur zilnic! Tăcută și rece himeric, Ești tu frumos înger ce sufletu-mi trece În groapa iubirii, mă lași singur și rece... Spune-mi măcar odată vorbe calde și încete, Si ascultă-mi ochii ce cu lacrimi îți cânta duete. Răspunde-mi in ultimul ceas , dacă nu iarăși plâng, Iubire-mi dai ? sau inima-mi frâng?

[unnimenirece]

Povestea unui marinar

Ești o simplă ființă sumbră... Să zâmbești până-ți cad dinții din gură Ca să vadă lumea cele trei fețe de curvă, Știu , îmi pare rău , dar eu rămân iar o epavă

[unnimenirece]

Povestea unui muritor

În fiecare noapte nu puteam să dorm, stăteam mereu cu aceeași frică în ochi și mereu eram vizitat de Belial, Baal, fii celui mai înfricoșător coșmar, Lucifer. În fiecare seară nu puteam să îmi închid ochii, mereu aceeași imagine al lui Belial, un chip straniu și hidos cu ochii imenși și cu niște coarne gigantice, pe corp era plin de solzi ascuțiți precum vârfurile săgeților, pe spate avea aceeași urmă de sabie, cândva a fost înfrânt. El încă vizitează visele oamenilor triști și plini de întuneric în suflet, pentru că odată ce întunericul ți-a intrat în suflet nu mai iasă niciodată. Belial mereu îmbrăcat în costum și totuși arătând atât de hidos îmi șoptește mereu că lumina dimineții nu voi mai vedea, dar totuși mă trezesc mereu.

Fratele său mai mare este mult mai îngrozitor, Baal, zis fiul sau descendentul direct al lui Lucifer, este cel mai viclean demon deoarece poate lua orice formă dorește, deobicei este un copil ce are nevoie de ajutor sau este o femeie atrăgătoare. O singur dată l-am văzut în forma lui proprie, eram atât de îngrozit, arăta precum un om ars de viu, dar totuși avea un zâmbet malefic și niște ochi roșii arși parcă de lumina soarelui. Pe spate avea un fel de aripi, dar nu erau albe sau aurii sau pur și simplu aripi, avea un fel de scut din oase format, era hidos, dar totuși parcă ceva îl măcina pe suflet, parcă avea suflet când l-am rugat să-mi dea voie să îmi văd iubirea, mi-a spus cândva a iubit și el o zeița frumoasă pe nume Osiris și Lucifer aflând de asta și-a ars propriul său fiu și l-a făcut ceea ce este astăzi, un demon al Iadului.  

Eu sunt un simplu muritor și nu-mi mai este frică de nimic, pentru că orice demon și orice vietate nu poate sta în fața iubirii. Iubirea este cel mai mare demon al acestei lumi, poate învinge atât binele, lumina, cât și întunericul și răul, așa cum cândva Baal era rău și a devenit bun, iubirea l-a crescut și l-a făcut ceea ce a devenit astăzi. Dar iubirea nu l-a apărat niciodată de ură, așa că iubirea este singurul demon care nu este nici bun, dar nici rău, așa că eu îmi pun toată încrederea în singura persoană care poate să îmi controleze deomnii și stările și viața și fericirea mea. Îmi pun toată încrederea în tine cititorule. TU ești demonul fericirii mele, TU ai făcut ca viața mea să fie mai bună, prin iubirea ta m-ai făcut ceea ce sunt azi, așa că îți spun Te Iubesc din tot sufletul meu, căci astăzi nici Lucifer însuși nu mai are curajul să-mi strice nopțile, deoarce m-ai otrăvit cu iubirea ta, m-ai făcut dependent de tine și de iubirea ta, așa că tu ești singura persoană care îmi controlează demonii, tu ești binele ce-mi face bine și răul care-mi face tot bine, te iubesc, draga mea!  

[unnimenirece]

Iubit de moarte, urât de timp

Odată ești frumoasă, frumoasă-n tinerețe, Dar corpul tău îmbătrânește, parfumu-ți putrezește— De chinurile anilor trecuți și vânt de primăveri; S-o așternut pe ai tăi umeri, a iernilor poveri...

Așa cum apa trece și pietrele rămân, Așa te macini tu, ca moartea să amân, Dar pietrele se macină și ele rând pe rând Când trece apa vieții; și tu rămâi plângând...

Și timpul este concubin cu moarte Și vine să-nchidă din nou, a vieții carte. Și moartea este ibovnică a timpului pe veci, Dar nu uita, căci el te-aduce în pivnițele reci.

Și mai stropești cu vorbe seci în noapte Și-nceri să rupi timpul cu șoapte, Dar nu uita, că timpul n-are timp! Învață asta până la următorul anotimp.

E încă toamnă  și crengile au început să-ți cadă, De spaimă că frunzele n-o să-ți mai crească , ești o baladă! Balada suferinței , balada crengilor uscate de teamă, De teama de a fi în neființă, o umbră anonimă...

