lumeain-albnegru - Tumblr blog

[lumeain-albnegru]

Scrisoare catre cineva drag

Catre: Diana

De la: Diana

Hei! Nu ai mai fost de mult pe aici. M-am gandit intr-o dimineata, in timp ce imi beam cafeaua si ma stresam pentru un examen, sa vad ce mai e pe aici. Si, sincer iti spun, mi s-a frant inima. Am lasat atatea amintiri si oameni negativi in urma incat am uitat si cat am suferit. Dar iti zic de pe acum, totul e mai bine acum.

De 3 ani de cand nu ne-am mai vorbit lucrurile s-au schimbat. Tot raul s-a indreptat spre bine. Ai ajuns la facultatea unde voiai, dar o sa ajungi sa o regreti cu timpul. O sa te distrezi, o sa iesi din zona ta de confort foarte mult pentru ca ai intalnit oamenii potriviti care sa te ambitioneze sa faci asta.

Ai trecut prin multe, foarte multe in 3 ani. Ca un mic sumar, nu mai esti cum erai inainte. Lumea cumva te apreciaza pentru onestitatea ta. Esti mult mai ordonata si stii sa ii organizezi pe ceilalti. Ma crezi sau nu, esti sef de an (p.s. si nu tu te-ai autointitulat, ceilalti te-au numit din proprie initiativa). Ai avut prima ta betie cum trebuie, ai invatat sa duci alcool si ai inteles ce este munca si importanta banului. Ai incercat lucruri noi. Ai mers in cluburi si chiar daca nu iti vine sa crezi, din nou, ai ajuns sa adori un club gay. Ai avut primul tau sarut, primul atac de panica, prima ta aniversare “uitata”. 

Ai invatat sa lupti pentru ceea ce vrei, sa te aperi in fata oamenilor rai si sa nu lasi pe nimeni sa te calce in picioare. Ai oferit a doua sansa de fiecare data cand ai simtit ca un om merita sa ramana in viata ta si, pana acum, nu ai regretat aceasta alegere. Ai invatat de ce fel de oameni sa te feresti si ce inseamna spiritul de conducere. Ai invatat din greselile tale si din greselile celor din jur. Ai mai reusit sa te deschizi in fata oamenilor, si asta numai datorita minunatei tale colege de apartament. Oamenii inca te considera intimidanta, dar asta e numai in avantajul tau, crede-ma. Ai ajuns iar sa iti pui sub semnul intrebarii sexualitatea, insa de data asta e mai ok, ai oameni care sa te sprijine si sa te ajute in acest domeniu. Inca nu ai incredere in tine suficienta, dar mai lucram noi la asta. Te-ai tuns si te-ai vopsit, socant, stiu. Ti-ai mai facut o gaura in ureche si urmeaza sa iti mai faci vreo 2-3 si eventual un piercing deasupra buzei. Inveti sa iti asumi niste riscuri. Ti-ai creat propriul tau stil si nu ti-e rusine cu ceea ce esti. Esti un om bun si ai sa vezi asta cu cat cresti.

Nu incerca sa schimbi nimic din ceea ce s-a intamplat pana acum, lasa sa inveti din toate amintirile de la Cluj. Accepta ca prin ce ai trecut te-a ajutat sa fi cine esti azi, adica un om prietenos si intelegator, “mama la raniti”. Ai ajuns in pragul acela al vietii cand esti destul de mandra de tine si incepi sa iti dai seama ce faci cu viata ta. Clujul, daca nu ti-ai dat seama pana acum, e cel mai bun lucru care ti s-a intamplat vreodata. 

Continua sa face ceea ce faci. Ne-om mai auzi noi...

Cu drag, Diana (21)

[lumeain-albnegru]

