Circul Ploii
In vara am scris mai multe povesti (fara diacritice, pentru ca asa sunt eu, mai speciala) cu emoji-uri la intamplare.Am vrut sa experimentez cu diferite tipuri de naratori si asa au luat nastere copiii astia: sunt povesti de la romanta, la horror, thriller si ceva fucked up medieval alkdjfsaljf. Asta e cea horror. Sper sa va placa, si poate ghiciti si emoji-urile dupa care am facut-o.
In aceasta seara de vineri, decizia proasta a lui Corbus a fost sa mearga la o plimbare prin padure. Nimeni nu i-a spus ca o sa ploua. Eu, cel putin, nu i-am spus, desi puteam foarte bine sa o fac. Dar atunci.. care ar mai fi fost distractia?
Daca trebuie sa stiti un singur lucru despre Corbus, acela este ca e mereu pregatit. Are Un Ghiozdan (trainic, vechi ca un vin bun, dar trezit) in care isi tine tot ce poate avea nevoie in orice moment: carti de joc, pentru ca ramane fara bani des si ii place sa joace poker; un hanorac imblanit, pe care si-l intinde pe jos de fiecare data cand se aseaza pe pamant, pentru a nu se murdari; trei batoane de müsli, doua sticle de apa si un termos cu cafea, mereu rece, pentru ca e genul ala de om. Si o umbrela, mov, ce ar putea sa adaposteasca pana la trei persoane dupa instructiuni, si cinci persoane daca esti Corbus. Pentru ca e genul ala de om.
Asadar, Corbus se plimba in padure. Avea o lanterna ce producea o lumina asa puternica incat imi facea ochii metaforici sa doara, dar nu ii ziceam nimic legat de asta. Parea ca ii e frica, pentru ca lumina produsa se misca in zig-zaguri haotice. M-am plictisit sa il vad asa infricosat, fara nimic de facut, doar plimbandu-se haihui. Asa ca i-am dat ceva de care chiar trebuia sa ii fie frica.
Corbus s-a oprit, parca intepenit in loc, si lasa umbrela sa ii cada pe langa corp, inchizandu-se cu un click. Se uita la cadoul pe care i l-am facut cu gura putin deschisa si ochii mariti. Daca as avea o gura, as zambi la asta, si mi-as freca mainile metaforice intre ele cu un raset maniacal. Totusi, sunt doar un simplu scriitor, menit sa creeze oameni doar pentru a-i distruge. Nu pot sa cer prea multe.
Probabil va intrebati ce l-a facut pe maretul, inimosul Corbus sa ramana pe loc. In fata sa era scheletul unui circ ce nu, nu se poate sa fi fost acolo cu o zi inainte, sau chiar cu cateva ore, pentru ca Corbus ar fi auzit de el. Era acoperit de un material imens, impermeabil, cu dungi violet si galbene, si o deschizatura in mijlocul acestuia semnaliza intrarea in Circul Ploii (scris cu becuri palpaitoare).
Mai tineti minte cand am zis despre Corbus ca e pregatit de orice? Chiar e. A vazut cortul, si-a luat umbrela de jos, si in loc sa se intoarca inspaimantat de unde a venit, sau sa sune pe cineva, a inceput sa inainteze cu pasi mari spre intrarea in cort. Uneori sa fi pregatit de orice poate inseamna de asemenea sa fi foarte, foarte, prost. Stiam ca are inima cat un purice, dar stiam ca nu as fi putut sa il opresc. Pariasem pe asta, cel putin.
Cortul era aproape ca orice circ pe care imi imaginez ca l-ati vazut, daca nu sunteti genul de oameni impotriva circurilor din cauza animalelor abuzate in ele (ceea ce, in universul in care suntem acum, nu se mai intampla de ani de zile. Sunt animale, dar nu la fel de reale ca cele ce existau in universul din care scriu povestea asta. Ah, doar citeste. O sa intelegi tu.) .
In afara de scena (un cerc imens cu nisip zgrunturos, inconjurat de trei ecrane pentru a permite intregului public sa vada spectacolul), mai sunt si tribunele: schele imense de metal, doisprezece randuri ce inconjoara intr-un semi-cerc scena, si se ridica pana la tavanul cortului, de care sunt agatate duzine de reflectoare. Pe jos sunt ambalaje de hartie de la floricele de porumb si de la alune, bete de la vata de zahar si pahare de plastic rupte in bucati ascutite.
