#Ciuperci umplute

[ghostyknight]

Ciuperci umplute

[katup-udara]

Ciuperci umplute

[walsgrave]

Ciuperci umplute

[gatescdeplictiseala]

Ciuperci Umplute la Cuptor 🍄 |  O reteta gustoasa de ciuperci umplute https://www.youtube.com/watch?v=McXMfPQmvlM 🍄🍄🍄#ciupercilacuptor #retetaciuperci #ciuperciumplute #gatescdeplictiseala

[dalidacuisine]

Ciuperci umplute cu bacon și brânză de capră

Ciuperci umplute cu bacon și brânză de capră

Rețeta de Ciuperci umplute cu bacon și brânză de capră este foarte rapidă,ușoară și poate fi pregătită de oricine. Vă asigur ca este foarte gustoasă și sățioasă în același timp!

Ingrediente :

3 ciuperci mai mari

75 g bacon afumat bastonașe

50 g ardei gras colorat

25 g ceapă roșie ( échalote )

1 lingura Planta Fin ( ulei amestecat cu unt)

3 felii grosuțe brânză de capră fondanta (President am…

[mamaliga-la-micul-dejun]

bună ziua. vă prezint: plăcintă umplută cu mămăligă umplută cu ciuperci umplute cu maioneză îndoită cu apă de la varza murată

Aha… mhm… Nu mulțumim!

[retetedemancare]

Rosii umplute cu orez si ciuperci retete sanatoase

[retetespeciale]

Sarmale de post cu ciuperci, reţeta care te va face să uiţi de varianta cu carne

Această reţetă de sarmale de post este atât de gustoasă, încât vei uita complet de variantele cu carne, pe care obişnuiai să le prepari în afara perioadelor de post. Ciupercile dau o savoare aparte preparatului, alături de toate celelalte legume. Încearcă şi tu!  

Ingrediente pentru Sarmale de post cu ciuperci

1 varză murată 1 ceapă 3 linguri ulei 1 ceaşcă orez 200 g ciuperci 1  morcov 1  ardei gras 150 ml suc de roşii 1 praf sare 1 praf piper 15 boabe de piper 1 legatură pătrunjel verde 1 legatură mărar

Mod de preparare Sarmale de post cu ciuperci

Varza se spală şi se desface în foi. Se elimină nervurile groase şi se taie în dreptunghiuri, potrivite pentru umplut. Restul de varză se toacă. Într-o cratiţă cu fundul mai gros, se căleşte ceapa tocată mărunt, în 1-2 linguri ulei, notează retete.unica.ro. Se adaugă orezul, ciupercile şi morcovul tăiate cubuleţe. Se amestecă uşor, apoi se stinge cu jumătate cană de apă şi se lasă să fiarbă înăbuşit 10-15 minute. Se acoperă, iar când se raceşte se adaugă sucul de roşii, ardeiul gras tăiat cubuleţe, verdeaţa tocată mărunt, puţină sare şi piper. Se umplu sarmalele cu acest amestec şi se pun într-o cratiţă cu fundul mai gros, unsă cu ulei, în care s-a pus un strat subţire de varză tocată şi câteva boabe de piper. Se toarnă apă cât să acopere sarmalele, se presară puţin mărar şi se fierb la cuptor aproximativ o oră. Se servesc calde sau reci, după preferinţe. Poftă bună!   Read the full article

[cluj-actual]

Dieta cu pepene galben: jos kilogramele!

Pepenele galben este un fruct destul de sărac în calorii, care provin în principal din zaharuri. Acesta furnizează organismului vitaminele A, B, C şi K, la care se adaugă potasiu, magneziu, cupru şi zinc.

Meniu pentru dieta cu pepene galben:

Ziua 1

Mic dejun - o jumătate de pepene galben, un iaurt dietetic cu fulgi de ovăz;

Prânz - 150 g de carne fiartă de pui, 200 g de fasole verde şi o felie de pepene galben;

Cină - omletă dintr-un ou, 30 g de orez cu sos de roşii şi o felie de pepene galben.

Ziua 2

Mic dejun - 20 g de brânză de vaci cu o felie de pâine prăjită şi jumătate de pepene galben;

Prânz - salată de varză cu o pulpă de pui fiartă şi o felie de pepene galben;

Cină - dovlecei la grătar şi pepene galben în orice cantitate.

