insemnarile-anei

[insemnarile-anei]

— În al treilea rând, mă prezint la domnia ta ca să-ți cer iertare. Mă aștept să mă lași în pace. — Nu te consideri eliberat de îndatoririle mele? — Nu. — Atunci unde ai de gând să-ți petreci noaptea? — Poate la vreo pahară de vin. — La vreo pahară de vin? Dacă ai cincizeci de lire măcar ai fi venit la mine, nu la vreo pahară de vin. Mă gândeam că se îndrăgostise de o femeie, în timp ce era împreună cu mine, dar chiar și că s-ar fi îndrăgostit de mine avea să ne facă o grămadă de probleme. — O să plec, îi spuse. — Imediat ce o să pleci, vă vei găsi de mâncare acolo, dacă mă îndoiesc, adăugă el. Să nu credeți că nu suntem curioși cu privire la ce-ai mai cules de la han.

[insemnarile-anei]

damage

- salvează-mă!

în capul meu totul se desfăşura cu încetinitorul. poate că urlam, poate că plângeam. dar nu puteam simţi nimic din toate astea. în adâncul meu, ştiam că ceva se întâmpla. ceva la limita dintre binele şi nebunia mea.

ştiam.

poate că şi tu ştiai, privindu-mă din colţul tău de lume. lumea ta imperfectă. am întins o speranţă după tine, o urmă de regret, o dorinţă. am încercat să îţi prind degetele în ale mele, să te fac să mă tragi de pe marginea prăpastiei.

dar nu m-ai prins.

degetele mi s-au înfipt cu forţă în micile pietricele. dureros şi tare. undeva în stânga, puteam simţi nisipul fierbinte. era atât de cald în jurul meu.

cu un scâncet nevinovat, am alunecat, m-am desprins, nu ştiu. am căzut în gol, încă strigându-te. dar urletele mele erau acum doar şoapte mute.

eram încurcată, poate chiar în şoc. şi m-am temut secunde bune în goana mea spre abis. m-am temut că n-am putut să te mai chem o dată, să te mai aud o dată, să te mai simt o dată. m-am temut, pentru că alunecam cu o aşa viteză, şi în gândurile mele moarte mai eram doar noi. tu şi cu mine.

care noi?

pluteam uşor, mă învârteam, făceam răscoală printre gânduri. şi prindeam viteză.

când trupul meu s-a izbit de pământ, am simţit cumva eliberarea. eram bucăţi, în mijlocul tristeţii. doar ochii mai aveau nuanţe căprui. buzele mi s-au uscat, chiar şi în ultima clipă.

mi-am desprins sufletul de pământ, am tras de el şi l-am împins, plină de regrete.

- eşti o idioată!

mi-a întors-o dezgustat, apoi s-a estompat.

m-am trezit brusc, respirând sacadat. de pe gât mi se prelingea transpiraţia, până pe piept. îngrozită. eram îngrozită. în întunericul acela mi-am găsit telefonul, observând ora.

4:06 AM

pleoapele mele închise ar fi reprezentat un bilet dus spre un alt coşmar. nu mai puteam. nu încă unul, nu iar. am rămas cu mâna pe inimă, respirând greoi.

alarma m-a găsit la fel. la 6:30 eram la fel de trează. la naiba cu gândurile, la naiba cu tot.

doar un vis urât. doar un altul.

@unlikelyahuman

[insemnarile-anei]

Scurgeri.

(De ce plâng stelele?

Pentru ca nu-şi  pot aminti de vechiul univers în care au trăit cu câteva vieți în urmă. )

 Corpul mi se mișca greoi, alergam spre vârful unui deal. Întunericul îmi răpea orice șansă de a vedea pe unde calc, asfaltul era crăpat,  spart, îi simțeam gropile prin tălpile elastice ale unor adidasi albaștri. Totul mi se părea prea greu, eram gata sa mă prăbușesc.  Doar gânduri simple mă țineau încă în picioare, încă pe drumul meu spre a-mi aminti. M-am oprit, acum mergeam, dar gândurile mele nu si-au oprit fuga.  Mi-am întors trupul la 180 de grade. În zare, la 30 de km depărtare se vedeau luminile a două  marfare  vechi, ce au trecut unul pe lângă altul, fără a clipi, fără a se recunoaște.  Din mine ieșea un abur moale, cald, ce se pierdea în răcoarea nopții.  Eram transpirat și îmi era frig. Chiar și așa,  departe de ea,  o așteptam să-mi aducă o baterie noua pentru a aprinde lanterna și o pătură  sa ne încălzim.  Alarma de staționare pornise,  m-am speriat. As fi vrut sa mai stau,  sa mă mai gândesc,  dar m-am lăsat purtat de gravitație,   concurând cu mașinile ruginite, ce scârțâiau, până în vale. Gândurile mi-au fost lăsate în urma, pe acel vârf,  împreună cu ea.

