#oraş medieval

[centrulculturalreduta2019]

Manuela Ivan,prezentă la Târgul ,,POVEȘTI MEȘTEȘUGĂREȘTI din Brașovul medieval’’

Centrul Cultural Reduta și Consiliul Județean Brașov în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov și cu Asociația Creatorilor de Artă Tradițională și Contemporană din Brașov vă invită în perioada 12-15 august 2022 în Piața Sfatului, la prima ediție a Târgului ,,POVEȘTI MEȘTEȘUGĂREȘTI din Brașovul medieval’’.

Vor fi prezenți peste 20 de meșteri populari din județul Brașov și din țară. Aceștia vor aduce în atenția vizitatorilor, meșteșuguri din vechime, care se practică și astăzi, precum pielărit, cusături, pictură pe lemn, pictură pe sticlă, împletituri din sfoară, împletituri din foi de porumb, sculptură, modelaj în lut, olărit, împăslit, ceramică. Cei mici vor descoperi la acest târg și turtă dulce.

Astăzi despre pictura pe lemn și despre Manuela Ivan, meșter popular. 

Pictura pe lemn

Pictura pe lemn apare pe teritoriul Europei încă din secolul al XV-lea, aceasta regăsindu-se și pe teritoriul României, începând cu secolul al XVI-lea. Pictura pe lemn, specifică sașilor din Transilvania,  apare inițial într-o formă rudimentară, ca și completare a sculpturii de pe diferite piese de mobilier, cu precădere lăzi. Având ca apogeu secolul al XVIII-lea, pictura pe lemn începe să își piardă din interes, astfel că spre sfârșitul secolului al XIX-lea întră într-o perioadă de declin.

Țara Bârsei, fiind situată la granița dintre etnia sașilor și cea a maghiarilor, prezintă a bogată varietate de picturi pe lemn, putându-se astfel deosebi mai multe tipologii de pictură. 

În Brașov a existat un centru de pictură a lăzilor brașovene, cunoscute și recunoscute în toată țară dar și peste hotare pentru unicitatea lor în punct de vedere al decorării. 

Este vorba de lăzi de transport a mărfurilor ce erau comecializate la târguri, decorate cu elemente frumoase de feronerie și având pictate pe frontul lăzii, draperii și ciucuri. 

În zona Bran a fost, de asemenea, un centru de pictură  la Șimon, unde meșterii au învățat arta picturii de la sașii din Brașov, ulterior, desăvârșindu-și propriul stil de pictură, românesc, specific zonei Bran. Aici apare binecunoscuta creangă cu flori de măr.

De asemenea, în Zona Săcele, ceangăii au dezvoltat propriul stil de pictură, care se deosebește de cel al sașilor, cât și de cel al românilor care au pictat în Țara Bârsei, prin culorile folosite, și prin modul de a reprezenta diferite flori, specifice acestui tip de pictură.

Mobilierul pictat săsesc, considerat astăzi o creaţie artistică deosebită, a fost iniţial realizat de meşterii breslaşi din ateliere de tâmplărie şi dulgherie, dezvoltate în special în marile oraşe precum Sighişoara, Sibiu, Mediaş, Braşov, Cluj şi Bistriţa.

Manuela Ivan, a fost atrasă de când era mică, de pictură, fiind  impresionată de mobilierul pictat tradițional din Transilvania.  La început s-a documentat în acest domeniu, a citit cărți, a abordat muzee  de unde a obținut informații prețioase și a fost ucenică într-un atelier de pictură din Brașov, unde a fost ucenică timp de trei ani.

A învățat tehnica picturii pe lemn și a aflat multe informații despre mobilierul pictat din punct de vedere etnografic, cât și istoric. 

Practică acest meșteșug de peste 5 ani și lucrează pe comandă piese mari de mobilier, lăzi de zestre, blidare, armăroaie etc.

