Tumgik
#Troleibuzul SA
stiri-noi · 4 years
Text
Conferință de presă la Troleibuzul SA
youtube
The post Conferință de presă la Troleibuzul SA appeared first on Stiri Neamt.
0 notes
mesagerulneamt · 6 years
Text
Anunţat cu surle şi trâmbiţe discrete, considerat un document programatic de o mare însemnătate teoretică şi practică, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) al municipiului Piatra Neamţ se dovedeşte, pe zi ce trece, o ”producţie” îndoielnică. Despre socotelile cu sensurile fără sens – inclusiv o parcare etajată aberantă în zona Pieţei Centrale, cu acces dintr-un nou sens giratoriu – sau despre fenta cu pasajul subteran dispărut din centrul urbei, aţi aflat, nu demult, din aceste pagini. Reamintim că Varianta I a planului a fost selectată printre primele 7 PMUD, în cadrul unei competiții din 2016, de către reprezentanții Comisiei Europene.
Promiteam că vom reveni, căci, mai devreme sau mai târziu, printre picături, n-ar fi rău să ne spună vreo voce autorizată și indignată ce eficiență au ”savanţii” lui Chitic însărcinaţi cu strategiile şi proiectele. Obligatoriu ar fi ca în evaluare să fie atașați consultanții externi care au prestat sub contract pentru binele și progresul municipiului.
Până să revenim noi, trupei lui Chitic i-a fost administrată o corecție sănătoasă din partea AMPOR. În clar, din partea Autorității de Management pentru Programul Operațional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale.
Şedinţa extraordinară de Consiliu local ţinută pe 2 aprilie, sub preşedinţia profesorului Mihai Obreja de la PNL, a avut ca prime două proiecte pe ordinea de zi noi aprobări ale PMUD şi Strategiei de Dezvoltare Locală Integrată. A-i întreba pe consilieri ce au votat întrece un simplu exercițiu civic, e chiar o îndrăzneală.
Cum a doua hotărâre e la pachet cu prima, ne vom opri la cea cu planul de mobilitate. Aproape miraculos, în corpul hotărârii n-au uitat să abroge două hotărâri de consiliu, una din 2016, a doua din 2017, care consfințiseră documentația în formele anterioare succesive.
Conform Legii 350/2001, se arată și în documentația anexată noii hotărâri, PMUD reprezintă o documentație complementară Strategiei de dezvoltare teritorială urbană și Planului Urbanistic General (PUG), dar și instrumentul de planificare strategică teritorială prin care este corelată dezvoltarea spațială a localităților cu nevoile de mobilitate și transport ale persoanelor și mărfurilor. Planul este un document strategic, iar fundamentarea investițiilor propuse constituie o condiție de bază pentru finanțarea proiectelor prin intermediul Priorității de Investiții cu promovarea strategiilor cu emisii scăzute de dioxid de carbon etc., etc. din Axa prioritară ce privește sprijinirea dezvoltării urbane durabile.
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a Municipiului Piatra Neamţ a fost finalizat şi aprobat de Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamţ, conform HCL nr. 252/29.09.2016, fiind realizat după Ghidul JASPERS, finanţat prin programul Intelligent Energy Europe, al Comisiei Europene. Varianta în consultare a Documentului Cadru de Implementare (DCI) a Dezvoltării Urbane Durabile – Axa Prioritară 4 – Sprijinirea Dezvoltării urbane durabile (document în funcţie de cerinţele căruia poate fi admis ca eligibil la finanţare PMUD), a fost publicată în luna iulie 2016, iar varianta finală a fost lansată în luna ianuarie 2017 şi aprobată prin Ordinul 112/20.01.2017, emis de Ministerul Dezvoltării Regionale. Ministerul a modificat, ulterior lansării variantei finale, DCI a Dezvoltării Urbane Durabile prin emiterea Ordinului nr.3045 din 18.05.2017. Atenție la această dată! Fiindcă e anterioară validării prin votul consilierilor. În continuare, în materialul clientului, se vorbește despre necesitatea revizuirii PMUD în funcţie de noile cerințe. Este menționată și o recomandare anterioară din partea ADR Nord-Est, cu nr. 4354/24.04.2017, pentru revizuirea PMUD etc., etc. Povestea e lungă, limbajul ”păsăresc” specific, unul greoi, dar strict necesar la acest moment al adevărului. Pe scurt, ajungem la revizuirea planului și aprobarea revizuirii prin HCL nr. 288/ 26.10.2017.
