cineandreea10-blog - Tumblr blog

[cineandreea10-blog]

[cineandreea10-blog]

sou fujimoto.  7

[cineandreea10-blog]

Mircea Cantor

[cineandreea10-blog]

LA ENGLITERRA - Nichita Stanescu la Oxford

LA  ENGLITERRA

N: ...Şi ajung eu bătrâne la Engliterra. La aeroport, ni­meni. Târziu văz că apare un student c-o maşinuţă în care abia am încăput. M-a lăsat la un hotel-lux, peste drum de British Museum. Totul e plătit, mi-a zis şi mi-a înmânat un plic baban cu lire numa' sterline. Multişoare. Vin mâine şi vă iau, zice şi vă iau. Unde mergem? am întrebat, timid, care e programul vizitei mele? La Oxford, zice, ăsta e tot programul.

- Cum  vă   înţelegeaţi?

N: Pe franţiosifeşte! (În limbajul lui N. nu e vorba de nemţească, aşa cum s-ar crede, ci de... franceză). Dimi­neaţa, mă scol eu devreme ca un plugar, toc ceva lire la bar ca să-mi iau curaj până să vină ăla cu Oxfordu’ şi-mi bătea inima ca o tobă de circ. Oxford, auzi dumneata, ce­tate, palate, turle, Shakespeare, Elisaveta cu Essexu şi cu sexu’, ce mai eram pierit. Numai că ei m-au condus într-o anexă a unei biblioteci cam cât o sală de clasă primară. În bănci, vreo cincişpe speriaţi, buclaţi, cu sticle-n ochi, foarte, da’ foarte afanisiţi precum că sunt puşi să îşi piardă ei vremea cu un pohet de după Cortină. Mă prezintă un mastrapontifex maximus, scrobit, apoi îmi dă mie clămpăul şi eu am început aşa, galeş la început, apoi m-am dat mare şi-am înţeles că-ncep să dezgheţ la ei. Apoi au apărut doi, un el şi o ea, el acteur ea actrice de mi-au recitat pe englitereşte elegiile. Şi, surpriză, au înce­put aplauze, şuierături, bufnituri în pupitru, ce mai, va­carm ca la Ploject când joacă echipa de fussbal Petrolu’. Le place, mi-am zis, clătindu-mi ochii cu acea actrice care era toată numai bombe bombate, (am pupat-o pe urmă cam ca la periniţă )şi-apoi am răspuns la întrebări. Telegrafu’ fără fir lucrează şi la ei, că au început să apară şi alţi derbedei şi derbedoaice să vază animalu’ comunist cum le zice pe poezeşte în ţara lui nea Willică. La sfârşit, din ultima bancă s-a lansat spre mine – torpilă - unul mare,  gras, mai gras ca mine, urât, mai urât ca mine. M-a îmbrăţoşat de mi-au pârâit oasele. A zis că el e Ted Hu­ghes, ăl mai mare poet al lor, Argheziul lor şi mi-a zis că e mirat, fericit, şi... o sumă de delicateţuri. Am mai stat noi la las palavras şi eu i-am invitat să cheltuim ceva liruţe pe câteva sticluţe, la mine la hotel, şi în mare, bunătatea lor, au acceptat. Da, bătrâne, gin, elegii, şampanie, am ţinut-o aşa două zile.

- Dar la British n-ai fost?

N; Fost, da’ nu era de văzut nimic acolo. Mare, prea mare, prea umflat. Nu e muzeu ci cimitir de marmurărie şi grecărie, mai întins şi mai întortocheat ca Mizilu’. Beznă, flegmă, răceală. Până şi paznicii se dau de Praxitele. N-aveam timp. A doua zi eram la Băneasa, că­lare pe Boeing. Asta a fost toată Engliterra mea..

[cineandreea10-blog]

Endless column / Colonne sans fin (photogramme) / © Constantin Brancusi

[cineandreea10-blog]

Brancusi 

[cineandreea10-blog]

Oamenii nu recunosc minunea pe care o constituie viata insasi. Ceea ce le lipseste oamenilor din vremea noastra este dimensiunea cosmica, sentimentul acela al aventurii spiritului dincolo de realitatea imediata.

