psihologdecartier - Tumblr blog

[psihologdecartier]

Uneori liniștea e esențială pentru a nu avea "reușita" de a ceda psihic.

..............

Poate ca si surzenia are un plus al ei

Intr-o plajă îndepărtată, plina cu evrei

Fiecare spune ce dorește, urlă și țâșnește

Varianta, adevarul său e mai bun, firește.

Sa auzi peste tot povesti, mii de variante

Adevaruri puse pe tavă, unele aruncate

E frig pe plajă, nu-mi simt inima ce bate

Nu am voce sa-i acopar, ma leg de fapte.

Ma ascund in propria galagie, e cald si bine

Ma scufund in apa care nu are limite

Nu revin la suprafață, vietățile sunt minunate

Asa diferite, calme, ele nu sunt condamnate.

[psihologdecartier]

Sunt bine. Nu-ti face griji pentru mine, pentru zilele mai proaste pe care le am. Ele sunt mici izbucniri, caci sunt om si am obosit.

Nu te stresa căci nu răspund, ca par un om fără viață care se uita prin tine, nu la tine. Asa sunt eu putin mai rătăcită.

Nu te întrista cand ma vezi la pamant, promit ca o sa ma ridic cand o sa pot, cand o sa ma simt pregătită. Pana atunci doar imi adun puterile.

Iar de nu se intampla cum am promis ... o sa-mi iau un adio macar asa. ♥️

Si te rog nu plange

Cand o sa vezi sange

Pe oglinda care fața mereu imi lumina

Chiar si in miez de noapte cand tuna.

Sa stii ca eu am luptat

Nu stiu cum de am cedat

Pur si simplu s-a întâmplat

Am obosit si am încetat.

Omul in negru a ras si m-a înjunghiat

Sangele pe oglinda curata s-a înșirat

Am vrut sa scot cuțitul cu ultima putere

Si sa-i bag in burta, sa aiba aceeasi durere.

Insa nu am putut, te rog, nu plange

Uita-te pe geam câtă lume fuge

Nu stiu unde alearga, unde vor sa ajungă

Am vrut sa-mi cunosc Tatal, plecand din junglă.

Lacrima ta lumina imi stinge

Lasa-mi lumanarea aprinsa, nu plange...

[psihologdecartier]

Nașterea nu ține de noi, nimeni nu ne întreabă : "vrei să trăiești pe o planetă numită pământ? ". Si nici macar nu negociază cu noi spunând care-s beneficiile : "O sa ai si alți semeni, nu o sa te simti singur."

Totul este neașteptat in viață. Uneori nu ai puterea, nu vrei sa mai continui pentru ca te doare prea rau, esti prea obosit adunându-se atâtea. Si daca ai si o boala pe deasupra ... e si mai misto. : ))

E normal si sa te simti ridicol, sa te simti anormal de trist.

Ce-i de facut? Nu stiu. Moartea e in mainile noastre, nu? Ramane de tine sa alegi, insa parca e trist sa mori cand ai atatea de vazut si de aflat.

Sunt atatea locuri minunate, sunt atatea experiențe care pot fi ale tale in curand.

Daca te omoara boala pana atunci? Macar ai avut cateva zile in care te-ai bucurat de noi imagini ale vietii. Ai observat in sfârșit acei copaci verzi din fata casei tale, ai simtit iarba rece pentru ultima dată.

Contează și acele ultime câteva zile.

Sa nu-ti fie teama de ziua in care boala o sa te termine, moartea nu doare. Este doar un scurt moment intre viata si moarte, un moment placut in care ii vezi pe cei dragi ca pe niste imagini in minte, apoi un mic video cu cea mai mare bucurie a ta.

Iar in final inchizi ochii vesnic, pleci impacat.

Spune împreună cu mine:

Sunt un om împăcat si nu mi-e frica de moarte. Atat cat am de trait o sa trăiesc liniștit.

[psihologdecartier]

Ce este viata? Viata-i vinovata pentru durerea ta?

Sau poate ca e mediul?

In acest moment nu sunt psiholog, sunt doar un om obișnuit, obosit, un om căruia îi era dor să scrie. Un scriitor care a întâmpinat multe in ultimul timp, un om care a simțit mult timp un gol.

Știți care e problema cu adevărat? Golul nu pleacă pur si simplu la comanda unui om, nici mediul nu se schimba in ciuda dorintei tale arzătoare si nici tristețea nu pleacă pur si simplu.

Ce e de facut cand viata e un rahat?

Nu-i un limbaj potrivit pentru un psiholog, asa-i? Înainte de orice sunt om, apoi pot spune ca-s scriitoare, pictoriță etc. Nici macar rolul de fiica, ori prietena cuiva nu sunt fara principalul rol: #om.

Om esti si tu cel care citesti asta si e normal sa simti cum viata iti fuge de sub picioare, e normal sa tipi, sa urlii, sa fii trist, ba chiar sa vrei sa-ti bagi picioarele in ea de #Viata.

Viata-i vinovata pt tot, nu? Sau poate ca soarta, ori blestemele de acum 100 de ani de la celelalte neamuri.

Poți crede ce vrei tu, însă nu astepta sa se schimbe ceva stand ca o stana de piatră. Cauta ceva de care sa te agăți si ridica-te. Pana la urma rahatul turcesc e cel mai bun in cozonac, asa-i? #Nu mai vrem #lamai si #limonadă, eu cel putin urasc aceasta incurajare învechită.

Realitatea se poate vedea si in poza asta. Ce vezi uitându-te la ea, ce simti?

Initial pare o poza trista, rece, lipsita de viata, insa uita-te mai atent!

In poza e mai multa viata decat iti dai seama. Sunt animale, sunt oameni, e pana si o căsuță in spate, ascunsă cu o mica lumină care e de fapt speranța.

"Asta-i scriitoare... ba chiar psiholog pe deasupra, normal ca vorbește in metafore si sustine speranta".

Sa știi ca nu-i asa! 🤣 Am cautat o poza care sa descrie cel mai bine, am vazut multe, insa m-am intors la aceasta. Nu stiam de ce imi place, eu abia atunci am vazut ca poza are mai multa viata decat credeam inițial.

Unii psihologi sunt pt bani, altii pentru ca au fost obligati de părinți. Si mai există o categorie! "Asa a fost sa fie, nu am reusit la facultatea X, nu am fost admis si am venit aici".

Insa mai exista si psihologi buni, unii care sunt si ei nebuni la randul lor. De ce credeți ca psihologii îi inteleg pe ceilalți? Pentru ca si ei au partea lor de nebunie.

Iar in final nu am niciun sfat, nicio idee miraculoasă cum sa fie totul ok.

Cauta o modalitate sa schimbi #mediul si sa alungi #oamenii #rai.

[psihologdecartier]

Am văzut un om trecând prin #cancer,

Am văzut un om cerșind nemâncat și #trist,

Am văzut #durere când omul pleacă la cer

Am văzut un om #realist, desi parea #pesimist.

Aceasta durere din ochii oamenilor

Poate fi văzută doar de o inima frântă

Chipul lor fiind mereu îmbibat cu dor

O fotografie în minte care nu e uitată.