Mai departe, în cadrul apelului de documente strategice lansat de AMPOR, primăria a depus PMUD la ADR Nord-Est, care este Organism Intermediar POR. După finalizarea etapei de verificare a conformităţii administrative şi a admisibilităţii, planul este declarat admisibil şi conform, dovadă stând o adresă a agenției din noiembrie 2017.
Când le era lumea mai dragă celor din primărie – după analiza Documentul Justificativ pentru finanţarea intervenţiilor din Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii 2014-2020, efectuată la nivelul Autorității de Management de la București – s-a primit o adresă (nr. 26103/21.03.2018/ 7530/22.03.2018) cu recomandări privind completarea și corelarea unor secțiuni din planul și strategia locală. Se aplică, așadar, unor documente revizuite cu responsabilitate și votate în consecință de aleșii pietreni, care au produs efecte, dar care conțin oarece nepotriviri ce trebuie grabnic remediate.
Unul dintre punctele vizate e parcă extras din filmele cu proști desăvârșiți. Trimite la ceaslovul de 554 pagini care conține PMUD, cel aprobat toamna trecută. Undeva pe la coadă (facsimil 1 și facsimil 2), la fișe de proiect, la punctul referitor la localizare este trecut doar Municipiul Piatra Neamț, deși subiectul este modernizarea și dotarea Autobazei Troleibuzul S.A. Solicitarea impusă în regim copy/paste este nespus de simplă: ”Se completează Municipiul Piatra Neamț cu UAT Dumbrava Roșie, str. Strămutați nr. 21 bis”. Inutil de subliniat ce se află la acea adresă.
Ce-o fi fost în capul cui a produs și binecuvântat această… scăpare, de fapt o șmecherie ieftină sau o prostie-de-prostie, în regim ”poate trece neobservată”, nu are niciun rost să cercetăm. Inutilitatea cercetării este evidentă.
Mai interesant devine altceva: dincolo de erorile de fond, ce noi ”subtilități” ridicole am putea descoperi dacă luăm planul la puricat pagină cu pagină? Sigur, mulți au fost seduși de o dulcegărie în genul ”Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) reprezintă un demers strategic, funcţional și operaţional al comunităţii din municipiul Piatra Neamţ și al autorităţii publice locale, prin care se va atinge dezideratul stabilit prin viziunea de dezvoltare exprimată succint: «Tare ca Piatra, iute ca săgeata – mobilitate durabilă și accesibilitate rapidă»”. Și-au reținut tăria și iuțeala, atât.
Vestea bună de moment, regăsită în adresa semnată de Luminița Zezeanu, șefa AMPOR, anunță că nu este obligatorie semnarea unui acord de asociere cu Dumbrava Roșie pentru PMUD și Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană. Prin alte zone mai puțin fudule ca Republica fără Cap Piatra Neamț, asemenea aspecte țin de epoca primitivă a dezvoltării urbane. Au descoperit demult Zona Metropolitană. N-avem noi spațiu pentru câte exemple de bune practici există în țară.
Viorel COSMA
Spre ştiinţa primarului Chitic: Dumbrava Roşie nu-i în Piatra Neamţ! Anunţat cu surle şi trâmbiţe discrete, considerat un document programatic de o mare însemnătate teoretică şi practică, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) al municipiului Piatra Neamţ se dovedeşte, pe zi ce trece, o ”producţie” îndoielnică.
0 notes
smartseo4you · 4 years
Text
NICUSOR DAN: and #39; and #39;Troleibuzul în flăcări ilustrează perfect incompetenţa administraţiei Gabrielei Firea and #39; and #39;
New Post has been published on https://reporterliber.ro/nicusor-dan-and-39-and-39troleibuzul-in-flacari-ilustreaza-perfect-incompetenta-administratiei-gabrielei-firea-and-39-and-39/
NICUSOR DAN: and #39; and #39;Troleibuzul în flăcări ilustrează perfect incompetenţa administraţiei Gabrielei Firea and #39; and #39;
Nicuşor Dan cere explicaţii publice de la primarul general, Gabriela Firea, şi directorul STB pentru incendiul care a distrus duminică un troleibuz în centrul Capitalei, potrivit G4Media.ro.
„Este inacceptabil ca viaţa oamenilor să fie pusă în pericol pentru că parcul auto al STB este învechit, troleibuzele, autobuzele, tramvaiele sunt absolut mizerabile, iar toate achiziţiile făcute de doamna Firea sunt cel puţin dubioase”a scris Nicuşor Dan pe Facebook.
