zamfirfloriannicolae1998-blog

[zamfirfloriannicolae1998-blog]

Nr. 121 "Umbre târâte"

Mi-ai fost soare... ai devenit a doua lună,

Încă simt dorința de a iubii

Alt motiv de a mării oceanul de sub pleoape:

Ți-ai găsit ieșirea-n sangrie sângerând,

Veninul tău tandru-n valuri sângerii

Fiecare strop a fost corupt..

Nevoit fiind voi atinge-n vârful limbii,

Scârbit de existența ta putredă...

Încerc să nu savurez ultima picătură

Încă pot să plâng... nu mă răcești

Imposibil pentru tine... sunt înghețul absolut,

Ieri ai fost iubită, azi soție, mâine devii străină:

Corp gol... misterioasă vei străbate camera

Static trasă-n poză nu voi recunoaște vocea, buzele...

Oare iubirea mi-a devenit inamic

Moartea mi-o dorești

Moartea prieten devine...

Dragă moarte,

Multe am de lăsat în spate...

Chiar dacă și mai multe sunt uitate

În adâncul pământului greu de găsit fiind...

Multe rânduri, primele de iubire

Restul fiind semn de carte-n testament:

Mereu le-am purtat cu tristețe

Pas cu pas grele devenind

Obosit fiind... începând să atingă drumul stropit

Lăsând file-n urmă cu dorințe de răzbunare,

Îți surâde ideea:

Mă privești... rânjești,

Singura care-mi înțelege faptele

Singura care-mi deschide ultima poartă...

Trecând în tăcere fără semn de viață,

De data asta spun pas valsului

Lipsit fiind de armonia cordului,

Grăbit... dorind să-mi găsesc liniștea

Să meditez, să-mi pun punctele-n amintiri

Să știu care-și găsește sfârșitul...

Să fiu sigur că le voi face scrum

Răzbunarea eliberează conștiința,

Să fiu sigur că te voi consuma

Mă-mpingi să te fac să zâmbești fără falsitate,

Imposibil... defineai falsitatea când respirai..

Imposibil... cadavrele nu au sentimente.

Să uiți...

Măcar tu să reușești ce nu am vrut să fiu

Să uiți gânduri separate de realitate

Eu ți le-am oferit punând alte cifre-n perete,

Ciudat... oare de ce încă vorbesc singur?

Mă descarc în fața cadavrelor...

Moarte fiind încă-mi influențează drumul,

Încă nu am părăsit camera...

Tot în cimitirul muzelor mă aflu

Cifre noi... cifre vechi:

Rafturi reci îmbrățișând sicriele zgâriate,

Mereu am redeschis fiecare capitol

Să vezi urmările rănilor de ele oferite...

Dar acum înduri cruda realitate a lumii...

Am spus:

Suferind... negând inevitabilul început al sfârșitului

Voi continua să respir pentru amândoi,

Voi trage după mine al tău corp putred,

Cea din urma mea va privii zăbrelele

Cu degetele rănite trăgând zăvoarele...

Din ziua-ntâi ai devenit monstru,

Ne consumăm... nu te voi lăsa să-mi reamintești,

Din păcate ce ai vrut a fost tardiv

Singur am revăzut orbite goale

Cu greu mutând capacele-n frigul lumii mele...

Supraviețuiesc... de suferință să nu scapi

Ai devenit povară... iad pe pământ,

Liniștea ta...

Încă-mi vorbește negând înghețul sângelui static:

Dorința de a lua-n brațe conturul mutilat

De a atinge ceea ce numeai inimă,

Dar cu brațe de la cot amputate te-ai ales...

[zamfirfloriannicolae1998-blog]

Nr. 120 "Scrisoare din trecut"

Căutând liniștea...

Pieton fiind, cunoscând granițele dintre lumi

În lumea ta mi-am pierdut cheia

Cu privirile tale m-am hrănit...

Atât de diferiți suntem

Destine sărutare accidental în această lume

Diferiți... dar testamente gemene-n suferinţă

Nașterea lor contopind tristețe... fericite...