Brancusi 

[cineandreea10-blog]

”Trebuie sa ma cunosc. Trebuie sa stiu odata sigur cine sunt si ce vreau. Am amanat mereu lucrul acesta, pentru ca mi-era teama. Mi-era teama ca nu voi izbuti sa-mi luminez sufletul sau ca lumina ce va aluneca asupra-i sa nu ma indurereze. Eu mi-am inchipuit anumite lucruri despre mine insumi. Ce se va intampla daca acestea nu exista aievea? Daca ele n-au fost decat o parere? ”

Mircea Eliade (via simetrae)

[cineandreea10-blog]

om întreg, om liber şi viu

" A impartasi cu toată făptura ta o credinţă, şi a rămîne în acelaşi timp om întreg — este astăzi un lucru extrem de rar. De la o vreme nu mai întîlnim decît jumătăţi de oameni, sferturi şi cîtimi de oameni. Unii din ei excepţional de bine înzestraţi, alţii înfriguraţi de o mare dorinţă de bine — dar nimeni nu e om întreg, om liber şi viu. Se visează şi se pregătesc societăţi noi, cu rinduieli noi, cu o dreptate mai largă. Cît entuziasm nu se cheltuieşte, cîtă dragoste nu se zbate în aceste pregătiri pentru o lume mai bună! Şi totuşi, cînd te apropii şi cauţi omul întreg, omul liber mai ales, nu găseşti decît fărîmituri."

Mircea Eliade, Profetism romanesc 

[cineandreea10-blog]

De ce s-a nascut Mircea Eliade si pe 9 martie ?

O explicatie si un citat din cartea  "Mircea Eliade, prizonierul istoriei" de Florin Turcanu: "Inca din copilarie, data nasterii sale a fost mutata pe 9 martie. Explicatia data de Eliade insusi acestei ciudate schimbari este destul de surprinzatoare: dat fiind ca numele sau de botez, "Mircea", nu apartinea niciunui sfant protector din calendarul ortodox, familia a ales sa-i sarbatoresca ziua de nastere in data de 9 martie, care nu trimitea la niciun personaj sfant, dar amintea de cei patruzeci de martiri crestini ucisi la Sevastia, in Armenia, in jurul anului 324, pe timpul persecutilor ordonate de imparatul Licinius. Astfel, data sa de nastere coincidea cu una dintre sarbatorile cele mai populare ale calendarului ortodox roman."

[cineandreea10-blog]

brancusi’s photo camera by radu09 on Flickr.

[cineandreea10-blog]

[cineandreea10-blog]

[cineandreea10-blog]

Brancusi despre Arta. Vizionar. Profet.

Arta, poate cea mai desăvârşită, a fost concepută în timpul copilăriei umanităţii. Căci omul primitiv uita de grijile cele domestice şi lucra cu multă voioşie. Copiii posedă această bucurie primordială. Eu aş vrea să re-deştept sentimentul acesta în sculpturile mele.

Renaşterea, punct culminant al decadenţei - şi apoi, timp de secole, lumea întreagă - s-a masturbat să susţină evenimentul dar, în ciuda eforturilor supraomeneşti, balanţa a coborât neîncetat şi implacabil. Iată-ne la sfârşitul secolului 19, când un fulger magnific a luminat totul şi i-a făcut pe oameni să respire din nou.

Astăzi, arta nu mai este un lux ca în timpul Renaşterii, sau chiar ca în secolul trecut, ci o necesitate. Numai pentru netrebnici starea de lucruri de acum înseamnă un sfârşit. Prăbuşirea gloriei! Ca şi cum am lucra pentru glorie! Activitatea, lucrul nostru, este în fond un joc. Iar acest joc este abia atunci adevărat şi sincer, când cere intervenţia tuturor puterilor noastre! Nu fac teorii. Mă joc spre bucuria celorlalţi. Numai că nu vor să accepte jocul…

Sfârşitul artei? Eu văd viitorul ei desenat în linii grandioase pe orizontul secolului 20.