Candidatul comun al USR şi PNL pentru Primăria Bucureşti aminteşte că directorul general al STB, Hazem Kansou, a fost prezent la conferinţa sa de presă de vineri, când viceprimarul Aurelian Bădulescu a încercat să îl oprească din discurs.
„Troleibuzul în flăcări ilustrează perfect incompetenţa administraţiei Firea şi în privinţa transportului în comun. Solicit explicaţii publice de la Primarul General, Gabriela Firea, şi de la directorul STB! Vă reamintesc că directorul STB a fost trimis de doamna Gabriela Firea la conferinţa mea de presă de vineri pentru a mă sabota, alături de viceprimar şi alţi angajaţi ai STB şi ai Primăriei. Acestea sunt preocupările STB şi ale doamnei Firea, nu modernizarea parcului auto al STB”, a mai spus Nicuşor Dan.
0 notes
mesagerulneamt · 7 years
Text
Marea minciună a gratuităților la transport
Marea minciună a gratuităților la transport
În Piatra Neamț, transportul în comun nu a fost niciodată gândit ca o activitate rentabilă pentru firmele consiliului local sau județean, în cazul acesta Troleibuzul SA. De aici și lipsa unei perspective economice pentru societățile publice care s-au ocupat de acest gen de activități, care nu s-au arătat interesate de dezvoltare sau proiecte de viitor, singurul efort real fiind calculul bugetului…
View On WordPress
0 notes
mesagerulneamt · 7 years
Text
Stenogramele primarului Dragoș Chitic
Stenogramele primarului Dragoș Chitic
În cadrul unei conferințe de presă, primarul Dragoș Chitic a prefațat astăzi, 29 martie, cele două ședințe ale Consiliului Local al municipiului Piatra Neamț care vor avea loc joi (30 martie) și vineri (31 martie). Primarul a vorbit mult, a spus destul de puține și, în esență, se cuvin reține, cu titlu telegrafic, câteva teme. Contribuția jurnalistică se oprește aici, urmează strict declarațiile…
View On WordPress
0 notes
mesagerulneamt · 7 years
Text
Șoc în Piatra Neamț - Adio troleibuze de la 1 aprilie. Vezi care sunt noile trasee!
Șoc în Piatra Neamț – Adio troleibuze de la 1 aprilie. Vezi care sunt noile trasee!
Începând cu data de 1 aprilie, și nu este nicio păcăleală, transportul comun la nivelul municipiului Piatra Neamț va suferi modificări majore. Societatea Troleibuzul a notificat ADI Urbtrans că renunță în totalitate la transportul electric, adică la troleibuze pe care le va înlocui cu autobuze. Situația este generată de lipsa compensațiilor care ar trebui achitate, potrivit noului contract, de…
View On WordPress
0 notes
mesagerulneamt · 7 years
Text
Noaptea minții la Urbtrans, faza apelului la rațiune
Noaptea minții la Urbtrans, faza apelului la rațiune
Vă spuneam acum două zile despre pompierismul care a dat iama în mai-marii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Urbtrans, cărora le-a venit (sau li s-a trimis) ideea de a detașa un director, respectiv dna Nadia Nastase, de la Troleibuzul SA, societate a Consiliului Județean cu care are contract de management, în fruntea Asociației, din motive de ”incapacitate temporară de muncă” a…
View On WordPress
0 notes
mesagerulneamt · 7 years
Text
Noaptea minții: Urbtrans detașează și declară oameni în incapacitate de muncă
Noaptea minții: Urbtrans detașează și declară oameni în incapacitate de muncă
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Urbtrans” dovedește, încă o dată, că își desfășoară activitatea după alte reguli decât cele normale: astăzi, 6 noiembrie, Adunarea Generală a Asociației a aprobat solicitarea detașării directoarei de la Troleibuzul pe postul de ditector general la Urbtrans!
Problema este că Nadia Nastase NU A FĂCUT NICIO SOLICITAREîn acest sens! Adresa transmisă de…
View On WordPress
0 notes
mesagerulneamt · 7 years
Text
Am vorbit despre cum Urbtrans a fost laboratorul mai multor afaceri necurate la Piatra Neamț. Este foarte greu de făcut un inventar al lor, întrucât cam totul pute acolo. Și pute tare! Este adevărat că miasmele nu s-au simțit în Consiliul Local Piatra Neamț, la Consiliul Județean sau în Consiliile comunelor din Asociație, pentru că unii habar n-aveau care le sunt atribuțiunile, alții erau co-interesați material, iar alții executau ordine. De partid, de gașcă sau amândouă.
