cristina-hurdubaia - Tumblr blog

cristina-hurdubaia · 3 years

Text

Stela, în numele tatălui

Am văzut în premieră mondială, la Astra Film Festival, documentarul Stela, în numele tatălui, regizat de Anca Hirte, film pe care puteți să-l vizionați online, dacă nu sunteți pe la festival, aici - www.astrafilm.ro/ro/stela-in-numele-tatalui

Pe Stela nu o cunosc personal, dar i-am urmărit activitatea, atât cât, e pe FB și am citit despre ea, pentru că face parte din categoria oamenilor despre care vreau să știu multe. Când o vezi prima dată, dacă nu știi cine e, te gândești că e bărbat. Are alura, atitudinea, tunsoarea și vocea unui bărbat. O trădează, însă, sânii, dacă nu are pe ea vreo geacă lălâie.

Și fără să fi văzut documentarul sau fără să citit despre ea, aș fi ghicit instant că a avut cel puțin o copilărie grea. Te uiți o singură dată la ea și, dacă ești un om empat ca mine, poți să ghicești ușor că a avut o viață de film artistic, nu doar de documentar. Nu se ferește să recunoască că e femeie romă, că îi plac femeile, că a stat la închisoare, că s-a drogat multă vreme, că s-a ales cu HIV din cauza drogurilor injectabile, că boxul a ajutat-o și să supraviețuiască, dar și să o arunce în pușcărie.

Filmul documentar îi este dedicat tatălui Stelei, Mihai, chiar dacă pare, la prima vedere, că îi este dedicat Stelei și lui Dumnezeu, în care ea își pune toată speranța. E un omagiu pentru cea mai importantă ființă din viața Stelei, tatăl ei, pe care îl ceartă și acum, pentru că, spune Stela, în loc să aleagă să înfrunte viața, a preferat să se afunde în băutură până când nu a mai fost deloc. Stela recunoaște încă de la începutul filmului că seamănă leit (fizic) cu tatăl ei, însă consideră că nu este la fel de lașă ca el. M-am născut ca să fiu o învingătoare, a spus Stela la Q&A-ul ce a urmat filmul de luni seara de la Muzeul Astra. Filmul este construit din frânturi de povești trăite de Stela, pe care le-a trăit atât de intens, încât ar fi fost imposibil ca acest documentar să cuprindă toate dramele, dezamăgirile și bucuriile ei. Fiecare cuvânt al ei ascunde o poveste trăită pe viu de Stela, fiecare poveste ascunde o dramă mai mică sau mai mare, fiecare dramă i-a călit și i-a netezit, în același timp, drumul. Putea să aleagă să se piardă pe drum sau de tot, însă oamenii care i-au ieșit în cale au încurajat-o să meargă înainte târându-și durerile și amărăciunea cu ea, cu curaj și demnitate. Pare un om onest, care spune tot ce gândește și nu se ferește de consecințe. Își asumă cu aceeași onestitate toate greșelile, ce au curs una după alta, precum o bubă a cărei puroi se scurge câte un pic până se curăță și rămâne doar o cicatrice.

Alex Iordăchescu, producător: Până acum nu le-am arătat filmul. Cu regizoarea, Anca, am mai făcut 2 filme documentare împreună, când a venit cu propunerea a fost greu să zic nu, odată ce o cunoști pe Stela e greu să zici nu. Am început să filmăm, au fost mai mulți ani în care am mers pe risc, era o oarecare rezistență, dar am reușit să cooptăm niște producători de afară”.

În film, Stela revine mereu la “icoana” ei, tatăl Mihai. Merge la biserică, unde se roagă pentru amândoi, discută cu iubita ei Ana, discută cu regizorul documentarului, de fapt, e un fel de spovedanie a păcatelor ei și ale părinților ei. Și mai ales a tatălui care nu mai e și pe care încă îl crede un laș, dar pe care l-a iertat.

“Cu tata nu am nicio amintire în care să imi facă ceva (rău). Nu-l vedeam decât pe tata. Eu îi deschideam ochii lu’ tata. El n-a crezut ce îi ziceam, până n-a prins-o el”, a spus Stela la Q&A.

“Nu am suportat in 10 ani de terapie să vorbesc de mama. N-am ce să discut...”

„Merg de 20 de ani la terapie, ca să sap, să scap de blocaje.”

„Sunt multe semne de întrebare, dar răspunsurile vin în timp.”

„Tristă... tristă am să fiu toată viața mea. Toți oamenii avem o mască sau 2 măști sau mai multe măști. Cât de tristă aș fi, nu arăt oamenilor. Tristetea nu o să dispară niciodată.”

„Fericirea este pentru mine o chestie de moment. E o chestie care... mănânci astăzi ceva și îți place. Ești fericit.”

„Eram în depresie, așa am cunoscut-o pe Ana, iubita mea, regizoarea a citit articolul Smardoaica, despre mine.”

„Eu mă consider un om care iubesc, pentru că Dumnezeu spune iubește-ți aproapele.”

Ana: „Am cunoscut-o pe Stela acum 5 ani, avea un centru comunitar in București, eu lucram la lucrarea de master și așa am ajuns la ea și așa m-am îndrăgostit de ea. M-a atras omul Stela.”

„Imi doresc foarte mult să deschid o sală de box în Ferentari. M-am gândit că lucrând cu majorii am cam dat greș, dar cu copiii nu dăm greș. Asta ar fi ultima mea misiune, să deschid o școală de box.”

„Eu văd așa: facem zilnic o faptă bună. Și dacă vedem un om pe stradă și cere 1 leu, dă-i-l, nu te întreb ce face cu el.”

„Eu sunt oglinda din fața oamenilor ca mine, pentru că eu sunt foarte practică. Eu nu sunt cu cărțile, cu teoria, detest teoria, mai ales că la noi toată lumea e pe teorie, care e vrăjeală multă.”

„Dacă tatăl meu ar fi în seara asta aici mi-ar spune că e mândru de mine. Am avut o viață atât de zbuciumată încât nu puteți să vă dați seama, dar a avut și el un rol în viața mea. Pe la 30 de ani am început să mă schimb, aveam în față diavolul, a început apoi să se facă lumină.”

„Credința mea în Dumnezeu a existat întotdeauna, am moștenit-o de la mamaia, unde am stat după ce s-au despărțit ai mei, ea era credincioasă, i se spune Pocăita, mă ducea mereu la biserică, așa am început să cred în Dumnezeu și am crezut mereu în Dumnezeu. Nimic fără Dumnezeu, Dumnezeu e în noi. Voi sunteți Dumnezeu.”

„Tatuaje: tatăl meu, mănușile de box, am o pasăre pentru că spiritul meu e liber și infinitul, pentru că într-o zi de 13 am cunoscut-o pe Ana.”

„Dragostea învinge.”