Ziua 3

Mic dejun - un ou fiert tare cu o felie de pâine prăjită şi pepene galben în orice cantitate;

Prânz - supă de legume, 100 g de carne fiartă de vită cu doi cartofi natur;

Cină - pepene galben în orice cantitate.

Ziua 4

Mic dejun - o cană de lapte cu 30 g de fulgi de ovăz şi o felie de pepene galben;

Prânz - două roşii umplute cu orez, un piept de pui fiert;

Cină - o salată mare de legume şi o felie de pepene galben.

Ziua 5

Mic dejun - pepene galben în orice cantitate;

Prânz - 200 g de peste slab, 30 g de orez fiert cu sos de roşii;

Cină - 30 g de orez fiert cu sote de ciuperci şi sos de roşii, o felie de pepene galben.

[zaturk]

Ciuperci umplute

Ciuperci umplute

Ciuperci umplute

Materie prima:

Ciuperci proaspete – 1.200 Kg

Ceapa – 0.250 Kg

Verdeata – 0.100 Kg

Ulei – 0.150 Kg

Vin alb – 0.100 L

Piper macinat

Cascaval – 0.150 Kg

Oua – 4 buc.

Sare

Salata verde – 0.100 Kg

Mod de preparare

Ciupercile se curata, se spala, se scot coditele. Coditele se taie marunt si se storc. Ceapa se curata, se spala,…

[news24hrou]

După ploaie, mii de români își pun viețile în pericol fără să știe. Mai multe persoane au ajuns la spital în stare gravă! Ploaia din ultimele zile a umplut de ciuperci păşunile şi pădurile din ţară! Şi, după cum ştim că se întâmplă an de an, oamenii s-au apucat să le culeagă, fără să ştie cum se deosebesc cele bune de cele otrăvitoare. http://bit.ly/2JEaeWj

[youngprofessionalsoradea]

Ce vrăji se mai fac la Casa Darvas La Roche?

Săptămâna trecută, orașul nostru s-a alăturat și el sărbătoririi Zilei Internaționale Art Nouveau. Gazda ceremoniilor a fost Casa Darvas La Roche, devenită Muzeu Art Nouveau, care a încântat publicul cu un program colorat, în care se găseau de toate pentru toți. Singurul lucru care lipsea era însuși prilejul întrunirii: Art Nouveau-ul. Sub atenta îngrijire a conducerii, festivitățile au inclus evenimente precum concursul ”Decorațiuni de stil sau animale de companie”, ale cărui reguli sunt indescifrabile, dar care a umplut locul de animăluțe; ”mișcare și companie în stil Art Nouveau”, un soi de ceai dansant în costume de teatru; evenimentul ”plimbări și povești despre oameni și palate” a făcut asistența muncitorească să suspine nostalgic gândindu-se la acele vremuri când palatele și oamenii trăiau laolaltă, nu ca azi, când oamenii locuiesc în blocuri și palatele stau închise, iar ”Istoria băuturilor de epocă 1900 – Vin sau șampanie?” le-a dat, probabil, impresia că vinul spumant e o picătură de istorie vie. Niciunul din evenimente nu a înfățișat măcar un obiect în stil Art Nouveau – dar tinerii tolăniți pe saci umpluți cu polistiren păreau încântați de bere, iar copiii de niște ridicole tunuri din lemn, lipsite de orice noimă. Poate tocmai de aceea, printre bucuriile anunțate se număra un atelier de creație pentru copii care, cu stângăcie și inocență, să aducă o brumă de patrimoniu într-un spațiu ce, muzeu fiind, are menirea de a expune obiecte ale stilului.

Citind lista festivităților, am avut reflexul de a căuta un creion roșu cu care să corectez înșirarea de pseudo-evenimente și pretexte idioate. Programul pare întocmit de o minte odihnită care s-a dedicat insultării intenționate a invitaților sau, poate, de un personaj caragialesc în carne și oase: căci există o imensă doză de umor negru în activitatea unui muzeu care organizează nunți și, din lipsă de fonduri, nu are nici un singur artefact al curentului căruia îi e dedicat. Tot ca în Caragiale, când absurdul tinde spre infinit, simțul penibilului pare să se fi atrofiat până la zero: nu există nicio diferență între sărbătorirea cu animăluțe a curentului Art Nouveau la Oradea și sărbătorirea lui Brâncuși printr-o colivă ce îi purta chipul desenat din cacao la Târgu Jiu. În ambele locuri, fanfara a fost nelipsită.