De ce nu a intrat Urbtrans în vizorul autorităților, de orice fel, este o altă întrebare, la care noi nu avem răspuns. Ori răspunsul e mai sus și se numește tot co-interesare.
* Afacerea ”Prima licitație”
De la începutul activității, au existat suspiciuni de fraudă și de favorizare a unor societăți în dauna altora. În 2008, a avut loc prima licitație a traseelor de transport pentru călători și, imediat, s-a înregistrat primul scandal. Patru Plus Trans SRL a contestat licitația, cu mai multe argumente clare. Cel mai important dintre toate a fost cel prin care s-a arătat că SC Troleibuzul SA a participat la licitație cu o listă de mijloace de transport pe care nu le avea, în proprietate sau cu contract de leasing. Cum s-ar spune, erau pe vapor! Respectivele mașini nu aveau licență de transport, nu exista comandă după contractul de leasing, nu exista copia certificatului de înmatriculare și nici lista cu șoferii angajați, așa cum se cerea în documentele procedurii.
Rezultatul: Troleibuzul a primit jumătate din trasee și afacerea a mers înainte! Pe o licitație organizată de Urbtrans!
* Afacerea ”Urbtrans, autoritate contractantă”
Licitația din 2008 a fost organizată de Urbtrans, în calitate de autoritate contractantă, dovadă anunțul dat, la acea vreme, în presă. Când licitația a fost contestată, cei de la Consiliul Național de soluționare a Contestaților au respins plângerea, care nu avea obiect pentru ei, deoarece Urbtrans nu putea avea calitatea de autoritate contractantă!
Abia în octombrie 2008, la câteva luni după licitație, Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare a emis autorizația care permitea Urbtrans dreptul de a exercita atribuții legale în domeniul serviciilor de transport public local.
Concluzia: Urbtrans a organizat ceva ce nu avea voie să facă. Evident, în Republica Piatra Neamț, licitația a rămas valabilă și a produs efecte. Cum a fost posbil acest lucru? Nimeni nu dă vreun răspuns și nici nu este interesat să facă lumină.
* Afacerea ”Aranjamente după licitații”
Licitația de doi ani mai târziu, din 2010, a fost în așa fel organizată încât niște firme să câștige cu orice preț. Nu dăm aici nume, lucrurile se cunosc, există documente clare în acest sens. Au fost adjudecate trasee contra unei redevențe de 50 de euro/ zi/ mijloc de transport, ceea ce, trebuie să recunoaștem, era o afacere extraordinară pentru Urbtrans. Numai că, după câteva luni, prețurile s-au schimbat. După ce s-au găsit soluții pentru asta și Urbtrans a fost de acord cu acest lucru. De la 50 de euro s-a ajuns la 10-15 euro. Diferența de sume care ar fi trebuit încasate era uriașă. Nimeni nu a fost interesat că ancheteze serios cum s-a întâmplat acest lucru, cine au fost firmele beneficare ale actelor de caritate de la Urbtrans, cum au fost ele primite la alte proceduri, după ce au renunțat la un contract câștigat deja.
De ce acest dezinteres? Doar pentru că vorbim despre un ONG, cum spunea lumea? Sau pentru că existau suficiente elemente că nu trebuie deranjat mușuroiul?
* Afacerea ”Cimitirul cu elefanți”
Urbtrans a constituit locul unde s-au angajat persoane care trebuiau răsplătite cu un salariu atractiv pentru activitatea din campanii electorale. Au existat situații cu oameni plecați prin Anglia, dar, totodată, bine mersi, pe statul de la Urbtrans. Toate sunt lucruri binecunoscute în asociație, dar nimeni nu are interes să vorbească, fiindcă toți de acolo a venit pe pile, în diferite etape.
Cele mai vizibile exemple de persoane care s-au lipit de statul de plată de la Urbtrans ca marca de scrisoare sunt Ana Monda și Dragoș Chitic, viceprimarii lui Ștefan, care au fost păstrați în rezervă, fideli, cu un pachet salarial atractiv.
Cât despre activitatea propriu-zisă, pe o schemă de salarii la un ONG, e greu să justifici atâția șefi. Când a fost nevoie de Dragoș Chitic la Primărie, să ducă mai departe moștenirea lui Ștefan, s-a activat clauza de acoperire/ descoperire pentru viceprimari și locul său a fost luat de viceprimarul de atunci, Adrian Grigoraș. Care a fost adus în schemă doar de formă, să nu facă scandal pentru pierderea poziției din primăriei.
