#bucuria

[specificmadness]

@seduxtiveblood Damien is trying to become a fashion icon, I’m his first fan 😎

[radardemediaonline]

Alina Ceușan se alătură echipei Vocea României! Pe 1 decembrie trăim LIVE bucuria nostalgiei

Vineri, de la 20:30, încep edițiile LIVE Vocea României! Cei 12 concurenți care au rămas în competiție sunt pregătiți să uluiască prin interpretări spectaculoase. O seară cu muzică 100% românească va răsuna în casele telespectatorilor. Antrenorii vor urca și ei pe scenă, iar surprizele pentru primul LIVE nu se vor opri aici. În ”camera vocilor țapene” se va afla Alina Ceușan, care le va aduce…

[coolladydot]

Siguranță pentru copii, relaxare pentru părinți

Primii ani de viață reprezintă o provocare atât pentru copii, cât și pentru părinți. Dacă cei mici sunt în acea perioadă a vieții în care energia și curiozitatea alcătuiesc mixul care să le asigure necesarul de experiențe din care să cumuleze cunoștințele necesare pentru o dezvoltare armonioasă, părinții se văd nevoiți să se autodepășească pentru a le putea oferi contextul favorabil…

[acumtv]

”BUCURIA COPIILOR PE LITORAL” | ONEȘTI 2022

”BUCURIA COPIILOR PE LITORAL” | ONEȘTI 2022

”BUCURIA COPIILOR PE LITORAL” | ONEȘTI 2022

[goodevilgirlintentionss]

"-- Aceasta sunt eu...

Sunt puțin bipolară, un pic paranoică, capricioasă, ceva mai mult nebună, uneori geloasă şi alte ori indiferentă.

Gătesc în ritm de blues, ciufulită şi haine puține.

Pot să-ţi arunc vasele în cap şi apoi să te iubesc cu pasiune, pentru a face pace.

Plâng cu o melodie tristă sau o scenă care-mi întristează sufletul.

Râd până mă doare stomacul, și în ochii mei poţi vedea toată durerea din lume şi bucuria când te privesc.

Îmi place să fiu liberă... nu sunt bună în a urma reguli şi în acelaşi timp nu-mi place haosul.

Îmi place mirosul de carte nouă și să călătoresc în jurul lumii, căutând aventuri și emoții, ce mă fac să mă simt vie!

Îmi place să gătesc, experimentând arome pentru a le încerca împreună.

Mă îmbrac după cum îmi place, nu urmez moda și nici obiceiuri.

Şi trăiesc redescoperindu-mă...

Sunt multe, sunt toate şi sunt unică.

Dar sunt în imperfecţiunea mea,

Perfectă!"

[iubesc-tacerea-ta]

Pentru tine şi pentru mine, momentul suprem, bucuria cea mai intensă nu este atunci când mintea noastră domină, ci atunci când ne pierdem minţile, iar noi doi ni le pierdem în acelaşi fel.

-reading Anais Nin

[citatele]

Cea mai gravă crimă este cea care ajunge să ne omoare bucuria de a trăi.

Paulo Coelho, Hippie

[alexandrudan]

Bucuria de a trăi vine din valuri, nisip, cerul albastru, din glasul unui pescăruș, din a rămâne copil la suflet..

[autopsiedeganduri]

Pleoapele îmi erau plumburii, iar ceața se așternea deasupra pământului precum un voal de mătase. Luminile stradale începeau să se asemene unor licurici, iar ochii mei începeau să devină înșelători, la fel și celelalte simțuri. Țineam volanul cu degetele încleștate, asigurându-mă că somnul nu are să mă fure încă. Destinația îmi era necunoscută, însă știam ce avea să mă aștepte. Cu fiecare minut mă aflam mai aproape de ea, și puteam parcă să o simt, de parcă nu ar fi fost întâia oară când o vedeam. Mă las purtat de reverii, iar cutia de metal în care mă aflam se leagănă brusc în stânga și în dreapta. Îmi scutur capul și reduc viteza. Drumul îl știam, îl mai parcursesem de atât de multe ori, însă oboseala îmi îngreuna fiecare mișcare. Nu eram un om credincios, dar înaintasem o rugăciune printre buze, care era menită să ajungă la urechile oricărei zeități avea să mă asculte:”Te rog lasă-mă să ajung la ea, să o strâng măcar o dată în brațe, iar apoi pot să mor fericit.”

