#Claudiu Goga

[rudyroth79]

Știri: Microstagiunea „Master II Regie Teatru” (10–15 iunie 2023, București)

În perioada 10–15 iunie 2023, U.N.A.T.C. ,,I. L. Caragiale” București vă invită la Microstagiunea „Master II Regie Teatru” – promoția 2023. Evenimentul aduce în prim-plan noua generație de regizori ce absolvă anul acesta programul de master al Facultății de Teatru, sub îndrumarea conf. univ. dr. Claudiu Goga și conf. univ. dr. Anca Bradu. Alegerile celor șase absolvenți reflectă un univers…

[the-bcritic-stuff]

„D-ale carnavalului”. Interviu cu regizorul Claudiu Goga

„D-ale carnavalului”. Interviu cu regizorul Claudiu Goga

  Cu prilejul recentei montări a piesei D-ale carnavalului de I.L. Caragiale la Teatrul Nottara, regizorul Claudiu Goga ne-a împărtășit câteva gânduri despre spectacol și despre apropierea sa față de Caragiale. Mai este actual Caragiale în 2017? Actualitatea lui Caragiale a devenit un şablon în societatea românească, deşi, dacă ar fi să-l argumenteze, majoritatea celor care-l…

[astronixxx]

Teatru de Stat Oradea este clădirea ce găzduiește cele două instituții teatrale: Teatrul Regina Maria și Teatrul Szigligeti. 🔴🔴🔴 Picture 1 or 2?❓❓❓ Which is your favorite?   Clădirea teatrului, denumit pe atunci Teatrul Orășenesc din Oradea, a fost construit în perioada 21 iulie 1899 – 1 octombrie 1900 de către arhitectul Kálmán Rimanóczy ca urmare a unei tradiții teatrale orădene datând din 1730.   Proiectul a fost întocmit de renumita firmă de arhitecți Fellner și Helmer din Viena, iar realizarea lui, care a durat doar 15 luni, din 10 iulie 1899 până în 15 octombrie 1900, s-a derulat sub asistența arhitecților orădeni Kálmán Rimanóczy, Guttmann József și Rendes Vilmos.   Primul spectacol în teatru a avut loc la 15 octombrie 1900, în limba maghiară. ��n 9 și 10 octombrie 1927 se inaugurează prima stagiune românească pe scena orădeană cu reprezentațiile Teatrului Național din Cluj, al cărui director era poetul și dramaturgul Victor Eftimiu.     Teatrul Regina Maria își face un titlu de onoare din faptul că a lansat mari regizori care au făcut, ulterior, strălucite cariere artistice, precum Victor Ioan Frunză, Alexandru Darie și Alexandru Colpacci. Totodată, Trupa „Iosif Vulcan” a avut privilegiul, în special în ultimele stagiuni, de a colabora cu nume celebre ale teatrului românesc: Alexandru Dabija, Mihai Măniuțiu, Alexander Hausvater, Petru Vutcărău, Claudiu Goga și mulți alții.   Datorită acestor colaborări fructuoase teatrul orădean a reintrat în atenția criticii de specialitate, a crescut în mod constant numărul de spectatori, a obținut două nominalizări la Gala Premiilor UNITER în 2006 și a participat la numeroase festivaluri de teatru atât din țară cât și din străinătate (Coreea de Sud, Italia, Croația, Turcia, Slovacia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova).   În 2012 Teatrul revine în atenția Galei UNITER, prin spectacolul de succes ”Scripcarul pe acoperiș”, care obține două nominalizări la categoria Cea mai bună scenografie (Vioara Bara) și Cea mai bună actriță în rol secundar (Ioana Dragoș Gajdo pentru rolul Golde). (la Teatrul Regina Maria) https://www.instagram.com/p/CPi5cWWl3Nk/?utm_medium=tumblr

[radioromania]

Sublocotenent în rezervă Camil Petrescu, la Radio România Cultural

(26 noiembrie 2018)

Marţi, 27 noiembrie, de la ora 20:00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi, sub genericul Scriitori români interbelici şi Marea Unire, premiera: Sublocotenent în rezervă Camil Petrescu, scenariu radiofonic de Florica Ichim şi Irina Zlotea. Regia artistică: Claudiu Goga. În distribuţie: Sorin Leoveanu, Adrian Titieni, Florica Ichim, Alexandru Jitea, Vlad Logigan, Matei Constantin. Regia de studio: Renata Rusu. Regia de montaj: Bogdan Golovei şi Radu Verdeş. Regia tehnică şi muzicală: Codrin Lazăr. Redactor Crenguţa Manea. Proiect cultural finanţat de către Guvernul României prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

În 1916, când a fost mobilizat ca sublocotenent în rezervă, Camil Petrescu avea douăzeci şi doi de ani. La vârsta tuturor elanurilor, a faptelor brave fără nicio condiţie, a sincerităţii depline, foarte tânărul Camil trăieşte experienţa războiului în prima linie. Idealul României Mari şi patriotismul autentic, înflăcărat, îi susţin totala angajare pe câmpul de luptă. Experienţa directă a războiului este una decisivă, de cunoaştere şi de confruntare a omului cu forţele brute dezlănţuite. Războiul, ca iminenţă a morţii provocată de om, este tragic şi absurd. Experienţa a fost apoi topită în opera literară a lui Camil Petrescu sau i-a inspirat pagini în presa vremii.