* Scandalul ” Kafka, frate!”
În plină campanie electorală, Adrian Grigoraș, directorul executiv al Urbtrans, făcea două adrese, către directoarea economică și către consilierul juridic, prin care cerea explicații cu privire la activitatea curentă a societății: plăți, documente de bancă, justificări pentru compensația către Troleibuzul, etc. Documentele demonstrau că Adrian Grigoraș, director general executiv, nu avea acces la acte pe care ar fi trebuit să le semneze și că persoana care conducea Urbtrans, în numele mai nou primarului Dragoș Chitic, era Ioan Cucoreanu. Ca să le poată vedea, Iui Grigoraș i s-a spus clar să facă… solicitare de informații, ca oricare cetățean!
Din acele documente, răzbăteau acuze clare de abuz în serviciu, se vorbea despre tabele false de beneficiari de abonamente, etc., ș.a.m.d.!
This slideshow requires JavaScript.
A comentat cineva situația respectivă, în afară de Mesagerul de Neamț și în afară de presa care i-a luat apărarea lui Chitic? Nici vorbă! Cu atât mai puțin să deschidă cineva, măcar de curiozitate, un capăt de anchetă. În definitiv, afacerea trebuie preluată ”la cheie”, cu avantajele dovedite deja.
* Scandalul ”Compensarea către Troleibuzul”
Anul trecut, mai ales în campania electorală, dinspre Consiliul Județean a răzbătut ideea că nu mai trebuie plătită celebra compensare către Troleibuzul, pe la 6-7 miliarde, lei vechi, lunar. S-au adus argumente că sunt bani mulți, că prețurile sunt prea mari per kilometru, că banii cheltuiți sunt prea mulți, în raport cu ce cheltuiește un privat pe aceeași unitate de măsură. Odată schimbată conducerea de la asociație, a fost lansat un nou contract între Troleibuzul și Urbtrans, în care dispare Consiliul Județean ca plătitor al compensației, sarcina trecând la Urbtrans și, proporțional, membrii componenți ai acesteia.
Inițial, contractul nu a fost semnat, pentru ca, în cele din urmă, să se ajungă la un acord. Semnarea contractului, cu locuri goale în zona prețului per/km, a generat un imens scandal, pentru că nimeni nu mai voia să plătească nimic.
Brusc și total neașteptat, s-a produs o schimbare cu 180 de grade a Consiliului Județean, iar pe 29 noiembrie 2016 se semnează un act adițional, prin care Troleibuzul și Urbtrans se pun de acord asupra unui preț pe km, pentru troleibuze și autobuze. Mult mai important este că ele convin ca, pentru anul 2016, ”Compensația să fie plătită din fondurile aprobate cu această destinație în bugetul Județului Neamț, în limita sumelor aprobate. Compensația nu poate depăși efectul financiar net și se va plăti în baza procesului verbal de verificare a compensației și a raportului lunar de constatare”.
Putem observa că ambele entități semnatare au puterea de a pune la plată Județul Neamț, vorbind în numele acestuia, deși el nu apare printre semnatari. Și că exact ce se contesta înainte se face acum, cu bucurie și continuitate. Banii au venit rapid la Troleibuzul și toată lumea s-a pregătit să fie Happy și iubitoare de Târgul de Crăciun!
Iarăși nu a interesat pe nimeni ce e cu schimbarea bruscă și fără prezentarea publică a lucrurilor. Singura modificare: între timp, consultanța în domeniu are gir de Capitală, ceea ce nu înseamnă neapărat că e mai competentă sau mai puțin interesată.
* Afacerea ”Urbtrans în ilegalitate”
Foarte pe scurt: de când noul comitet director, condus de Ion Rotaru, a preluat frâiele, în urma unei Adunări Generale a Urbtrans, până la data redactării acestui articol, 30 ianuarie 2017, Asociația a emis decizii, a făcut plăți, a încasat bani, a organizat diverse proceduri, s-au semnat contracte, acte adiționale, inclusiv cel prin care s-au dat bani de la Consiliul Județean către Troleibuzul, fără ca statutul actualizat, cu persoanele respective și cu modificările legislative care stau la baza activității Urbtrans să fie înregistrat la judecătorie! Ceea ce înseamnă că, într-o societate normală, ar fi nule de drept. Practic, în acest moment, persoanele care reprezintă legal Urbtrans sunt Dragoș Chitic și vechiul comitet director.