Înaintam grăbit, încercând să scurtez multitudinea de curbe, ignorând din răsputeri asemănarea izbitoare cu un carusel pe care o căpătase brusc drumul. Brusc munții nu mă mai sugrumă, lumina orbitoare a orașului străpungând-mă până în orbitele ochilor. Mai aveam atât de puțin și puțin a fost într-adevăr. Parchez în primul loc pe care îl zăresc liber și oftez prelung. O parte din mine și-ar fi dorit să o găsească la scară, așteptând să mă vadă la fel de mult precum așteptam și eu. O sun și realizez că am trezit-o din somn, dar izbutește să mă îndrume către scara blocului ei. Sun la interfon, îmi răspunde, dar nu mă așteaptă, nici în capul scărilor, nici în pragul ușii. Nimeresc ușa ei și pătrund în apartamentul întunecat, aproape împiedicându-mă. Intru în cameră și mă așez pe canapea, la picioarele ei, iar ea continuă să doarmă. Dacă ar fi fost altcineva, aș fi luat-o ca pe un afront, aș fi făcut un întreg scandal și probabil că, deși răpus de oboseală, m-aș fi întors în mașină și aș fi plecat. Acela trebuia să fie semnul meu “Nu se bucură că ești aici. Ești un intrus și așa vei rămâne.” îmi șoptea constant mintea, dar nu mă puteam mișca din loc. Stăteam pe întuneric și o ascultam cum respiră, așa cum am ascultat-o nenumărate nopți atunci când adormea la telefon. Am încercat delicat să o trezesc, deși îmi doream să se odihnească, îmi doream totodată să pot să o strâng în brațe.

Am întrebat-o unde este baia și m-am ridicat, tot pe întuneric, să o caut. Ajuns într-un final în fața oglinzii ei, mă blamam cumplit. Ochii mei căprui, brăzdați de cearcăne, mă cercetau aspru. “De ce nu pleci? Este cât se poate de clar că nu ești dorit aici.” mă mustra iarăși mintea mea. Mă spăl pe mâini și pe față și mă bucur când văd primele raze ale soarelui luminând încăperile străine mie. Ies pe coridor și aproape că mă rătăcesc iarăși, dar reușesc cumva să îmi găsesc calea înapoi spre ea. Mă întind lângă ea, dar nu aveam loc amândoi, așa că o cuprind cu o mână, mă agăț de ea ca să nu cad și cumva o caut prin așternut, prin perne. “De ce te temi atât de tare de femeia aceasta?” ma gândeam în timp ce încercam să o trezesc, să o fac să realizeze că sunt acolo. Căutam un soi de validare? Nu neapărat, dar știam în sinea mea că dacă ea ar fi venit, eu aș fi așteptat-o și mi-aș fi petrecut fiecare secundă alături de ea. Greșeam eu să simt așa? Pusesem eu prea multă presiune? În fond, o vedeam pentru prima oară? Dar cum puteam să spun că o văd pentru prima oară? Ne petreceam fiecare moment împreuna, chiar și așa de la distanță, ne cunoșteam unul pe celălalt mai bine decât oricine.

Într-un final se trezește, dar nu bucuria venirii mele o ridică de pe canapea, ci nevoia de cofeină. O urmez în bucătărie și nici nu îndrăznesc să mă așez undeva până nu îmi indică ea. Voiam să o am aproape, dar eram singur în dorința mea. Nu puteam să nu mă gândesc că poate îi eram respingător, că poate voia să mă îndepărteze în sfârșit prin acțiunile ei, că poate nici nu își dorise cu adevărat să vin. Ne-am băut cafeaua împreună, am fumat, am încercat să îi dau spațiu să își facă rutina, dar părea mult mai îndrăgostită de propriul telefon decât de mine. Totuși nu puteam să nu o observ. Încercam să nu mă uit într-atât de insistent, dar simțeam nevoia să o memorez așa cum era în acea dimineață, cu părul ciufulit, ochii încă tulburi de după somn, cu halatul ei roz, atât de rece și intangibilă și poate că acolo greșisem. Poate că ar fi trebuit să o cobor chiar atunci de pe piedestalul pe care tot eu i-l construisem, poate că greșeala mea fusese că nu m-am iubit pe mine înainte să o iubesc pe ea și de aceea am fost mereu nimic în ochii ei. Mi-aș fi dorit să îi citesc gândurile, să pot cumva să știu cu claritate că temerile mele erau nefondate. Ea nu avea să mi le alunge niciodată.