Are o colaborare foarte bună atât cu Muzeul de Etnografie din Brașov, cât și cu Muzeul Astra din Sibiu în cadrul unor proiecte. Realizează ateliere de pictură pe lemn în stil tradițional pentru copii și adulți.

,,Prin ceea ce fac, încerc să readuc în atenția publicului, vechea pictură de pe mobilier. Este nevoie să ne cunoaștem rădăcinile, tradițiile, așa cum au fost ele. Este important să ne cunoaștem istoria. În urma unor ani de studiu, de cercetări pe cont propriu, pot spune că am ajuns să cunosc principalele stiluri de pictură pe lemn din zona Transilvaniei, iar ceea ce ��mi doresc este să transmit mai departe oamenilor frumusețea mobilierului pictat, așa cum era el odată, fără a interveni asupra culorilor sau motivelor.’’

Deoarece suntem într-o permanentă evoluție și schimbare, iar o ladă de zestre nu își mai găsește locul în orice casă, Manuela Ivan încearcă să adapteze pictura veche pe piese noi de mobilier care au utilitate în orice casă. 

Acestea ar fi: lăzi de zestre micuțe - gen masă de cafea, rafturi de bucătărie, ceasuri, noptiere, băncuțe etc.

Vă invităm la Târgul ,,POVEȘTI MEȘTEȘUGĂREȘTI din Brașovul medieval’’ organizat în Piața Sfatului din Brașov, în perioada 12-15  august pentru a afla mai multe despre lăzile de zestre și despre frumusețea mobilierului pictat și pentru a sta de vorbă cu Manuela Ivan, meșter popular. 

Text și foto: Asociația Creatorilor de Artă Tradițională și Contemporană din Brașov  

[stiri-noi]

REPORTAJ | În Secţia COVID a Spitalului Judeţean Arad, medicii şi pacienţii împart şi responsabilitatea, şi teama în faţa bolii: „Ne-am dat curaj unii altora!”

Liniştea din Secţia COVID a Spitalului Judeţean Arad e ruptă doar de întrebări. “Doctore, ce am, ce boală e asta?”. Femeia care întreabă e dintr-un sat, o femeie voinică, de vreo 60 de ani, cu părul încă negru, ondulat în jurul tâmplelor. Se gândește la ai ei. Are numai o fată, care lucrează la oraş, şi numai un nepot.

Medicul în timpul turei. Adrian Wiener, coordonatorul secţiei COVID de la Spitalul Județean Arad, spune că ”sunt şi pacienţi care, deşi au forme severe ale bolii, nu cred în COVID. Nu încercăm să-i convingem, ci doar să-i responsabilizăm” | Foto: Eli Driu

Pacient în vârstă din zona roşie

O pacientă de la centrul din Ghioroc aşteaptă cu nerăbdare externarea

Medicul Wiener îi explică pacientei din „zona roșie” de ce are dureri la plămâni

Nu e o femeie obişnuită să stea şi, vorbind cu medicul, tot dă să se ridice în capul oaselor, dar nu reuşeşte şi cade iar pe pernă. Dă jos masca de oxigen, cât să-şi strecoare în gură o fărâmă de crenvurşt. “Parcă iar am poftă de mâncare”. Mestecă greu, cu masca la gură, fiecare înghiţitură îi ia din aer.

COVID-19 înseamnă, de fapt, mai multe feluri de neputinţă.

VIDEO:

Excursie în zona roşie

Secţia COVID a SCJU Arad e fosta secţie de Pneumologie din cartierul Grădişte. E o clădire izolată, învecinată cu un câmp buruienos, o alee de pietriş şi o construcţie cenuşie, destul de stilată, de pompe funebre.

Spitalul are 202 paturi, dintre care 12 sunt paturi de ATI. În pandemie, a fost împărţit în trei zone: zona roşie, pentru confirmaţi, zona galbenă şi zona verde.

