caterinamiaun-blog

[caterinamiaun-blog]

Unitate prin diversitate

 3 octombrie, Ziua Unității Germane, considerată sărbătoarea națională a Republicii Federale Germane a fost celebrată la Chișinău cu un concert de excepție  susținut în premieră de Orchestra Militară Würzburg/Veitshöchheim a Bundeswehrului german. La pupitrul dirijoral al orchestrei a fost locotenentul – colonel Roland Kahle. Evenimentul a fost organizat de Ambasada Republicii Federale Germania din Chișinău. Conținutul concertului a transmis ideea de unitate, întâi de toate prin atmosfera caldă și primitoare din incinta Sălii cu Orgă care a fost impusă chiar la intrarea în Sală de către membrii orchestrei îmbrăcați în costume militare solemne care salutau oaspeții cu zîmbet larg și urări de bine. Programul concertului a prezentat un mixt de muzică clasică și muzică modernă. Promovarea ideii de unitate se evidențiază chiar și în alegerea programului, acesta fiind unul divers care implica interpretarea pieselor a compozitorilor de diferite origini. Au fost interpretate lucrările compozitorilor: Jan Van der Roost, Nicolaas Jacques Lemmens, Klaus Strobl, Leonard Bernstein, Ralph Vaughan Williams, Johann Sebastian. Bach, Otto M.Schwarz, Andrew Lloyd Webber, ș.a.   Concertul a început fără nici o introducere cu lucrarea compozitorului Claudio Monteverdi ,,Domine ad Adiuvandum”,  care face parte din Vespro della Beata Vergine. Cuvântul de salut al Ambasadorului Germaniei E.S. doamna Angela Ganninger, a urmat imediat după prima piesă interpretată de orchestră, care a mulțumit publicul pentru prezență și Orchestra Militară pentru posibilitatea de a prezenta în Chișinău un concert cu program de excepție sărbătorind astfel Ziua Unității Germane. Întreg program al concertului a prezentat un show care implica în sine momente inedite de interpretare ingenioasă. Unul din ele a fost interpretarea  lucrării ,,Around the World in 80 days” de Otto M.Schwarz. Orchestra a redat atât de bine conținutul ei încât în timpul interpretării au creat un moment ce a captivat atenția publicului, și anume muzicienii care interpretează partida trompetelor s-au ridicat în picioare și au produs sunete exotice. Încă un fapt ce merită remarcat este prezența intonațiior muzicale  specifice diferitor țări, astfel interpretarea acestei lucrări susține acea idee de unitate, cu ocazia căreia de fapt  a fost desfășurat acest concert remarcabil.  Acest moment de unitate s-a datorat și interacțiunii orchestrei cu publicul atât la începutul concertului în momentul întâmpinării lui, cât și însăși în timpul desfășurării concertului prin zîmbetul și bucuria care o aveau membrii orchestrei aflându-se în scenă. Orchestra a fost bine pregătită în ce privește cunoașterea sălii în care urma să se desfășoare concertul. Și anume, faptul că programul lor a inclus și lucrări care au fost interpretate la orgă, precum lucrările lui Johann Sebastian Bach ,,Fantasia G-dur” și Nicolaas Jacques Lemmens ,,Fanfare fur Orgel”. Solist la orgă a fost căpitanul Georg Hagel care a interpretat cu măiestrie lucrările și a menținut publicul într-un spirit cuceritor. Menținerea ideii de unitate prin diversitate a urmat prin interpretarea unei lucrări a compozitorului român Gheorghe Butuc, care a realizat  aranjamentul lucrării ,,Hora de fanfară”.  Interpretarea acestei lucrări a prezentat atât o surpriză pentru spectatori, cât și manifestarea stimei și respectului din partea orchestrei față de țara gazdă. Lucrarea a răsunat într-atât de frumos și natural în interpretarea orchestrei militare germane, încât dacă o ascultam fără a cunoaște cine interpretează era să spunem că e interpretată de țara de origine a lucrării. E.S. doamna Angela Ganninger a mai adăugat: "Orchestra, din păcate, nu întotdeauna are timp, dar în acest an am reuşit să organizăm concertul. Eu cred că această zi e importantă pentru noi, e ziua reunificării Germaniei, e ziua care a schimbat şi viitorul Europei şi de aceea ne bucurăm mult să sărbătorim această zi împreună cu prietenii noştri din alte ţări”. Așa gen de evenimente cu participarea altor țări în concerte transmite ideea de unitate între țări și este o experiență la fel de bună atât pentru noi, cât și pentru ei. Este un schimb de experiență între culturi, în ce privește calitatea interpretării, modul și dispoziția transmisă.