Did you know,  you can quit your job,  you can leave university?  You aren’t legally required to have a degree,  it’s a social pressure and expectation, not the law,  and no one is holding a gun to your head.  You can sell your house,  you can give up your apartment,  you can even sell your vehicle,  and your things that are mostly unnecessary.  You can see the world on a minimum wage salary,  despite the persisting myth, you do not need a high paying job.  You can leave your friends  (if they’re true friends they’ll forgive you, and you’ll still be friends)  and make new ones on the road.  You can leave your family.  You can depart from your hometown,  your country, your culture, and everything you know.  You can sacrifice.  You can give up your $5.00 a cup morning coffee,  you can give up air conditioning,  frequent consumption of new products.  You can give up eating out at restaurants  and prepare affordable meals at home,  and eat the leftovers too,  instead of throwing them away.  You can give up cable TV,  Internet even.  This list is endless.  You can sacrifice climbing up in the hierarchy of careers.  You can buck tradition and others’ expectations of you.  You can triumph over your fears,  by conquering your mind.  You can take risks.  And most of all,  you can travel.  You just don’t want it enough.  You want a degree or a well-paying job or to stay in your comfort zone more.  This is fine, if it’s what your heart desires most,  but please don’t envy me and tell me you can’t travel.  You’re not in a famine, in a desert, in a third world country,  with five malnourished children to feed.  You probably live in a first world country.  You have a roof over your head,  and food on your plate.  You probably own luxuries like a cellphone and a computer.  You can afford the $3.00 a night guest houses of India,  the $0.10 fresh baked breakfasts of Morocco,  because if you can afford to live in a first world country,  you can certainly afford to travel in third world countries,  you can probably even afford to travel in a first world country.  So please say to me,  “I want to travel, but other things are more important to me and I’m putting them first”,  not, “I’m dying to travel, but I can’t”,  because I have yet to have someone say they can’t, who truly can’t.  You can, however, only live once, and for me,  the enrichment of the soul that comes from seeing the world  is worth more than a degree that could bring me in a bigger paycheck,  or material wealth, or pleasing society.  Of course, you must choose for yourself, follow your heart’s truest desires,  but know that you can travel,  you’re only making excuses for why you can’t.  And if it makes any difference,  I have never met anyone who has quit their job,  left school, given up their life at home, to see the world, and regretted it.  None.  Only people who have grown old and regretted never traveling,  who have regretted focusing too much on money and superficial success,  who have realized too late that there is so much more to living than this.

— Susanna-Cole King

[lumeain-albnegru]

[lumeain-albnegru]

Pastel winter aesthetic was on point this morning. It was also so cold it was hard to even think straight.

[lumeain-albnegru]

Some of my better photos in celebration of Finland’s 100 years of Independence :)

[lumeain-albnegru]

[lumeain-albnegru]

This year I learned to be selfish. Selfish with my time, my heart, my feelings, my mind and most importantly myself. I spent entirely too much time feeling sorry for the things I couldn’t change, wishing for things I didn’t have, and begging for people who did not deserve me. It has taken me two decades to realize I am a prize worth winning, I am a caviar dinner not a gas station hot dog. This year I’ve lost people I thought I couldn’t live without and given myself everything I needed. Next year, I hope I can learn to love myself.

ohsixonethree,  writing prompt #73: Write about the lessons you learned this year. (via wnq-writers)

[lumeain-albnegru]

Your blog is missing some BTS

we definitely will gif more behind the scenes videos of girl groups, thanks for the suggestion!

[lumeain-albnegru]

Some people are going to leave but that’s not the end of your story. That’s the end of their part in your story.

Unknown

(via words-of-emotion)

[lumeain-albnegru]

7:47 am

Nu este nici prea devreme, nici prea târziu. Beau o ceașcă mare de cafea și mă pregătesc pentru una din cele mai lungi zile ale săptămânii. Trei săptămâni în aventura mea și deja mă simt ca un alt om, un om cu totul diferit de cel care eram acasă.

Încep prin a spune că, în viața mea nu aș fi crezut că o să ajung să fac tot ceea ce am făcut până acum. Am întâlnit oameni extraordinari, o a treia familie, dar și oameni de care îmi pare rău, dar totodată și bine, că le-am văzut adevărata față la timp. Am băut aproape zilnic, singurul motiv de sărbătorit fiind faptul că, suntem aici, toți, niște pui rătăciți în căutarea norocului.

Plimbări la miez de noapte prin centrul orașului, zeci de guri de bere băute, multe confesiuni făcute, prietenii care se încheagă din ce în ce mai mult, cursuri unele mai interesante decât celelalte, vorbitul cu zeci de oameni cărora le-am uitat numele, dar nu îi pasă nimănui, pentru că, timpul petrecut împreună ne face să uităm de faptul că nici nu ne-am prezentat, noi aventuri și noi experiențe.

Un capitol s-a închis și am lăsat-o acasă, la București, pe Diana cea timidă, sfioasă, care nu ar fi avut curajul să se arunce într-o viață "la distanță".

Poate aceasta este șansa mea să strălucesc, să îmi las amprenta asupra vieții unor oameni și să-mi încep viața de adult așa cum am visat mereu, adică să mă las purtată de val și să profit de toate oportunitățile care-mi ies în cale.

Cluj-Napoca, îți mulțumesc pentru amintirile ce urmează să mi le dai.