[unnimenirece]

Mereu acolo compunand culori

Ce zic eu aici sunt cuvine irosite ,niciodata rostite,de nimeni folosite ,uitate si părăsite

nu sunt uitate si parasite , sunt detinute si intretinute , de mine , de tine , de noi , poetii cu vocii si sunete pe tablouri noi

poeții cu vocii si sunete pe tablouri noi suntem ca niste eroi,niciodata uitați dar mereu aruncați pt ceva mai bun deși e nebun

[unnimenirece]

Demon de ceară

Demon de ceară Ochii tăi de plumb topit S-au scufundat în noapte, Pe veci m-au înrobit, Să te iubesc în șoapte. Erai o stea pe cerul meu, Dar ai apus devreme. Credeam că luminezi mereu, Dar ai rămas poeme. Acum un chip de lut, Visez în fiecare seară. Sunt liber absolut De demonul de ceară.

[unnimenirece]

Și luna avea cândva iubit

Și luna avea cândva iubit

Și luna avea cândva iubit, Dar s-a pierdut pe cer.   Ingheață nopțile de ger   Căci nu a mai venit.  

Și luna avea cândva iubit,   Dar l-a găsit peste oceane.   Nu se mai reîntoarece ,rămâne   În veci un pusnic adormit.

Și luna avea cândva iubit, De dorul lui, ea strălucește,   Să-i lumineze drumul , căci fără ea orbește,   Se pierde în trecut , se pierde cu sufletul zdrobit.  

Și luna avea cândva iubit, Pană când un șarpe l-a trimis   Să îi aducă flori iubite sale a zis. Să îl iubească , cum pe altu n-a iubit.

Și luna avea cândva iubit , Dar s-a pierdut pe veci în lume,   Căci pentru ea s-a dus , să îl iubească ca în basme,   Dar șarpele l-a păcălit.  

Și luna avea cândva iubit,   De el știa că nu mai poate să revină, O data cea plecat pe altă lume uitată și nebună.   Și acum incă plânge , uitat și pustiit.  

Și luna avea cândva iubit,   El poate să o vadă pe cer măcar odată, Dar s-o atingă-n veci, n-o să mai poată.   Pierdut , uitat incă mai caută să fie iar iubit.  

Și luna avea cândva iubit, Dar a plecat , pierdut și dezolat   Pe-o lume unde-n munți se urcă încruntat,   S-o vadă-n fiecare seară pană la răsărit.

[unnimenirece]

Iubire de lut

Iubire de lut Căzut-au sentimentele-n stilou și sânge-n călimară. Doar amintirile cu noi, încep să mă aline. Am inima de aramă și fața mi-e murdară. Se scurg doar gânduri, lăsand în urmă taine. Doar flori căzut-au în liniștea din noapte Și crengile de vânt răsună-n disperare. E nunta noastră, cu îngeri din poveste Și tonul melodiei e unul de durere. Se descompune-n solitudinea tăceri, Ființa mea ce-i doborâtă în nunta de aramă. Unde chipul tău de lut și ochii negri, M-au amăgit cu frumusețea ta macabră.

[unnimenirece]

Ea e creatie

Ea e creatie Cerul, pamantul si marea Sunt pline de ea. Ea e definitia frumosului, Colorand chiar si intensitatea negrului, Din ochii ei. Ea e pur si simplu visul, Visul din realitatea universului. Ea da culoare non culorilor, Da rasaritul zorilor Prin apusul din parul sau. Acel rosu pur si intens ce plange, Ca sangele din venele unui inger Ce se prelinge pe harpa de zei, Ce canta prin surasul zambetului ei Prin culoare rosu din ochii sai negri. E pur , e un copil, dar un copil adult E un suflet mare intr-un trup mic; Absolut! e cel mai frumos negru . Prin ochii ei vezi cerul seara, Vezi universul plin de stele rasarind.

[unnimenirece]

“Azi realizez visand, amanta timpului e moartea”

[unnimenirece]

Odoruri de Noiembrie

Odoruri de Noiembrie Frumoasa mea iubită, Îți curg ochii negri din orbită. Pe chipul galben te-ai lovit De boală și de chin cumplit! Îți cad și mâinile atunci când vrei În brațe iarăși să mă iei. Doar dorul, ce mă mai condamnă Să fiu părtaș la această toamnă. Lasă-mi îngerii să plângă! În această noapte lungă, Unde zeci de demoni cântă-n cor Psalmii morți, despre al vieții mele dor. Dar te-am pierdut! Degeaba te mai caut în trecut, Căci te-am pierdut pe veci, Iubita mea copilărie...

[unnimenirece]

Cafeaua

Cafeaua  

Cafeaua-i marea liniștită ce spumegă în asfințit.   Ea are malurile seci, dar pline cu parfum,   Parfum intens și cald și liniștit.   Mă-ntorci tu mare de pe-al vieții mele drum.  

Cafeaua-i galaxia agitată cu stele mii și mii,   Le așez mereu în vis , în părul tău și-n diminețile pustii.   Oare când vei dori și tu să fii?   Galaxia mea; galaxia mea să știi!  

Cafeaua-i strop de fericire ce îl consum mereu,   L-am injectat în venele,   În venele plăcerii mele,   Dar tot nu scap sunt depenedent și eu...

Cafeaua mea de dimineață,   Ești tu, divin satanic demon.   Ești moarte , ești și viată,   Ești și înger păzitor.