Pe culoare, printre viziere puse în soluţie de hipoclorit de sodiu şi etajere de inox, se derulează un fel de dans medieval, cu reguli stricte. Oamenii în halate intră, ies, ocolesc, după trasee concepute astfel încât cele trei zone să nu se atingă niciodată. Angajaţii se înţeleg între ei mai mult fără vorbe, mişcându-se de colo-colo în botoşei, ca nişte somnambuli într-o transă comună.

Doi angajaţi ai spitalului aşteaptă analizele "la acvariu"

Pe geamul uşii de intrare în zona roşie, la acvariu, cum i se spune, sunt lipite liste cu rezultatele ultimelor analize. Personalul din zona verde le fotografiază cu telefonul, apoi le introduce în baza de date.

Pacienţii sunt monitorizaţi permanent, pentru că, explică medicul Adrian Wiener, coordonatorul secţiei, “hipoxia, deprivarea de oxigen în această boală este silenţioasă clinic. Pacientul n-o sesizează decât atunci când ajunge la valori ameninţătoare pentru viaţă”.

De aceea, tânărul solid şi jovial care a făcut o formă uşoară a bolii spune râzând larg că se simte bine, nu îl doare nimic. Coronavirusul e înşelător ca iarna din Rusia pentru campania lui Napoleon. Niciodată n-a semănat medicina mai mult cu arta războiului. Uneori e Austerlitz, alteori e Waterloo sau Borodino.

Medicul Wiener se echipează pentru zona roşie

“Am crezut, m-am păzit, dar până la urmă am luat boala de la tata”, adaugă bărbatul cel tânăr, arătând spre patul vecin. “Iar eu am luat-o de la un văr de-al meu, ştiu sigur că de la el. Că de ieşit, n-am ieşit, am stat numai în maşină”. Deşi la fel de solid ca fiul său, bătrânul gâfâie şi nu-şi poate termina vorba. Ar mai spune ceva, dar aşteaptă să-i revină suflul. Prin plexiglasul măştii de oxigen, se văd colţurile gurii întredeschise a mirare.

Tatăl, fiul şi colegii lor de salon vin toţi din Bonţeşti, unul din cele patru sate arădene plasate recent în carantină. “11 în total suntem bolnavi din satul nostru”, exclamă bătrânul.

“Cred că de la un duş rece m-a luat. Am muncit în ziua aia în soare, apoi am băut o sticlă de Kinley, de la frigider. Şi am făcut un duş. De atunci mi-a fost rău”, gândeşte cu voce tare un bărbat cu părul grizonant, aşezat pe marginea patului.

“Şi de la duşul rece, şi de la boală”, îl lămureşte medicul Wiener. Doctorul nu insistă, aici nu e vremea disputelor despre boală, este vremea bolii, pur și simplu.

Clubul urşilor polari

Luaţi din ogradă, de pe câmp, din faţa porţii, de la cina cu familia, smulşi cu ambulanţele din pământul ferm al vieţii lor, aceşti oameni au fost plantaţi în saloane văruite în alb şi altoiţi, precum copacii care-și caută rodul, cu tot felul de furtunaşe stânjenitoare.

Din când în când, uşa salonului se deschide, iar sub ochii lor deveniţi iarăşi ochi de copii neajutoraţi se perindă clubul urşilor polari.

Este personalul medical, apariţii în combinezoane albe, cu mişcări greoaie, care mormăie sonor prin măşti ţuguiate tot felul de formule magice.

Pacienţii din Bonţeşti stau de vorbă cu medicii

“La început, ne-a fost greu să purtăm echipamentul, nu eram obişnuiţi să ne îmbrăcăm într-un anumit fel”, spune Paula Barata, medic rezident pneumolog în anul III. 

Cu excepţia pacienţilor, cine intră în zona roşie trebuie să se echipeze din cap până în picioare: două rânduri de măşti, două rânduri de mănuşi, două sau trei rânduri de botoşei de diferite feluri, protecţie pentru păr, vizieră sau ochelari, combinezoane sigilate şi, după nevoie, lipite de măşti cu bandă adezivă.