Am suferit... zâmbet inocent primind

Îndrăgosti fiind... în palme lacrimi ținând

Speranța de a-ți regăsi sufletul călcase-n pasul pierzaniei

Obligat să privesc... căutând amprenta rănilor sângerânde

Fără să știu, conștient am fost:

Alergând să te vindec... alegând să fiu vinovat

Printre gratiile ochilor ți-ai revărsat lumina

Glasul tău... a încetat să respire...

De ce taci?

De ce zâmbești plângând... stropind cuvinte din interior

Tăcută... șoptind timpanelor rămase surde

Îți simt zâmbetul...

Îți simt rănile...

Umblând prin întuneric căutând lumina

Rece... întunericul ascunde orice chibrit...

Știind venirea... mă prinde cu gândul la tine,

Limba mângâie secundarul mereu în trecere fiind

Urăsc răceala nopții și răsăritul care te strigă

Dorește să te ascundă... dominată de invidie fiind

Obișnuită să-i savurez lumina... lumina lunii adormită spre moarte

Încerc să mă detașez... să-mi părăsesc lumea...

În a mea lume nu mai calc

Schimb de pași în vals cu moartea nu mai fac

Încerc...

Nu te las... drumul vechi să-l străbați

Neștiind prin câte ai trecut pierzând numărătoarea

Nu vreau să-ți mai zdrelești inima

Îți readuc clipele crezute pierdute

Chiar dacă anii s-au scurs simțind îngheț...

Singura care-mi vorbea;

Rămasă fără glas mi-ai simțit slăbiciunea...

Gelos fiind privind ceasul cum doarme

Rămas fără baterie tace...

S-a oprit secundarul în pragul trezirii

Nu dorește... din vis să fie trezit

Vreau să-ți simt lumea... caldă

Să-mi doresc îmbrățișările... le știam pierdute

Uitate-n rândul anilor neavând putere...

Dorința de a-și face simțită prezența

Neavând siguranța promisiunii...

Îți simt mirosul... credeam senzația lăsată-n urmă

Devenind consoarta trecutului...

Recunosc prezentului neavând curajul trecutului

Mereu am îndrăgit cum ai fost

Dar acum am nevoia de a iubi

Nu te las să pleci în singurătate

Nu repet greșeala făcută

Prea multe am resimțit având sufletul condamnat...

[zamfirfloriannicolae1998-blog]

Nr. 119 "Iertare"

Nu mai îmi înțeleg stările:

Ochii-nghețați, dar așteaptă ploi

Buzele tremură tânjind după lacrimi,

Dar ascund un rânjet

A doua mea ființă se ascunde

Așteaptă clipa-n care va scoate gheare,

Își va face spațiu printre gratiile cadavrului,

Coastele străpung cușca-nfiptă-n carne vie

Conturează sufletele contradictorii:

Inspir o singură dată... expir pentru amândoi,

Mă consumă din interior, rămân fără aer...

Știu... fără speranță-n gânduri,

Simți gândurile-n jurul meu...

Vezi cum se scurg prin găurile vorbelor

Vorbe tăioase... ruginite fiind mereu neschimbate

Muzele făcând diferența

Dar așa sunt eu...

Nu au puterea de a mă schimba

Au ascuțișul de a mă mutila

Așa am fost mereu,

Cu dexteritate am ascuns...

Pansând răni putrezite cu frânturi de inimi,

Afișând falsuri în vitrină

Punând preț pe orice privire amanetată

Lăsând crăpături în aura rece...

Vorbind... scriind despre vise

Dar cu mâinile-n sânge...

Modelez bătăi de cord

Simt dorința de a trăi când pulsează

Îi admir puterea de a lupta

Dar ador să-i răpesc libertatea oferind strânsoarea...

Neatent fiind... oboseala psihică-și pune amprenta

Prea târziu și-a mărturisit dragostea,

Mereu mințind despre origini,

Nu sângerez... nu-mi aparține

Cadavrul ăsta-mi poartă numele...