[insemnarile-anei]

De unde îi dai restart? De la 0 sau -1?

De sub Pământ!

Procesul LUI de autocunoaștere pare desprins din Iad. Stă față în față cu demonii săi și luptă cu emoțile puternice. Copleșitor, tratament, inuman aș putea spune.

Dear Devil mi-ai spus cândva că odată ce ai fost în întuneric știi să apreciezi lumina. Atunci nu am înțeles. Asta e de fapt întoarcerea ta la origini: din când în când trebuie să cobori ca să liniștești demonii care au cauzat probleme pe domeniul în care ești Stăpân.

Demonii tăi au rămas nesupravegheați cât timp ai fost preocupat cu iubirea pentru ea, de aceea activitate lor e una intensă. So...Dear Devil feed your demons.

Ea va rămâne pe Pământ și va aștepta nerăbdarea să te reîntorci. Sperând doar că Stăpânul Iadului nu are acolo doar slujitori, are și prieteni și că la Poarta Iadului îl va regăsi pe Platon, care îi va reaminti că pe pământ îl așteaptă un suflet, un suflet compatibil precum cheia în broască, jumatatea perfect simetrică, desprinsă din aceeași scânteie divină de la începuturile lumii.

Așa își explica ea stările prin care treci și de ce te-a întalnit... l-a întâlnit pe Devil.

Vor mai fi multe lecții pe care EL o va învăța, îi va testa rezistența, îi va aprinde flacăra interioară, o va transforma într-o ea incredibil de puternică, pentru că asta e ultima lor viață Pamânt.

[insemnarile-anei]

“Speranta moare ultima. Dar totusi moare si moare mereu singura.”

—

[insemnarile-anei]

- Niciodată nu întrebi. Niciodată nu te obosești sa mă întrebi cum mă simt.

- Niciodată nu spui.

( Cititorul )

[insemnarile-anei]

- De ce ești încă aici?  Ti-am zis sa pleci.

- Iar eu ti-am zis ca nu plec nicăieri. 

-Ba da, o să  pleci, fie ca vrei sau nu.

- S-o crezi tu.

- Atunci plec eu și am rezolvat problema.

-Care e problema mai exact? Eu sunt?

-Nu…

-Atunci?

-Doar pleacă, iți va fi mai bine fără  mine.

-Habar nu ai ce spui, cum să-mi fie mai bine fără  tine?

-Nu mă simt bine, doar ieși dracu pe ușa aia.

-Fie.

[insemnarile-anei]

Vocile

șoptesc

vocile

lovesc

vocile

mărturisesc

vocile

strivesc

Vocile, nu tac nopțile

Vocile,  se sting zilele

Vocile, te păcălesc cuvintele

Vocile, nu se mai opresc.

[insemnarile-anei]

- De ce te-ai  dezbrăcat? 

-Ca să-mi vezi cicatricele, sa observi cât de imperfecta sunt. Sunt, sunt un dezastru. Nu am reușit sa fac niciodată ceva bun, ceva folositor, ceva sa-i  facă pe ceilalți fericiți.

-Iubito, opreşte-te,  te rog. Da,  poate ca ești un dezastru,  dar ești cel mai frumos dintre toate și ești al meu, cum eu sunt dezastrul tău. Mă faci pe mine fericit,  asta nu e de ajuns?

-Ba da, dar..

- Fără dar de data aceasta.

-Mulțumesc

- Pentru ce?

- Pentru că mă suporți,  toate crizele astea, toate liniile de pe mine, toate poveștile,  pe mine, haosul tău. 

-Nu poți suporta pe cineva, poți doar să-l iubești.