Când, într-un oraș Art Nouveau, un Muzeu Art Nouveau nu poate înfățișa publicului decât fotografii tipărite de pe internet, nu e o batjocură față de sine să îl catalogăm altfel decât ca eșec? Iar când o fortăreață renascentistă, restaurată cu milioane de euro, zace goală și e animată doar de dansuri populare, nu vorbim de o trădare a comunității, care și-a sacrificat nevoile pentru a finanța un proiect sortit succesului? Aduc în discuție Cetatea Oradea întrucât ratarea acesteia și ratarea Casei Darvas La Roche au în comun persoana care le păstorește spre ruină, pe doamna Angela Lupșea, de profesie jurist.

În ultimii ani, doamna Lupșea a devenit o nelipsită mascotă a artelor și culturii locale. Cariera dumneaei a pornit în filiala locală a Ordinului Arhitecților, unde poziția de jurist i-a creat o mare influență în ce privește proiectele și documentele organizației. Căci Puterea, în astfel de locuri, nu este a celui care creează, ci a celui care semnează. Doamna Lupșea și-a arătat puterea semnând acele documente care aduceau pe lume viziunea urbană grotescă a actualului primar, domnul Ilie Bolojan. Dacă azi vedem, în centrul orașului, case noi construite ca o ridicolă imitație istorică, dacă avem clădiri abandonate vopsite ca noi, dacă avem o piață centrală desfigurată, acestea s-au făcut prin ajutorul și influența juristului OAR, care trebuia să își dea avizul. Drept răsplată, doamna Lupșea a fost numită la șefia Fundației pentru Protejarea Monumentelor Bihor, unul din acele ONG-uri care nu sunt tocmai neguvernamentale: ciuperci crescute la umbra Primăriei, scopul lor este de a cheltui din bugetele dedicate sprijinirii organizațiilor private. Cu timpul, doamna Lupșea a fost numită director întâi la Casa Darvas, iar apoi, când vechiul director nu și-a arătat cuvenita slugărnicie față de viziunile Primăriei, în fruntea Muzeului Cetății și Orașului Oradea.

Dar loialitatea doamnei Lupșea nu se mărginește la a ușura pe cât se poate abuzurile și incultura Primăriei. Purtată de elan, doamna Lupșea și-a încrucișat întâia oară drumul cu al meu când, vorbind în direct la un talk-show Digi, a susținut, cu șarm golănesc, că fața mea e mai urâtă decât un penis. A doua oară ni s-au încrucișat drumurile când am întocmit Bertha Books, cea mai mare colecție de carte Art Nouveau din România, de peste 1100 de ediții. Când am oferit să las colecția în custodia Casei Darvas, gratuit și pe termen nelimitat, propunerea mea a fost respinsă în chip insultător.

Drumurile ni s-au încrucișat și a treia, și a patra, și a cincea oară, de obicei pe la diverse sindrofii culturale la care suntem invitați amândoi. Printre muzeografii, artiștii renumniți, galeriștii, criticii de artă și managerii culturali ai comunității, doamna Lupșea face impresia unei duble neadecvări: e un jurist rătăcit printre oameni de cultură, dar care ține frâiele a două din cele mai importante instituții din domeniu, plasând-se, astfel, pe podium alături de omologii consacrați. Deși devenirea doamnei Lupșea s-a produs pe parcursul mai multor ani, până azi, nimeni din domeniu nu își explică cine e și ce caută dumneaei pe scena culturală. Cât despre realizările în fruntea unor instituții atât de mari, gafele și incompetența nu mai fac obiectul bârfelor de salon, ci au ajuns și în vizorul media. În ultimul timp, nu doar eu, ci și domnii de la Bihoreanul au ridicat obiecții. Iată ce scriau dumnealor:

Vidul dinre ziduri – În lipsa unei strategii eficiente, Cetatea Oradea rămâne neatrăgătoare la un an şi jumătate după redeschidere. Unul dintre cele mai importante monumente medievale din ţară este administrat, provizoriu, de o juristă, are spaţiile de alimentaţie publică aproape pustii şi nu a fost echipat nici măcar cu indicatoare turistice spre cele mai importante puncte de vizitat.

