poeticaxenopolis - Tumblr blog

[poeticaxenopolis]

Printre picăturide ploaie

Doar sufletul ți se taie

Să plângi fără să vadă cineva,

Fără să te întrebe cineva câtva...

Din viața ta, să te descarci,

De gânduri să te dezbraci

Să se simtă libertatea nepăsătoare

Să-ți vezi adevărata ajutoare

Ale timpurilor pierdute în timp,

Ale clipelor de-un anotimp...

Ale sentimentelor de apropiere

A tendinței de copiere,

De apreciere a acelei persoane

Ce-ți răspunde mereu la telefoane...

Picături de apă stând pe loc

Cu gândul fiind un joc,

De gânduri, sentimente

Plăceri... din acele momente

Mereu diferite,

Și de viitor acoperite...

Trecând viața prin ochii tăi

Din clipite pierdute-n văi,

Acoperit de lacrimi ale celor de sus

Ce din păcate sau dus...

Și-n fericirea ta invizibilă

Poți să te simți sensibilă

Dusă de valurile vieții trecătoare

De persoane lăsate curgătoare...

[poeticaxenopolis]

În planul căderii apusului lent în tempo,

Momente, trecuturi pierdute dintr-un apropo,

Pierdut într-o lume efemeră,

Așteptând să mai treacă măcar o eră.

Uită-te în ochii mei, zâmbește puțin

Fă-mă să nu cred că ești la fata la care țin,

Îți ascult inima, nu gura, și recunosc

Că sunt un ratat ce-a eșuat al dracu' de frumos,

Vreau iubire, nu să-mi fi o fană

Să-mi fi întregul, nu să te completez că nu ești integramă...

Un sentiment omenesc normal

Ce-mi deja pare paranormal,

Și-n timp de vorba ce o plimb

Nu-mi spune să mă schimb,

Noi avem un al traseu,

N-ai tu zile trăite câte nopți nedormite am eu,

Nu pot fi al tău, eu aparțin galaxiei

Extrag sânge din cuvinte și pompez poezie.

[poeticaxenopolis]

Crescut în propria gândire

Clădindu-și propria tărie,

Neștiind ce-i aia sufragerie...

Vise, coșmaruri care mă sperie

Ucigând acestea într-o serie,

Împroșcând in gândurile ca o galerie

Să le unesc pentru a pune aici o istorie.

O istorie a lumii, a vieții necunoscute

A trainicei uitări trecute,

La multe băute, multe văzute

Trăite, prevăzute, doar plute pierdute,

Săruturi umplute în goluti reținute...

Diferite rute, diferite alegeri,

Puțini deținuți al trenului,

Vechi pasageri....

Neasemănând „muntelui“...

O gară plină,

Un moșneag ce disciplină

Tinerii generațiilor ce vor să vină

Să învețe legile vieții efemere

A sufletelor bătrâne tinere

Libere în deschidere...

O viață, o eternite până la bătrânețe

Învățând toate acele fețe

Să curețe răul ce le acoperă diferitele fețe,

Să învețe de politețe,

Să învețe

Că-n viață nu-i vorba de oulețe,

Când jignirile n-au forțe...

Forțe a ascunse-i tristețe,

Fustrare, vinovăție, supărare....

O conștiință cuprinsă între spini,

A trandafirilor tulpini,

În care rănile le sprijini

Pentru a uita durerile vechi

Când creierul uită de mușchi

Și reamintește dureri străvechi...

[poeticaxenopolis]

Seri nedormite de un chin dor

O durere interioară ce mă face cascador

Al sentimentelor și gândurilor scriitor

Ce nu arată că-s autor, doar un amator...

O poezie scrisă în timp de așteptare

Găsind măcar un vers ca scurtare

Pentru minți limitate de "nu-s din turmă"

Deși suntem toți de aceași seamă.

Nu cu toții suntem diferiți, dar toți suntem unici

Diferind de entine,mereu rămânem veșnici

Cu rezultate menite să fim eroici,

Doar pentru noi să fim vrednici.

Mândri de noi, mândri doar pentru noi,

Conduși doar de nevoi,

Să găsim libertatea meritată de strigoi

Dorind să dăm uneori timpul înapoi.

[poeticaxenopolis]

[poeticaxenopolis]

Și-n imagini colorate stă gândul gri,

Unde de mult stătea gândul firii,

Unde un sunet alinta cu drag trupul,

Unde cuvintele îți era sucul...

Unde de mult te refugiai înfricoșat,

În mintea unde cu adevărat erai înfățișat,

Un trup neclintit în gânduri încuiat

Ce dorește să fie mângâiat,

Alintat și suportat de ce-i mai bun ,

De cineva cu un singur gând comun,

Să-și atingă trupurile într-un război

Unde câștigul se câștigă numai în doi,

Unde trupul cel rănit scăpa de cicatrici,

A scăpat într-un final și de frici,

A scăpat de dorințe negre brute,

Și cu ultima suflare... cartea să o sărute,

Să renunțe o perioadă, schimbând și cartea,

Să-și schimbe cu ușurință realitatea,

Să-și aleagă gândurile dulci ale cuvintelor,

Să-și aleagă orientarea corectă a muzelor,

Unde-n bunul rău, să găsească treptat,

Zahărul acrit ce-n trecut la gustat,

Unde-n pagini de amintiri și-n basme,

Nostalgia ce îl mânca de multă vreme,

Tresărea cu zâmbete triste printre lacrimi

Unde-n realitate orice oximoron exprimi,

Și nu mai ști ce-ai putea scrie printre pagini,

Despre străini, mâini murdare și lacrimi...

Când ai dat cartea ai uitat realitatea,

Când ai scris foaia ți-ai dat partea.