Ecaterina Miaun, an.III muzicologie, AMTAP

[caterinamiaun-blog]

Realitatea muzicii academice în Republica Moldova, în percepția tineretului. Dialog susținut de studenții anului III a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, departamentul Muzicologie și Compoziție, Alexandru Pasat și Ecaterina Miaun

E.M.Alexandru, în zilele noastre putem observa o diminuare a interesului publicului față de muzica academică. Printre numeroasele cauze ale acestei situații, precum starea generală de anemie spirituală, societatea bulversată în care trăim, o stare de hibernare în care se află parcursul muzicii academice curente din Republica Moldova, care din ele crezi că are cel mai negativ impact?   A.P. Este bine știut faptul că aspectul cultura este strâns legat de politică, dezvoltarea socială, realitatea economică și multe altele. Aceste aspecte sunt interconectate. Atât timp cât, în măcar una din ele se întâlnesc momente de criză, nu putem vorbi despre funcționarea eficientă a celorlate. Același lucru îl atribuim și culturii, care la momentul dat nu se află în cea mai bună situație. Deaceea una din cauzele majore a stagnării interesului față de muzica academică, putem numi neglijarea problemelor de ordin cultural, care deseori trec pe ultimul plan fiind anticipate de cele politice și economice.  E.M. Da, cred că ai dreptate, deoarece în societatea noastră rolul formativ al culturii nu este apreciat la justa valoare. Cum crezi, ce ar trebui să se schimbe în mentalitate, în societate, per general, pentru a înțelege că, de fapt, cultura e marea noastră moștenire? A.P. Muzica are o importanță deosebită în viața noastră, a tuturor. Nu întâmplător, o întâlnim peste tot: în magazine, în restaurante, chiar și în mijloacele de transport în comun. Ea are efect terapeutic, putând schimba cu ușurință dispoziția oamenilor. Societatea este înconjurată adesea de muzică, aceasta ocupând un loc important în viața lor de zi cu zi. Arta trebuie să fie reflecția vieții. Generația actuală nu trebuie să înțeleagă aceste lucruri, ci să le cunoască. Și ca să cunoască aceste lucruri generația actuală, cu ea trebuie să conlucreze cineva, dar... nu se lucrează. Spre exemplu, cântă muzică permanent la radio. Ați auzit vreodată numele autorului sau cum se numește lucrarea dată? De unde să cunoască? Noi nu știm ce face Uniunea Scriitorilor, Uniunea Compozitorilor, la televiziune asemenea emisiuni nu se petrec. Tineretul este într-o situație complicată, este lăsat așa... în voia sorții. Cultura este un pilon important al societatii, reusind cu usurinta sa supravietuiasca într-o lume ce tinde spre tehnologizare. Știi, o idee curentă este că e nevoie de o anumită educaţie pentru a înţelege muzica clasică. E.M. Nu sînt de acord că nu putem înţelege muzica clasică dacă nu avem un anumit nivel de cunoştinţe. Cred că muzica clasică vorbeşte prin ea însăşi şi se adresează unei anumite sensibilităţi din noi, cu care ne-am născut. Sigur, depinde de bagajul cultural general