Nu, nu sunt frânturi din film, sunt vorbe de duh spuse de Stela după film. Documentarul îl las să îl simțiți singuri, e online o perioadă (nu mare), costă doar 15 lei biletul - www.astrafilm.ro/ro/stela-in-numele-tatalui

0 notes

cristina-hurdubaia · 3 years

Text

Când planeta e pe ducă

Mă pregăteam să vă povestesc despre filmul documentar "Stela, în numele tatălui", pe care l-am văzut aseară la Astra Film Festival, însă tocmai ce am ieșit de la alt documentar "Acum știi" (Once you know), filmul care a deschis festivalul duminică, dar eu nu eram încă pe la Sibiu. Așa că încep cu "Acum știi" și revin cu "Stela, în numele tatălui".

Nici nu știu cum ce să încep exact, pentru că acest documentar practic mi-a confirmat ceea ce bănuiam și singură, cum că planeta noastră e pe ducă. Fără drept de apel. Colapsul a început deja și chiar dacă nu știm când se va stinge lumina de tot, mie una mi-e clar că de o fi o zi, un an, un deceniu, un secol, un mileniu, 5 milenii, pământul a decis că s-a săturat de omenirea asta care îl distruge pic cu pic și nu ne mai dă pe rând războaie, cutremure, pandemii, inundații, secete, cicloane și incendii, ni le dă pe toate odată, pentru simplul fapt că nu mai poate.

Mi-am amintit de strigătul de disperare al ONU, care recent a decretat codul roșu pentru umanitate, ei, despre asta e documentarul “Once you know”, la care regizorul francez Emmanuel Cappellin. Știu că sună apocaliptic, dar mai știu și că nu avem cum să ne mai salvăm nici măcar noi pe noi, ce mai putem face e să încercăm fiecare în pătrățelul nostru să salvăm ce putem din jurul nostru, însă și așa va fi greu, pentru că oamenii nu-s conștienți sau nu vor să fie conștienți de ce lasă în urmă. Sau și una și alta.

Soluția pe care o găsește regizorul pasionat de salvarea climei este să ne întoarcem la triburi. Adică la comunitățile mici, nu la dansul în jurul focului cu sulițe în mână și nici în peșteră. O perspectivă imposibil de pus în practică, câți dintre oameni sunt dispuși să se gândească la cum vor trăi mai încolo copiii lor și urmașii copiilor lor?

Mi-aș fi dorit ca filmul să fie și online, pentru cei care vor să îl vadă sau să înțeleagă sau să știe ce ne așteaptă, dar din păcate nu e. Și cum la noi filmul documentar nu e film de cinema, decât dacă e românesc și rar dacă e de afară, nu-mi rămâne decât să sper că poate la un moment dat, regizorul-activist se va gândi să îl pună pe net. N-am zis la liber, am zis pe net. Altfel, dacă vreți să vizionați filme documentare bune, vedeți că festivalul ține până duminică inclusiv.

O parte din filme vor putea fi vizionate și online, aici - www.astrafilm.ro/ro/filme-online #HaiLaFilmDocumentar la #AstraFilmFestival

0 notes

cristina-hurdubaia · 3 years

Text

Astra film Festival #28 aduce la Sibiu 71 de filme documentare din 33 de țări

A 28-a ediție Astra Film Festival - Festivalul Internațional de Film Documentar de la Sibiu celebrează viața, în toată diversitatea ei prin cele peste 200 de evenimente cinematografice.

Lansat în 1993 ca un proiect inovator în Europa Centrală și de Est, Astra Film Festival se evidențiază ca un eveniment esențial în comunitatea europeană de film documentar, dovedindu-se a fi cel mai important festival de acest gen din România, însumând o cultură și o istorie a cinematografiei documentare de zeci de ani.

Programul #AFF2021 cuprinde: 71 de filme din 33 de țări: 46 de premiere 4 premiere mondiale 4 premiere internaționale 38 de premiere naționale

DOCTalks, CINEConcerte, workshopuri și evenimente dedicate industriei de filmFestivalul va avea loc în aer liber, în săli de cinema și online

Astra Film Festival debutează duminică la Sibiu și se va desfășura în aer liber, în săli de cinema și online, în perioada 5-12 septembrie. Evenimentul de deschidere, care va avea loc începând cu ora 18:00, la Scena Lac din Cadrul Muzeului Astra, va fi prezentat de jurnalista Teodora Tompea, iar Tudor Chirilă va recomanda programul festivalului. Publicul va avea ocazia să vadă în premieră documentarul eveniment „Acum știi”, al regizorului Emmanuel Cappelle, a cărui concluzie („Schimbările climatice vor arunca lumea în colaps”) are toate șansele să schimbe părerea spectatorilor asupra viitorul umanității. Seara se va încheia cu un concert marca Martyn Jacques of The Tiger Lillies.

Temele principale ale #AFF2021, Alerta de colaps climatic, Cupluri în ape tulburi, Procreare în noile coordonate, Moarte indecentă și Granițe, tratează unele dintre cele mai importante și mai profunde subiecte ale momentului.

Festivalul Astra Film Sibiu, ajuns la cea de a 28-a ediție, va prezenta 200 de evenimente cinematografice, inclusiv programul special de vizionare de filme din bărci care plutesc pe lac, Bărcile de Salvare, care va prezenta proiecțiile unor filme realizate de jurnaliști de la Recorder și de la emisiunea „România, te iubesc!” (Pro TV). Plus nelipsitele surprize.

Evenimentele vor putea fi urmărite în săli de cinema, în aer liber și online: la Muzeul Astra (Scena Lac, Târgul de Țară, Amfiteatru, Mori de Vânt), în Piața Mică, la Astra Film Studio și la Centrul Besoiu. Programul complet, bilete, alte detalii, pe site-ul festivalului: https://astrafilm.ro.

Evenimente speciale în prima zi a festivalului

Gala de deschidere va începe la ora 18:00 pe Scena Lac din Muzeul Astra și va fi urmată de proiecția în premieră a filmului „Acum știi” (2021 - Franța, r. Emmanuel Cappelle). Este un film-șoc, a cărui concluzie („Schimbările climatice vor arunca lumea în colaps”) are toate șansele să schimbe părerea spectatorilor asupra viitorul umanității. Imediat după film, spectatorii sunt chemați să participe la o dezbatere moderată de jurnalista Teodora Tompea, a cărei invitat special este Bogdan Antonescu, specialist în fenomene meteorologice extreme. Va urma apoi, de la 21:30, concertul Martyn Jacques of The Tiger Lillies.

Organizatorii au avut de ales din aproximativ 3.000 de filme venite din toată lumea, din India în Columbia și din Norvegia în Burkina Faso. Selecția realizată de organizatori va propune foarte multe premiere; mai mult de patru filme din cinci vor fi văzute pentru prima oară în România, iar printre ele se află numeroase premiere mondiale.

„Astra Film Festival este cel mai important festival de acest gen din România, însumând o cultură și o istorie a cinematografiei documentare de zeci de ani. Selecția oficială va confirma acest lucru, propunând filme remarcabile și foarte multe premiere. Filme pe care le poți vedea doar la Sibiu, și niciunde altundeva. Povești ale oamenilor, felul lor de a fi. Filme întotdeauna profunde, necosmetizate, care te lovesc într-un fel, poate te schimbă, și te aruncă înapoi în viața ta mai matur și mai înțelept”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.