[lumeain-albnegru]

Maybe the way we feel isn’t supposed to be logical, to be rational. Maybe it’s okay to be unsure and scared. Maybe we lose so we learn to let go. And maybe we leave in order to grow, to blossom in to who we’re meant to be. Maybe some things aren’t supposed to make sense. Maybe you have to take risks to get what you deserve. Maybe we shouldn’t underestimate our potential. Maybe we shouldn’t set limitations or boundaries. Maybe life is divine chaos. Maybe it’s okay to love ourselves. Maybe we don’t need everything we want. Maybe we shouldn’t fear the unknown, but embrace it. Learn from it. maybe someone can exceed your expectations. maybe we can control our destinies after all. maybe we have to fight for what we believe in. maybe, just maybe, we should stop second guessing ourselves and just jump in.

Follow for more quotes about life (via thelovewhisperer)

[lumeain-albnegru]

De ce să plec?

M-am tot întrebat: de ce să plec? De ce să mă avânt în necunoscut, să o iau de la capăt, să încep o nouă etapă departe, de ce să fiu singură? De ce am avut curajul să accept ideea de a mă muta singură? De ce nu mi-am putut îndeplini visul aici, acasă? Am nevoie de aventură, mi-am zis. Am nevoie de ceva care să mă readucă la viață, să îmi schimbe rutina, obiceiurile și viziunea. De ce trebuie să fie totul atât de înspăimântător? De ce aceasta experiență deja mă sperie? De ce mă simt ca acum patru ani, dar, cu toate acestea, mai puternică și mai ambițioasă ca oricând? Atâtea întrebări la care, acum, nu pot răspunde. Trebuie să fac prostia pentru o analiza mai târziu. Trebuie să îmi iau lumea-n cap și să trag concluziile la final. Merită? Sper. Sunt speriată? Da. Sunt entuziasmată? La naiba, da!

[lumeain-albnegru]

"Dear young me"

Dragă Diana, Este 2017. Anul colosal al vieții tale. Așteptai de mult să vină "anul tău". S-au întâmplat multe între noi. Te-am lăsat baltă când ai avut nevoie, n-am crezut în tine când a fost cazul. Este în regulă, te iert pentru că te-ai descurajat, pentru că te-ai închis în tine, pentru că ai fost speriată și alt mecanism de autoapărare nu ai găsit. Toate au trecut. Ești alta acum. Nu prea știu ce să îți zic. Ai trecut prin momente bune și mai puțin bune. Încă ești arătată cu degetul, însă de data asta nu mai pui la suflet. O să fii rănită de prieteni (da, vei avea prieteni), dar așa vei învăța cum să îl iei pe fiecare așa cum e. Nu îți face griji că ești ultima. Continuă să faci ceea ce faci deja si o să fii prima. Nu te speria de chiuluri, nu fugi după note. Nu așa ești tu. Acceptă înfrângerea. Cazi de două ori, te ridici de trei ori. Întorci și celălalt obraz, dar nu te lași călcată în picioare. Continuă să fii tu, să te cauți și îți promit că nu vei regreta. Sunt mândră de tine, să știi. Cu dragoste, Diana.

[lumeain-albnegru]

Mândrie?

Ai mai fost mândră de tine? Ai fost vreodată? Am fost? Probabil. De puține ori. Le pot număra pe degete. Eram clasa a 8-a. Un capitol din viață se încheiase. Nu prea învățasem, școala nu mă mai interesa de mult. Eram prea jos ca să îmi mai pese de ea. Nu știam mai nimic ce se petrece în aglomerata capitală. Am ales un liceu la care să mă duc. Am fost mândră. Am intrat printre ultimii, dar am intrat la prima mea opțiune. Am constatat că, viața mea începe frumos de acolo. Eram clasa a 10-a. Slăbisem cam 15 kg. Mă simțeam bine. Eram mândră de ambiția mea, de reușita mea. Am realizat că pot face orice îmi propun, că sunt o luptătoare, că pot reuși să dau jos iar și iar. Eram clasa a 11-a. Renunțasem la visul de a deveni medic. Mi-am confruntat tatăl, l-am înștiințat, cu atâta curaj, având în vedere găinușa care sunt, că vreau să fac ceea ce îmi place, nu să îi trăiesc visul pe care el nu l-a putut îndeplini. Am fost mândră, am ales să studiez limbă, literatură și civilizație. Am descoperit ceea ce iubesc și ceea ce vreau să fac până mor, și anume să înțeleg oamenii din afara spațiului meu, să nu mă limitez doar la țara asta. Eram clasa a 12-a. Îmi propusesem să iau un 10 la matematică. Am reușit să termin cu media 10, plus bacul la mate cu 10. Am fost mândră. Am simțit cum e să muncești 4 ani de zile pentru a înțelege o materie atât de logică și, eventual, am excelat la ea. Eram acum o săptămână. Tremuram toată de emoții când am dat examenul vieții mele, examenul care într-adevăr îmi dicta viitorul. L-am luat, am intrat ultima la buget. Sunt mândră. Am observat că istoria e repetativă. Intru printre ultimii, ies printre primii. Pot spune că am simțit pe propria-mi piele zicala "Cei din urmă vor fi cei dintâi". Eram acum câteva zile. Pe holurile facultății am reușit să port o conversație cu un străin. Am fost mândră. Am reușit să trec, în sfârșit, peste timiditatea care m-a ținut înapoi atâția ani. Aceste câteva momente de mândrie absolută m-au învățat lecții importante, cea mai importantă fiind că totul ține de tine. Tu faci imposibilul posibil. Tu ai puterea să te schimbi, să îți schimbi lumea.