al fiecăruia, ce şi cît înţelege. Nu cred că cineva care a crescut cu manele va trece direct la muzica clasică. Poate nu va trece deloc. Gustul pentru muzică, pentru artă în general, se formează pînă la 14 ani, după cum afirmă studiile recente ale sociologilor. Alte păreri insistă  că numai în sala de concert se poate face cu adevărat educaţia muzicală... A.P. Sigur, depinde ce vrei să asculţi. Şi atunci, trebuie să defineşti ce vrei: vrei să asculţi lucruri de bună calitate, care să aibă un impact asupra ta, sau vrei să te întîlneşti cu prietenii la concert şi să „fii văzut“ în sală? În fapt, cele două lucruri nu se exclud: e foarte bine să mergi la concert ca să socializezi. Mersul la concert e parte a unui ritual social. Muzica clasică este privită la noi foarte restrâns, o spun cu regret. Breasla muzicienilor mi se pare că a rămas cea mai izolată dintre toate domeniile culturii. Muzica clasică înseamnă şi altceva decît să-ţi pui papion şi frac, rochie de seară. În străinătate, sunt numeroase festivaluri în aer liber, unde oamenii vin și stau pe iarbă să asculte o orchestră simfonică. La noi s-ar putea imagina așa ceva? E.M. Da, şi cred că ar avea mare succes. S-a creat o generaţie nouă de public, care are nevoie de aşa ceva. Public există, trebuie doar să ştii să vorbeşti pe limba lui şi să-i dai ceea ce doreşte. Nu credeţi că, pentru a forma un public mai consistent, e nevoie şi de „intermediari“ care să scrie convingător despre muzică? A.P. Mi se pare că a scrie despre muzică e ca şi cum ai sta de vorbă cu un prieten. Cred că trebuie să le vorbeşti oamenilor „pe limba lor. E nevoie să trezeşti o emoţie în cei care citesc: oamenii reacţionează mult mai mult la emoţii. Probabil că e necesar ca muzica clasică să se adapteze vremurilor. Cum crezi, în ce ar putea consta aceasta? E.M. Este important ca viitoarele generaţii să aibă un contact cât mai de timpuriu cu muzica clasică şi artele, în general. Este dovedit prin statistici că persoanele adulte îşi păstrează şi îşi dezvoltă gusturile muzicale cu care au fost în contact încă din copilărie. Asta înseamnă că un copil care nu a ascultat niciodată muzică clasică va avea şanse mai mici să calce vreodată pragul unei filarmonici sau al unei opere. De aceea, cred că accentul trebuie pus pe o educaţie de calitate, să i se dea copilului posibilitatea de a-şi forma propriile gusturi muzicale. Cultura reprezintă un element determinant al calității vieții unei comunități. Prin cultură învățăm arta frumosului și ne dezvoltăm creativitatea, imaginația. La final am dori să remarcăm – situația din Republica Moldova nu este cu mult diferită față de întreg arealul balcanic. Însă, suntem încrezători că tradiția multiseculară a muzicii clasice din Basarabia, care are astăzi reprezentanți celebri în cele mai prestigioase centre de cultură din întreaga lume, va ,,unelti” – în sensul bun al cuvântului, la un progres cât mai vizibil a culturii muzicale din Republica Moldova.

[caterinamiaun-blog]