Vor fi patru secțiuni competiționale (Voci emergente ale documentarului, Europa Centrală și de Vest, România și DocSchool), iar premiile în valoare de 20.000 de euro sunt oferite de ICR, HBO Europe, Consulatul Germaniei în Sibiu, UCIN, Cinelabs.

Astra Film DokTank, programul dedicat industriei cinematografice

Profilul profesional al celei de a 28-a ediții Astra Film Festival este completat de Astra Film DokTank (6-12 septembrie), un consistent program dedicat industriei de film. Va fi o ediție hibridă: unele activități se vor desfășura la Sibiu, altele online.

„Programul Astra Film DokTank are ca scop încurajarea dezvoltării și creșterii industriei documentare românești și europene. Prin acest program selectăm și promovăm proiecte în toate etapele dezvoltării, oferindu-le regizorilor de film documentar o platformă prin care să interacționeze cu experți din industrie și să găsească potențiali parteneri pentru proiectele lor”, declară Kato Csilla, director artistic Astra Film Festival.

Astra Film Lab este un workshop intensiv de patru zile pentru proiectele de film, ce constă în programe de mentoring, discuții, întâlniri one-to-one și un pitch public în fața unei audiențe de experți și reprezentanți ai industriei cinemaului documentar. Astra Film Lab pune accent pe proiecte și echipe din regiune, cu scopul de a facilita schimburi internaționale. Pentru ediția din acest an au fost selectate 11 proiecte din Bulgaria, Croația, Germania, Italia, Letonia, Moldova, Polonia, Rusia, Ucraina, Ungaria și România.

De asemenea, în cadrul zilelor Dok Tank vor mai avea loc întâlniri și mese rotunde cu teme precum viitorul filmului documentar în televiziune și realizarea primului lungmetraj documentar, cu participarea studenților de la universități europene de filme și patru evenimente majore: O viață în spatele camerei, Stereotipurile și etica documentarului, Masterclass Salome Jashi și Workshop Christoph Krutzler.

O VIAȚĂ ÎN SPATELE CAMEREI. Pasionații de film documentar vor avea ocazia să întâlnească un invitat foarte special, Gary Clarke, unul dintre cei mai apreciați directori de imagine din Marea Britanie, nominalizat la Premiile Emmy. Gary Clarke va susține un masterclass, „În Căutarea Realului: Etica Documetarului Dramatizat” (miercuri 8 septembrie, 14:00) și un dialog cu Liviu Tipuriță - nominalizat la BAFTA (joi 9 septembrie, 14:00). Ambele întâlniri vor avea loc la Sala CHANGES de la intrarea principală în Muzeul din Dumbrava Sibiului. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

STEREOTIPURILE ȘI ETICA DOCUMENTARULUI. Scurtă istorie a documentarului și prezentarea câtorva idei care au făcut obiectul dezbaterilor de la realizarea primelor imagini în mișcare și continuă să influențeze producțiile vizuale în zilele noastre.

Prezentare de dr. Oana Ivan, profesor asistent al programului de master în film documentar al Facultății de teatru și film din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca.

MASTERCLASS SALOME JASHI. Discuție cu Salome Jashi din Georgia, moderată de criticul Ionuț Mureș. Salome Jashi este unul dintre cele mai interesante nume de pe scena documentarului actual. Filmele ei au fost selectate și premiate la festivaluri precum Visions du reel din Elveția și Sundance din SUA. Acum 5 ani, a câștigat premiul Astra Film pentru cel mai bun film din Europa Centrală și de Est (cu filmul The Dazzling Light of Sunset). Anul acesta, este prezentă în selecția oficială cu un film-parabolă, Taming the Garden (Pădurea domestică).

WORKSHOP CHRISTOPH KRUTZLER. Christoph Krutzler, unul dintre cei mai valoroși actori de teatru şi film din Austria, va susține un workshop în limba engleză, despre influențele reciproce pe care le exercită filmul documentar şi cel de ficţiune (11 septembrie, 13.00 - Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Sala „Changes”, Pavilionul de la Intrarea 1). Krutzler este invitat special la premiera documentarului #newTogether (regizat de Carmen Lidia Vidu şi produs de Forumul Cultural Austriac București.

43 de titluri din selecția oficială, prezentat și la Astra Film Online

Ediția din acest an va include și o componentă online, în cadrul căreia un număr de 43 de titluri din selecția oficială vor putea fi vizionate de oriunde din România.

Filmele vor deveni accesibile după proiecția lor fizică de la Sibiu și vor rămâne disponibile pe platforma festivalului timp de o săptămână după încheierea ediției fizice, adică până în 19 septembrie ora 23.59.

Detalii despre filmele cu programare online și modul de achiziționare a biletelor și abonamentelor vor fi disponibile pe site-ul festivalului www.astrafilm.ro începând de luni 6 septembrie 2021.

Concertele AFF2021

Ca de fiecare dată, Astra Film Festival oferă Vibrații AFF, o serie de concerte ale unor trupe foarte apreciate de public, orice vârstă ar avea. Astfel, publicul este așteptat să câte și să danseze împreună cu artiștii de la Martyn Jacques of The Tiger Lillies: Cabinet of Dr Caligari (Cine-Concert) - duminică, 5 septembrie, 21:30 (Scena Lac). Cei trei membri ai trupei, Adrian Stout, Martyn Jacques și Jonas Golland, au dezvoltat un stil muzical propriu - o combinație originală între operă, muzică gypsy și rock experimental.

Alte concerte recomandate: Taraful Jean Americani și Corina Sârghi miercuri, 8 septembrie , ora 22:30 in Piata Mica ; DJ Kosta - joi, 9 septembrie, 14:00 (Târg de Țară); Mădălina Pavăl - sâmbătă, 11 septembrie, 14:00 (Târg de Țară).

Programul complet al festivalului: https://www.astrafilm.ro/ro/program-orar?date=5

Bilete și locații: https://www.astrafilm.ro/ro/bilete-si-locatii

#CelebreazaViata

#AFFSTUDENTPASS facilitează accesul studenților la festival Cazare 7 nopți Acces la proiecțiile de film Acces la concertele din festival Acces la evenimentele dedicate profesioniștilor din industrie (în limita locurilor disponibile)Cardul #AFFSTUDENTPASS poate fi achiziționat la prețul de 199 lei: https://bit.ly/3ygg1aa

Organizat de: Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film

Cu sprijinul: Consiliul Județean Sibiu, Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu, Forumul Cultural Austriac, Uniunea Cineaștilor, Filarmonica de Stat Sibiu

Cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă

Astra Film Festival se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

0 notes

cristina-hurdubaia · 4 years

Text

5 ani de copaci la cap

6 ianuarie 2021: Facebook: Cioc, cioc, Hurdubaia, azi se împlinesc fix 5 ani de când, într-o seară geroasă de iarnă, ai intrat (pe la ora asta) în casă la căldură și brusc te-ai întrebat ce-or face oamenii străzii pe un ger ca ăla. În urmă cu câteva zile, când ai văzut pe stradă o femeie cu un copil dormind în ger, ai sunat la 112 și nu te-ai lăsat pana când ambulanță nu i-a luat și i-a dus la un adăpost. Pe 6 ianuarie, seara, chiaună după 2 luni de Colectiv, te-ai așezat în fața laptop-ului, te-ai gândit câteva minute, ți-ai amintit de acțiunea Copacul cu haine din Sofia, care fusese în urma cu 2 săptămâni, ai creat o pagina de Facebook, apoi ai făcut un event, ai ales Cișmigiul și ai îndemnat oamenii să meargă sa lase haine de iarnă în parc pentru oamenii fără adăpost. Apoi, timp de o săptămână, ai fost singura de nebună prin Cișmigiu, îngrozită de câte haine putea sa aibă Bucureștiul în dulapuri. Atât de îngrozită, încât ai început să suni pe la ONG-uri, de veneau sa le ia și tot rămâneau haine. Și într-o altă zi, adică pe 8 ianuarie, când te-ai dus tu ca o floareă singură în Cișmigiu, în parc te așteptau aliniați și cuminți 11 oameni fără adăpost. Tu erai cu o căciulă ruseasca brotac în cap, era un ger de crăpau pietrele, nu mai era nici naiba în parc în afară de tine și de oamenii fără adăpost care așteptau ceva. Pe cineva. Și cum ești nebună de legat și te bagi peste tot cu un curaj de nici tu nu știi de unde îl ai, ai intrat în vorbă cu oamenii străzii, ei ți-au spus că sunt din Gară de Nord (Pffff), că așteaptă pe cineva din organizare, ca să își poată lua haine. Tu, disperată, le-ai zis că tu ești organizatoare și că pot sa le ia pe toate. "Nu se poate, doamnă" , mi-a zis femeia pe care o vedeți în fotografia alăturată, Cristina pe numele ei, de eu credeam ca e bărbat. "Luăm câte ne trebe, știți câți oameni ca noi sunt în București? Vreo 5000". Și și-a luat fiecare câte o haină. Unul dintre ei a zis că are nevoie de niște ghete. Tu ai făcut o postare pe FB și in 20 dde minute au venit ghetele. Și tot așa până au primit toți ghete. Nu, asta nu e poveste inventată, chiar dacă așa pare. Ăla a fost momentul în care ai decis să continui. Între timp s-a transformat în Copacul cu fapte bune, disperată de câte haine aduceau oamenii la fiecare acțiune, tone, tone de haine, jumătate dintre ele fiind numai bune de aruncat. Tot între timp, ți-ai dat seama că oamenii vulnerabili au nevoie și de mâncare, și de produse de igienă, rechizite și de haine noi (de Crăciun). Asa că ai regândit campania, învățând din mers. 19 acțiuni s-au întâmplat în cei 5 ani. Înainte de Crăciun, înainte de Paște, de 1 iunie și înainte de începerea scolii. 19 acțiuni, zeci de voluntari, mii de donatori. 19 acțiuni, 5 ani de voluntariat, nu știu câte cazuri rezolvate, ca nu le-ai numărat niciodată, de la alimente la case și Moși Crăciun, nu știu câți bani strânși pentru ONG-uri, căci niciodată nu i-ai numărat, dar dacă ii numărai, ieșeau o grămadă de bani, nu știu câte nopți nedormite și câte zile nemâncată. Și o amintire, o fotografie cu Cristina, care nu s-a lăsat pana nu te-a luat în brate și te-a pupat. De atunci ai reîntâlnit-o de multe ori și ai ajutat-o de câte ori ai putut. Momentan, nu mai locuiește pe stradă. Muncește și ai dat de ea inclusiv la proteste. 19 acțiuni, 5 ani fix și un ONG care a ieșit după aproape 5 ani, fără o lună. Deși tare n-ai fi vrut să te legi la cap cu asta. În mare cam asta e povestea fetei cu copaci la cap. Înainte de copaci a fost jurnalist, apoi om de comunicare (avantajul de a scrie rapid), organizator de evenimente culturale și sociale. Visa să se facă muzeograf și regizor de documentare. Doar ca nenea ăla de sus avea alte planuri pentru ea. Degeaba visa ea cai verzi pe pereți. Știți vorba aia cu Dumnezeu care râde de planurile noastre? Ei, vă spun eu: e la fel de adevărată precum gerul ăla de - și ceva de grade de l-am prins eu o săptămână în ianuarie 2015. Hai la mulți ani. Fata cu copaci la cap

0 notes

cristina-hurdubaia · 4 years

Text

Ce culoare are virtutea?

Pentru că mi-a atras atenția tare, tare mult acest fragment din cursul de Etică în afaceri și politică, îl las și aici, fără alte comentarii, că-s de prisos.

"Ceea ce numim #virtuţi sunt calităţi morale pozitive în manifestare, sunt deci valori ale #caracterului. În acest sens, James Rachels observă că la întrebarea „care sunt virtuţile?“, răspunsul cel mai adecvat este următorul: o listă de trăsături de caracter care trebuie să fie încurajate la fiinţele umane.

Iată o asemenea enumerare de calităţi de ordin caracterial: #bunătate, #politeţe, #milă, #conştiinciozitate, spirit de #cooperare, #curaj, #amabilitate, #devotament, #cinste, #bunăvoinţă, #generozitate, #sinceritate, #hărnicie, #dreptate, #loialitate, #cumpătare, #chibzuinţă, #încredere în sine, #autocontrol, #independenţă, #tact, #precauţie, #toleranţă.

Fiecare dintre virtuţi are caracteristicile ei particulare şi ridică probleme specifice. În orice caz, situaţiile de viaţă solicită, uneori, CURAJ (se înţelege că poţi alege să fii și LAȘ), alteori generozitate sau sinceritate, sau loialitate, sau încredere.

Virtuţile acestea sunt trăsături de caracter pe care este bine ca oamenii să le aibă când trebuie, cum trebuie, şi în faţa cui trebuie.

Se pune deci întrebarea de ce sunt aceste virtuţi dezirabile, adică de ce este bine pentru o persoană să fie curajoasă, generoasă, sinceră sau loială? Răspunsurile pot varia în funcţie de virtutea particulară aflată în discuţie şi ele pot suna astfel: a) #curajul este un lucru bun deoarece viaţa (inclusiv în afaceri) este plină de neprevăzut şi de primejdii (pericole) şi fără curaj nu am fi în stare să depăşim aceste situaţii; b) #generozitatea şi, în sens mai larg, altruismul, bunătatea, amabilitatea, politeţea şi alte calităţi de acelaşi fel sunt valori caracteriale dezirabile deoarece, în mod inevitabil, unii oameni se vor afla într-o situaţie mai proastă decât alţii, şi ei vor avea nevoie de ajutor (ca să nu mai spunem că şi noi putem fi oricând în locul altora); c) #sinceritatea, cinstea sunt valori necesare deoarece fără ele relaţiile dintre oameni ar fi total impredictibile, iar rezultatele ar fi, în foarte multe cazuri, proaste; d) #loialitatea şi #încrederea sunt calităţi şi deprinderi absolut esenţiale pentru ca oamenii să poată comunica şi coopera între ei în familie, în prietenie, în iubire, în relaţii profesionale, de afaceri sau chiar în simple contacte cotidiene desfăşurate între străini.