Evident, pentru a înregistra noul statut, cineva trebuia să-l și întocmească, să ceară localităților membre să-l aprobe, prin hotărâri ale Consiliilor Locale, apoi să-l înregistreze. Acest lucru nu s-a întâmplat, avem declarații lămuritoare de la consilierul juridic al Urbtrans, de la dl. Ioan Cucoreanu sau Adrian Grigoraș. Situația este cunoscută, acum, și la Consiliul Județean, și Piatra Neamț.
De ce nu face nimeni nimic? Ori s-au schimbat legile și se poate funcționa legal în… ilegalitate? Cel mai probabil nu se poate, pentru că pilele funcționează în continuare bine mersi.
Valentin BĂLĂNESCU
Afaceri murdare cu Urbtrans Am vorbit despre cum Urbtrans a fost laboratorul mai multor afaceri necurate la Piatra Neamț. Este foarte greu de făcut un inventar al lor, întrucât cam totul pute acolo.
0 notes
stiri-noi · 4 years
Text
Nadia Nastase, manager SC Troleibuzul: ”Începe școala, dar programul de transport este impus de ADI Urbtrans, nu ține de operator”
Interviu cu Nadia Nastase, managerul SC Troleibuzul
– SC Troleibuzul are, în momentul de față, procese cu mai multe unităţi administrativ-teritoriale (UAT), care nu au achitat niciun leu, deși au beneficiat de serviciile de transport. Cum s-a ajuns în această situație?
Încă de la înființarea sa, SC Troleibuzul a fost subvenționată de către Consiliul Județean Neamț – singurul UAT care a avut sumele bugetate cu această destinație, în condițiile în care și la momentul acela, ca și acum, transportul se realiza pe raza mai multor UAT-uri și în special, în proporție de aproximativ 80%, pe raza municipiului Piatra-Neamț. De unde provine această subvenție, care între timp, a devenit compensație? Provine din diferența de tarif având în vedere că prețurile practicate de SC Troleibuzul sunt de tip social, și nu comercial, și acestea sunt stabilite de ADI Urbtrans. În anul 2016, a fost încheiat contractul de delegare între autoritatea contractantă ADI Urbtrans și Troleibuzul, prin care se prevede foarte clar că UAT-urile membre au obligația să-și bugeteze sume cu destinația de compensație a serviciului de transport. Cu toate acestea, în continuare, unic plătitor a rămas Consiliul Județean Neamț, la momentul 2018-2019 valoarea totală a compensației anuale fiind de aproximativ 8 milioane de lei. Anul trecut, din luna iunie, Consiliul Județean nu a mai avut cadrul legal pentru a achita această compensație, iar UAT-urile pe raza cărora operăm au refuzat sistematic să-și bugeteze sume cu această destinație. Din acest motiv, în perioada iunie-octombrie, s-au înregistrat în contabilitatea societății creanțe reprezentând compensații în valoare de 3,5 milioane de lei și pentru faptul că nu am găsit înțelegere în a le încasa, ne-am adresat instanței împotriva Asociației de Dezvoltare Urbtrans. Deși contractul are prevederi foarte clare, în sensul că UAT-urile sunt obligate să-și bugeteze sume, ADI a chemat în garanție doar Consiliul Județean Neamț, ca și cum transportul se face în jurul clădirii Consiliului Județean Neamț. Din cauza lipsei de lichidități și aflându-ne în imposibilitatea de a achita combustibilul, în data de 4 octombrie anul trecut s-a blocat activitatea și nu am putut efectua programul de transport. Atunci au fost voci care, bineînțeles că au acuzat că fac politică, că e managementul defectuos, probabil și pentru faptul că sunt femeie managementul este defectuos, mă gândesc că dacă era un bărbat manager devenea deodată competent, dar nu știu în ce măsură reușea, fără bani, să ducă activitatea mai departe.
– Și nici în condițiile sistării activității, primăriile nu au reacționat?