Claude Achille Debussy și curentul impresionist

Claude Debussy (1862-1918) compozitor francez, este cel mai influent reprezentant al impresionismului muzical, creatorul unui stil neordinar, inovativ, cu o finisare tehnică şi cu un aer de natură poetică. Debussy a fost promotorul impresionismului, curent de o mare importanță în cultura muzicală. Compozitorul  a contribuit la dezvoltarea unor noi procedee de limbaj muzical – din dorința de a crea un nou stil, care ar purifica muzica franceză prin etosul tradițional. Născut ca o reacţie împotriva torentului emoţional postromantic care se manifesta prin exces în materie de expresie, pe când  impresionismul urmărea redarea unor impresii particulare şi fixarea a tot ceea ce era subtil, creând o estetică proprie. Impresionismul - curent apărut în Franța  în ultimele decenii ale sec.XIX, care mai târziu s-a propagat în alte țări, cum ar fi Germania, Italia, Rusia și practic toate țările Europei. Impresionismul de fapt este asemenea unei replici la curentul romantic. Inițial această mișcare se manifestă în domeniul  picturii și a literaturii, mai târziu și în muzică.   Din punct de vedere artistic, impresionismul se consideră una din cele mai atractive perioade din istoria artei moderne, astfel fiind cel mai apreciat curent de către publicul larg. Acest curent are ca scop reproducerea obiectivă a realității vizuale, ceea ce ține de efectele efemere ale luminii și culorilor. Pentru prima dată, termenul de impresionism a fost folosit de Louis Leroy, critic de artă al timpului, în articolul satiric, ,,Expoziția impresioniștilor”, publicat în Le Charivari  pe 25 aprilie 1874.  Louis Leroy pornește  de la titlul tabloului – peisaj al lui Claude Monet: ,,Impression, soleil levant”. Impresionismul vine cu noi mijloace de expresie, cu abordarea unor tehnici și subiecte noi,în centrul lui aflându-se o altă problematică, și anume natura este cea care se situează în prim-plan. În impresionism se pot evidenția 2 perioade: pleinairismul și impresionismul propriu – zis. În literatură impresionismul apare în literatura de limbă germană. Într-un mod special el se manifestă între 1890 și 1910. Acest curent se manifestă ca o replică dată naturalismului, care era considerat exagerat și neartistic. Spre deosebire de orientarea filozofică a naturalismului, impresionismul dimpotrivă nu acceptă nici o teorie științifico-realistă și materialistă. În impresionism mijloacele naturaliste sunt depășite astfel folosindu-se de cele de stil senzuale. În muzică preluarea termenului de impresionism a avut loc din pictura franceză și a apărut la sfârșitul anilor ’80- începutul anilor ’90. Acest curent a modificat concepția clasicilor față de melodie, ritm, formă. La baza impresionismului muzical este transmiterea stării emoționale a sufletului care apare în urma impresiilor create față de un tablou sau un alt obiect al percepției. Compozitorii pledează mai mult pentru transparență, contur imprecis al formei, un limbaj armonic neobișnuit, pulverizarea dinamică și timbrală. Impreisonismul este un fenomen artistic specific național francez, de o foarte mare importanță. Printre reprezentanții cei mai de vază numim pe Claude Debussy, Maurice Ravel și Ernest Fanelli. Claude Debussy o figură marcantă ce ilustrează muzica franceză la răscrucea secolelor al XIX-lea și al XX-lea și activa în calitate de compozitor, pianist și critic muzical.  Debussy a promovat impresionismul cu ajutorul noilor contribuții ce țin de dezvoltarea diferitor procedee de limbaj. El readuce pitorescul, analiza sufletească și portretistica vechilor creații franceze într-un limbaj impresionist.  