Chiar această listă sumară sugerează faptul că fiecare virtute este valoroasă dintr-un alt motiv. Cei care cred că teoria virtuţii se poate integra firesc într-o etică a afacerilor cred însă, aidoma lui Aristotel, că omul virtuos se va descurca mai bine în viaţă şi că a fi cinstit, de pildă, în afaceri, nu înseamnă neapărat că vei fi bogat (acest lucru nu este exclus, iar pe lângă bogăţie mai sunt oricum şi alte valori importante într-o viaţă, precum sănătatea sau fericirea, de exemplu, dar nici neapărat că vei fi sărac, pentru simplul motiv că, şi bogăţia şi sărăcia, ca şi multe alte lucruri în viaţă depind de întreaga activitate a omului, depind de intersecţia virtuţilor şi viciilor, depind inclusiv de modul în care se manifestă întâmplarea în viaţa fiecărui om)".

Etica şi afacerile. Morală elementară şi responsabilitate socială, de prof. univ. Vasile Morar

0 notes

cristina-hurdubaia · 4 years

Text

De Ziua mondială a presei

Când m-am apucat de jurnalism, puteam să jur că din presă voi ieși la pensie. Am respectat această meserie cu o sfințenie de la pământ până la cer și înapoi. Am jonglat cu toate domeniile. Am avut toate funcțiile de la reporter, la redactor șef, producător și realizator. Am luat vreo 20 de premii, am fost aleasă în topul primilor 10 tineri jurnaliști pe la 21 de ani. Am lucrat și în print, și la TV, și la radio, și în online. Și pentru agenții de presă, și de aici, și de afară. Încă mai scriu, dar am jurat că, începând cu această pandemie, eu n-o să-mi mai zic niciodată jurnalist. Și nimeni n-o să-mi mai zică așa.

Am scos din Codul Penal două articole care îngrădeau libertatea de exprimare, certându-mă cu parlamentarii PSD, care, sătui de gura mea mare și de milioanele de argumente, le-au scos din proiectul ce urma să treacă de Camera Deputaților.

Am scris anchete, am scos din sistem un președinte al Tribunalului București, am avut niște anchete care au ajuns la DNA, am scris reportaje despre persoanele vulnerabile, am făcut documentare TV despre cutremurul din 77, despre comunitatea gay, despre patriarh și un președinte al țării, am fost spaima magistraților, am fost urmărită, am fost amenințată, un primar cunoscut a încercat să mă mituiască cu o casă, un patron de fabrică a vrut să îmi dea 10.000 de euro pe loc într-un plic, un patron de ziar a încercat să mă învețe cum să șantajez oamenii de afaceri, un producător tv m-a hărțuit până mi-am luat lumea în cap, mi-am pierdut casa din cauza crizei economice și a unor șefi care mi-au spus senini că îmi taie salariul cu barda, pe motiv ca nu-s amanta nimănui ori pila nimănui. Așa că mi-am luat bagajul și am plecat. M-am reîntors în presă doar pentru niște proiecte sociale, prin care puteam ajuta oamenii care au nevoie. Am o grămadă de povești de cuprins într-o carte.

Cam ăsta e CV-ul meu de jurnalist, pe scurt. Sau 25 de ani în câteva fraze. Și nu, nu e vorba de vreo laudă, ci asta sunt eu. Rar am defilat cu CV-ul meu de jurnalist pe undeva.

Azi (3 mai) aș ura la mulți ani jurnaliștilor români, doar că ce se face la noi nu se cheamă jurnalism adevărat, decât dacă nu muncești în presa mainstream, iar jurnaliștii care nu muncesc în presa mainstream pot fi numărați pe degete. Nu zic că nu mai există jurnaliști buni, dar cu siguranță nu mai exista jurnaliști (din mainstream) care să nu fie nevoiți sa facă tot felul de compromisuri. Eu am fugit de compromisuri, pentru că mie îmi place să mă trezesc dimineața senină și să nu îmi fie groază să mă uit în oglindă.

Poate dacă mă nășteam în țara potrivită, la ora asta eram tot jurnalist. Și umblam pe teren toată ziua, așa cum îmi place mie. Să explorez, aflu adevărul, să cunosc oameni, să pun milioane de întrebări și să aflu milioane de răspunsuri. Mă împacă, însă, gândul că m-am născut un om curajos, onest și integru. Și poate că într-o bună zi chiar o să scriu o carte.

0 notes

cristina-hurdubaia · 4 years

Text

Amintiri din altă viață

Pentru că sunt o persoană foarte solară, vreo 30 de ani din viața mea am iubit mult, cel mai mult, floarea-soarelui. Atât de mult, încât mi-am făcut și un tatuaj, o combinație de floarea-soarelui cu un soare arhaic. Pentru că, da, iubesc și soarele, la fel de mult.

Cu floarea-soarelui, pe care încă o iubesc în felul meu (în casă am tablouri, lenjerii de pat, perne, dar ce n-am cu floarea-soarelui), am însă o poveste care m-a lăsat cu sechele, pentru că într-o vară, acum vreo 10 ani, poate și mai bine, nici nu mai știu, am intrat într-un lan de floarea-soarelui pentru a o îmbrățișa, pentru că eu nu rup florile, și după 2 minute de stat între flori, am simțit cum încep să mă umflu cu totul. Ochii, capul, mâinile, nici nu mai știu, pentru că aveam impresia că sunt într-un desen animat, deși nu eram deloc. Și unul dintre prietenii cu care eram (prieteni care mă așteptau în mașină, ca să îmi fac eu damblaua), s-a prins că sunt alergică (până atunci nu mi s-a mai întâmplat ce vă povestesc eu acum) și a început să urle, băăăă, moare Hurdubaia, cine are claritine, ceva, nimeni, nimic, a oprit toate mașinile care treceau pe acolo, până a găsit, în timp ce altul suna la salvare.

Am scăpat teafără, ba am mai și încercat o dată, deșteaptă, eu, toată, să țin niște flori cumpărate în casă, am zis că dacă stau pe masa din bucătărie, nu mi se întâmplă nimic, am luat și claritine, dar capul tot mi s-a umflat instant.

Până într-o zi, nu după multă vreme, când am descoperit macii, cele mai frumoase flori din lume, și asta a fost.

foto: hurdis

0 notes

cristina-hurdubaia · 5 years

Text

Dăruiește lumină și fii bun în fiecare zi din an

Reportajul meu despre Congregația Fiicelor Sf. Maria Iași ---> https://bit.ly/2QMdKjC a adunat cei mai mulți kWh în campania Daruieste Lumina din decembrie 2019 (peste 50.000 din totalul de 200.000) și vor fi scăzuți din facturile de energie electrică sau de gaze naturale de anul acesta. Și nu uita: De Crăciun, fii mai bun în fiecare zi din an.