După 15 minute de strâns, prins şi înnodat, eşti gata împachetat pentru a păşi pe o planetă fără atmosferă.

La ieşirea din zona roşie, urmează dezechiparea, cu ritualul ei, combinezoanele sunt rulate spre exterior, mănuşile sunt aruncate rând pe rând, măştile sunt desprinse din şanţurile săpate în pielea feţei. Iar asta se întâmplă de câteva ori pe zi, zi de zi, de cinci luni. La fel ca bolnavii, şi cei care-i tratează au învăţat să se lupte pentru gura de aer. În costume, după o oră, începi să transpiri ca la saună, iese apa prin pori ca din arteziene.

Acei morţi de-o seamă cu noi

“Vreo două săptămâni, nu am avut nici un pacient. A fost pauză. Apoi am sărit de la zero pacienţi la 200 şi numărul cazurilor creşte exponenţial”, spune doctorul Wiener, desenând cu mâna înmănuşată nişte trepte care urcă spre cer.

“N-am apucat să ne luăm concediu, sper să rezistăm. În mod normal, programul rezidenţilor e de la 7 la 14, dar stăm cât e nevoie. Iar eu am intrat şi pe programul de gărzi, pentru că sunt în an mare de rezidenţiat”, explică Paula Barata. E o tânără cu părul strâns în coadă, cu ochi verzi şi blânzi. Ca mai toate colegele ei, nu poartă machiaj.

Personalul medical se mişcă după trasee bine stabilite

Rezidenţii încă nu şi-au confecţionat bula protectoare de cinism în care se înfăşoară cel mai adesea medicii cu experienţă. “Fiecare caz ne emoţionează… Dar cel mai mult… Acum câteva zile, am avut o pacientă de 27 de ani, pe care, din păcate, am pierdut-o  şi atunci…”

“Atunci plângeau în telefon...”, o completează doctorul Wiener.

Paula Barata îl aprobă din cap, se vede că încă nu poate vorbi despre asta, încă i se gâtuie vocea. Pacienta avea vârsta ei.

De fapt, cu toții cunoaștem sentimentul. Să nu spuneţi că n-aţi simţit un mic fior rece când aţi descoperit, în listele decedaţilor de COVID-19, un caz în dreptul căruia era indicată vârsta voastră. Cei de-o seamă cu noi se presupune că sunt, şi ei, nemuritori.

Un pacient se odihneşte după vizita medicului

Cuvântul interzis în “zona roșie”

În saloanele din zona roşie, tineri şi bătrâni, taţi şi fii, mame şi bunici stau unii lângă alţii, drapaţi în uniforma nevăzută a bolii. Nimic nu e de-ajuns împotriva duşmanului nevăzut, nici regulile de igienă, nici antiviralele, nici oxigenul, nici vigilenţa şefilor de secţii, nici sacrificiul rezidenţilor. Şi atunci e nevoie de altceva. Ceva ca desenul făcut de copilul ei, pe care o avocată şi l-a aşezat pe noptieră, printre sticlele cu leacuri.

În alt salon, pe un pat, un bătrân pare că doarme. Dintre tuburi, cearşafuri, prin pijamaua descheiată se vede cuşca sufletului săltând rar, abia sesizabil. “Acest domn”, explică doctorul Wiener, “nu merge spre bine. Adică nimic din evoluţia lui nu indică... Analizele nu arată... Adică ne aşteptăm să...”. În zona roşie, e interzis cuvântul “moarte”, aşa cum în teatru sunt interzise albastrul, fluieratul şi norocul.

Copacii clătinați care așteaptă să se vindece

În alt salon, găsim un alt vârstnic. Starea lui e mai bună, deși omul stă culcat, precum enții doborâți și care așteaptă tămăduirea.

Uneori, boala vinde repede, în valuri.