Scopul creației lui Debussy era de a reda plastic, realist, impresii din viața înconjurătoare. El tindea spre a transmite cât mai sugestiv simțurile, încercând să le transmită în cât mai multă muzică, din cât mai puține note. Debussy încerca să vadă în toate lucrurile frumusețe. Claude Debussy se baza pe trăirile interioare ale artistului, pe frumusețile din natură, redarea farmecului momentului. Muzica lui, prin natura ei, provoacă, nu atât o arhitectură sonoră, cât mai ales o stare de sugestie, pe care capacitățile intuitive ale auditorilor, de o mare importanță pentru simțirea poeticii muzicale debussyste, o descoperă prin audieri repetate. Debussy a creat melodia impresionistă, ce se deosebește prin delicatețea și plasticitatea nuanțelor și în același timp prin neclaritatea și nedeterminarea lor. În melodia lui, trecerile lente domină asupra desenului, mișcarea asupra cristalizării. Unele din cele mai importante calități sunt firavitatea și capriciile. Claude Debussy se consideră un pianist de mare valoare al vremii sale. Ca rezultat al acestei pasiuni față de acest instrument el a dedicat acestui instrument pagini nemuritoare, care sunt înscrise în patrimoniul muzicii universale. Pianul reprezintă pentru Debussy glasul direct al cugetului său creator și al năzuințelor sale de mărturisire a sensibilității și a impresiilor trăite. El cânta la pian minunat. Meritul său în interpretare consta nu atât în virtuozitate, cât în rafinament. Stilul său pianistic evidențiază rafinamentul și complexitatea lumii sonore, redată magistral prin jocul clapelor, subtilizate prin jocul pedalelor, care reprezenta de fapt o adevărată artă.   Literatura pianistică debussyană atinge un maximum al frecvenței în lumea concertului. Debussy a avut un auz foarte sensibil, prin utilizarea oricărui acord el încerca să redea cu precizie nuanța de culoare a acestuia. Anume aceste nuanțe, fac din muzica lui un fenomen aparte, unic. Creația sa pianistică cuprinde o mulțime de lucrări, pornind de la piesa Pentru pian până la Studii. Din creațiile ce țin de perioada tinereții, se pot enumera Rapsodie (1878), Dans țigănesc, Visare, Vals romantic, Nocturnă, Tarantela styriană, Două arabescuri și două suite cu factură clasică-romantică, însă tindea și spre lărgire a tiparelor tradiționale. În 1903, Debussy începe să compună la seria lucrărilor de maturitate pentru pian. Dintre acestea evidențiem lucrările Pour le piano - Preludii, Sarabanda, Toccata. Pour le piano îl prezintă pe Debussy mai neobișnuit, dinamic, strălucitor, un Debussy al amploarei și al stilului lapidar. Lucrările Stampe, Insula veselă, Imaginile, Colțul copiilor  și cele două volume de Preludii și cele de Studii, marchează stilul nou de scriere al lui Debussy. În ultimul plan Debussy pune tehnica, chiar dacă majoritatea lucrărilor sale este dificilă din punct de vedere tehnic. Digitația, folosirea revoluționară a pedalei, sonorități noi, reprezentau în acea vreme o mare dificultate pentru pianiști. Tonurile și acordurile pluteau în aer, melodiile ,,țâșneau” printre blocuri de armonii suspendate. Creația pentru pian al lui Debussy reprezintă de fapt niște impresii, la fel ca și cele de pe pânzele pictorilor impresioniști. Aceste impresii nu au dezvoltare, deoarece se referă la o singură idee, privesc prin ea și o țintuiesc pe partitură. Din punct de vedere armonic, muzica lui Debussy încalcă toate regulile. Unicul imbold după care se conducea compozitorul era auzul său fin. Acordurile deobicei nu erau rezolvate, ci constituiau un scop în sine. Ele tind să se elibereze de funcționalitate tonală. În repertoriul pianiștilor, cele 24 de preludii ale lui Debussy, aranjate în 2 volume ocupă un loc aparte. Aceste lucrări se caracterizează prin succesiunile ritmice utilizate, prin spontaneitate, prin libertate de comunicare. Toate preludiile reprezintă un tot întreg, lipsite de oricare urme de asamblaj sau de meșteșug combinard. Fiecare preludiu prezintă un aport nou, folosit ca necesitate a exprimării sonore expresive. Ambele volume de preludii fac parte din perioada de cristalizare a măiestriei debussyene, de epurare structurală, de cizelare strictă a liniei, de evoluție spre expresivitatea sobră și cuprinzătoare. În concluzie putem spune că creația pianistică  a lui Claude Debussy reprezintă un aport considerabil în dezvoltarea muzicii și în crearea noului stil, tipic lui Debusy.

Ecaterina Miaun, an.III muzicologie, AMTAP