Love, Fata cu copaci la cap

Peste 5.000 români s-au alăturat în 2019 campaniei „Dăruiește Lumină”, donând peste 200.000 kWh

Ediția din 2019 a campaniei inițiate de E.ON România „Dăruieşte Lumină” a adus laolaltă peste 5.000 români care au contribuit cu 200.000 kWh, printr-un mecanism social, pentru cele 10 instituții beneficiare. În total, compania a donat 1.000.000 kWh de energie, în cadrul celor 6 ediții derulate până acum, prin contribuția utilizatorilor din rețelele sociale

În premieră, în 2019, românii cu conturi de Facebook și Instagram au avut la dispoziție trei modalități diferite de a se implica în campanie. Aceștia au putut să dea share felicitărilor personalizate create pentru fiecare instituție în parte, să instaleze rama ”Dăruiește Lumină” la poza de profil de Facebook sau să folosească filtrul de Instagram dedicat campaniei. Orice variantă au ales, aceștia au contribuit cu 50 kWh pentru instituția pe care au nominalizat-o, fără să îi coste nimic.

Varianta cea mai populară a fost reprezentată de distribuirea în rețelele sociale a felicitărilor personalizate, pentru fiecare instituție în parte.

Instituțiile incluse în ediția din acest an a campaniei sunt : Casa de copii Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc, Căminul pentru Persoane Vârstnice Târgu Mureș, Liceul Special Sfânta Maria Arad, Asociația Steps of Hope Sibiu, Grădinița Specială Fălticeni, Centrul pentru Educație Incluzivă Dumbrăveni, Asociația de Caritate Proiect Theodora Cluj-Napoca, Centrul pentru Educație Incluzivă Christiana Bocșa, Congregația Fiicelor Sf. Maria Iași și Centrul de Recuperare Copii Podul Lung Timișoara.

Cantităţile de energie oferite de E.ON România vor fi scăzute din factura de energie electrică sau gaze naturale a instituţiilor beneficiare.

Campania s-a bucurat de susţinerea mai multor bloggeri şi influenceri, care au aflat direct de la sursă poveștile emoționante ale fiecărei instituții beneficiare.Mai mult, felicitările personalizate au fost realizate împreună cu unul din cei mai populari creatori de conținut de pe platformele de socializare, Flick.

Despre „Dăruieşte Lumină”

Campania „Dăruieşte Lumină” reprezintă încă un exemplu de implicare a E.ON România în viaţa comunităţilor locale.

Prima ediție a campaniei s-a desfăşurat în luna aprilie 2015, când au fost oferiți 100.000 kWh unui număr de 12 instituţii – spitale, şcoli, case de copii şi case de bătrâni din 10 județe. Iniţiativa a fost continuată în luna decembrie a aceluiaşi an, când au fost dăruiți peste 200.000 kWh către 800 de familii nevoiaşe, nominalizate de prieteni sau rude, precum şi în decembrie 2016, când 200.000 kWh au fost oferiți către alte 16 instituţii. În 2017, aproximativ 20.000 de români au decis să se implice şi au dăruit unui număr de 14 instituţii 200.000 kWh de electricitate sau gaze naturale puşi în campanie de E.ON, iar în 2018 peste 1.000 români au contribuit cu energie instalându-și o ramă personalizată la fotografia de profil de Facebook, cantitatea totală de kWh acordată fiind de 100.000.

Campania s-a calificat anul trecut în finala Digital Communication Awards de la Berlin, alături de proiecte de amploare din întreaga Europă.

Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu peste 14 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate socială în comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative ridicându-se la aproximativ 310.000.

Despre E.ON România

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a circa 15 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,1 milioane de clienţi. De la intrarea pe piaţa din România grupul E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2 miliarde de euro.

O campanie implementată de Echipa de PR.

0 notes

cristina-hurdubaia · 5 years

Text

Reportaj | #DăruieșteLumină pentru Congregația Fiicelor Sf. Maria Iași, care are grijă de oamenii fără adăpost, de copiii vulnerabili și de bătrânii bolnavi

Noua ediție a campaniei E.ON România „Dăruieşte Lumină” continuă și anul acesta prin contribuția utilizatorilor din rețelele sociale, iar eu m-am alăturat din nou proiectului, în speranța că și tu mă vei ajuta, după ce vei citi acest reportaj despre Congregația Fiicelor Sf. Maria Iași: căminul de bătrâni, cantina pentru oamenii străzii și internatul de fete. Cum să mă ajuți? Păi, foarte simplu. Dacă ai cont de Facebook și/sau de Instagram, ai la dispoziție trei modalități diferite de a te implica în campanie: 1. trebuie să dai share la felicitarea personalizată creată special pentru acest congregație, pe care o găsești fie pe pagina Dăruiește lumină – https://bit.ly/34tOqlT 2.share direct la postarea de pe pagina mea facebook.com/Cristina.Hurdubaia; 3. poți să instaleze rama ”Dăruiește Lumină” la poza de profil de Facebook, pe care o găsești pe pagina Dăruiește lumină sau poți folosești filtrul de Instagram dedicat campaniei. Orice variantă ai alege, vei contribui cu 50 kWh pentru proiectul ales de mine, fără să te coste nimic. Până atunci te las în lumea celor 13 surori de la Congregației Fiicelor Sf. Maria Iași.

Reportaj din lumea surorilor născute pentru a fi de ajutor

de Cristina Hurdubaia

Ajung la poarta Congregației Fiicelor Sf. Maria Iași la 9.30 fix, luni, 16 decembrie. Sora Victoria mă întâmpină cu un zâmbet larg cât Casa Providenței de pe strada Plopii fără soț din Iași, cum se cheamă clădirea în care am intrat, care face parte dintr-un complex mai mare. Între mine și Sora Victoria a fost chimie la prima vedere, ne-am apucat să povestim chiar de când am ajuns în hol.

Congregația Fiicelor Sf. Maria Iași s-a “născut” în anul 1993, aparține bisericii catolice și are mai multe proiecte în derulare: cantină socială pentru oamenii fără adăpost, internat pentru adolescentele care provin din medii defavorizate, serviciu de îngrijire a bătrânilor imobilizați la pat și a persoanelor cu dizabilități, serviciu de asistență și suport copiilor care provin din familii defavorizate: în satele Sagna și Scheia se află 2 centre sociale pentru acești copii. 13 surori sunt, în total, la datorie în Congregația Fiicelor Sf. Maria Iași. Plus 28 de angajați, fiindcă e imposibil să se ocupe de toate singure.

Tot complexul, însă, este foarte mare și în aceeași măsură foarte greu de întreținut. Fondurile provin fie de la Biserica catolică direct din Italia, însă s-au împuținat mult în ultima vreme, fie din taxa plătită lunar de rudele celor bătrâni de care au grijă.

Cum vă descurcați cu toate astea?, întreb eu după ce aflu suma. „Foarte greu, din ce în ce mai greu. Nouă tare ne-ar prinde bine donațiile de alimente neperisabile, în primul rând, fiindcă ne-ar ajuta să mai scădem din chletuielile celelalte. În jur de 20.000 de lei ne costă numai mâncarea pentru toți cei de care avem grijă”, mai spune Sora Victoria.

