necrosyse

[necrosyse]

Si cum poti scrie poezie despre cineva, cu o penita ce nu lasa urmele durerii? Cum pot sa te povestesc, daca nu e dintr-un loc al doliului?

Cat inca-mi erai in viata te pretuiam, te celebram, acum tot ce mai pot sa fac e sa te jelesc. Sa jelesc ceva ce mi-a otravit inima, sa jelesc o fantoma a trecutului.

Cat inca-mi erai puteam sa fac si sa te fac atat de multe lucruri, iar cand mi-ai murit mi-a ramas doar asta. O penita plina de greseli si durere.

[necrosyse]

Te-am pierdut undeva, de mult pe drum, dar eu am continuat sa merg galaxii cu iluzia ca tu erai langa mine.

[necrosyse]

Si cateodata mai scriu despre tine si cu cerneala din praf de stele, cu cerneala preafacatoare de dorinte, caci ura mereu se naste din iubire. Botezata si numita de catre durere, scaldata intr-un cazan sfant plin de greseli.

- d-dog

[necrosyse]

Si maine s-ar fi implinit doi ani de cand am zis da. Un da ce ar fi trebuit sa fi fost repetat de tine peste ani. Te-am ranit, nu contest. In momentul in care accepti sa iubesti, accepti si posibilitatea de durere. Cu toate acestea, ce ai facut tu, malițiozitatea si cruzimea din ochii si cuvintele tale e ceva pentru care eu nu am semnat. Ce ai facut tu, nu poate sa fie sigilat la final cu te iubesc si te-am iubit. Ochii tai doar au vrut sa ma iubeasca, i-am pierdut de mult, inca de la inceput, cand m-ai privit si mi-a placut. Cu toate acestea, cu tot ce ai facut, eu tot nu te urasc, e absurd sa urasc ce iubesc.

Ramas bun.

[necrosyse]

Si sunt o abominatie de suflet, distrug tot ce ating. Empatie si sentimente profunde imbracate in brutalism si crud. Vreau sa cred ca prin venele mele curge fluid al Raiului, dar eu sunt facuta sa conduc Iadul.

[necrosyse]

Daca ai fi avut nevoie sa te intorci acasa in noapte, m-as fi pus pe rug sa-mi dau foc. Ti-as fi fost lumina sa te ghidez in amurg, ti-as fi fost farul care te aducea inapoi.

M-as fi sacrificat de nenumarate ori, doar sa fii tu bine. Te-as fi protejat cu dintii goi, as fi ars lumea pentru tine pana nu ramanea decat cenusa. Mi-as fi rupt din coaste sa te imbrac in ele. As fi ucis fiecare om, daca sangele lor era pretul fericirii noastre.

[necrosyse]

„Totul s-ar putea repara dacă ne-am cunoaște din nou pentru prima dată.”

Ceea ce nu se mai poate intampla. Nu putem începe de la zero cu cineva cu care am fost deja la capătul lumii. Nu mai suntem două persoane care nu știu nimic una despre cealaltă. Suntem două persoane care știu tot, inclusiv cum doare. Si astazi plang pentru mireasa care nu a mai ajuns la altar, si astazi plang pentru tarile care nu ne-am mai cunoscut pasii, si astazi plang pentru toate promisiunile pe care nu le-am mai onorat.

Daca iti e mai usor, o sa accept si sa ma urasti, sa te uiti catre trecut cu un dezgust si un usor regret. Accept sa-ti fiu antagonist in frumosul tau basm, accept sa-ti fiu orice te face sa ma uiti mai usor. Caci eu stiu, n-o sa te pot uita niciodata si asta face totul sa fie atat de frumos si tragic. Imi asum sa port toata povara pentru tine, pentru ultima data.

[necrosyse]

Incep sa pot sa respir cu aerul meu, sa ma misc cu miscarile mele, sa-mi traiesc viata mea, dar doamne, uneori mi se inchide grabit cutia toracica. Violent si brusc, incat incepe sa doara. Da drumul la o spaima imposibil de continut, menita sa-mi bantuie fiecare colt al inimii, sa-i urle numele precum unui blestem tipat in noapte. Numele ce credeam ca-l poarta iubirea vietii mele, numele ce fapt era menit sa-mi graveze un intreg cimitir. Tremur si disper. Incep sa pot sa dorm printre cosmaruri cu tine, incep sa nu mai tremur printre frumoasele vise cu tine. Sunt atat de singura, dar mai eu ca niciodata.

[necrosyse]

Si-ar taia ingerii aripile de invidie, caci ai ceva ce nici curtea divina nu poate contine in secret

[necrosyse]

Te-am scris in oasele mele, fiecare parte de nenumarate ori. Ti-ai gravat prezenta in ele atat de adanc, incat eu nu mai stiu sa le port.

[necrosyse]

Si mi-ai zis sa te astept.. sau poate eu am vrut ca tu sa-mi ceri asta. Sunt la o masa de doi, ma uit la ceas. Pahar dupa pahar, lacrimi dupa lacrimi. Inca te astept.