Spectacolul Sublocotenent în rezervă Camil Petrescu, prin selecţia de fragmente din opera sa, frânturi de corespondenţă, or notaţii şi comentarii, focalizează nu numai personalitatea scriitorului, ci şi chipurile camarazilor, faptele lor de arme, jertfa lor pentru Marea Unire.

„Curăţă-ţi cu grijă arma şi lopata

Şi pune-ţi cruciuliţa la gât.

Fii gata,

Pregăteşte-ţi frumos sufletul,

Omoară în el – de azi – tot trecutul.

Fă din el un trup de mort

Cu piele de ceară şi vine albastre”.

(din poemul Versuri pentru ziua de atac, volumul de debut Ideea. Ciclul morţii)

„Azi de dimineaţă ruşii au intrat în Polonia, peste câteva zile, cu toată declaraţia de neutralitate, s-ar putea pune şi problema Basarabiei. Mă întreb dacă să mă integrez istoric, dacă mai e vreo salvare. Bun sau rău, acest neam românesc este neamul meu, chiar dacă sunt atât de exasperat azi, l-am iubit, totuşi, cu o patimă neţărmuită. Niciun român n-a iubit vreodată neamul său cu deznădejdea şi furia cu care l-am iubit şi am suferit eu din cauza lui.” - Camil Petrescu, 17 septembrie 1939.

Serviciul  Comunicare  şi  Relaţii  Publice

Adăugat de Luciana Gingăraşu

[7estiasi]

Stagiunea de toamnă a Naţionalului se deschide cu piesa... „Acasă, în miezul verii“

Stagiunea de toamnă a Naţionalului se deschide cu piesa… „Acasă, în miezul verii“

Cea de-a 177-a stagiune a Teatrului Naţional din Iaşi, care va începe la jumătatea lunii septembrie, este dedicată Centenarului Marii Uniri. Deschiderea oficială a stagiunii va avea loc pe scena Sălii Mari pe data de 17 septembrie, de la ora 19.00, cu unul dintre cele mai iubite şi mai premiate spectacole ale Naţionalului ieşean, „Acasă, în miezul verii“ de Tracy Letts, în regia lui Claudiu Goga.

[semnebune]

Programul Teatrului Evreiesc de Stat în luna februarie

Programul Teatrului Evreiesc de Stat în luna februarie

Miercuri, 1 februarie, ora 19.00 – MISS DAISY ȘI ȘOFERUL EI

Regia: Claudiu Goga

Distribuția: Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Mircea Dragoman

Sinopsis: După ce-a mai distrus o altă maşină nou nouţă, Miss Daisy, văduva unui fabricant  evreu bogat, e forţată de fiul ei, Boolie, să renunţe la şofat. Boolie îi angaj ează un şofer negru, pe flegmaticul şi înţeleptul Hoke. La început, relaţiile dintre cei…

[rudyroth79]

Premiera spectacolului „1984” deschide stagiunea Teatrului Național din Iași, la Sala Mare (9 octombrie 2022)

Premiera spectacolului „1984” deschide stagiunea Teatrului Național din Iași, la Sala Mare (9 octombrie 2022)

Teatrul Național din Iași anunță deschiderea stagiunii la Sala Mare, pe 9 octombrie, ora 19.00, cu un eveniment excepțional: premiera spectacolului 1984 de George Orwell, adaptare de Robert Icke și Duncan Macmillan. Adaptarea după faimoasa distopie orwelliană este pusă în scenă de Claudiu Goga, scenografia producției este creată de Ștefan Caragiu, video design-ul îi aparține lui Andrei Cozlac,…

[rudyroth79]

Aşa ar trebui să spunem la fiecare despărţire fizică de cineva. Indiferent dacă persoana pleacă temporar sau porneşte în călătoria eternă. Căci, până la urmă, cu toţii ajungem în acel punct în care trebuie să ne îmbarcăm pe corabia spre necunoscut, ce ne va conduce… cine ştie unde şi cine ştie pentru cât timp. Tot aşa am ales şi eu să îmi iau rămas-bun de la stelele teatrului românesc care au apus în lumea noastră tot mai des în ultimul timp. Iată că acum a venit momentul să fac acelaşi lucru şi faţă de una din marile doamne ale teatrului românesc dintotdeauna, Ilinca Tomoroveanu.

