#Monumentul Drumarilor | Explore Tumblr Posts and Blogs

turistprinro · 5 years

Text

De la Gilau la Albac, harta traseu rutier

Dimineata de vara spre toamna, destul de inchisa si cu ceva nori prevestitori de apa, dar … ce poate fi mai frumos decat sa admiri un peisaj de inceput de toamna intr-o zi de concediu. Asa ca, … am plecat usurel, usurel din Cluj catre Albac pe un drum mai putin obisnuit, respectiv, Cluj – Gilau – Somesul Rece – Somesul Cald – Marisel – Poiana Horea – Matisesti – Horea – Rusesti – Albac – Vadul Motilor. Teoretic ar fi trebuit ca drumul sa se desfasoare in conditii normale si sa ajung la destinatie cam dupa 2 ore tinand cont de faptul ca este un drum care traverseaza Muntele Mare. Surpriza a fost de proportii cand, dupa 5 ore de mers, am constatat ca mai am de parcurs aproximativ 20 de km. Tin sa mentionez faptul ca drumul a fost parcurs de mine in anul 2012. Este posibil ca de atunci si pana in momentul de fata sa fi aparut modificari si modernizari la infrastructura. In caz ca asa s-a intamplat am sa rog cititorii sa anunte acest lucru prin comentarii la sfarsitul articolului.

In aparenta nu am avea de ce sa ne punem intrebari in ceea ce priveste calitatea drumului

Lacul Tarnita

avand in vedere ca de la Cluj la Gilau mergem pe drum european si de la Gilau la Albac pe drum judetean. Pana la Gilau, nici o problema. De la Gilau la Lacul Tarnita, s-a mers cat de cat acceptabil, pe un drum asfaltat “cu gropi”. Oricum, frumusetea peisajului a eclipsat cu brio calitatea indoielnica a drumului. Nu pot sa spun ca a fost o surpriza neplacuta pentru mine, pentru ca deja sunt obisnuit sa gasesc cele mai frumoase peisaje pe niste drumuri pe care doar o persoana cu ceva “deranjamente la mansarda” le-ar practica cu masina. Trecand peste aspectul disconfortului creat de drum, ma opresc la Tarnita, celebrul lac de acumulare de pe Somesul Cald. Construit in anul 1974, in arc de cerc, lacul de acumulare de la Tarnita se intinde pe aproximativ 9 km, are un coronament de 237 de metri, debit calculat de 850 mc/s si o adancime maxima de aproximativ 70 de metri. A fost modernizat in anul 2009 cand au fost puse in functiune doua grupuri hidroenergetice cu capacitate de 800 KW fiecare.

Acum ca am dat si cateva date tehnice am putea vorbi despre potentialul turistic al zonei, considerata ca fiind una dintre principale destinatii de iesit la iarba verde ale clujenilor. Printre activitatile desfasurate pe lac se numara pescuitul, schi-ul nautic, inotul, plimbarile cu barca sau jetski-ul, iar in jurul lacului gratarul si alte sporturi de “iarba verde”, respectiv badminton, tenis, fotbal, etc. Majoritatea se desfasoara în cadru neorganizat, ca si activitati de petrecere a timpului liber. Totusi exista si asociatii cu profil sportiv care organizeaza periodic concursuri de înot. Una peste alta, Lacul Tarnita este un loc ideal de mers la iarba verde si de petrecut timpul liber. Fotografiile atasate vorbesc de la sine referitor la peisajul pe care ni-l ofera spre vizualizare partea nordica a Muntelui Mare.

Tot pe drum…

Merg circa 9 km pe malul lacului, patruns profund de coloristica verii tarzii. Din nefericire, multe dintre pesaje au fost ascunse privirii de ceata ce incepuse sa coboare “in dusmanie” de pe versantii muntilor. Oricum, am reusit sa surprind cateva cadre graitoare cu Lacul Tarnita si peisajele ce-l marginesc. De la coada lacului, cum se mai spune, am continuat sa merg pe DJ107P, conform indicatorului biologic, pentru ca indicatoare rutiere “ioc”. Cert este ca am ajuns si trecut prin cateva catune si sate uitate de lume, fara inscriptii la intrare si iesire, iar asfaltul din drumul judetean se putea intrezari doar cu mare greutate si numai printre gropi si cratere. Oricum, am continuat cu stoicism catre Marisel, convins fiind, ca voi da si de drumuri mai bune. Recunosc, pesajele si verdele de vara tarzie m-au facut sa cam uit de conditiile “perfecte” oferite de drum. Din pacate, n-am reusit sa ma bucur prea mult de peisaj pentru ca “hurducaiala” caracteristica gropilor traditionale romanesti mi-a ocupat majoritatea timpului petrecut pe scaunul soferului.

