jurnaldebordel

[jurnaldebordel]

Imbratisarea lui Ricardo

Vineri noapte

[jurnaldebordel]

Superputerea intunecata

Cuvintele.

Strapung, sfasaie, taie, te pleznesc, te incoarda, te fac sa reactioezi visceral, au facut oameni sa planga, sa se simta mici, nasol, ramase in cap, dau flashbackuri reziduale si dau reactii adverse, de respingere si dezgust, dau greata, pe scurt si pe lung, fac rau.

Nu e ce zic, cat ceea ce fac sa percepi, sa simti, ceea ce da drumul la un ecou monstruos care rezoneaza cu toate slabiciunile, frica, sabloanele pe care ti le-ai facut, traumele care te-au calit si forjat.

Iti dau la temelie, te scutur, te fac sa cazi, da aluneci, sa simti golul din stomac si usturimea arsurii, fierbinteala aburului pe care ti le proiecteaza mintea.

Rezistenta materialelor, asta e cel mai greu test pentru unii si se declanseaza doar pentru ca apare o portita.

Imi vine ca o manusa si asta e pe cartea mea de pokemon.

Marturisesc ca nu stiu de ce si cum se intampla mai exact, dar as vrea sa inteleg mai bine.

[jurnaldebordel]

Momente dintr-un anotimp necrutator

Lumina s-a ascuns, mai razbate noaptea, din dosul lunii, cand crapa de frig afara.

Apar flori pe geamuri, flori de racait de pe parbrize.

Contorul la gaz se da peste cap in fiecare noapte si zi, ca un slot machine, caldura de la pacanele pe care trebuie sa le platim inzecit.

Undeva, in lume, cad rachete, mor copii si sangele improasca cald si se raceste repede.

Acasa, iarna a luat si catelul de aproape 17 ani, ultimul martor necuvantator din vremea bunicilor care s-au dis acum 10 ani. Am aflat, ca de obicei, prea tarziu si oricum nu as fi avut ce face. In noaptea/dimineata cand s-a intamplat am visat-o pe bunica plangand.

Am fumat zi de zi din resturile celor patru regine din gradina din anul covidului. M-au tinut in ceata, am dormit greu si m-am urnit incet.

Cainele mic gasit pe strada acum cinci ani va implini sapte ani in primavara. Momentan s-a facut ca o gogoasa, iarna sedentara.

Am descoperit serialul facut dupa Fundatia lui Asimov. Azi ma uit la ultimul episod din sezonul intai.

Marti am fost la un quiz in cartierul european si m-am reconectat la viata, oameni si am cunoscut doua fete. La plecare am intrat pe un contrasens si la o intersectie m-am frecat de o masina. Sper sa nu ma ajunga din urma consecinte prea mari.

Marele geam din sufragerie inca nu s-a schimbat, ramane spart si eu blocat in situatia in care dorm in pod ca la cabana. Separatia e totala. Am trecut pe langa bar, plimband cainele, te-am vazut cu ei, doar tu si betivii satului si am mers mai departe. Am bombanit ceva si mi-a trecut; am ramas doua fantome ale unei lumi care nu s-a materializat.

Nu pot sa zic ca nu sunt norocos, as putea fi mai putin nefericit si uracios.

Maine imi schimb cauciucurile de iarna. Mi-am luat un set nou dupa ce am facut o pana pe spate. Prima. Am schimbat roata la un Lukoil si de trei saptamani merg cu roata de rezerva care era nou nouta.

Sunt liber weekendul asta si mergem la munte, in Germania la Feldberg, la statiune. Izvoarele Dunarii din Padurea Neagra.

Am facut o noapte praf si am baga binge la serialul turcesc cu Vlad Tepes care infrunta sultanul. Am tras o saptamana dupa.

Cataratul avanseaza, aproape regulat; la fel si inotul si sauna.

Soba duduie de peleti, radiatoarele consuma electricitatea produsa anul trecut. Mai sunt trei saci si vreo 600 de kw.

[jurnaldebordel]

Cele doua realitati ale tale

Cum imi apari cand nu esti aici si cum ma pot cu tine cand sunt cu tine sunt doua feluri foarte diferite.

Esti aici. Sunt orb, reactionez impulsiv, nu te accept, nu vreau sa te simt, sa te ascult, sunt iute, morocanos, plictisit, fara energie, fara initiative, cu schimbari bruste de ton si mimica.

