heart-busiiness

[heart-busiiness]

Într-o zi vei cunoaște persoana potrivită.

Într-o zi lumea te va aprecia pentru ceea ce ești.

Într-o zi lucrurile vor deveni mai bune decât acum.

Într-o zi îți vei întrece limitele.Într-o zi visul tău va deveni realitatea.

Toatea astea se vor întâmpla într-o zi.

[heart-busiiness]

Și dacă toate stelele s-ar stinge ai alege ca eu sa îți fiu lumina sau ai alerga în marea de întuneric pentru a găsi una?

Dacă s-ar scrie o carte despre noi te-ai opri la Romeo și Julieta sau ai alege să ne citești și nouă paginile doar ca să afli ce final ne așteaptă?

Dacă tu ai fi păpușarul iar eu păpușa, ce rol mi-ai da în povestea ta cu zâne?

Și mai important, daca ai face parte si tu din poveste, ai renunța la rolul tau de Făt Frumos pentru Cenușăreasa de mine?

[heart-busiiness]

Pentru tine-aș umple cerul de culori și aș adormii pictandu-ți pe stele ochii

[heart-busiiness]

Am închis ochii complet conștientă de ce se întâmplă și când i-am deschis nu știam cum am ajuns langa el, nu știam unde e el dar stiam ca sunt si eu acolo, nu îmi mai puteam controla respirația, era de parcă plămănii mei aveau propria lor minte ce le spunea că a venit ora de joacă. Se uita insistent spre un punct în mijlocul nicăieri-ului, părea pierdut, nu știam cum îl cheamă, nu se uita la mine și nici nu răspundea daca îl întrebam ceva. A început să fredoneze și i-am învățat micul căntecel de cateva note ajungand să fredonam împreună.

-De unde ști cantecul? întrebam de și conștiința regreta ca nu a reușit să își țină gura.

-Nu îl știam până acum, dar mulțumesc că m-ai ajutat să îl învăț.

Nu îi întelegeam nevoia de a economisi cuvinte dar știam ce are in minte, era speriat, cu toate ca nu o arăta și încerca să găsească versurile potrivite pentru noul căntec învățat, nu stiu cum făcea dar reușea să găseacă versurile ce se mulau pe melodie dar a căror nuanța nu empatiza cu ritmul, iar asta îl speria și mai tare.

Inima mi-a luat-o înaintea creierului și înainte să îmi dau seama de asta deja îl întrebasem ce vrea sa faca cu cantecul

Avea o respiratie rece, o simțeam până la os cu toate că în jurul nostru era cald

-Vezi tu, eu îmi imaginez că linia muzicală dată de tine e linia destinului și cu toate că ar trebuii să fie una veselă ceva din mintea mea o face sa fie... ciudată, nu tocmai potrivită.

Clipesc iar, de data asta mai apăsat, încercând să mă trezesc, dar sunt tot aici, langa el și tot ce îmi rămâne de facut e să rămân în același loc până când cântecul va fi gata si v-a avea nuanțele de versuri potrivite așezate pe notele potrivite.

[heart-busiiness]

Aparent, pe atunci eu devenisem visul lui, iar el realitatea mea, ce ironică-i existența.

[heart-busiiness]

S-a uitat în ochii mei și a deschis o poartă sau poate un portal spre al meu suflet, a văzut acolo frica de a spune ce am în gând, a tras cu o sfoară sau a ademenit cu iubire câteva din sentimente, apoi le-a dat pe piața neagră așteptând pe cineva care să facă schimbul, dar au trecut zile si nimeni nu și-a găsit fericire eternă în ale mele sentimente, a întos capul întristat și a plecat, crezand că lumea a încercat, s-a bucurat și apoi a disparut când s-a plictisit, eu am tot așteptat să își dea seama de cel cu adevarat înșelat, ce nu a înțeles nici până acum a fost că nu ei plecau, iar eu aveam deja ceea ce îmi doream.

[heart-busiiness]

Fuma plăcere dar expira neliniște cu o ușoară tentă de furie nestăpânită. Mirosea a nicotină și lămie, avea mâinile dezhidratate, dar fine, cu ochii verzi si limpezi ma privit și mi-a amorțit gândurile, a pus un scut între mine și exterior, spre lumea normală, plină de ură și lacrimi. Aștepta iubire dar în loc să o caute scria despre ea, paginii, cartii, romane, aștepta ca cineva să îi descifreze jocul de cuvinte și să apare ca un curcubeu dupa furtună. Scria ca să se liniștească, scria ca fie fericit, scria atât de mult că ajunsese sa fumeze cuvinte și să expire propoziții

[heart-busiiness]

Stăteam la ferestra din autobuz încercând să nu adorm de la răcoarea ce trecea incet, incet prin geamul din stânga, geam de unde vedeam tot si ignoram orice, pentru că am crescut crezând că dacă stau cu căștile în urechi și încerc să fac să nu îmi pese ce se întâmplă, jur, o să fiu un om mai bun, dar nu e așa, sub gluga caldă a hanoracului se judecă cel mai mult, dar nu pe alții, ci pe mine si toate alegerile luate din lipsă de interes, de parcă ai intra într-o cameră toatal albă cu muzica ta preferată ce răsună pe fundal, dar în loc de versuri sunt critici, pe cine critică? Pe tine și tot ce ai făcut greșit până în ziua aia, până la ora aia, până la minutul ăla, nu ști cum ai ajuns acolo sau cum să ieși, sau de când ești, dar trăiești și încă nu vrei să se termine pentru că ști că acolo undeva e ceva frumos, pe care vrei cu nerăbdare să-l vezi și inima ta nu v-a înceta să bată până nu v-a cunoaște sentimente noi...

[heart-busiiness]

E un mit, ce spune că seara marea este atât de agitată din cauza sentimentelor, nu, nu sentimentele ei, ci ale trecătorilor ce vin să își arate sufletul în fața sa crezând că îi vindecă, dar nu asta face și mai rau, le copiază tristețea, iar până când tristețea ta nu își găsește malul ea nu se va linistii. Va deveni mai agitată în fiecare zi, se va lovi de stânci și va îneca oameni, va scufunda corabii si va șterge toate urmele lăsate pe nisipurile calzi. Nu te gândii la valurile ce se lovesc de stânci, gandeste-te la oamenii înecati în supărările tale, ce dispar, lor cine le mai dă fericirea înapoi, nu îi lasa să se scufunde dar nu te scufunda nici tu pentru ei, ea nu ne rănește, ne învață să fim mai fericiti..

[heart-busiiness]

Imaginați-vă o lume în care fericirea și tristețea sunt angajați și colegi de muncă, tristețea primește o promovare în timp ce fericirea este concediată pentru că fundul său leneș își dorea prea multe zile libere.