„Stai mult la noi?,” mă întreabă ea, în timp ce încearcă să își facă un plan de bătaie. Stau cât trebuie, îi răspund eu. Are accent de ardeleancă. „Sunt botezată ortodoxă, crescută greco-catolică și acum sunt catolică. Și cum ați ajuns aici? S-a întâmplat ceva sau? Ei, nu, asta mi-a fost chemarea. Într-o zi, am simțit că nu sunt pentru a avea familie, așa că am încercat altceva. I-am zis preotului meu greco-catolic și el m-a adus aici, după liceu. Mă pregăteam să dau la facultate, dar nu am reușit, adică nu a fost să fie... Apoi am fost trimisă de aici 10 ani în Italia și am revenit la locul meu.

Sora Victoria are 42 de ani și e caldă precum o pâine proaspăt scoasă din cuptorul din dealul brutăriei copilăriei mele. Zâmbește, râde, glumește, are telefon, are FB, are acces la internet, nu s-a închis într-o chilie și asta a fost. Ea are treabă non-stop, numai cât am stat eu acolo, aproape o zi, a alergat dintr-o parte în alta, mai ceva ca o furnicuță.

„Ai măturat? Bravo! Mâncarea e gata? Sunt alimente? Muncitorii au terminat?”

Lângă ea apare, la un moment dat, Sora Melania, care are 38 de ani. Spre deosebire de Sora Victoria, care se ocupă de tot ce înseamnă partea administrativă a complexului, Sora Melania are grijă de fetele de la internat. Asta e prima misiune. În rest, o ajută cu ce poate și pe Sora Victoria.

Adolescentele de la internatul de aici sunt la liceu toate și fiecare are o poveste în suflet. Niciuna nu are posibilitatea de a fi ținute la internat de familiile lor care locuiesc la țară, cât să poată face un liceu bun la Iași. Așa că au venit aici.

Câte fete aveți acum? 15.

Fetele sunt la școală când ajung eu, însă le prind la prânz, chiar la masă. Sunt cuminți, iar azi au și un mare motiv de bucurie. „Sora Victoria, Sora Melania, bună ziua, azi am primit cadouri la școală de la Moș Crăciun, chicotesc ele. Am venit să cerem învoire de la Sora Melania.

„Plecați în oraș? Daaaa! Trebuie să cumpărăm cadourile de Crăciun.”

Aflu că momentan „lipsește Sora Daniela, dar ea e cea care umblă pe la bătrânii care au nevoie de ajutor în casă, fie că au treburi de făcut, fie că trebuie îngrijiți, pentru că sunt imobilizați, e plecată toată ziua, dar poate o prinzi mai încolo. Dar la căminul de bătrâni o poți găsi pe Sora Emiliana. Io zic că meri acolo mai întâi”, îmi zice Sora Victoria, în timp ce sună telefonul și ea răspunde: da, viu acu' să rezolvăm. Amu mă duc în curte la muncitori, tu mergi la căminul de bâtrâni”.

Important de menționat încă de la început este că oamenii de care au grijă surorile de la congregația catolică nu sunt neapărat de religie catolică. „Nu ținem cont de religie niciodată, misiunea noastră este de a ajuta pe cei aflați în nevoie”, îmi spune Sora Victoria, la un moment dat, după ce am întrebat-o de curiozitate.

Căminul de bătrâni care m-a lăsat mască

Inaugurat în 2002, căminul de bătrâni Sf. Iosif arată ca și cum ar fi fost inaugurat ieri. Totul pare nou și strălucește la propriu de curățenie. Nu văd nicio zgârietură, nicio urmă de mizerie, nicio balama stricată, niciun perete murdar. Totul e parcă scos acum din țiplă. Holurile sunt spațioase, camerele sunt goale momentan, cei 40 de bătrâni bolnavi sunt în sala în care e televizorul. Fiecare cameră are 2 paturi și e personalizată cu lucrurile bătrânilor. Toate paturile sunt făcute la liniuță. Toate camerele au baie proprie. Miroase a curat peste tot, eu sunt absolut fascinată de ce văd, având în vedere că la noi, în România, așa ceva nu găsești oricând și oriunde, am umblat prin destule cămine și chiar știu ce spun. Pe fiecare ușă se află o pictură religioasă, de Crăciun. „E făcut totul în stil european”, îmi explică Sora Emiliana.

Pe hol, mă întâmpină bunica Maria, de 89 de ani. Lângă ea e Tereza, ceva mai tânără, aproape 70: „Am fost în oraș, i-am adus lu' bunica bomboane. Ești de 4 ani aici matale, bunica. A, da? Aștept sărbătorile. Eee”...

În sala de zi, toată lumea se uită la televizor. Domnu' Mihai e glumețul grupului. „De 3 ani sunt aici și am 90 de ani. Scrieți despre mine, da? Să scrieți că eu sunt cel mai cuminte de aici. Râde cu poftă. Doamnă, alt Mihai nu mai există, decât numai eu”.

Toată lumea e cuminte. Cel mai în vârstă om de aici e o bătrână de 100 de ani, bunica Elena. E imobilizată într-un scaun cu rotile, cu privirea pierdută. Vorbește, îmi zici Sora Emiliana, dar acum nu are chef.

Cum e o zi aici?, îi întreb pe bătrâni. „E bineeee. Luăm masa, dimineața, după ce ne trezim, luăm și ceaiul, fiecare are bisericuța lui, câte doi-trei. Și trebuie să ne înțelegem, că așa e normal. M-am adaptat aici, sunt de 2 ani, e bine”, îmi povestește o femeie.

Un pic mai încolo, o doamnă simpatică citește în scaunul cu rotile.

Vă place să citiți? „Toată viața am citit, aveam casa plină de cărți. Mă cheamă Liliana și am 80 de ani, mi-e rușine să spun, dar atâți ani am. Ați fost profesoară de română? Nuuuu! Economistă!”

În spate, o altă bătrână cântă colinde, mă apropii de ea și când mă vede începe să plângă... Vă e dor de cineva, da? Da, îmi răspunde ea, dând din cap. Mă prinde de mână și începe să mă mângâie. Apoi înghite în sec și nu mai zice nimic.

În sala de mese, văd doi bărbați care joacă șah. Bună ziua, ce faceți aici?, întreb eu. Ce să facem? Așteptăm să treacă vremea, îmi răspunde unul dintre ei. Da' nu vă supărați, cine sunteți dvs?

Eu sunt Cristina și fac un reportaj de aici, de la cămin. „Și cu ce vă ocupați?” Pffff, nu știu, ajut cum pot și eu oamenii care au nevoie. „Aaaa, sunteți multilaterat dezvoltată...Și ați venit și pe aici, pe la tineri, nu?”, mai întreabă el, râzând.

Peste o lună împlinește 97 de ani. A fost profesor de latină și de greacă. E o limbă așa de logică latina... Nu se mai face acum ca înainte, e pe ducă...

„Am făcut seminarul, apoi am plecat în război... O fost greu, o fost greu”....

Ajung într-o cameră unde e o femeie de 63 de ani, imobilizată în pat. Nu mișcă decât capul. Plânge... „Am doar un singur copil, e plecat să muncească în străinătate. E o fată, are familie, dar nu poate veni de sărbători, că nu are bani... Soțul mi-a murit, eu am scleroză... Sunt singură acum. Ce să fac, ce să fac?”