Un sunet s-a auzit cand Corbus a inceput sa urce scarile din tribune. Mi-am indreptat atentia asupra lui, un adolescent nu mai mare de saptisprezece ani, inaintand prin intuneric, si in acel moment am hotarat…
Urma sa inceapa distractia.
Nuca de cocos a aparut de nicaieri. Sincer, n-am nicio idee cine a pus acea nuca de cocos chiar pe scara din fata sa, fix sub locul unde urma sa isi puna piciorul. A calcat pe ea, si s-a dat inapoi, speriat, dar inainte sa cada pe spate si eventual sa moara si-a pus mainile pe barile de sustinere paralele cu scarile. Noroc chior ca nu a cazut, daca e sa ma intrebati pe mine. S-a aplecat si a ridicat nuca de cocos de jos, luminand-o cu lanterna. Trebuia sa fi observat micuta senila, caci in urmatorul moment si-a pus lanterna de buzunar in gura si a inceput sa invarta nuca, ce chiar avea un sentulet ce o inconjura la mijloc.
A nimerit sensul de rotatie din prima, si l-am lasat sa o roteasca de trei ori inainte ca vraja sa se manifeste. A inceput cu un reflector. Corbus si-a ridicat ochii din nuca de cocos, degetele lui oprindu-se in mijlocul gestului de a mai roti o data, si isi muta privirea de la lumina mult prea puternica. Lasa nuca de cocos sa fie strans tinuta de o mana, si isi lua lanterna din gura, inchizand-o cu un deget si urmarind directia reflectorului pana la scena…
Iar acolo o gorila il astepta, cu vesta ce avea exact aceleasi culori ca circul. Purta un mic turban, parca poleit cu aur, si tinea in maini un CD. Corbus era acea din acea generatie de copii care mai vedea CD-urile doar in poze vintage, iar pick-up-urile i se pareau prea demodate pentru a fi amintite.
Cu pasi aproape ezitanti, Corbus incepu sa coboare scarile spre gorila ce statea in doua picioare. Din punctul in care o observa Corbus, nu parea asa mare, dar parea grea. Daca ar fi luat-o prin surprindere, Corbus era sigur ca ar fi putut sa o ocoleasca.
Erau fata in fata acum: doi pioni in jocul meu de sah. Corbus observa narile mari ale gorilei, blana sa negra ce lucea in lumina unica a reflectorului, si cum vesta parea fixa pe gorila, de parca ar fi fost cusuta pe ea. Pieptul i se misca incet, in respiratii masurate. Nu avea nicio intentie sa il atace pe baiat, stiam eu, desi el asta credea. Mai bine sa iti fie frica decat sa iti para rau, presupun.
Gorila intinse o mana, iar el facu un pas inapoi, desi scena era inconjurata de un gard de jumatate de metru, ce ii despartea. Totusi, mana intinsa avea palma in sus, si se uita intens la nuca de cocos din mana sa. Corvin, baiat prost prost, a pus nuca de cocos pe peretele micut, iar cu inima in gat si stomacul in picioare, a impins-o spre gorila.
Planul functiona perfect din cate vedeam. Parul roscat al lui Corvus era lipit de cap din cauza ploii, si isi tinea mijlocul inconjurat cu bratele. Parea terifiat.
Gorila a luat nuca de cocos odata ce i-a atins incet varfurile picioarelor. In doua miscari, una de rotatie ce desfacea nuca in doua, si cealalta de inserare CD-ului, gorila lasa nuca de cocos jos. Baiatul urmarea totul din umbra; ocolise reflectorul pe nevazute si statea aproape de iesire, dar nu chiar acolo. Curiozitatea avea sa ia tot ce avea mai bun din el; sincer, nu fac nimic decat sa grabesc procesul.
Acela a fost momentul in care ecranele s-au aprins, iar o numaratoare alb-negru, descrescatoare de la trei, ca in filmele prea vechi pentru a fi in amintirea lui Corvus, incepu. Dar nu, la finalul numaratorii nu era o bomba; ci un videoclip de prezentare.
“Circul Ploii a aparut in 2019” incepu o voce monotona, si Corvus isi indrepta spatele, desi era incordat de atentie “si a schimbat numele de la ” iar acum vocea inspira, de parca urma o lista pe care nu era chiar gata sa o spuna “Circul Fructelor, Circul American din Romania, Circul Unicei Gorile, Circul Haosului, Circul Craciunului(?), Circul Minunatiei Facerii, Circul Ala Cu Gorila Beata, Circul Circului” spuse vocea foarte repede inainte sa revina la tonul monoton, iar fiecare cuvant ii era redat pe ecrane, peste o muzica fericita si sunetulul de film din anii 1950’, derulat rapid, “inainte sa ramana la Circul Ploii in cei doi ani in care a mai fost deschis inainte de un eveniment straniu. In insiruirea de nume neinspirate avute de Circul prezentat in acest videoclip, a fost mentionata o gorila.”