@arhitectul

[insemnarile-anei]

Mulți sunt cu bagajele de pe drum. Alții mănâncă afara câte ceva. Mulți sunt speriați, iar alții sunt atât de sedați încât nu mai știu ce e frica. Te privesc, te analizează și parcă le vezi creierele cum își pun întrebări: oare fata asta ce a pățit? Și se uită. Alții s-ar baga în vorba, dar sunt temători. Pe unii în vezi cu biletele de trimitere în mâini, sunt foi șifonate. Alții întreabă paznicul unde sa intre, unde e doctorul lor? Alții vin cu copii bolnavi, născuți așa și povestesc altora cum nu li se mai face bine copilul. Aici e lumea lor. G��sesc o speranța și știu sau nu, ca doar așa, se vor simți mai bine. Nu speră la normalitate, pt ca ei acum nu o mai cunosc. Spera sa aibă o stare psihica bună, nu se considera anormali. Aici e povestea lor.

[insemnarile-anei]

— Un bilet, vă rog!

— Unde?

— Acolo unde oamenii plâng doar de fericire!

[insemnarile-anei]

1(111) iunie

în seara asta, mă lovește acest sentiment în valuri, unul după altul..

m am dus înapoi. am căutat bucățile din sufletul meu ce credeam că au fost pierdute în acel loc anume. nu am găsit nimic, am realizat că.. niciodată nu se aflau acolo. așa că mă aflu într un complet alt loc acum, în care nu m aș fi putut imagina prezentă cu toată ființa mea vreodată. 

ți aș putea vindeca toate rănile, sau măcar să te fac să uiți pe moment cât de tare te dor de ai ajuns cine pretinzi a fi. 

și să știi că aș da toate verile de până acum, numai să petrec una cu tine. din iunie până n august, unde te ai uita la mine exact cum mi am dorit întotdeauna să o faci. unde mi ai spune tot ce am ars să aud de la tine vreodată. 

nu mi te pot scoate din cap, nu pot alunga acest sentiment. simt că este o eternitate de când încerc. mă lupt constant. este de parcă mi ai fi făcut vrăji. 

sunt geloasă, încerc să mi dau seama dacă o faci intenționat sau nu. din fericire, nu simt nicio amenințare din partea nimănui. ori îmi amintesc încet încet cine sunt, ori mi ai răspuns indirect și simt undeva în adâncul meu că eu am provocat aceste gesturi. 

nu ai idee câte am să ți spun. nu știu dacă înțelegi de ce lucruri poate fi în stare o femeie îndrăgostită, căreia îi rămâi în mister și care înnebunește în secret. 

sunt în stare să calc pe oricine și orice pentru a obține ceea ce mi doresc. nu sunt tocmai mândră de această caracteristică a mea, dar este parte din cine sunt. 

suntem prea asemănători oarecum. mă văd pe mine în tine, așa că nu te pot judeca. 

mă uit la telefon, îmi imaginez numele tău pe ecran. 

când numărătoarea inversă o să ajungă la zero, nu o să mai conteze. așa că de ce nu mi te arăți acum? 

adevărul este de negăsit. poate, eu am avut puterea tot acest timp. și chiar de nu, din acest moment mă voi purta de parcă deja o am. ideea este că vreau să fiu liberă, dar te aștept să trăiești libertatea de mâna mea. 

a fost o iarnă mult prea lungă. îmi doresc ca vara asta să mi ofere sentimente  ce nu pot fi descrise în cuvinte. 

din fericire, intuiția mi șoptește că în sfărșit a venit timpul. 

[insemnarile-anei]

,,Ai pus pe sufletul meu foc

Nu m-ai iubit, iubit deloc..."

[insemnarile-anei]

,,Tu azi ești marea, eu sunt ale tale valuri."

[insemnarile-anei]

,,Și să te iert o viață întreagă

Pentru tot ce nu vom fi..."

[insemnarile-anei]

,,Am nevoie de spațiu, am nevoie de timp

Dar oriunde mă duc, te tot aud ca pe un hit."

[insemnarile-anei]

N-o să ne fie ușor, deloc. E posibil să ieșim din asta de mână și fericiți, sau mai străini și mai triști ca în ziua când ne-am cunoscut.