După episodul din 4 octombrie, unele UAT-uri au înțeles să aloce sume pentru compensație, mai puțin municipiul Piatra-Neamț pe raza căruia se înregistrează cei mai mulți kilometri efectuați – în jur de 70-80% așa cum am spus, iar pentru faptul că nu s-au bugetat sume, în perioada noiembrie-martie anul curent, valoarea compensației neîncasate a ajuns la 1.180.000 de lei, sumă care face obiectul unui alt litigiu în instanță. Având calitatea de autoritate tutelară, Consiliul Județean Neamț a fost informat în permanență despre situație dificilă a societății și a căutat permanent soluții. Astfel, în luna decembrie, societatea a beneficiat de un ajutor de minimis, în valoare de 950.000 de lei, pentru a se evita blocarea societății. Totodată, președintele Consiliului Județean Neamț a convocat și mediat întâlniri cu reprezentanții UAT-urilor, încercând să-i convingă că și transportul este un serviciu de utilitate publică ce contribuie la confortul cetățeanului, ba mai mult, s-a oferit să acorde sprijin, adică, în funcție de valoarea compensației pe fiecare UAT în parte , a alocat jumătate din aceasta, urmând ca UAT-urile să-și bugeteze diferența. Bineînțeles că nu s-au ținut de cuvânt UAT-urile, nu au procedat așa cum au promis și, la momentul acesta, ne aflăm cu creanțe restante pe perioada ianuarie-august, în sumă de 2.350.000 de lei. În plus, toate primăriile au cerut reducerea programului de transport, în vederea diminuării compensației, deci dacă anul trecut aveam un efectiv de 200.000 kilometri pe lună, anul acesta avem cam 100.000 kilometri pe lună, și nici în prezent aceste compensații nu pot fi susținute de dumnealor – așa motivează – și nu sunt achitate, în condițiile în care noi am respectat atât contractul, cât și programul de transport.
„Dacă lucrurile continuă să se deruleze așa, există riscul a de fi pus în pericol și proiectul de modernizare a transportului în Piatra-Neamț”
– Care sunt efectele acestor creanțe asupra activității societății?
În condițiile în care Troleibuzul a făcut investiții în parcul auto încă din anul 2015, gradual, la acest moment avem în derulare contracte de leasing în valoare de 9.600.000 de lei, contracte pentru care avansul a venit tot de la Consiliul Județean Neamț și ale căror rate sunt suportate, prin compensații asigurate, până una, alta, tot de Consiliul Județean Neamț. În condițiile în care programul a fost redus maxim, au avut de suferit atât călătorii – beneficiarii serviciilor noastre, cât și noi ca societate, întrucât s-au redus foarte mult veniturile. Chiar dacă în cadrul consiliilor locale, în special la Piatra-Neamț, s-au acordat o serie de facilități pentru pensionari, elevi și alte categorii defavorizate, aceste categorii nu prea se înghesuie să beneficieze de facilități, mai ales că, pe raza municipiului Piatra-Neamț, programul de transport este întrerupt de la 8:30 la 12:00, zilnic și deși aceste hotărâri au fost date cu scopul de a atrage venituri, din punctul nostru de vedere nu au avut un efect pozitiv. Mai trebuie precizat că, dată fiind situația financiară precară a societății, începând cu luna iunie, Consiliul Județean având un cadru legislativ permisiv, a bugetat 270.000 de lei pe lună, reprezentând compensație, pentru SC Troleibuzul. Aș mai vrea să precizez că în contractul pe care-l avem încheiat se prevede că, în cursul anului, operatorul are obligația de a efectua un audit tehnico-economic, care stabilește indicatorul lei pe kilometru, lucru pe care l-am întreprins și, în ciuda faptului că acest audit a fost aprobat în cadrul ADI Urbtrans, iar AGA a decis semnarea unui act adițional, însuși președintele de asociație a dat tonul tuturor primarilor să nu achite compensația recalculată. Prin urmare, situația societății nu este una tocmai bună, iar dacă lucrurile continuă să se deruleze așa, există riscul a de fi pus în pericol și proiectul de modernizare a transportului în municipiul Piatra-Neamț, a transportului ecologic, proiect al Consiliului Județean Neamț în parteneriat cu UAT Piatra-Neamț al cărui beneficiar ar trebui să fie Troleibuzul, în calitatea sa de operator regional așa cum a fost anunțat în jurnalul Uniunii Europene.
– Dacă se va ajunge în această situație, nedorită în fond, care vor fi consecințele?
Un prim efect va fi că UAT Piatra-Neamț va trebui să ramburseze, în integralitate, sumele care au fost decontate până în acest moment și cele care ar trebui să fie decontate în continuare. Piatra-Neamț nu-și va putea realiza indicatorii de emisii de CO2 în lipsa unui transport ecologic. Ar trebui ca transportul în Piatra-Neamț să fie integral electric, există documentele pregătite pentru ca aceste proiecte să fie implementate. Sper ca în cel mai scurt timp prima tranșă de autobuze electrice să sosească, vor fi aproximativ 40 de mijloace de transport integral electrice și Piatra-Neamț ar urma să devină primul oraș care asigură transport ecologic de utilitate publică.