Corvus inspira, dar stia ca gorila ce va fi pe ecran va fi aceeasi ca cea de langa el inainte sa ii vada poza pe ecran. Arata exact la fel ca cea din aria sa vizuala, turbanul si vestuta, blana ca un ocean al noptii.
“Faceti cunostinta cu Judoi. Stiti, maimutica Judy, doar ca e gorila Judoi. El era vedeta circului, > asa cum era spus pe toate afisele noastre, mesaj urmat de stelute aproape invizibile ce indicau un text minuscul in josul afiselor in care spuneau ca nu e o gorila reala.” in timp ce povestea, Judoi aparea pe ecran si facea cu mana de pe scena, iar oamenii radeau si bateau din palme cand facea trucuri. Judoi cel real se uita spre ecran, impasibil.Era o gorila. Nu arata prea multe. “Copiii ne adorau, parintii ne multumeau pentru ca au vazut spectacolul, si totul era perfect. Pana cand” iar apoi muzica fericita de pe fundal s-a oprit, si era o liniste asa apasatoare ca imi venea sa mananc niste floricele; mai ales la figura infricosata a lui Corvus. Ecranul era negru. Nici sunetul de film derulat nu se mai auzea, ci doar respiratia lui Corvus. Desi pieptul lui Judoi se ridica, nimic nu putea fi auzit. “Judoi nu a mai putut, iar Circul Ploii a fost astfel inchis. Pe veci."
Vocea se opri atunci, si Corvus era sigur ca nu o sa se mai intample nimic. Dar apoi o imagine aparu pe ecran, si era color, spre deosebire de tot ce fusese inainte.
Se vedea ca este filmat din public, si pentru un moment Corvus simti energia multimii, cum adultii bateau din palme si copiii chiuiau. Probabil persoana care facuse filmarea statea in ultimele randuri, caci putea sa vada scena doar prin ecranele imense postate in jurul ei. Judoi era acolo, si facea trucurile normale, circarii aruncand cu mingi si el prinzandu-le din aer; insa, ca si element de noutate, lua mingile si jongla, la randul sau, cu ele. Pentru un moment, Corvus fu impresionat. Dar apoi se intampla.
Paharul veni spre scena ca o petarda; luminile multicolore il faceau sa para un glob disco, reflectand si devenind la randul sau lumina. Acesta il lovi pe Judoi in cap. Corvus isi tinu respiratia, frica puternica luand controlul asupra lui inca o data; asa cum si trebuia. Ecranul arata cum persoana ce facuse inregistrarea incepuse sa isi miste telefonul, prinzand reactiile publicului. Multimea tipa, un sunet uratit, manifestat prin ras batjocoritor si sunete indignate, caci gorila scapase fructele tropicale cu care jongla. Cu creierul amortit, Corvus vazu cum Judoi cade in genunchi si apuca paharul de plastic, in timp ce persoana ce inregistrase tot dadea zoom. Era un pahar de granita, observa Corvus, de departe. Inca avea albastru pe fund.
Judoi stranse paharul, iar intr-o secunda, acesta se facu franjuri. Multimea ce tipa incepu sa se opreasca treptat, iar o liniste mormantala se atarna peste ei, in timp ce gorila tremura vizibil. Se putea auzi sunetul ploii din inregistrare, o rafala fruioasa de vant si picaturi necrutatoare. Un copil incepu sa planga cand vazu ca Judoi tinea o bucata ascutita de pahar in mana sa mare, dar asta nu opri gorila. Corvus isi tinu respiratia cand Judoi isi scoase capul fals.
Si adolescentul incepu sa se inece, trantindu-se pe podea. Ah, asta chiar e amuzant. As vrea sa am ceva sa inregistrez expresia de groaza pura de pe fata lui, dar presupun ca sa scriu ce s-a intamplat e a doua cea mai buna modalitate de a povesti. Videoclipul a continuat in timp ce Corvus nu se uita, caci era alb de spaima si incepuse sa planga mut, iar pe ecran un alt Corvus lua bucata ascutita si si-o indesa in gat, fara emotie, ca o marioneta. Ajunsese la limita.