Un pacient în vârstă îşi potriveşte masca de oxigen

Într-o frumoasă duminică din iulie, curtea spitalului din Grădişte s-a umplut cu ambulanţe. Au venit, de dimineaţa până seara, 30 de pacienţi depistaţi pozitiv, toţi de la centrul de îngrijiri paliative din satul Ghioroc. “Toţi care eram acolo ne-am molipsit”, oftează o doamnă în vârstă, cu ochelari şi cu un smartphone pe piept.

Femeia suferă de cancer, în stadiu terminal. Ascultă curioasă explicaţiile doctorului şi îşi împreunează mâinile a rugăciune când medicul pomeneşte de externare.

“Încercăm să partajăm responsabilitatea. Sigur că pacienţii au dreptul să fie externaţi la cerere, dar încercăm să-i responsabilizăm, să stea izolaţi, măcar o vreme, după ce ies din spital, chiar dacă se simt bine”.

Dr. Adrian Wiener:

Lumea de afară vuieşte de teorii, de pronosticuri şi de bâlbe. Înăuntru, se aud doar respiraţiile de sub măşti şi vocea medicului după care se orientează toate capetele ca nişte cercetaşi răzleţi căutând muşchiul pe copac.

“Presiunea pe noi este enormă. Sunt cazuri care ne ţin în priză săptămâni întregi”, spune doctorul Dana Cristina Olar, medic pneumolog. Are 64 de ani, “după standardele guvernelor, ar fi trebuit să fiu la pensie”.

Ne plac provocările profesionale, dar o asemenea experienţă chiar nu ne-am dorit-o. Sper să se termine cât mai repede.

Dr. Dana Cristina Olar: Unde este clasa de mijloc a responsabilității?

Medicul Olar îi împarte pe români în două categorii: “cei responsabili, care respectă regulile, şi cei iresponsabili, care nu ţin cont de niciun fel de distanţare socială”. Ca de obicei, România nu se pricepe la clasa de mijloc.

Un medic marocan, rezident, pe nume Mouchtahi Elmahdi, susţine împăciuitor că şi în ţara lui e cam la fel, nu toţi respect normele anti-COVID, nu toţi poartă masca.

Medicul Elmahdi e unul dintre rezidenţii străini veniţi în pandemie la SCJU Arad

“Recunosc, mi-a fost frică la începutul pandemiei, dar mi-am spus că trebuie să mă ridic la înălţimea meseriei pe care mi-am ales-o ca medic. Ca epidemiolog, eşti mai expus riscului infectării”, povesteşte tânărul firav, cu ochelari cu rame groase.

Medicul Olar se mândreşte că a rămas în linia întâi, în ciuda vârstei

În primăvară, la debutul pandemiei, de la SCJU Arad şi-au dat demisia 14 medici. Alţi vreo 80 de angajaţi au intrat brusc în concediu. În locul lor, au venit să ajute mai mulţi rezidenţi străini, printre care şi medicul Elmahdi.

La fel ca responsabilitatea, frica este, şi ea, partajată. Frântă precum pâinea între oameni adunaţi de primejdie sub zidurile aceleiaşi fortăreţe. Se tem şi bolnavii, se tem şi medicii. Dar fricile lor nu se întâlnesc pe culoare.

“Până la urmă, ne-am dat curaj unii altora, să învingem teama de necunoscut, de situaţiile cu care nu ne-am mai confruntat”, spune doctorul Paula Barata.

Când trec prin saloane, medicii se străduiesc să dea impresia că ştiu cu ce au de-a face, au ţinut-o numai în pandemii, toată cariera lor. De fapt, tratamentul împotriva COVID-19 s-a schimbat, în cele cinci luni de căutări.