Stimații cititori care cunosc raporturile dintre mine și domnii de la Bihoreanul își vor fi dând prea bine seama cât de greu și neplăcut ne este să cădem de acord.

Totuși, casa Darvas rămâne pe linia de plutire și, ocazional, colaboratorii publică materiale muzeografice nu lipsite de valoare. În acest sens, probabil cele mai mari eforturi le întreprinde Ramona Novicov, critic de artă (și arhitect; și istoric al artei; și curator; și vorbitor la vernisaje; și…), responsabilă, pe cont propriu, pentru bruma de coerență care împiedică șandramaua să cadă. Inexplicabil este, așadar, că dumneaei își desfășoară munca sub controlul unei juriste, precum și că își asumă rolul de dădacă intelectuală a unui conducător de instituție incapabil să facă diferența dintre artă și kitsch, dintre renovare și reabilitare, dintre muzeu și sală de nunți.

Cu atât mai mult cu cât Ramona Novicov nu doar că e cunoscută și recunoscută de comunitatea culturală, ci e unul din reperele ei – printre puținii care, în clevetirile de salon, nu sunt menționați după numele de familie, ci după cel de botez: ”Ramona” e destul ca un artist, un galerist sau un curator să știe despre cine e vorba. Cu tot cu excesele poetice notorii la care se dedă în timpul discursurilor de vernisaj, Ramona Novicov a reușit nu doar să supraviețuiască și să se impună într-un mediu sărac și haotic, ci e și printre puținii care au păstrat relații bune cu toate grupurile și organizațiile. Cât despre Art Nouveau – acesta e, negreșit, domeniul pentru care a fost destinată: îl și stăpânește și îl și iubește; contribuțiile Ramonei Novicov pe subiect sunt incontestabile, iar nimeni nu cunoaște mai bine contextul și dimensiunea locale ale stilului. Mă întreb, așadar, câtă loialitate poate avea doamna Lupșea pentru a-i umbri incompetența, inadecvarea și lipsa de pregătire, când instituțiile pe care le cârmește spre stânci, conduse de Ramona Novicov, ar avea în frunte o persoană care, în afară  că știe despre ce vorbește și cum se conduce un muzeu, se și bucură de încrederea și susținerea întregului mediu cultural? Sau, poate, doamna Lupșea va fi fiind instalată tocmai pentru a-i ”ține la respect” pe artiștii, creatorii și literații atât de dragi Primăriei?

Gabriel Miloia (29 de ani) este artist și publicist. A studiat Regie de Teatru în Ulm, Germania. De opt ani conduce galeriile Visual Kontakt. În prezent locuiește și lucrează la Oradea.

[apcucla]

Ciuperci umplute cu sunca si mozzarella

[arinavarga]

Ciuperci umplute cu carne tocata

[stiri-noi]

Ciuperci umplute cu rosii si usturoi

[90revolution]

NOUA (bucătărie românească) este restaurantul lui Alex Petricean (D’Artagnan), unde preparatele tradiționale românești sunt reinventate sau… modernizate.

Pe Alex îl recomandă un CV impresionant: a lucat la Noma în Copenhaga (două stele Michelin, cel mai bun restaurant din lume timp de 4 ani), a câștigat Masterchef, a lucrat la Atra Doftana iar anul trecut ghidul Gault & Millau i-a acordat titlul de chef al anului când era bucătar șef la Maize. Noi atunci am auzit de el și așa am decis să facem o vizită la recent-lansatul NOUA. Așa că, involuntar, ajungi cu așteptări mari la restaurantul său.

Și o să zic din start că experiența a fost pe măsură. Este diferită față de tot ceea ce am încercat (sau auzit) în țară. Experiența este comparabilă cu cea pe care am avut-o la Hugos, un restaurant cu o stea Michellin din Berlin.

Restaurantul este într-o casă veche, pe Popa Nan 7, aproape de Colegiul Mihai Viteazu. Este deschis de miercuri până sâmbătă, de la 18 la 22. Meniul este afișat la poartă și se schimbă lunar. Cred că dacă l-ar fi afișat online, le-aș fi făcut o vizită mai de mult.

Vizita la NOUA începe cu “doriți să vă fac un tur al casei noastre?” Și am dorit. Este o casă cu 2 etaje, construită în 1915, amenajată de echipa NOUA cu motive românești.