Șterge fețe din memorie

Pe retină neputând lăsa uitării

Zeci de trupuri pline;

Au rămas captive-n nisipul clepsidrei

Au părăsit... au abandonat tot,

Sufletul lor m-a părăsit

Alungând prezențe-n adâncul pământului

Adunând tăieturi adânci

Ajung să-mi iubesc latura-ntunecată

Împreună știm cel mai bine:

Cum se fac dispărute muze decedate,

De ce trebuie să cunoaștem...

Teama pentru priviri care se-nchid pe vecie

Evitând să vedem trecutul,

Din păcate disperarea-ntoarce clepsidra

Readuce la lumină-ntunericul putred,

Ascuns între firele secundelor

Legănând capete-n îmbrățișarea ștreangului...

Ce-am făcut să fiu ucigaș de sentimente?

Martor al suflărilor sfârșitului,

Să merit... să devin colecționar de suflete

Torturat de regrete fiind,

Urmărit de propria cruce

Mi-am cioplit iadu-n inelar

Predestinat suferinței sunt...

Îmi doresc să-i pun capăt

Să pot lăsa trecutul sub piatra de mormânt

Să nu-mi fie târșă de secunde reci

Știind jumătatea uitată-ntre ani grei

Îmbrățișată de scânduri în valuri de gheare...

Încercând să lupte pentru supraviețuire

Săpând tranșee dureroase-n lemne,

Dar totul a fost scris... imposibil de rescris

Deja a devenit erou necunoscut...

Dar încă strigă, trecutul se simte singur,

Singur în reci adâncuri...

Rădăcini mă țin de mâini,

Mulțumesc...

Nu știam de existența iubirii

Iubirea reflectată de moarte, dar sinceră

Oricum... nu are de ales,

Speram să-mi lase timpul liber

Să inspir putreziciunea lumii

Să știu de unde voi evada

Lăsând un testament să zgârie pereții

Litere-n piatră sângerândă afișând dorința de iertare

Mi-am dorit iertare... prea multe am scris,

Cifre ale morții am gravat pentru fiecare...

Muzele și-au primit frânturile de inimă

Mereu mi-am dorit mângâierea...

Am renunțat,

Am lăsat în urmă plăcerile buzelor

Nu tânjesc să le mai simt

Doresc să le ascult... să știu

Că am fost iertat.

[zamfirfloriannicolae1998-blog]

Nr. 118 "Clape tăcute"

Sincer...

Refuz să-mi doresc evadarea,

Privind printre coastele cuștii

Să uit calea de ieșire,

Doresc...

Să privesc pentru ultima dată un zâmbet,

Să simt căldura sinceră a iubirii,

Să nu pot respira de puterea îmbrățișării,

Să-mi doresc tandrețea buzelor

Veninoase fiind... fiecare arsură de neuitat fiind;

Ador...

Să visez... încă să sper,

Speranța falsă fiind, tot m-am regăsit

Dar mă trezesc...

Rămân cu gândul la "Ea",

Sufăr... simt că trăiesc

Trec prin stări... uit momente

Îi simt lumina apăsătoare apunând,

Murind, marcând șters cerul

Lăsând luna oglindă trecutului;

Stelele căzând... căutând chipul pierdut,

Muribunde se pierd reflectând destinul

Rece...

Respir salivând după iertare,

Tind să ating inimi frânte

Le admir... sorb căldura din artere,

Treptat uit ritmul bătăilor

Numărând orele rămase spre apus

Atingând clapele rupte

Lent... pulsul dispare,

Se șterge...

Pe picior greșit călcând

Simt oasele sfărâmate de timp,

Pas cu pas spre resemnare

Oare sufletul știe?

Trupul plânge... îndură

Simte... rănile linse-n grabă,

Își dorește alte muze:

Oare priviri înșelătoare,

Oare vorbe-nțepătoare,

Oare buze fierbinți tăioase,

Dar venin curge... arde.