“Doar că la noi, fiindcă avem sistemul sanitar pe care-l avem, e mare tentaţia către medicina defensivă. Adică medicul trage în virus cu tot ce are la îndemână. Prescrie în continuare hidroxiclorochina, deşi ultimele studii arată că nu este eficientă. Dar medicul român poate să o prescrie legal, îi dă voie un ordin al ministrului sănătăţii, dat în martie”, afirmă doctorul Wiener.

Fenomene de credinţă

Un bărbat ras pe cap, slab, alb la faţă, ridică spre medicul costumat un deget mare triumfător. Zâmbeşte silit, din pragul unei oboseli care i-a şters expresiile de pe faţă. I-a şters şi amintirea vieţii dinainte, şi steluţele de speranţă din ochi, şi semnele distinctive de pe coala obrazului. L-a redus la esenţa de umbră a unei idei captive într-un tipar biodegradabil.

“Ei bine, sunt şi pacienţi care, deşi au forme severe ale bolii, nu cred în COVID. Şi ne acuză că, din cine ştie ce motive ascunse, le-am falsificat testele. Nu încercăm să-i convingem să renunţe la părerile lor, care sunt, evident, ale lor. Încercăm doar să-i responsabilizăm, atât cât e posibil”, spune doctorul Wiener.

În discuţiile cu doctorii, pacienţii care cred încearcă să-şi dea seama când anume au luat virusul. Vor să fixeze precis în timp, în prezenţa unor martori de încredere, momentul inaugural. Descriu în detaliu primele simptome, “am vomat, m-a prins aşa, o căldură, dar n-am avut febră, nu”.

Un pacient din zona roşie discută cu doctorul

Mâinile ciuruite de branule, cu brăţări de bandaje, descriu pe corp harta durerilor. “Aici, la şale, mă doare de la COVID sau de la hernia mea veche, de acum zece ani?”, întreabă răguşit un bătrânel.

Când şi unde a început? Frământarea asta precipită batiste de abur pe măştile de oxigen. Pentru că orice are un început limpede dovedit are şi un capăt, fără doar şi poate. Unii însă alunecă de pe paturi într-un vis fără sfârşit, păstrând răspunsul numai pentru ei.

Lupta pentru viaţă se dă în singurătate

Discuție cu pacienţii

O pacientă ţine pe noptieră desenul făcut de copilul ei

Pacienţii sunt monitorizaţi permanent

Pacienţi din zona roşie

Medicul Wiener pe holul spre zona roşie

O pacientă dintr-un sat arădean

Indicaţii pe o uşă din spital

Angajaţi ai spitalului transportă un aparat medical

Deşeurile sunt gestionate cu mare grijă

Faţada spitalului COVID din Grădişte

[rudyroth79]

Cluj, oraș liber regal

Cluj, oraș liber regal

Acum 703 ani, în 19 august 1316 Clujul a fost ridicat la statutul de oraş liber regal, de către Carol Robert de Anjou, dobândind, astfel, un statut urban în conformitate cu normele europene ale timpului.

Prin obţinerea statutului de oraş, Clujulera subordonat doar regelui Ungariei, fiind sustras autorităţii voievodului Transilvaniei, comiţilor şi altor potentaţi locali. Actul regal a transformat…

[loveisintheair45-blog]

Oraş medieval în răsărit de soare; de pe turnurile oraşului sunetul trompetei vesteşte dimineaţa; se deschid porţile, iar cavalerii ies din oraş pe falnici cai; ajunşi în pădure, sunt cuprinşi de vraja şi freamătul codrului şi de cântecul păsărilor. 🌄

[vrajitorul]

Şi-a dat ultimii bani pe un petec de pământ unde credea că e îngropată o comoară. A săpat 12 ani...

Şi-a dat ultimii bani pe un petec de pământ unde credea că e îngropată o comoară. A săpat 12 ani…

Un scoţian pasionat de istorie a fost convins că a descoperit vestigiile unui oraş medieval şi a fost dispus să renunţe la toate economiile sale pentru a achiziţiona terenul respectiv şi să înceapă săpăturile. Citește mai departe… Source link