La parter, una dintre camere are 5-6 mese mai mari iar unul dintre pereți este capitonați cu blană de oaie. Cealaltă cameră are o masă mai lungă, un perete decorat cu mai multe lemne pe care este gravată sigla NOUA (cristalul de sare, în caz că vă întrebați).

La etaj mai sunt vreo 2-3 mese mai mici și bucătăria deschisă.

Iată meniul din lunile iunie și iulie:

Noi am vrut să le încercăm pe toate, așa că am luat și Meniul carpato-danubiano-pontic (care include două deserturi) și Meniul Austrului, pentru că nu știam dacă putem dovedi două “carpato-danubiene-pontice”, La fiecare meniu am ales și wine pairing. Am ratat din păcate șansa să fac gluma cu “dați-mi și mie o ceafă cu cartofi prăjiți…“.

Înainte de orice, am fost serviți cu vin spumant nefiltrat Craft, de la Rasova, de lângă Cernavodă. Ușor tulbure, nu foarte brut la gust, mi-a plăcut.

Aperitivul, adică “România în farfurie“, se servește pe un platou de lemn în forma hărții româniei. Fiecare piesă din puzzle reprezintă un preparat din regiunea respectivă.

Primul preparat, cel din Muntenia, o cremă de brânză amestecată cu smântănă, înfășurată într-un wrap crocant de cartofi fermentați, pudrat cu leurdă și ornat cu corcodușe murate. După ce l-am gustat, am știut că va fi o seară excepțională.

A urmat Transilvania, cu un fel de gălușcă fierbinte, făcută din mămăligă, umplută cu slănină și cașcavea și ornată cu muguri de pin. Deși eu nu mă dau în vânt după mămăligă, aș mânca așa ceva până la refuz.

Oltenia a venit cu praz, cubulețe de limbă de vită și măsline. Deși nu spun nu la “limbă cu măsline”, parcă acest preparat nu m-a impresionat. L-aș lăsa ultimul în topul preferințelor. Poate din cauza prazului, nu că oltenii nu ar fi băieți simpatici…

S-a schimbat vinul, am trecut la Liliac, fetească regală de la Lechinta, și ne-am pregătit pentru Dobrogea. Aici a fost încă un preparat care îți dă reset la papilele gustative. Clătita caldă cu midii, icre de crap, sfeclă roșie și frunză de taghetă. A fost senzațională.

La Banat (și Crișana) nu prea am fost pe aceeași lungime de undă cu sarmaua fierbinte cu viță de vie, carne condimentată din căpățâni de somn și mălai prăjit pe deasupra. Am apreciat că a fost un pic picantă, dar parcă nu m-a impresionat.

Moldova a fost cireașa de pe tort, cu un fel de puri, umplut cu griș, fasole cu afumătură și ornat cu ceva micro-ierburi. Am dat shot-ul peste cap și am așteptat cu nerăbdare să vedem ce se întâmplă.

În primul rând, în acest punct am costatat că am fi putut să comandăm doar aperitivul și ar fi fost de ajuns. Apoi am schimbat vinul cu un sauvignon blanc de la Crama Bauer.

Și am ajuns la Vocea grădinii. Un preparat răcoritor, care a venit în cel mai potrivit moment. O salată din sos fermentat de agrișe, smântână, ridiche, morcov, castravete, coacăze negre, zacuscă, hrișcă, flori de dovleac, mure, roșie, posibil pepene, smântână, ulei de măsline și apă de mare. Știu că par multe ingrediente, dar în final totul se rezumă la un gust dulce-acrișor și la culorile de mai jos:

Salata în veșmânt de mălai a fost un ou maturat în oțet balsamic, alături de brânză, roșii și hrișcă, toate într-un bulz copt și crocant. A fost bun, dar cred că gălușca de mămăligă de la aperitiv mi-a plăcut mai mult. Ar fi fost interesant dacă în interior era caracatiță, cum este la unul dintre felurile de la Maize.

Am schimbat din nou vinul, cu un Aligote de la Sarica Niculițel. Foarte bun, deși cu altă ocazie încercasem “Caii de la Letea” de la aceeași cramă și nu fusese tocmai pe gustul meu.

Felul următor s-a servit împreună cu un shot de țelină apio, care să mai “limpezească” gusturile. Mi s-a părut că la gust a fost foarte apropiat de ghimbir. Înțepător și ușor picant.