Și totuși am ales să o cer în acea zi. Poate că pentru ea nu a fost nimic profund, nimic special, dar eu simțeam cu toată ființa mea să îmi leg destinul de al ei. Mă așteptam, luni mai târziu să îmi regret gestul, să mă blamez că m-am grăbit, dar cum mă puteam blama, atunci când eu fusesem atât de sigur? Cum să fi alungat acel sentiment de liniște pe care îl dobândisem alături de ea. Sentiment ce nicio altă femeie nu mă mai făcuse să îl simt până atunci și nici de atunci. Cum puteam eu să îmi neg atât de brutal sentimentele și să fi plecat așa cum am venit? O parte din mine regretă că nu am luat-o cu mine. Am fi putut să fugim împreună undeva. Poate povestea noastră ar fi avut alt final, ori poate că finalul era același, ba chiar mai trist. Dar ce poate fi mai trist decât faptul că acum nu o mai am în viața mea? Că femeia căreia sunt atât de pregătit să îi ofer tot ce reprezint, ar prefera orice altceva? Încă aștept să se întoarcă. Încă aștept. Și n-ar fi nevoie de un gest măreț din partea ei, nu ar fi nevoie de scuze, ori de cine știe ce sacrificii, doar să se întoarcă și să nu mai plece.

Încep totuși să cred că nu se va întâmpla, că toată această iubire mă va consuma și mă va arde până nu va rămâne decât scrum în urma mea, că oricât aș iubi-o de mult, nu suplinește nimic altceva, iar eu nu sunt decât un om ce nu are nicio putere asupra ei, nu că mi-aș dori să am. Nu pot decât să o aștept și să o rememorez noapte după noapte, blocat în acest purgatoriu al proprie-i iubiri, pășind de mult pragul nebuniei, așteptând în van cu ușa ferecată în urma mea. Devotamentul meu este deopotrivă admirabil și condamnabil, dar altfel nu am să știu nicicând să fiu.

În lipsa ei privesc răsăritul și mă rog să se îndure soarta de mine, iar poate dacă adorm, am s-o întâlnesc în vise.

[blueloveonly]

“Pe parcursul vieții înveți de toate. Înveți să trăiești, dar și să mori câte puțin, cu fiecare pierdere, cu fiecare eșec, cu fiecare renunțare, cu fiecare vis abandonat. Înveți să fii puternic, dar și neputincios și slab. Înveți bucuria de a câștiga, pentru ca mai apoi să înveți cum e să pierzi. Înveți să depinzi de oameni, apoi înveți să traiesti fără ei. Înveți să iubești, iar uneori să-i urăști profund pe cei pe care i-ai iubit. Înveți să zbori, ca mai apoi să înveți să te târăști, visând la zbor: înveți cum e să ai totul, dar și cum este să nu ai nimic. Înveți cât de minunat este să te simți al cuiva, ca mai apoi să înveți cât de dureros este să te simți al nimănui. Înveți să cari mult timp poveri sufletești, iar când nu le mai poti duce, înveți cum să te debarasezi de ele. Înveți să aștepți si sã amâni, iar când obosesti, înveți să renunți. Înveți să nu mai crezi și să nu mai speri, ca mai apoi să înveți din nou să crezi și să speri cu toată forță inimii tale.”

- Irina Binder

[specificmadness]

I can hardly put it into words as it sounds like to finally be able to hold you both in my arms. Nothing in the world is comparable to the love I feel for both of you. Your little fingers, your little noses. You are perfect and beautiful all around.