Pleci undeva, ma simt vinovat, ma gandesc la chestiile bune, simt ca am fost rau, nedrept si ma simt singur si distantat, far un reper clar, prins in ceva loop care e schimbator, alternand de la pozitiv la negativ cu extreme de ambele parti. Esti fata de care m-am indragostit si pe care am iubit-o si de care mi-e greu sa ma desprind afectiv, tragand de ea fara inima, dintr-o inertie ciudata.

[jurnaldebordel]

Gandurile zilei

Metaversul e ca un WC: e practic si necesar dar nu tre sa stai pe el toata ziua. Suna mai bine in engleza, evident.

Totul e trecator, suntem niste trecatori.

Azi lucrez de acasa, ce bine e. Pot dormi mai mult, mai putin timp pierdut.

[jurnaldebordel]

Viata din retea

Timpul curge pe nesimtite in timp ce dau scroll pe diverse fire de actualitati (o traducere aproximativa a 'newsfeed'). Viata si prezenta se scurg pe nesimtite din realitatea fizica in cea a ecranelor. Uitandu-ma inapoi la inceputul jurnalului, vad cum continutul i se dilueaza, devine mai sec si simt cum preocuparile mele paralele din viata reala s-au restrans si subtiat ca sens fata de cei cativa ani dinainte.

In momentul de fata doc o viata simpla, mai simpla si mai saraca decat cea dinainte, cel putin asa imi pare.

O viata efemerizata, cu multa galagie digitala, galagie de fond degeaba.

Mai putina muzica, mai putin citit, mai putin spiritual... preocupari care s-au atrofiat ca un muschi fara activitate. Sigur, continui sa fac lucruri, nu e chiar asa neagra situatia dar nici prea roza nu e.

[jurnaldebordel]

Pasadia

Personajul din Craii de Curtea Veche care m-a fascinat cel mai mult.

[jurnaldebordel]

Vrei? Nu!

Am iesit cu cainele la plimbare si am avut o strafulgerare in timp ce mergeam pe strada, gandindu-ma aiurea. Am facut legatura intre faptul ca initial resping chestii sau nu am pofta, gen daca ma intreaba cineva despre ceva sau apare ceva nou. Mi-am amintit cum eram cand eram mic, cum refuzam mancare, sa ma joc, chestii... Bunica-mea ma combina tot timpul, cand era ea in situatia aceea si ma facea sa vreau sau sa-mi doresc cate ceva, sa-mi placa. Prosteala de copil mic care trebuie prostit sau inselat cu un scop nobil.

Asta ar fi una din apucaturile de zeci de ani din lista pe care o am de facut cu ce as vrea sa restructurez. Lista aia va fi scurta, cu 2-3 lucruri si obiceiuri importante care imi afecteaza viata la modul functional si emotional. Vreau? Da! Sa schimb, sa sublimez, sa transform. Anul asta muncesc la asta.

[jurnaldebordel]

Inapoi in viitorul nescris

Luni dimineata, afara ploua si sunt aproape 15 grade. De abia s-a luminat, dar e o lumina stinsa de toamna tarzie. Suntm in doi ianuarie. Alarma nu a sunat, m-am trezit tarziu, iesind din vise neclare.

Trecerea dintre ani am facut-o la un chef, imbuibat de alcool, ceva chimicale si filme tulburi. Am condus acasa pe pilot automat, cu greu si am ajuns la o casa goala, in care ma astepta doar catelul. Ieri a fost o zi de zacut la pat, cu somn chinuit pana la amiaza in canapea la televizor si apoi binge la filme... Back to the future, 2, 3 si 1, in ordinea asta. Am trecut ziua incet, cu flashuri de noaptea trecuta, din cabaretul de zombie pe substante, cu o muzica care nu a avut nimic interesant, un fel de amestecatura de bubuieli. Aceeasi lume pe care am lasat-o in urma e mereu acolo, doar cu fete mai noi. Eu am mers pe acelasi sablon, doar ca lipsa de vibe si antrenament mi-au dat in cap si am devenit ceva zombie singuratic in cautarea gastii pierdute si a unei afectiuni/legaturi cu oamenii care nu exista aici.

Aici, la acest 'acasa' total ciudar si nefamiliar, sta o familie destramata, in deriva, cu L care poate mai vrea ceva de la mine si un mine care s-a inchis total si de abia poate articula ceva vorbe.

J astepta sa o scot afara, sa facem ceva.

Viitorul e inca nescris, asa s-a terminat filmul ieri. Doar timpul trece si nu am masina de calatorit in timp ca sa pot repara chestii.

