am-ramas-fara-nimic

[am-ramas-fara-nimic]

Azi m-am trezit..si m-am trezit de tot. De parca viata mea pana acum a fost un vis in care eu eram doar spectatoare si nu puteam schimba nimic. De parca totul era sortit esecului si tot ce incercam sa fac ca sa scap doar ma ingropa si mai adanc. Poate pentru ca nu am putut niciodata sa recunosc..sau pentru ca mi-a fost frica sa o fac. Frica de a fi judecata, de a nu fi crezuta, de a fi neinteleasa.

Urmatorul text este povestea abuzului prin care am trecut in urma cu 3 ani si despre care nu am vorbit niciodata. Daca citesti aceste randuri si te regasesti in povestea mea e un semn ca ar trebui sa PLECI...cat mai repede posibil. Exista viata si dupa abuz!

Povestea mea incepe cu persoana de care m-am indragostit aproape instant, de parca era tot ce mi-am dorit, ceea ce imi lipsea. Care a stiut sa asculte, sa empatizeze, sa imi dea sfaturi si sa ma sustina. Persoana care dupa o luna m-a facut sa simt ca "el e alesul". Si din punctul ala i-am oferit TOT. Tot ce isi dorea..tot ca nu credeam ca pot oferi unei singure persoane. Am ignorat toate semnalele de alarma din jurul lui si am ales sa vad doar partile bune. Am ignorat ca ma indeparta de prieteni pentru ca "nu imi voiau binele", am ignorat ca ma indeparta de familie pentru ca "vor sa te tina legata de ei", am ignorat ca nu mai aveam voie sa ies nicaieri fara sa stie el pentru "a ma sti in siguranta"...Am ignorat cum treptat toata viata mea a ajuns sa se invarta in jurul lui si singura mea dorinta era sa fiu cu el. A pozat in "salvatorul" meu..in persoana care imi e alaturi indiferent de orice, in persoana pe care ma pot baza..de care pot depinde. M-a intors impotriva familiei mele si m-a convins sa ma mut cu el...moment in care a inceput calvarul. Eram intr-o tara straina..in care il cunosteam doar pe el, in apartamentul lui, fara o sursa proprie de venit. Depindeam in totalitate de el.

Moment in care a inceput sa arate cine e de fapt...cand "beau si eu o bere dupa munca" se transforma in 8 beri, cand drumurile la magazin dupa alcool devenisere o rutina..pentru ca in majoritatea zilelor era prea beat incat sa se mai poata deplasa singur, cand ii spuneam ca poate ar trebui sa se opreasca si urla la mine ca el aduce banii in casa si daca vrea, ii bea pe toti. Cand imi zicea ca nu stiu eu cum e sa vii obosit de la munca si sa ai nevoie sa bei ceva..desi am vrut sa ma angajez si nu a fost de acord. Imi amintesc serile in care ma provoca intentionat, stiind ca urmeaza sa reactionez urat si apoi sa aibe scuza de a da pumni in usi..in pereti pentru ca il scot din minti. Pentru ca E VINA MEA ca el nu are liniste acasa, ca sunt eu crizata si nebuna si nu stiu sa ma comport...ca asta e motivul pentru care bea. Imi amintesc zilele in care plecam plangand de acasa si stateam cu orele in parc pentru ca nu mai suportam sa fiu in casa aia...sau serile in care stateam ghemuita pe podea in baie plangand sperand sa nu se trezeasca si sa tipe iar la mine. Imi amintesc toate momentele cand am incercat sa il ajut, sa il sustin, sa il inteleg...dar totul era pentru cateva zile.

Poate am fost unul din cazurile "fericite" in care nu a fost vorba si de abuz fizic..nu in mod direct cel putin. Dar m-a asigurat ca daca continui asa..."intr-o zi o sa mi-o iau"...orice ar insemna asta. De ce nu am plecat? Pentru ca nu era mereu asa..pentru ca stia sa isi aleaga cuvintele incat sa para el victima. Pentru ca m-a manipulat emotional de atat de multe ori incat ajunsesem sa o consider normalitate..ca asa ar trebui sa arate o relatie..ca si el ma "suporta" cu toate defectele si crizele mele.

A profitat de convingerile mele de a-i ajuta mereu pe ceilalti..de a nu pleca la primul obstacol. Cine zice ca e usor sa pleci dintr-o relatie toxica si abuziva probabil nu a fost niciodata in una. Ajunsesem in punctul in care ma minteam singura ca va fi mai bine..pentru ca facea "progrese" doar ca sa imi dea impresia ca se va schimba..iar momentele in care o comitea din nou erau din vina mea...pentru ca eu eram defapt cea cu probleme la cap, pentru ca eu il determinam sa fie asa, pentru ca atat meritam.

Momentul care m-a schimbat pentru totdeauna a fost intr-o dupa-amiaza cand il asteptam sa vina de la munca. A intarziat vreo ora asa ca l-am sunat sa vad ce s-a intamplat, numai ca sa imi raspunda dupa 10 minute rupt de beat. L-am intrebat unde e si ce face...si a raspuns ca e in parc si bea...I-am zis sa vina acasa, ca poate sa bea aici...mi-a inchis. Am sunat iar...nimic, si iar si iar... ca sa imi raspunda cu o voce si mai tulbure decat prima data "Ce vrei?"..inima imi batea cu putere si sangele imi ardea in vene dar i-am zis pe un ton calm "Te rog sa vii acasa, vreau sa stiu ca esti bine" a zis ca e bine si mi-a inchis iar... Am tinut-o in acest dute-vino cam o ora...in care am incercat sa il conving sa vina acasa..sau sa imi spuna mai exact unde e ca sa ma duc dupa el...pana in momentul in care am clacat si am inceput sa tip la el ca nu pot sta aici cu zeci de apeluri nepreluate fara sa fac nimic.