După ce am trecut cu bine și de acest shot, am trecut la Chevice lipovenesc. Care a fost prezentat drept un chevice peruan cu șalau de Dunăre, țelină apio, șunculită, dovlecel și chinoa. Eu susțin de fiecare dată că nu îmi place peștele, mai ales cel de apă dulce. Dar acest preparat m-a contrazis.

Și când mă pregăteam să declar că a fost unul dintre cele mai bune feluri pe bază de pește pe care le-am gustat…

Camuflajul peștelui de munte a ridicat nivelul. Păstrăv, zer caramelizat, iarbă de mare, kale, chips-uri de spanac. Posibil și fum lichid, pentru că sosul avea un gust puternic afumat. Cel mai bun păstrăv pe care l-am mâncat.

Trecem la Grand Vin de Alira (cabernet sauvignon) și ne pregătim de “friptură”. Din nou, Grand Vin a mers foarte bine, deși cu altă ocazie am testat un Rose de la Alira și am zis că never again.

But wait! Înainte de “friptură” a venit “serviciul de pâine și un al casei”. Și aici a fost cu poveste. Unt alb amestecat cu unt brun (adică unt fiert la 150 grade până se separă de lactoză) și pâine cu maia, cartofi fermentați și varză murată.

And now the moment you’ve all been waiting for… friptură! Hrana haiducilor! Adică vită, căprioară și cinci tipuri de ciuperci, fiecare preparat diferit. Carnea a fost fragedă și suculentă, ciupercile au fost delicioase. Mi-a plăcut, dar parcă un pic cam prea “greu” gustul. Nu-s expert, dar poate ar fi mers o garnitură un pic mai acră sau mai fresh, care să echilibreze un pic.

Vinul pentru desert a fost Nachbil, riesling de la Satu Mare. Care nu ne-a plăcut. L-am gustat și înainte de desert, și după. Prea dulce în ambele cazuri.

Primul desert a fost tartă dulce cu cremă de trandafiri, petale de trandafiri “culese de măicuțele de la Horezu” și cremă de leuștean.

Mi-a plăcut gustul foarte fin și parfumat al trandafirilor, chiar și crema de leuștean. Din păcate bucățelele de leuștean proaspăt tăiate mărunt deturnau tot gustul acestui desert. Interesant, dar nu l-aș recomanda.

Celălalt desert, tarta cu cireșe, ciocolată și piper a fost mai pe placul meu. Cireșele erau amestecate cu înghețată de ciocolată și ascunse sub un aluat crocant, iar deasupra era cernut puțin piper. Foarte puțin, doar cât să dea o notă, nu gust.

Și cam asta a fost. Dacă aș putea să fac o critică constructivă, aș spune că în cele 20 de minute în care am așteptat celelalte 2 persoane de la masă, poate ar fi mers un aperitiv, o măslină, un amuse bouche din partea casei. Ce-i drept, dacă vreau să fiu corect până la capăt trebuie să recunosc că nici la Hugos nu am primit nimic. În rest, la NOUA pairing-ul de vin a fost ok, dar nu pe măsura mâncării. Iar un lucru pe care l-am apreciat a fost că deși două persoane aveau meniul și wine pairing-ul “mai mic”, au primit și acestea “top-up” la vin pentru anumite feluri pe care le-au gustat de la noi.

Meniul carpato-danubiano-pontic a costat 300 de lei, alături de 170 de lei pentru wine pairing, iar meniul Austrului a fost 180 de lei, și încă 120 de lei pentru wine pairing. În total pentru patru persoane am plătit 1556 lei, fără bacșiș. Prețuri ok pentru experiența primită. Și mai ok dacă le transformăm în euro și ne raportăm la restaurantele de afară.

În concluzie, vizita la NOUA a meritat din plin. Totul este ales cu grijă în acest restaurant: de la amenajare, la ingrediente proaspete și până la veselă. Chiar dacă meniul se schimbă lunar, sunt și preparate care rămân, iar articolul de mai sus sper să vă servească drept referință. Dacă nu sunteți convinși, eu zic să mergeți totuși și să încercați “România în farfurie”. Nu veți regreta.

Bucătăria tradițională românească întâlnește fine dining-ul la restaurantul NOUA NOUA (bucătărie românească) este restaurantul lui Alex Petricean (D'Artagnan), unde preparatele tradiționale românești sunt reinventate sau... modernizate.