Sa fie anul asta acela in care voi fi mai bun cu mine, cu ceilalti si in care voi putea sa incep ceva nou, sa apuc pe un drum care ma va duce spre mine, spre un cuplu si spre o viata noua.

[jurnaldebordel]

Pe aleea amintirilor

Cateodata e soare si frumos, de multe ori e doar nostalgie trista. E aleea pe care mergi din cand in cand, vrand nevrand, impins de cate o intamplare. Unora le place si raman gura-casca fara sa realizeze ca e un drum fara capat, de pe care poti doar iesi. Pe aleea amintirilor se plimba fantomele, imagini din trecut si emotii prinse in corp in urma lor. Le am pe toate in mine, pentru ca fiecare alee e personala, nimeni altcineva nu poate merge pe ea, cel mult intersecta calea la amintiri comune.

Daca ar fi sa merg inapoi, asta ar fi drumul. Mi-am facut recapitularea, aproximativa. Amintirile sunt eu, cel de acum, cu toate si toti cei care am venit in contact si a caror energie am impartasit-o in timpul petrecut impreuna si care acum salasluieste in mine ca o parte de-a mea.

E miercuri, 10 zile inainte de Craciun si aseara am avut o discutie cu ea in care am fost dur si poate am zis chestii care nu ar fi trebuit. A plecat in noaptea inghetata, cine stie unde si cu cine, ca de obicei. De ce fuge? Cum de sunt atat de respingator sau ce e asa nasol? Fiecare ne manifestam altfel. Sper sa fie ok, merita ceva bun si fata asta si eu nu ii pot oferi, ba din contra acum.

[jurnaldebordel]

Impartasiri

Tata ne aducea chestii si ni le dadea ca pe un trofeu, mai mereu, fara sa ii pese de lucruri sau sa ne arate ca se bucura si el sau fara sa profite si el cumva. Am avut realizarea asta trezindu-ma de dimineata. Nu ne-a aratat si nu am invatat decat bucuria de a da, dar a da intr-un mod sec, fara pasiune. Datul vine nu doar cu un obiect, vine si cu dat-ul dragostei si pasiunii care iti apartine si tie si pe care e nevoie sa o transmiti ca sa dai o incarcatura gestului. Altfel, ramane doar un gest sec. Cadouri poti primi si de la straini.

[jurnaldebordel]

Dimineata inghetata

Bezna, ceata, gheata... poimaine e 1 decembrie si iarna isi face simtita prezenta. Iarba fasaie sub picioare, sticloasa. Cocosului nu-i pasa insa, cantecul ii e netulburat. Oamenii se cuibaresc sub plapumi, la caldura amanandu-si trezirea si iesirea la aerul taios de afara. Se simte miros de fum care-mi aduce aminte de copilarie.

Sunt cumva impacat dar parca mai sarac sufleteste. Am simtit asta sambata cand am iesit in lume. O alta lume parca fata de cea pe care am lasat-o inainte de covid. O alta lume sau o vad eu cu alti ochi pentru ca nu s-a schimbat nimic, cel mult forma, ca de obicei.

Dimineata inghetata... cainele a mancat, a iesit si acum s-a incolacit pe canapea in spatele meu. Imi termin cafeaua, ma duc la baie si plec spre munca. Inca o zi plina.

[jurnaldebordel]

Adrian Ordean si ASIA

Sintagma perfecta pentru a ilustra experimentul social demarat weekendul trecut.

Adrian Ordean, cel buhait, gras si batran as fi eu si cele trei gratii ramase din cinci, ar fi asiaticele care s-au agatat pe wink, o aplicatie foarte aproximativa care pare ca rupe la tineret, mai ales la oamenii cu snap. ASIA era oricum nume de cod pentru cele patru fete diferite din grup.

Una in Anglia, una in Luxembourg si una in Suedia. Doua deja mi-au pomenit de cripto. Poze generice, parca nimic nu e veridic. Toate cu acelasi film - relatie stabila, ne-am saturat de tapi incinsi care vor doar sex dupa doua mesaje. Doua din ele cu matusa care le sfatuiesta. Toate pomenesc de business. Una care mi-a pomenit de mancare, golf si chestii de bogati. Doua care mi-au pomenit ca au castigat la crypto in aceeasi zi si m-au numit norocul lor.

Totul pare un scenariu. S-a reincarnat mIRC-ul si a revenit ASL PLS in alta forma, acum cu poze, cu Whatsapp, crypto si posibilitati nelimitate.