Am simțit... mă cunoaște-n prag de moarte

Știe?... Oare când va tranșa-n cord,

Punând sentimente-n bătaia timpului;

Lentă... dureroasă,

Singurătatea strânge-n brațe ura...

Își ascunde chipu-ntre șuvițe sângerii,

Clandestin, m-au legat în trecere

Îndrăgostit, dar fără scăpare...

[zamfirfloriannicolae1998-blog]

Nr. 117 "Pion de sacrificiu"

Încercând să fiu eu

Mă joc cu sentimente...

Sentimentele mele...

Să respir, să supraviețuiesc:

Pentru mine nu-nseamnă nimic,

Iubesc ura... durerea mi-a amintit

Nedorit fiind... rapid realizând

Pentru nimeni nu mai am

Nu am cum să ofer

În regret... mă regăsesc, "trăiesc ";

Mă lipesc de moarte,

Mă lipsesc de iubire...

Pe al vieții coridor rătăcitor

Ce zic pare repetitiv:

Cum am ajuns aici?

Durerea nu-i deja vù...

Ascuns să nu-mi simtă disperarea

Mereu altfel, se amplifică

Cum să nu sufăr?... mă tot întreb,

Mereu fiind ceea ce nu sunt...

M-am neglijat, de ea să am grijă

De fericirea ei...

"Ea" mereu alta fiind,

Știu, n-am reușit să le înțeleg felul

Sentimente să citesc, să le simt

Liniile pașilor imposibil de memorat

Taie adânc...

N-am fost suficient...

Încercând... tratam durerea cu "iubire"

Singur îmi făceam nodurile

Sigur o să cad

Singur îndur...

Pion al străzilor pustii

În stânga și-n dreapta priviri oarbe

Atingeam, crezând că am fost rege

Dar față-n față, pas cu pas înaintam

Ca un nebun să scap

Dar totul a fost lent,

O zi, un pas...

[zamfirfloriannicolae1998-blog]

Nr. 116 "Ascuns"

Prima linie trasă-n perete Cifră a morții a fost Știam, iubeam necondiționat Să  renunț n-am vrut Trupul i-a rămas, rece... I-am savurat veninul Am plâns... Sufletul m-a părăsit fără să știu Simt... încă-i simt atingerea Rece mă lasă, M-a lăsat să cad... slab de înger Știu... pare uman Printre gratiile ei am cunoscut întunericul...

A doua linie trupul treptat marcând... Am văzut lacrimi pentru durere inumană, Mereu mi-a plăcut I-am iubit durerea Ador... Sa fim retrași... izolați, Să fim la limita existenței Să  simțim viața-n pragul morții... În a mea lume, cameră unu pe doi metrii Iubiți de adâncuri Doi metrii-n inima pământului Am rămas îmbrățișat de natura moartă Dar ea... ea a evadat vindecată...

Altă  linie... și-a crestat existența-n artere... Știam ce mă așteaptă, Știa  ce-am îndurat încercând să par viu Mințind moartea, să o privesc voi rămâne, Urmând pașii-n necunoscut Pașii mei din trecut... repetitivi; Dar îți mulțumesc, Mereu mi-ai zâmbit... fals.

[zamfirfloriannicolae1998-blog]

Nr.115 "Regret"

Am pierdut tot iubind Din dragoste dureri am suportat Mințit... inimi frânte am simțit Inutil... despărțiri am retrăit Răni linse... să le coși nu ai onoare Inevitabil... rămân urme-n piele Lacrimi pe retină am memorat Unice priviri... orbite-nsetate Adânc litere au crestat

Mina pixului... în albul foilor săpând Mi-a ținut lumea vie... lent murind Înecată-n putreziciunea inimii Sentimente moarte protejând... Simte... prezența ucigașă a ființei trecutului Pășește strivind clepsidra cu cerneală Timpul mi-a devenit static, blocat... se usucă... Simte...domină parfumul morții Radieră să poată șterge nu există... Tot ce am făcut și rănit mă așteaptă Ador ziua-n care voi părăsi existența. 