[poeticaxenopolis]

5 posts!

[poeticaxenopolis]

Un trandafir... o floare specială,

O noapte lucioasă...

Lumină din griul pur de neutralitate

Să vezi ce-i aia realitate.

O petală... o mângâiere,

A durerii tăiere

Un miros dulce aromat

Simțit, nu exprimat.

Tulpină cu spini... durere... suspini

Roșul sângelui pe pagini,

Plin de durere, dar împăcat cu sufletul

Tăcerea... sunetul creat de poetul ce ține secretul...

Rădăcina... ce ține-n viață durerea trecută,

Viața... din parfumul trupului născută,

Dorința de crește prin greu

Și fericirea din vârf ca trofeu.

Un trandafir... culori... semnificații,

Crează relații... dă senzații,

Neexplicate, cu timpul uscate...

Gânduri stricate... căzând în păcate.

[poeticaxenopolis]

Arde... în depărtare... un fum stâlcit printre copaci,

Natură... de ce ai ales cu răutate să te dezbraci,

Focul...

Nenumărate semnificații, nenumărate asocieri greșite

Trupuri nesfârșite, gânduri depășite,

Necurați ce-i ce se lasă atinși de focuri înăbușite

Fapte, ce-i lasă să trăiască în gânduri greșite

Neavând un foc aprins pentru cei ce nu văd,

Pentru cei ce nu-i mai revăd...

Un foc ce înghite tot ce-a fost creat,

Unde vrea să fie marcat...

La fel și oamenii, afectați de viață

Arși din scoarță-n scoarță

Rămânând gândurile și planurile în cenușă...

Nu-i o cicatrice dacă-i o rană ce-și revine,

Încet, în timp se reface, și viața își menține

Fie secetă sau vreme grea

Niciodată nu renunță la ce vrea...

Precum natura, precum noi, nu renunțăm

Ca o pasăre Phoenix, din cenușă anunțăm,

Că suntem oameni ce-și revendică dreptul la viață

Cu propriile credințe, o altă cunoștință...

Cine suntem?

Ce putem?

O ființă ce trăiește în efemer?

Cu toții suntem o apă și un pământ

Ce se lasă condusă de vând

Împuternicind câte un cuvânt...

Reveniți din focurile iadului,

Distrugând cotidienele rândurilol,

Fostul zid al gândurilor...

Încuiați...în aceași lume... neutră...

[poeticaxenopolis]

Ce comic pare că refuzăm deși acceptăm această corupție,

Deși se arată adevărul construirii dezastrului, n-avem reacție...

Și avem curaj să mâncăm din măr, să avem aceași satisfacție

Să fim acea Eva atrași de șarpe, să ducem veninul ca infecție,

Să ne păcălim că n-avem putere, când doar uniți facem ceva,

O uniune ce poate oprește cu greu din conducere otrava,

Să putem face sufletul, prezentul și viitorul un bun de-al grava,

Pe al nostru destin ce ni-l dorim, să ne îngropăm arhiva...

Cu greu scăpăm de această boală, o mentalitate încuiată-n frică

Să facem o întorsătură istorică,

Să fim cinstiți și fericiți, să ne vedem viitorul mergând spre bine

Să îndepărtăm aceste doctrine...

Cât o să mai accepți să fie bogatul peste tine?

Când îl poți depăși fără bani, dar are câteva "discipline"

Să accepți până și agresiune de lângă el,

Când taurul devine față în față un miel.

Cât mai reziști cu acești trădători de țară lacomi?

Când se simt și se întorc când porci îi chemi,

Fără resentimente și dorință de mai mult,

Deși cu familie, n-au trecut la statutul de adult,

Și-au arătat că singuri sunt inutilități în societate

Arătând mândri cu foile ridicate nici o personalitate.

Să fim mândri că încă trăim, și încă stăm,

Că părinții noștri au luptat din greu să existăm,

Să gustăm din durere și la minciuni să protestăm

Că doar așa de venin ne tratăm.

Suntem urmașii ce n-au renunțat nici când eram alții,

Ce in răbdare și îndurare am găsit soluții,

Și am trecut prin greu...

Doar că-n prezent, nu mai facem față la greu...

Renunțăm ușor și trecem pe cealaltă parte,

Din datul paginii am schimbat cea dintâi carte,

Și suportăm înfiorător de ușor această corupție,

Și încercăm cu greu să găsim pentru noi o soluție,

Să încasăm atâtea încercări,

Și tot prin bani încercăm să ocolim niște scări?

Să încercăm să fim aproape de familie,

Dar tot noi singuri plecăm în bătrână Anglie?

Să stăm ca șmecherii pe ajutor social?

Să demonstrăm ce înseamnă antisocial?

Țară... Cât înduri?

Oameni buni, nu rupem câteva rânduri?

Dacă banii-s ochii dracului, dracul e orb de mult

Mai puțin celor adesea văzători ce stau mut.

Deși e o misiune imposibilă, ce stă sub limite

Și puțini sau deloc recunosc puterea ce o admite.

Unde-i pădurea ce te-a făcut bogată?

Unde sunt liderii ce aduceau bine câteodată?

De ce săracii dau vina pe cel de sus,

Când vina e provocată de cel ce nu dă un răspuns?

Când ardem și încercăm să supraviețuim,

Și pe cei puși sus îi disprețuim,

De ce să nu-i și chinuim?

De ce ne-am gândi la răzbunare?

Când timpul răzbună acea stare.

Nu doar timpul, ci și valul vieții își arată colții

S-ajungă barbaria la rugăciuni cu sfinții,

Și cu greu ne revenim la binecuvântare,

Când și cel de sus a pierdut acea orientare...

[poeticaxenopolis]

[poeticaxenopolis]