Sa vedem unde duce si ce se mai intampla. Daca tot am o propensiune pentru virtual, de ce sa nu exploram.

[jurnaldebordel]

Carnea, ultima frontiera

Omul si masina, prieteni si dusmani, impulsuri si control, haos si directie.

Dezechilibrul cere echilibru, asa e ecuatia si modul de compensare e intotdeauna prin exces, ceva extrem, fie bine, fie rau.

Toate te ajung din urma, totul se plateste.

Ramificatii noi, ocazii si oportunitati se ivesc.

Suntem facuti si am supravietuit sa traim, sa invatam si sa ne adaptam, intr-un mod social, de schimb, de joaca.

[jurnaldebordel]

Masina care bantuie

Un fel de calaretul fara cap, pe care-l duce calul in timp ce putrezeste. Ma dau cu masina, sute de kilometri ascultand chestii vechi prin bluetooth in timp ce peisajul luneca in jurul meu, serpuind vai, dealuri cu paduri batute de soare, vaci care rumega, muste care bazaie. Drumul, alte masini, ceasul, benzina, kilometrajul, prezenta si idlesness adica pe pilot automat. Cainele sta in spate, cuminte pe bancheta. Asteapta sa ne oprim si sa adulmece ceva. Pe drumuri, se misca limbile ceasului, cu minute, cu kilometri cu zile noi.

[jurnaldebordel]

In spatiu nimeni nu aude cand tipi

Asta era vorba de reclama la primul Alien din 1979. A ramas in istorie si celebra vreme de generatii. Zilele astea trec diverse stari peste mine si am ma gandeam azi in timp ce plimbam cainele ca poti merge cat de departe vrei, poti sa te ascunzi de tine, sa te tranchilizezi si sa dormi, sa te rupi, spargi, fumezi, prajesti, umilesti, orice dar degeaba. Ceea ce eviti te ajunge oricum si singurul leac peste toate, e timpul. Imi vajaie capul cateodata, fiecare om are ganduri care-l bat, ca o ploaie torentiala dar, ca si ploaia, gandurile nu sunt ale lui, e doar un roi de mizerie care te trage dupa el, de stomac, daca faci greseala sa te agati de vreun gand.

Mi-e greu, mie, urat si ma invart ca un titirez sau ca un finger fidget, ca sa folosesc un termen mai actual, deja demodat.

Esti doar tu, cu tine, ala mare si ala mic. Adultul dezorientat si copilul cu nevoi neimplinite, doi in unul fara matreata. Emotii cutremuratoare, vajaiala mentala si greutate in stomac. Vezica blocata, ficatul marit, foame pentru ca nu am pofta, scarba pentru ca nu pot simti altceva. E o pasta grea, o maioneza taiata dar lipicioasa si slobozita, o cada de baie in care aluneci si din care nu poti iesti, un cosmar din care te trezesti in alt cosmar. Si inca nici nu e asa rau, e doar o mostra gratuita a ceea ce unii poate au numit iad. Incerc sa realizez daca inconstient am ales sa repet filmul asta de groaza. O reluare nedorita, care incepe frumos cu totul roz si se termina cu o tortura agonizanta.

Am condus pana la Bruxelles de la sat azi inainte de amiaza. Dupa un weekend insorit a dat prima bruma si afara cred ca aproape inghetase. O negura joasa si gri statea peste plai ca o plapuma, strecurand lumina. Cum ne apropiam de Bruxelles, a inceput sa mijeasca soarele ca intr-un final sa lumineze tot. Parca iesisem din ceva tunel, au aparut culorile, miscarea, viata.

[jurnaldebordel]

Alinierea caietelor

Aseara a fost luna plina. Nu am nimic deosebit de raportat, stiu ca e o perioada tranzitionala, ca depinde de mine etc.

Am fumat Caramellow-ul de peste vara, aproape am scapat de el in ultima luna.

A trecut si azi, ma asteapta la noapte visele pe care mi le voi aminti sau nu.

M-am gandit azi la reciprocitate, la a da si a primi. Vorba din batrani era 'da intotdeauna mai mult decat primesti'. In ultimul timp am devenit zgarcit cu datul, pana si la vorbe bune. De primit, nu stiu sa apreciez bine, insa minusurile, adica ceea ce nu primesc contabilizez bine si naravul preluat din familie.

Scriu pe multe caiete, ma gandem mai devreme. Plus aici.