[lumeain-albnegru]

Best war movie around.

[lumeain-albnegru]

Sunt Diana și asta e povestea mea

Mi-a venit ideea să scriu acest text în timp ce urmăream o serie pe canalul de youtube SoulPancake intitulată "Tell My Story, Blind Date". Conceptul sezonului 2 al acestei mici serii este extraordinar. Practic, cum judecăm un om doar după aparențe. Oamenii ăștia sunt puși unul în fața celuilalt și au de răspuns la niște întrebări despre persoana din fața lor, răspunsurile lor fiind bazate pe ceea ce cred ei că este cel cu care stau de vorbă. Așa că voi scrie aici povestea mea, așa cum o văd oamenii care nu mă cunosc, sau care cel puțin au avut o singură discuție cu mine. Bună! Sunt Diana și asta este povestea mea. Sunt o fată de la munte, pentru care frigul este o bucurie și care se laudă prea des că la ea de unde vine era mai frig de atât. Sunt un om tăcut, care vorbește uneori când nu trebuie și care, la final de liceu, a prins tupeu să-și bage prin clasă ceea ce n-are. Sunt o semi-tocilară, că na, ce viață socială să ai când arăți așa. Preferata profei de mate, care, citez, "până la bac nici n-aș mai fi avut de ce să mai dau pe la ore". Sunt înaltă, prea înaltă, și dolofană, foarte dolofană. N-am prieteni, nimeni n-ar sta lângă cineva care arată ca venit din ocean. Sunt prea modestă când spun că nu știu ceva sau că am emoții pentru ceva ce știu să fac perfect. Am impresia că sunt foarte deșteaptă, că uneori le știu pe toate și că sunt răutăcioasă cu cei din jurul meu. Par greu de abordat, închisă în mine, nu vreau să te aproprii de mine. Am un râs gălăgios și tonul vocii mele e mereu prea ridicat. N-am încredere în mine, sunt sfioasă și am o ușoară anxietate socială. Mănânc foarte des la fast-food si beau coca-cola ca pe apă. Mereu sunt întrebată dacă am o brichetă, aparent arăt ca un om care vrea să uite de probleme fumând. Port aceeași pereche de teneși și sunt o leneșă că mi-i spăl foarte rar. Aplic destule filtre pe pozele pe care le postez ca să îmi mai ascund din defecte. De asemenea, nu fac poze în care apar cu tot corpul. Am un păr prea voluminos, prea des, prea nărăvaș, de ce nu mi-l îndrept oare mai des? Vreau să par curajoasă și foarte aventuroasă că mă mut în celălalt capăt al țării. Înjur prea des, dar sunt de o falsitate extraordinară când vorbesc politicos cu oameni mai în vârstă. Mi-e teamă să fiu exclusă, dar totodată să fiu acceptată într-o comunitate în care nu mă încadrez. Sunt luată foarte des la mișto, fiind zilnic victima glumelor proaste. N-am făcut sport în viața mea și singurul meu talent este să fug de probleme. Viața mea e banală și plictisitoare. N-am o poveste grozavă, dar nu aș vrea să fie așa. Tind să fiu un om mai bun, mai înțelept, mai loial celor pe care îi iubesc. Dar totuși, nu pot fugi de aparențe, de stereotipuri, de prima impresie pe care o las. Eu sunt eu, și părerea ta contează atâta timp cât vreau eu să conteze. Povestea mea e aproape la fel, dar cu mult diferită. Cei ce vor să o cunoască, ar trebui să treacă peste cea de mai sus.

[lumeain-albnegru]

whys … everyone so mean