Greu plec de acolo, e atât de dornică de povestit, încât nu știu cum s-o mai încurajez...Noroc că intră în cameră o îngrijitoare.

Încep să se pregătească de masa de prânz, așa că e timpul să mă retrag, e cel mai important moment al zilei pentru ei. Când aud că trebuie să meargă la masă, se luminează toți la față și devin brusc vioi.

Ce nevoi sunt aici, la căminul de bătrâni? Cele mai urgente?, o întreb pe sora Emiliana.

„Ne-ar ajuta mult pampersii, pentru că folosim multe în fiecare zi. De toate mărimile. Apoi produse de igienă și alimente. Ne-ar ajuta tare-tare mult. E greu de întreținut totul, pentru că nu avem cum să plătim mai mulți oameni pentru personal și ne împărțim cum putem”, povestește Sora Emiliana. „Ne mai ajută din Italia, dar nu ne ajung banii, pentru că sunt multe cheltuieli în fiecare zi”.

60-70 de oameni fără adăpost trec zilnic pe la cantina socială

De la cămin, mă îndrept spre cantina oamenilor fără adăpost. Vin pe rând, fiecare când poate. Eu prind doi în sala de mese și trei care se pregătesc să plece. Vin zilnic aici. „E bună mâncarea? E cea mai bună, vă dați seama că noi oricum nu avem ce mânca pe stradă. Ne ajută aici tare mult, că mâncăm în fiecare zi”, îmi povestește un tânăr de vreo 30 de ani, care acoperă instant farfuria, când mă apropii de el, ca nu cumva să i-o iau.

La cantina socială, care funcționează din 2015, se gătește pentru tot complexul, dar sala de mese de aici e special pentru oamenii fără adăpost, are intrare separată de celelalte clădiri. Zilnic vin în jur de 70 de oameni ai străzii, de luni până sâmbătă. Tot în clădirea asta se spală lucrurile, sala e un pic mai încolo de bucătărie. Totul e foarte bine organizat și fiecare își face treaba în liniște. Coordonatoarea cantinei este Sora Caterina, care momentan are de dus niște muncă de lămurire cu niște oameni fără adăpost. E o muncă dificilă, poate chiar cea mai dificilă din tot complexul, pentru că oamenii străzii sunt uneori agresivi, dar are grijă Sora Caterina să facă să fie totul bine în final.

În curând, se va ridica în Iași, tot prin congregație, și un adăpost de noapte pentru 60-70 de persoane ale străzii, cu bani de la biserică.De la cantină ajung în biroul fetelor de la asistență socială. Văd un album cu fotografii ale celor de care au avut grijă în ultimii ani. Serviciul de îngrijire la domiciliu este din 2004. Sora Daniela se ocupă de coordonare, o prind spre sfârșitul zilei când se întoarce de pe teren. E așa de dedicată, încât ea ar sta numai printre acești oameni. Doar că nu poate, pentru că trebuie să ajungă la rugăciunea zilnică, aici totul se întâmplă în jurul rugăciunilor.

Cum mai poți ajuta

„E ora prânzului, nu pot pleca așa, nemâncată”, îmi zice Sora Victoria. „Hai la masă”. La masă, începem cu rugăciune, terminăm cu rugăciune. Mâncăm, povestim, iar eu promit că mă întorc la primăvară, ca să grădinăresc în curte. Până atunci, caut soluții pentru a da o mână de ajutor. Hai, Sora Victoria, să facem o recapitulare: 1. E nevoie de alimente neperisabile tot timpul. 2. E nevoie de detergent tot timpul și de produse de igienă: pastă de dinți, periuțe, săpun, hârtie igienică. 3. E nevoie de pampersi de toate mărimile pentru bătrânii bolnavi de la cămin. 4. E nevoie și de bani, pentru plata facturilor de tot felul. Așa că vă las și conturile, că poate azi, mâine, poimâine sau în oricare zi din an vreți să faceți vreo faptă bună, orice leu e binevenit:

Congregația Fiicelor Sfintei Maria a Divinei Providențe, BCR Iași | cont lei: RO55RNCB0175033573640001 | cont valută RO33RNCB0175033573640009 | cod swift RNCBROBU

Cine dorește să doneze alimente, pampersi, produse de igienă, le poate trimite/duce la:

Casa Providenței, strada Plopii fără soț nr 7, telefon 0232230597, persoană de contact: Sora Victoria

*****************************************************************************************

Ce este Dăruiește lumină

Noua ediție a campaniei E.ON România „Dăruieşte Lumină”, își propune să ajungă la 1.000.000 kWh dăruiți instituțiilor sociale din întreaga țară. Până acum, compania a donat 800.000 kWh de energie și, odată cu ediția din acest an, urmează să mai doneze încă 200.000 kWh, prin contribuția utilizatorilor din rețelele sociale.

Instituțiile incluse în ediția din acest an a campaniei sunt: Casa de copii Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc, Căminul pentru Persoane Vârstnice Târgu Mureș, Liceul Special Sfânta Maria Arad, Asociația Steps of Hope Sibiu, Grădinița Specială Fălticeni, Centrul pentru Educație Incluzivă Dumbrăveni, Asociația de Caritate Proiect Theodora Cluj-Napoca, Centrul pentru Educație Incluzivă Christiana Bocșa, Congregația Fiicelor Sf. Maria Iași și Centrul de Recuperare Copii Podul Lung Timișoara.

Campania se bucură de susţinerea mai multor bloggeri şi influenceri, care au aflat direct de la sursă poveștile emoționante ale fiecărei instituții beneficiare.Mai mult, felicitările personalizate au fost realizate împreună cu unul din cei mai populari creatori de conținut de pe platformele de socializare, Flick.

Cea de-a șasea ediție a campaniei „Dăruiește Lumină” se derulează în perioada 17 – 24 decembrie 2019, iar cantităţile de energie oferite vor fi scăzute din factura de energie electrică sau gaze naturale a instituţiilor beneficiare.

Despre „Dăruieşte Lumină”

Campania „Dăruieşte Lumină” reprezintă încă un exemplu de implicare a E.ON România în viaţa comunităţilor locale. Prima ediție a campaniei s-a desfăşurat în luna aprilie 2015, când au fost oferiți 100.000 kWh unui număr de 12 instituţii – spitale, şcoli, case de copii şi case de bătrâni din 10 județe. Iniţiativa a fost continuată în luna decembrie a aceluiaşi an, când au fost dăruiți peste 200.000 kWh către 800 de familii nevoiaşe, nominalizate de prieteni sau rude, precum şi în decembrie 2016, când 200.000 kWh au fost oferiți către alte 16 instituţii. În 2017, aproximativ 20.000 de români au decis să se implice şi au dăruit unui număr de 14 instituţii 200.000 kWh de electricitate sau gaze naturale puşi în campanie de E.ON, iar în 2018 peste 1.000 români au contribuit cu energie instalându-și o ramă personalizată la fotografia de profil de Facebook, cantitatea totală de kWh acordată fiind de 100.000.

#DăruieșteLumină EON Campanie

0 notes