Las cadavre scrise... prea multe Simt dorul muzelor... morminte profanate Reci... târâte-n largul iernilor Eliberate din lagărul sentimentelor Nu înțeleg... Spațiul l-am epuizat Corpul nu-mi mai ajunge Cu "ele" împărțind artere Încă mai pierd sânge...

[zamfirfloriannicolae1998-blog]

Nr.114 "Deja vu"

Și-a croșetat durerea, ce frumos se simte S-a obișnuit cu starea, parte din ea... A îmbrățișat resemnarea Fericirea, egal nu se împarte Pion de sacrificiu a fost Să existe, să guste durerea...

Încearcă, să înțeleagă... Printr-un ecran... două minute, un mesaj Ultim mesaj... Rapid a înțeles, nu a fost ales... Mesaj scris... lipsit de păsare Trimis... lipsit de afecțiune... În amintirea dansului umbrelor plângea Uitase... frânturile-s tăioase Retrăise amintiri, aruncând pașii-n spate Pășind în uitare, Din păcate...

Nu a trăit clipa Liniștea secera vorbe, moartea respiră, Dependent de conexiuni, a pierdut linia... Plângea cu zâmbetul pe buze, limita existenței Inspiră... expiră aburi fierbinți Așa arde durerea, infern interior... Trimite "sentimente" calde Din păcate,  pixelii îmbrățișau căldura...

Prea multe a pierdut... Stările, lacrimile au fost consumate, Mereu a privit, cum dispare Reflexia din oglindă... Prea multe a îndurat A privit rana, cum se deschide... Prea multe locuri, au marcat artere Harta inimii a lăsat semne... Amprente pe tăișul buzelor...

[zamfirfloriannicolae1998-blog]

Nr.113 "Exitus 2"

Plânge, respiră, strigă... Supraviețuitor în fața nopților Are curajul de a închide ochii Conștiința încărcată strigă Noapte de noapte apare-n vis privirea Trebuia iertată...

Dorința de a ucide s-a extins A dominat fiecare sinapsă A preluat controlul... A încercat... a strigat Buzele au simțit... dar au ascuns arme Au străpuns sufletul cu vorbe Au lăsat semne pentru pași Pașii ștreangului au eliberat...

Durere, tristețe... Ochii au văzut prea multe Au suportat roșul intens care inundă... Dar abisul privirii se extinde Adoră aburii fierbinți Sânge vărsat, sinceritate pură...

Mâinile au mângâiat... dar și șters Au atins vânătăi linșând lacrimi Au șters existențe oprind orchestre Atrage, sărută, sugrumă... Suferința devorează cadavre Lasă-n urmă ecou de plânsete

[zamfirfloriannicolae1998-blog]

Nr.112 "Sufletul nopții"

Ți-ai dorit să-mi vezi lumea Să-i  cunoști fronturile Inspiră putreziciunea locului Să supraviețuiesc mă inspiră Simte ce scriu, simte semnele Atinge... Litere-n catrene zgârie artere Niciodată vorbe goale nu au fost Sunt sentimente apăsătoare Care taie-n carne vie, Alimentează purgatoriul cu suflete Care nu iartă pupile-nlăcrimate Ce au văzut nu se șterge Fapta-i reală, lacrimile-s false...

Simte durerea lumii Aici duci lipsa luminii Întunericul te-mbrățișează Cea mai rece muză Îngropată adânc în sufletul pământului Ferită de privirea lunii... Simte lanțurile-n jurul tău Te-mpiedică să atingi ce ai rănit... Ai ars prima șansă Acum ți-a venit rândul...

Aici "trăiesc" și rămân Aici mă simt fericit Aici mi-am găsit liniștea Mi-am ars anii din viață Încercând să trec frontiera Dar am lăsat bătăile inimii-n lumea ta Să țină-n ramă ce lipsește...