Judoi din prezent disparuse, si mai ramasese doar Corvus. Cu un pocnet din degete, sau mai degraba cu un gand, i-am dat acestuia de pe podea un costum de gorila de la cap in jos. A tipat asa tare ca pana si mie mi s-a ridicat parul pe maini, cea care scrie asta. Era frica la atat de multe nivele; frica, spaima si groaza, caci nu stiai ce e real. Si eu, care nu sunt mai reala decat ce e scris pe foaia asta, stiu exact cum se simte.
S-a ridicat din picioare si s-a impiedicat, cazand din nou. Ecranul arata la nesfarsit cum Corvus se sinucidea in fata tuturor, cum tipau ingroziti copiii, cum parintii se ridicau indignati, strigand ca astea nu sunt trucuri pentru copii, cum persoana ce filma isi scapa telefonul pe jos in fuga sa. Si apoi segmentul o lua de la inceput, zece secunde de teroare redate pana cand m-as fi plictisit eu. Dar de-abia ce am inceput sa ma distrez.
Corvus a reusit sa fuga din cort, impiedicandu-se doar de pahare de plastic. Tipa in noapte, si aproape ca puteam sa nu il mai aud peste sunetul ploii de afara. Nu l-am urmarit pana acasa, dar chiar si asa stiam ca ar fi ajuns si si-ar fi trezit parintii si sora, ce l-ar fi intrebat ce se intampla, iar el ar fi spus ca a murit, tragand disperat de pijamalele lui, crezand ca e un costum de gorila. Ar fi spus ca a murit din nou si din nou, iar mama si tatal lui ar fi stat imbratisati in usa dormitorului lui, cu sora lui Corvin tinandu-i mainile in fata lor pentru a nu se rani, cu lacrimile curgandu-i siroi.
Eu am ramas in urma, si cu un gest al mainii am pus pauza inregistrarii ce inca se derula pe ecranele imense cand persoana ce a inregistrat a scapat telefonul. Am facut un gest de marire, si iata-l: adevaratul Corvus, cel ce inregistrase toate astea la varsta de 14 ani, cum fugea inspaimantat. Sorb tacticos din Martini-ul meu metaforic, si rad neauzit in noapte din cauza bietului baiat bantuit ce inca mai are cosmaruri cu ceva ce nu s-a intamplat niciodata in afara lumii create de mine.
9 notes
·
View notes
Valoarea cartilor de bucate
Ce-i de facut cand trebuie neaparat sa gatiti o reteta pentru cina? Sunteti dispus sa raspundeti provocarii de a nu folosi internetul si de a va inspira dintr-o carte de bucate?
Metoda prin care oamenii afla retete s-a schimbat drastic in ultimul deceniu. S-a renuntat la retetele imprimate in carti in favoarea celor gasite online. E mai simpla cautare online pentru ca exista si variante video care ajuta mult in procesul de preparare, sunt mai multe idei ce pot fi comparate, fotografii de prezentare a produsului final, toate acestea fiind o incurajare pentru cel care isi propune sa gateasca un anumit preparat.
Poate va ganditi ca o carte de bucate actuala este total inutila, insa la fel cum televizorul nu a ucis radioul, nici retetele online nu vor sa darame autoritatea celor din carti. De fapt, online-ul va incuraja autorii sa-si imbunatateasca publicatiile, sa revizuiasca retetele si astfel, sa apara noi publicatii imbunatatite.
O modalitate moderna de a gandi o carte de bucate este sa aiba aspectul si continutul unei carti obisnuite, care sa incurajeze cititorul la lectura. O carte de bucate trebuie sa fie una pe care cei interesati vor dori sa o citeasca, o carte care are o poveste, o carte care starneste emotii, care sa provoace imagiantia si sa nasca intrebari despre societate si cultura, sa puna la indoiala lucruri la care nu s-a gandit nimeni inainte.
In ciuda acestei tranzitii, exista un lucru pe care cartile de bucate il vor oferi intotdeauna, lucru pe care retetele online nu o vor putea face vreodata, si anume permanenta lor, longevitatea lor, greutatea lor. Exista posibilitatea ca acestea sa fie transferate de la o generatie la alta, lucru care este mai important acum ca niciodata, pentru perpetuarea obiceiurilor culturare specifice diverselor zone si bucatarii din lumea intreaga.
Daca aveti carti de retete, folositi-le. Daca nu va incanta formatul, vindeti-le! Noi cumparam carti de orice fel in scopul de a suplimenta stocul unui anticariat online. Accesati http://www.anticariat-carti.com/ si aflati detalii relevante despre cum cumpar carti in Bucuresti, dar si despre evaluarea si plata lor!
0 notes