Ma uit la ceas si nu se misca, pentru ca tu trebuie sa vii sau pentru ca nu o sa mi mai fii niciodata? Timpul zboara sau ne sta in loc? Am devenit o prizoniera a timpului in dorinta de a te avea, mi am vandut zilele pentru a te vedea?

[necrosyse]

Si s-au purtat si se vor mai purta, cel mai probabil. Se poarta, din nou, un razboi puternic in adancul sufletului meu. Ma sfasie, ma maltrateaza, ma chinuie. Ii aud cum rad, cum chicotesc si arata cu degetul. Vad lumina ce le sclipeste pe coltii pregatiti sa se infiga in gatul meu. Si atunci, in disperarea si groaza mea, caut prin sertarea tamaia cu care m-am intoxicat candva, pe care s-a si pus praful. Si atunci, in groaza si disperarea mea, caut sticlele cu apa sfintite de care inca nu m-am putut scapa cu totul. Imi caut pastilele si alcoolul, sa mi le torn pe gat, incat sa exorcizez orice entitate se razboieste cu gandurile mele. Si ma intreb, din nou o sa fiu incoronata cu legatura sacrificiului, cu o coroana de spini? Mi-au fost bratele, inca o data, un loc cald in care s-a dezvoltat un alt diavol? O sa ma ucida? O sa ma distruga? O sa ucid eu de data asta? O sa ma dezumanizez atat de tare incat o sa pot sa ii infig o cruce in piept? Corpul imi fierbe, dar am mainile reci. Corpul imi tremura, dar inima imi bate incet. Se prevesteste un fir al vantului care ma ingrozeste, ma sperie adanc, dar ceva din mine isi umple degetele de sange cu nerabdare.

[necrosyse]

Mintea imi e plina de venin si blesteme, ma chinuie si ma maltrateaza. Imi bate inima mai repede, un gol in piept ma agita si ma terorizeaza. Ma rog in genunchi, imi arunc cu apa sfiintita sub diferite forme in suflet, beau pahar dupa pahar in speranta sa ma amorteasca, sa-l faca sa dispara. Mi se graveaza disperare in prezent si cu teama afirm, ca si-n viitor. Exasperez in incercare continua de a scapa din acest cerc vicios, sa pot sa respir din nou fara ura si groaza din piept. Si cand adevarul o sa-mi cada la picioare, cand o sa cada din cer precum o ploaie de stele cazatoare, o sa-mi ciopleasca crucea cu numele meu pe ea, o sa-mi fie un sfarsit mult asteptat. Sper ca e terminal, caci ceva mai rau nu pot duce.

[necrosyse]

Si-mi spuneai cum la anul o sa fim a 12-a si o sa ne lasam viata in urma, pentru a incepe o alta noua. Uita-ne acum cum ne uram si poate ne regretam, cum tot ce am trait parca n-a existat de fapt. Iti lasi capul in pamant cand ma vezi, poate pentru ca eu te urasc sau poate pentru ca o faci si tu. Ca din cel mai pur sentiment din lume s-a nascut o ura care nu poate sa fie continuta in secret. Te-am iubit sincer si adanc, mi-ai fost familie, mi-ai curs prin vene, dar nu ca sange, ca fluid al destinului. Ai fost menita sa-mi fii, iar eu ti-am foat menita sa-ti fiu. O poveste frumoasa incheiata tragic.

[necrosyse]

Si asa, un aer din trecut imi bate din nou printre galeriile cutiei toracice. Un cantec, aceeasi linie melodica cu versurile putin schimbate. Disperare si usor delir. Alcool, sa pot sa le inghit. Ura si frustrarea imi deformeaza rationamentul. Sa crape pamantul in doua, la al meu glas strident si plin de durere, din el sa iasa cele 13 Legiuni ale Iadului. La pretul sufletului meu, sa te inghita. Nu as dori asta nimanui, dar ti-o doresc tie.

[necrosyse]

Urlu spre cer pana nu mai e atat de gol. Putrezesc in locul unde dormeam in copilarie, in patul ce imi era candva adapost. Pana-i din marginile sale creste din lemn, dur si rece, cate patru pereti, cu un capac ce-mi fura orice lumina si speranta. Pana ce patul, imi ajunge un sicriu. Imaginea din oglinda, ma sperie, ajung tot ceea de ce imi era frica si uram. In groaza, oasele din fata mi se despart, mi se rupe craniul si in agonie zbier, carnea mi se misca si se deplaseaza, ochii isi schimba forma. Ajung mai reci, seci, mai nemilosi si usor straini. Maxilarul mi se inclesteaza. Sa tac. Sa tac si sa nu mai spun vreun cuvant. Cutia toracica se inchide, se strange, caci ce sentimente se nasc, se inchid precum in Cutia Pandorei.

[necrosyse]

Si asa, ce ti-am oferit a fost un act de speranta si de credinta. Pentru ce? Pentru un viitor incert. A fost nascut din pur curaj si nesabuinta.