[zamfirfloriannicolae1998-blog]

Nr. 111 "Lipsă-n suflet"

Am renunțat la muze... De ce să mai iubesc? Când primesc ură-nzecită... Sclavul drogului nu am fost Dar dependent de iubire... Fiecare crăpătură-n cord Mă obliga să măresc doza Să-mi doresc mai multă căldură Dar sufletul a devenit groapă comună Nimic nu scapă...

Am suportat venin în pahare Lipsit de alcool... Dar buzele lor m-au ars... Mereu lipsit de interes De mine nu mi-a păsat Am Îmbrățișat durerea... Și-a lăsat semnele Cu unghiile-n spate tranșate... Am suportat... m-am ridicat Dar cu inima adânc tăiată.

Sufletul rănit,  dar inevitabil moare Schițele mele rănite și ele... Tot ce las în urmă... suferă Ce am scris rămâne tras în piatră Am străpuns inimi și timpane... Armă letală... Dar totul se oprește În ziua-n care tot ce mă leagă de lume Rămâne o piatră  uitată-ntre morminte Dar cu numele meu pe ea Singura care-mi poartă veșnic numele...

[zamfirfloriannicolae1998-blog]

Nr. 110 "Privirea a VI-a"

Am încercat... Să iert să nu ucid Dar victime am făcut... Să uit să nu ascund Dar am și îngropat... Sentimente care au fiert sânge M-au schimbat. 

Abuziv... Am dat tot ce am simțit Chiar dacă am și urât... Am rupt tot ce am trăit Dar părți din mine am desprins... Am ars amintiri Așa mi-am vândut sufletul... Am scris versuri Dar m-am și răzbunat, Așa mi-am ars nopțile... Dar am supraviețuit. 

Inevitabil... Stările care au șters speranțe Lupte interioare pierdute Nu m-am detașat... Ura te-nvață să reziști Durerea îți amintește să respiri Dar iubirea te face muritor.

[zamfirfloriannicolae1998-blog]

Nr. 109 "Îndură și ucide"

Aveam... Căldură de oferit Sentimente de-mpărțit Ochi de privit Obraji de atins Buze de simțit Nopți de-mpărțit Stele de privit Dar le-am oferit uitării...

Știam să iubesc Dar orbit de tine M-ai lăsat clandestin Îți simțeam inima-ntre palme Dorea să se ofere Dar nu avea cui... M-a lăsat sângerând Pentru liniștea mea Inima ta era grenada...

"Trăiesc" un coșmar... Mi-am îngrădit inima A rămas frontul meu Intrai atrasă de iubire Părăseai tot cu urme de șenilă Trăiesc un război...

Dar acum ador... Să șterg tot ce am "trăit" Durerea inimii... Să ucid tot ce a tras linii Închiderea sentimentelor... Simt sângele... Cald... mi-a atins inima Nu aveam de ales Groapă comuna...

[zamfirfloriannicolae1998-blog]

Nr.108 "Totul pentru nimic"

Scriu în amintirea ta... Amintire nesfârșită, Îmbrățișat de brațele morții Ține minte... Sunt obișnuit să pierd Să mă schimb continuu... Nu mai sunt eu Nu m-ai ucis pe mine Eram alt "eu"...

Te-am iubit mereu... Acum iti ofer ură Degeaba incerci să scapi Nopțile n-au fost iertate, Dar încă ador... Dar ador sa scot suflete din carne...

Căderi nervoase... Gânduri începute și abandonate Zile dominate de apus Nopți nesfârșite... Definesc cercul viciilor Pastile rupte, Doze dublate... Inimi frânte... nu am vrut Dar am avut...

Nu m-am pierdut... Mereu m-am regăsit Dar mereu altul... Alta muză... rană deschisă Vrea să plece Alt mormânt am deschis...

