realitati-imaginabile-blog

[realitati-imaginabile-blog]

Mă simt singură. Și nu mă refer la fizic.

[realitati-imaginabile-blog]

Ai fost mereu lângă mine.

Chiar și când nu vorbeam. Nu știu, simțeam că ești lângă mine :)). Știu că au fost și momente mai puțin plăcute. Momente în care mi te-am expus. Psihic. Ai fost persoana de care îmi ascundeam sentimentele, dar nu reușeam, pentru că deja mă cunoști. Uneori urăsc chestia asta, dar într-un fel te admir, să știi. Ești una din persoanele care mă știe mai bine decât toți, și să știi că nu dau multor persoane șansa asta.

Au fost momente când mă certai, te certam. Prima impresie pe care mi-ai lăsat-o a fost că ești cea mai cretină persoană:)). Dar după mi-am dat seama căă, toți ne manifestăm afecțiunea diferit,și mnaa.

Și pe bune acum. Mi-ai fost alături mai mult decât toți prietenii mei, care-mi ziceau că le pasă,etc. Te-am simțit mai aproape,deși ne despart sute de kilometri, prin mesajele alea de "bună dimineața", prin care chiar simțeam că te-ai trezit cu mine în gând; mesajele de "noapte bună", când chiar te culcai =)) și nu voiai doar să scapi de mine,ca să mai stai on.

Știu că la prima impresie ți-am părut arogantă,și cum m-ai mai făcut tu, ai ajuns să fii înnebunit după mine.

Și apropo, nici acum nu înțeleg, dar prea puțin contează. Felul în care mă faci să mă simt compensează tot. Orice îndoială. M-ai învățat că "simplitatea atrage".

Iar eu în preajma ta...eram confuză. Și la început era frumos. Primele întâlniri, îmbrățișări, texte și vrăjeli. Vagabontule :)). Erai genul de care am zis că mă feresc toată viața. Ce ai făcut? Cum ai reușit? Ce ai tu și nu au ceilalți care au eșuat în a mă "obține"? Aveai, totodată șarmul, caracterul ăla de golan: pe mine nu mă învinge nimic și sunt cel mai șmecher. Erai diferit. Și să știi că nu regret. Eu sunt o persoană credincioasă, și cred în Dumnezeu, iar El, sigur a avut un rol în toată povestea asta. Rolul de a mă face să cred că, în sfârșit, nu ne alegem persoanele de care ne atașăm. Fie că vrem, fie că nu, unele persoane le înlocuiesc pe cele din-ainte. Așa funcționează viața.

[realitati-imaginabile-blog]

Eu nu vorbesc despre mine. Niciodată nu mi-a plăcut :)). Încercați voi să mă caracterizați,iar dacă o faceți greșit,atunci am să vorbesc eu.

Eu nu ma autocaracterizez, dar îmi cunosc calitățile și defectele. Spre deosebire de unii, chiar mi le cunosc, și nu încep să mă mândresc peste tot. Îmi place mai mult să fiu descoperit/ă, decât să dau totu' de-a gata. Altfel, care ar mai fi rolul cunoașterii între noi? Vă spun eu, a cunoaște pe cineva înseamnă să îți dai seama de orice, legat de acea persoană, să te obisnuiești cu anumite gesturi pe care le face, când e în anumite stări. Pentru că, să fim serioși, cine ar veni la tine și ți-ar zice că se simte al naibii de rău? Sau că îi merge rău în viață? Cel mai probabil unii dintre prieteni, care se încred în tine. Dar ai putea și tu, la rândul tău, să le mulțumești pentru lucrul acesta, în momentul în care îți dai seama de ceea ce simte fiecare, și te duci la persoana în cauză și îi zici: "Ei haide, chiar crezi că mă poți minți? Se vede pe fața ta. Te cunosc." Etcc Asta înseamnă o prietenie, o relație. Iar acestea se întemeiază după un anume timp, nu într-o zi sau săptămână.

[realitati-imaginabile-blog]

puteți să-mi scrieți oricee

[realitati-imaginabile-blog]

Mi se spusese acum câteva zile că sunt rece.

Că nu mai sunt ca înainte și bla-bla-bla. Frate, dacă mi-am dat și eu seama că unele persoane sunt cum sunt și e logic să mă îndepărtez de ele! Ba că sunt indiferentă,nepăsătoare,că dau răspunsuri la mișto și în batjocură. Dar unii oameni merită tratați cum mă tratează ei pe minee. De ce să fiu eu mai proastă și să pun suflet,de parcă altă treabă n-aș avea,și altcnv să nu dea nici 2 bani(sau așa văd eu că e). Că nu mai povestim ca înainte. Da man,nu mai am încredere să zic toate cele. Dacă tot vreți să povestim ați putea încerca să păreți oameni de încredere. Nu doar să spuneți.

[realitati-imaginabile-blog]

[realitati-imaginabile-blog]

💕

[realitati-imaginabile-blog]

"Prietenii mei nu știu mai nimic despre mine. Sau cel puțin, știu doar ce vreau eu să le arăt."

Nu știu că în timp ce le dau sfaturi și îi ajut să treacă peste mai știu eu ce chestii, sunt într-o stare mai rea decât a lor.

Nu știu că zâmbetul ăla mare,colorat sau glumele mele ascund o persoană aparent fericită,dar nefericită.

La ce bune toate lucrurile materiale dacă eu vreau o persoană anume? Persoana aia care a venit la mine și a zis: "Știi ceva, m-am îndrăgostit de y, iar cu tine am terminat-o" cu o ușurință pe care nici acum nu pot s-o înțeleg. Dar mă rog. În momentul ăla niciuna dintre aceste prietene nu mi-a răspuns la telefon,pe motiv că aveau treabă.

Despre care anume prietene vorbim? Care sunt pe lângă mine doar când am niște bani și mergem la un suc? Care mă sună doar când au nevoie de o favoare. Care,cum mă intorc cu spatele încep să critice și să bârfească... Mda.