Moment in care s-a dezlantuit iadul. M-a jignit in toate felurile..a zis ca sunt o crizata obsedata de control si ca s-a saturat de mine. Ca o sa vina acasa..dar pana vine ar fi bine sa imi fac bagajele si sa PLEC. Ca e picatura ce a umplut paharul...ca el nu ma mai suporta asa, ca nu mai vrea sa ma vada. Acela a fost momentul in care ceva a murit in mine..o parte pe care nu cred ca o voi mai recupera vreodata. Nu pot descrie ce am simtit in momentul acela...imi amintesc doar ca am scapat telefonul din mana si am urlat...din adancul sufletului cat m.au tinut plamanii...de parca viata mea ar fi depins de asta..de parca ar fi fost ultimul lucru pe care il fac. Urmatoarele minute sunt in ceata...stiu doar ca m-am zgariat pe corp pana la sange..apoi am stat...pana a venit el. A trantit usa de la intrare si a urlat la mine ca "cu asta chiar am intrecut masura"...si e gata. A inceput sa urle ca sa plec din casa si sa imi arunce hainele pe jos...timp in care am ramas acolo..nemiscata..de parca sufletul imi parasise corpul si nu mai puteam face nimic...de parca eram spectatoare in propria mea viata. Atunci m-a luat si m-a aruncat in pat...am crezut ca o sa ma loveasca. Nu a facut-o. S-a intors, a dat cativa pumni in pereti si a inceput sa vina iar spre mine...moment in care instinctul meu de supravietuire s-a activat si am facut probabil cel mai umilitor lucru din viata mea...m.am pus in genunchi in fata lui si l-am implorat sa ma ierte..sa nu ma dea afara ca nu am unde sa merg..ca va fi ultima data cand fac o "criza" si am jurat ca un episod de genu nu se va mai repeta vreodata...

De ce nu am plecat? Nu aveam bani, nu aveam unde sa ma duc, nu aveam nici macar cartela cu internet sa pot pleca sa scriu cuiva sa imi trimita bani. Am ales sa ma umilesc ca sa nu dorm in parc.. De ce nu am plecat urmatoarele zile? Am vrut..dar partea aia din creierul meu pe care a facut-o praf in tot timpul asta a zis sa nu plec...sa nu il las..ca a fost vina mea..CA AM MERITAT-O.

Si am ramas...am ramas pana nu a mai ramas nimic din mine... Am pierdut TOT din cauza lui...cand insfarsit mi-am dat seama ca trebuie sa ies din relatia aia, mi-a intors toti prietenii impotriva mea, a pozat drept victima. Oameni pe care ii stiam de ani de zile...convinsi de un manipulator ca eu sunt cea toxica, ca nu au nevoie de mine in viata lor.

In curand se implinesc 3 ani de la acest eveniment..si tot ce pot spune este ca acest cosmar s-a terminat. "Prietenii" pe care i-am pierdut de fapt nu aveau ce cauta in viata mea. Au ramas doar persoanele carora chiar le pasa si asta e tot ce conteaza. Acum sunt bine, trauma va ramane mereu dar am invatat sa traiesc cu ea.

Din pacate, abuzul in diverse forme ale lui apare in multe relatii...chiar si la cuplurile care par "perfecte", chiar si din partea unor oameni de la care nu te-ai astepta vreodata. Doresc tuturor celor care trec prin asta sa caute ajutor, sa discute despre asta cu oameni de incredere si sa PLECE! Un agresor va ramane mereu agresor, singurul lucru pe care il poti schimba este faptul daca tu esti sau nu victima.

-the part of me that died that day

[am-ramas-fara-nimic]

"Esti speciala.. sa nu uiti asta.. puterea ta de a incuraja oamenii depasteste limitele gandirii mele. Esti o fire de foc si calm intr-un templu splendid sculptat. Esti suma florilor inmultita cu caldura soarelui intr-o lume ce cunoaste doar iarna neiertatoare."

- the most honest soul I have ever known

[am-ramas-fara-nimic]

[am-ramas-fara-nimic]

[am-ramas-fara-nimic]

You deserve a calm love with someone who's good for your mental health and nervous system. Someone who brings out your soft side – not your survival side.

[am-ramas-fara-nimic]

Nobody is ever too busy. You're just not a priority.

[am-ramas-fara-nimic]

“You deserve to be loved and chosen, not almost loved or almost chosen.”

—

[am-ramas-fara-nimic]

if you can make me physically smile when talking to me online then you are fantastic

[am-ramas-fara-nimic]

“I lost myself trying to please everyone else. Now I’m losing everyone while I’m finding myself.”

— Unknown

[am-ramas-fara-nimic]

“My biggest regrets in life are being too damn nice, apologizing when I didn’t do anything wrong, and making unworthy people a priority.”

— Unknown

[am-ramas-fara-nimic]

[am-ramas-fara-nimic]

[am-ramas-fara-nimic]

[am-ramas-fara-nimic]

“I have spent all my life resisting the desire to end it.”

—

[am-ramas-fara-nimic]

NO FUCK YOU BECAUSE I WAS GOOD ENOUGH AND YOU RUINED ME

[am-ramas-fara-nimic]

[am-ramas-fara-nimic]

îmi doresc să cunosc un om,un om care mă place pentru cum sunt,nu pentru cum arat. un om care să mă asculte când mi-e greu și să-l ascult. un om cu care să stau pănâ la 3 dimineața să-i povestesc copilaria mea,viața mea,despre mine. un om pe care sa-l iubesc cu timpul.