 Odată cu auto-adorarea omului şi prin sistemul de exteriorizare care rezultă de aici începe decadenţa.

 Grecii arhaici recunoşteau în Dumnezeire pe cei mai frumoşi dintre oameni. Nu vedeau în figura omenească nimic altceva decât partea sufletească şi construiau în raport cu aceasta.

 Dacă arta trebuie sa intre într-o comuniune cu Natura, ca să-i exprime principiile, trebuie să urmeze, însă, şi exemplul creaţiunii. Materia trebuie să-şi continue viaţa naturală şi după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic, pe care materia îl îndeplineşte în mod firesc, trebuie continuu descoperit şi păstrat. A-i da un alt sens decât acela pentru care este menită de la Natură, înseamnă a o ucide.

Lemnul, de exemplu, este în sine, şi după toate aspectele, sculptural. Nu trebuie să-l distrugem, nu trenuie să-i dăm o asemănare obiectivă cu ceva ce natura a făcut dintr-un alt material. Lemnul îşi are propriile-i forme, caracterul său individual, expresia sa naturală; să doreşti să-i transformi calităţile înseamnă să-l nimiceşti, să-l faci steril. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu alte materiale ca piatra, marmura sau metalele; şi ele trebuie să-şi continue viaţa lor proprie, când gândul şi truda artistului le preface din sculpturi naturale în sculpturi artificiale. Materia nu trebuie folosită pur şi simplu pentru a satisface scopul artistului, nu trebuie supusă unei indei preconcepute şi unei forme preconcepute. Materia însăşi trebuie să sugereze uneori subiectul şi forma. Şi ambele trebuie să vină din interiorul materiei, iar nu să fie impuse dinafară.

 Ce defineşte, oare, civilizaţia noastră? Viteza! Oamenii cuceresc timpul şi spaţiul, accelerând fără încetare mijloacele de a le străbate. Viteza nu este altceva decât măsura timpului de care ai nevoie ca să poţi parcurge o distanţă... Şi, uneori, este vorba de distanţa care ne separă de moarte... Opera de artă trebuie să exprime tocmai ceea ce nu se supune morţii, însă trebuie să o facă printr-o asemenea formă, care să rămână şi o mărturie asupra epocii în care trăieşte artistul.

 Arta nu face decât să înceapă continuu.

 Simplitatea nu este un ţel în artă, dar ajungi fără voie la ea, pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor.

 Lumea poate fi salvată prin artă.

 Trupul omenesc este frumos numai în măsura în care oglindeşte sufletul.

 Frumosul este echitatea absolută.

 Proporţia interioară este ultimul adevăr inerent, în absolut toate lucrurile.

 Simplitatea în artă este, în general, o complexitate rezolvată.

[cineandreea10-blog]

Esoterismul lui Brancusi

"Cele trei componente sculpturale monumentale ( Poarta Sarutului, Coloana Infinitului, Masa Tacerii) sunt dispuse pe aceeasi axa, orientata de la apus spre rasarit, cu o lungime totala de 1.275 m. Esoteristii spun ca, la alegerea locatiilor, Brancusi s-ar fi folosit de putari (cei care cauta izvoare de apa dulce cu ajutorul unei ramuri de alun, sub forma literei Y). Mai spun ca este un adevarat centru de energie spirituala a României sau un aparat urias folosit pentru comunicarea cu fiintele galactice. Esoterismul lui Brancusi este foarte complex si nici un critic de-al lui nu l-a putut cuprinde vreodata. De exemplu (ca sa dau doar un exemplu),Coloana fara sfarsit seamana cu stalpii funerari dacici, reprezentand nemurirea, dacii asezand în varful stâlpului un porumbel (sufletul omenesc - Pasarea Maiastra a lui Brancusi) care se pregateste sa-si ia zborul."

[cineandreea10-blog]

[cineandreea10-blog]

Brancusi 

Autoportret, 1934