[zamfirfloriannicolae1998-blog]

Nr.107 "Secunde reci"

Pe tine te-am iubit, Inocentă mă priveai Strident cu roșu de fum Crestat în albul ochilor... Trident al buzelor Cu semne de iubire Stropit cu lacrimi de durere... Spinii ți-au crescut Leit trandafirului oferit De pe al meu mormânt...

Ținut în viață de sentimente... Durerea mi-a întărit sufletul Părăsind gândul ștreangului Prizonier al inimii Legat de artere... Pe brațe am tranșee, Lanțuri tăioase-n oase trase... Rănile inimii au rupt cusăturile Cordul nu mai sărută coastele Simți frigul? Mi-am deschis sufletul...

Nimic nu mă surprinde: Față-n față mă iubea Trandafirul dintre degetele ei sângera... Picura sânge-n sangrie Între noi țigări aprinse Fumul trist îmi spunea... "Văd ochii reci... orbite goale, Rânjet ascuns de buzele senzuale Semnând pactul cu moartea Dar cu al tău sânge...

Așa mi-e dat să fiu... Trupul mi-e caroserie În stânga și-n dreapta-mi dau bucăți din mine, Sufletul conduce brațe ucigașe... Dar bucată cu bucată se rupe... Vindec suflete dezamăgite În sevrajul speranței amăgite... Îmbrățișez zeițe muribunde Sărut buze dornice...

Dragă moarte... De la prima filă te-am așteptat Te rog vino la masa mea... Trage fum după foc, Privește-mi ochii Reci... ți se face frică Dar știu... a venit clipa... Nu-mi lua sufletul... Te voi urma... vin după tine, Nu există iubire-n lume Mi-a consumat sufletul Dar nu las și trupul...

[zamfirfloriannicolae1998-blog]

Nr.106 "Adevăratele probleme"

Ce înseamnă tristețea? Să te trezești în beznă... Să îi simți lacrimile Să o auzi plângând Dar să nu o vezi, Îi simți căldura, Nu-i cunoști ochii... Nu vezi lumina zilei, Simți că ai murit, Dar era mai bine...

Să nu o poți auzi? Să simți că te iubește Să nu-nțelegi mișcarea buzelor Din lipsa vorbelor, Să duci dorul glasului Să auzi în negura visului... Să o vezi zâmbind Să-i atingi clapele Cântând în surdină...

Să nu te iubească? Să-i dai tot ce ai, Să nu-i pese... Să rămâi cu un singur gând: Găsește ceva mai bun, Te schimbă Te lasă-n urmă...

Să eviți să o iubești? Să ignori atașamentul Din frica plecării... Să nu-i oferi o parte din tine, O împingi spre dispariție... Crezând că ai călcat riscul De-a pierde totul, Dar realitatea este crudă Ai încălcat legea iubirii: Lacrimile ei erau reale, Sincer te iubea...

Să nu poți merge? Paralizat într-un scaun Metaforic, "viața-ți merge ca pe roate" Realitatea-i parșivă... Te face să simți dorul nebun, Dorul de-a călca iarba umedă, Lăsând două roți în urmă Două coarne care te îndeamnă să iubești, Dar ți-au devenit citadelă...

[zamfirfloriannicolae1998-blog]

Nr.105 "Privirea a V-a"

Abuziv schimb gândurile Brutal smulg penele, Cu inima la versuri Cu mintea la perversiuni... Văd silueta din colțul patului, Așteptând să fie atinsă Mai tare... mai des... Nu se poate abține, Motivată să țipe Să afle cât poate...

M-ai găsit... Romantic când mă privești Pervers când buza ți-o lingi Brutal când lași hainele să cadă, De neoprit când de gât mă muști...

Mi-ai simțit lipsa Dar îți sucesc mintea M-am descărcat de resentimente... Demon al nopții Cu pistoane încinse Cu benzină-n vene Domin străzile goale...

Din dreapta mă privește, Mă dezbracă din priviri Cu eye-line și gânduri aprinse Consumate-n bancheta din spate... Vrea mai mult Deja-mi place, Până-n zori nu se oprește...