No matter what happens in this life, in the next or the day after, I will always protect you and give you a place of security. You are my flesh and my blood, my life and my confidence. — i love you, Dad

[unsarutsiamplecat]

Spune-i că o iubești mai mult decât viaţa ta, pentru că viaţa actuală este nimic și că singura ta nădejde este ca voi doi să treceţi prin această viaţă astfel încât în lumea cealaltă să fiţi uniţi în iubire desăvârșită. Spune-i: „Timpul nostru aici este scurt și trecător, dar dacă suntem plăcuţi lui Dumnezeu, putem schimba această viaţă pentru Împărăţia ce va să vină. Atunci vom fi una în mod desăvârșit, atât cu Hristos, cât și unul cu celălalt, iar bucuria noastră nu va cunoaște limite. Îţi preţuiesc iubirea mai mult decât toate celelalte lucruri și nimic nu ar fi mai amar sau mai dureros pentru mine, decât ca noi să ne certăm. Chiar dacă pierd totul, orice suferinţă este suportabilă dacă îmi vei fi fidelă” - Sfântul Ioan Gură de Aur

Fragment extras din cartea: „Doi devin una Ghid creștin-ortodox pentru logodnă și căsnicie” de Pr. Antonios Kaldas & Ireni Attia

[coolladydot]

Bucuria siguranței - darul pe care poți să îl oferi oricărui copil

Nu știu cum sunt bărbații, dar noi femeile avem tendința de a trăi mai mult decât propria viață. Atunci când una dintre noi se căsătorește, tot grupul de prietene începe să fie bântuit de gândurile de căsătorie. Liniștea dispare atunci când una dintre noi devine mamă, de parcă toate ar trebui să ne dorim și să devenim „femei la casa noastră”, cât mai curând. Altfel spus, chiar dacă nu îți…

[fara-posts]

Putin cam dusa sa culeaga roua ...asa de dimineata ...de ce nu?...sa nceapa nebunia...[24.05, 09:34] Ioana: De ce e trista ...dragostea...Poate pentru ca eu,poate ca pentru ca tu ,ori noi ...nu ne am vazut demult sau poate ,nici nu ne vom mai vedea ,sau poate ar vrea sa o slujim uitand de noi si unul n altul sa ne scurgem ,sa curgem peste flori ca si cum nimic n ar mai conta si rasaritul pentru noi fusese un moment din vesnicie de unde a nceput povestea ,bucuria si tristetea ...si muza ta....

[24.05, 09:35] Ioana: Putin cam dusa sa culeaga roua ...asa de dimineata ...de ce nu?...sa nceapa nebunia...

[pentrucaiubimm]

“Și astfel, după atâta frustrare și nefericire, înveți să fii fericit așa cum ești, cu cine ești și cu ce ai. Și scopurile tale se schimbă, preocupările tale se schimbă și nu-ți mai pasă decât de viața ta, de cum poți trăi frumos, lăsând ceva frumos în urmă.

Înveți să trăiești pentru bucuria ta, nu pentru părerea lumii, nu pentru a demonstra ceva, nu pentru a-i mulțumi pe toți, nu pentru a dovedi cine ești sau pentru a convinge pe cineva.

Înveți cât de puțin contează percepția altora asupra ta și cât de mult contează să fii tu mulțumit cu tine. Înveți să privești viața și omul din oglinda ta cu iubire."

Fragment din cartea "Străinul de lângă mine"

[doar-o-pustoaica]

—“Iubirea dintre doi oameni nu este despre perfecțiune...este despre răbdare, înțelegere și comunicare. Despre prietenie. Despre a avea grijă unul de celălalt chiar și în momentele mai putin plăcute. Iubirea este aia când cel de langa tine ajunge să cunoască în totalitate trecutul tău și totodată cele mai negre părți ale tale, dar încă rămâne lângă tine. Iubirea este despre a ajunge să te îndrăgostești mai întâi de sufletul celuilalt, abia apoi să îi atingi trupul! Iubirea este despre a rămâne acolo, când toți ceilalți aleg să plece. Iubirea este despre a citi o carte împreună, despre a savura un pahar de vin împreună, despre a oferi strălucire partenerului, despre a evolua unul lângă celălat. Despre a lupta împreună chiar și atunci când aparent totul pare pierdut. Iubirea nu este o concurență. Iubirea este bucuria celuilalt văzută în ochii tăi clipă de clipă. Cand iubești, susții! Și o faci la modul în care chiar să creadă că nimeni nu o poate face mai bine de atât...Iubirea este aia..cand simți că fără a mai avea nimic de oferit....totuși să existe acel cineva care ar oferi totul pentru tine!”

@doar-o-pustoaica