Iata, ca tot insistand, in perseverenta-mi caracteristica, ajung intr-o localitate

Panorama la Marisel

destul de mare unde, dupa cateva intrebari puse localnicilor ce initial au avut ca raspuns niste priviri destul de indoielnice referitoare la orientarea mea in spatiu si nu numai, ajung la concluzia ca am ajuns la Marisel.

Ceata diminetii, peisajul de vara tarzie amestecat cu inceput de toamna, coloritul padurilor si al pajistilor, roua de pe iarba, gardurile de la curti facute din barne negeluite si mirosul jilav al pamantului completat de animalele ce pasteau linistite pe pajiste si ciobanii sprijiniti in batele lor au completat absolut perfect peisajul mioritic ce se deschide privirii de

Plaiuri mioritice

pe una din culmile Muntelui Mare. Recunosc, toate evenimentele nefericite si frustrarile provocate de drum si vreme s-au pierdut complet in peisajul ce mi se deschidea in fata ochilor. Norisori stridenti ce se ridicau de pe pajiste si caii ce pasteau linistiti iarba arsa de soarele verii creaza un cadru de poveste greu explicabil. Fotografiile vorbesc de la sine. Din cand in cand mai trecea cate un “bade” pe drum care se uita curios la mine ca si cum ar fi trecut ceva vreme de cand nu ar mai fi vazut picior de om strain pe acele meleaguri. Ducandu-si usor mana la palarie, saluta cu o usoara inclinare a capului si isi vedea mai departe de drum si treburile cotidiene. Totul parea rupt dintr-o poveste fara sfarsit in care timpul nu se termina niciodata, poveste in care totul se misca incet, aproape imperceptibil. Am ramas fascinat de peisaj, liniste, culoare, animale, de tot ce ma inconjura. Cu greu am reusit sa ma dezlipesc de povestea Mariselului si sa merg catre destinatia propusa.

DN1R

Merg mai departe, fascinat de maretia pesiajului si, intr-un final ajung la o bifurcatie de drumuri. Bucuros fiind ca intru pe un drum national, DN1R, fac o pauza si ma documentez serios despre zona Belis – Fantanele, zona ce va fi tratata intr-un reportaj ulterior. Bucuria mea a adurat pret de cativa kilometri. Surprins “placut” de faptul ca drumul judetean era ceva mai bun decat cel national, merg mai departe catre destinatia finala cu gandul ca , poate, pana ziua urmatoare am sa ajung la Albac. Este deja foarte clar ca faima drumarilor nostri a depasit orice fel de asteptari. Foarte sigur pe mine, ma avant pe Drumul “National” 1R. Masina geme din toate incheieturile si ma da cu capul de toate geamurile, dar nu ma dau batut si merg mai departe catre Valea Ariesului. Dau peste catune de cateva sate, exploatari forestiere, cariere de piatra, si, intr-un final de un Monument al lui Avram

Monumentul lui Avram Iancu

Iancu, lucru care ma face sa cred ca am intrat in Tara Motilor. Nu am avut pe cine sa intreb pentru ca peisajul era animat doar de ciorile si vietatile ce se infruptau din resturile de mancare lasate de “turisti”.

Odata cu intrarea in Tara Motilor am realizat ca nu mai aveam mult pana sa ajung in Valea Ariesului si, iata ca, dupa ce ies din padure mi se deschide in fata o mare tabla pe care scrie cu litere de o schioapa “MATISESTI”. O comuna intinsa pe cine stie cate dealuri, ma intampina vesela

Matisesti

cu un cocos pe primul gard din sat ce imi ureza din toti bojocii “bun venit”. Frumoasa imagine, idilica si rustica, in acelasi timp. Amuzat de turnura pe care au luat-o lucrurile, si drumul, ma avant voios inainte si … imi pun frana de unul singur cand vad ca un camion incarcat cu lemne, fara numar de inmatriculare, isi face “mendrele” pe toata latimea drumului de parca ar fi fost unicul proprietar al “Drumului National 1R”.

Trec si peste “camionul atotproprietar al drumului” si cobor vertiginos catre vale. Nu dupa mult timp se lateste drumul si, dupa un cot prin padure apare in fata intersectia cu soseaua ce face legatura dintre Campeni si Turda. Usurat ca am scapat cu bine din meandrele Muntelui Mare si incantat de pesiajele pe care am reusit sa le surprind, rasuflu usurat si imi continui drumul catre Albac.

Articol scris de Adrian Satmaru

Fotografie de Adrian Satmaru