– Până atunci, dacă ne raportăm la viitorul imediat, se apropie începerea anului școlar și acest lucru ar trebui să fie o gura de oxigen pentru societate.
Da, am primit numeroase telefoane la dispeceratul societății, cu privire la programul de transport. Troleibuzul operează programul de transport stabilit și aprobat de ADI Urbtrans, program care este anexă la contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de călători, însă încă de anul trecut, la nivelul lunii septembrie, acesta a suferit o serie de modificări. Vreau să clarific faptul că programul de transport este stabilit de către Urbtrans și este impus, nu ține de operator, și în condițiile în care mai sunt câteva zile până la începerea anului școlar, până la această dată nu am primit vreo modificare de program, deci nu știm cum vom opera. Fiind un serviciu de utilitate publică, indiferent că ai călători sau nu, trebuie să-l execuți și dimineață la ora 4:00 și seara la orele 22:00, dacă este în programul pe care autoritatea contractantă Urbtrans l-a prezentat. Pe de altă parte, suntem pregătiți pentru orice situație însă dacă se dorește a se funcționa, după cum am înțeles, în regimul actual, nu mai poate fi vorba de nicio distanțare socială odată cu începerea școlii, mai ales că sunt și diverse societăți care își reîncep activitatea. (Rep.)
The post Nadia Nastase, manager SC Troleibuzul: ”Începe școala, dar programul de transport este impus de ADI Urbtrans, nu ține de operator” appeared first on Stiri Neamt.
0 notes
mesagerulneamt · 6 years
Text
PROGRAMUL Troleibuzul în perioada sărbătorilor de Paște
PROGRAMUL Troleibuzul în perioada sărbătorilor de Paște
View On WordPress
0 notes
mesagerulneamt · 7 years
Photo
Tumblr media
Troleibuzul, în căutare de administratori Ca un supliment pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Consiliului Județean apare o hotărâre privind declanșarea procedurilor de selecție a membrilor Consiliului de Administrație pentru SC Troleibuzul SA.
0 notes
mesagerulneamt · 7 years
Text
S-a pus cruce Troleibuzului
S-a pus cruce Troleibuzului
Copilul cu multe moașe rămâne cu buricul netăiat. În cazul societății Troleibuzul SA, care are Consiliul Județean Neamț ca acționar majoritar, zicala se potrivește de minune, numai că nu e vorba de buric, ci chiar de existența societății. Troleibuzul are prea multe moașe, care, toate, își dau cu părerea și niciuna nu face nimic, scopul fiind închiderea sau debarasarea de societatea unde lucrează…
View On WordPress
0 notes
mesagerulneamt · 7 years
Text
Urbtrans - afaceri înfloritoare fără plata taxelor către stat
Urbtrans – afaceri înfloritoare fără plata taxelor către stat
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Urbtrans s-a dorit, declarativ cel puțin, o entitate care să sprijine dezvoltarea transportului de persoane în Piatra Neamț și localitățile din jur, inclusiv orașul Roznov. Pentru asta, urma să fie dezvoltată infrastructura, urma să fie accesate fonduri europene, totul, nu-i așa, cu specialiști de mare clasă, care să știe cu ce se mănâncă o asemenea…
View On WordPress
0 notes
mesagerulneamt · 7 years
Text
Director vechi, director nou la Troleibuzul SA
Director vechi, director nou la Troleibuzul SA
Nadia Năstase, director general Troleibuzul SA
Pe 22 ianuarie 2017, potrivit contractului semnat după concursul pentru ocuparea funcției, mandatul de director general al doamnei Nadia Năstase la societatea Troleibuzul SA ar fi trebuit să se încheie. Foarte multă lume aștepta asta, mai cu seamă că, în jurul societății județene de transport public, s-au făcut extrem de multe planuri, inclusiv unele…
View On WordPress
0 notes
mesagerulneamt · 7 years
Photo
Tumblr media
Troleibuzul scapă de probleme anul acesta Societatea Troleibuzul SA, în care Consiliul Județean este acționar majoritar și care asigură mare parte a transportului de persoane în Piatra Neamț și zona înconjurătoare, poate scăpa de probleme în acest sfârșit de an, după rectificarea bugetară.
0 notes