De acest nume mă leagă memorii frumoase şi chiar personale. De când eram încă în cele mai fragede momente ale vârstei mele, îmi aduc aminte că  bunica îmi povestea de spectacolele din propria-i adolescenţă şi tinereţe, de toţi acei mari actori care astăzi nu mai trăiesc decât în cărţile de istorie teatrală. Aşa că nu pot să uit nici când am aflat de unul dintre cele mai iubite spectacole ale Naţionalului bucureştean în 1968 – ”Heidelbergul de altădată”, în regia lui Victor Moldovan, care i-a avut protagonişti pe Florin Piersic şi Ilinca Tomoroveanu. Îmi amintesc de imaginile pe care mi le creasem cu aceşti doi mari actori, imagini pe care mi le alimentau poveştile nemuritoare ale bunicii şi care mi-au deschis apetitul pentru teatru şi pentru artele scenice. Aşadar, iată o prima întâlnire neoficială cu arta Ilincăi Tomoroveanu şi un prim pas pe care domnia-sa, fără să ştie, l-a făcut în alegerea viitoarei mele cariere. Reţin ca şi ieri portretul plin de eleganţă şi candoare pe care bunica mea i-l făcea doamnei Tomoroveanu: ”Era o fată, extrem de frumoasă, plăpândă şi elegantă. Şi avea o voce… inconfundabilă”.

Toate aceste calităţi şi încă ceva în plus aveam să le descopăr după ani buni, ”pe viu”, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”, unde am pătruns cu emoţie şi înfrigurare. Căci prima mea întâlnire faţă în faţă cu doamna Ilinca Tomoroveanu (eu din fotoliul de tânăr spectator, dumneaei pe scenă) avea să se petreacă atunci când eram la început de drum în formarea mea, în liceu, în 2007, odată cu premiera spectacolului ”Jocul ielelor” de Camil Petrescu, în regia lui Claudiu Goga. Acela a rămas unul dintre spectacolele mele de suflet, pe care nu le voi uita niciodată, datorită faptului că a desăvârşit alegerea mea de a urma un drum artistic. Şi pentru că, în acelaşi timp, a prilejuit adevărata revelaţie a talentului şi a caracterului uman deosebit al Doamnei Ilinca Tomoroveanu. Într-o seară, după a cincea reprezentaţie a ”Jocului ielelor” la care participam, mergând la cabinele actorilor pentru a mă reîntâlni cu Liviu Lucaci (actorul şi omul care m-a susţinut mereu şi care m-a ajutat să văd care este calea mea în viaţă), am avut bucuria de a o vedea şi pe doamna Tomoroveanu, cu care am avut şi onoarea de a face cunoştinţă (tot prin intermediul lui Liviu Lucaci). O voce caldă, blândă, un zâmbet parcă al bunicii mele, o politeţe, o eleganţă, o distincţie cum rar mi-a fost dat să văd – calităţi care veneau să întregească personalitatea actriţei care cu câteva minute înainte fusese Irina Romescu, pe scena Sălii Atelier şi care transmisese determinare, mândrie, încăpăţânare şi prestanţă. Mi se părea imposibil ca toate aceste aspecte să fie cuprinse într-un singur om. Dar iată că se putea. Şi cu ocazia aceea, am înţeles ce înseamnă talentul, ce înseamnă pasiunea pentru artă şi ce înseamnă coloana vertebrală pe care trebuie să o aibă un om şi mai ales un artist. Iar cea care a slujit Teatrul Naţional bucureştean timp de 40 de ani şi care i-a fost şi director artistic în ultimii 14 ani avea acest caracter uimitor, destul de rar întâlnit în lumea teatrală românească, unde cei implicaţi fac (şi nu doar o dată) compromisuri nenumărate.

A venit, apoi, a doua întâlnire teatrală cu Ilinca Tomoroveanu, în primul spectacol pe care Radu Afrim l-a montat la TNB – ”Avalanşa” de Tuncer Cücenoğlu, în 2010. În rolul Bătrânei şi avându-l ca partener pe Constantin Cojocaru în rolul Bătrânului, actriţa mi-a apărut cu totul şi cu totul schimbată, vulnerabilă, exact cum o cerea rolul şi regizorul – o femeie în vârstă, cu fricile şi superstiţiile aduse de bătrâneţe, dar care mai re��ine în suflet puterea tinereţii de altădată. Un personaj căruia Ilinca Tomoroveanu i-a dat viaţă în mod admirabil şi care mi-a sădit în inimă o şi mai mare admiraţie a talentului său. Şi aceea a fost ultima oară când am văzut-o pe scenă în calitate de actriţă. De atunci înainte, întâlnirile cu domnia sa au fost doar la premierele TNB sau pe culoarele birourilor din spatele scenei, când ne întâmpina pe toţi cu zâmbetul şi blândeţea ei atât de cunoscute şi iubite de toţi cei care au avut bucuria să o cunoască.

De ce am ales să vorbesc despre această doamnă, acest Om, acest Artist atât de târziu după dispariţia ei? De ce nu am făcut asta chiar în zilele când ne despărţeam de domnia sa? Pentru că este important să ne amintim de cei plecaţi şi după ce nu mai sunt aici. Iar eu am avut şi un al doilea motiv: trebuia să îmi găsesc cuvintele cele mai potrivite pentru a evoca personalitatea unei mari doamne şi al unui om care, iată, fără să ştie, a contribuit atât de mult la dezvoltarea mea ca om şi ca artist. Aşadar, închin acest moment celei care a fost şi va fi mereu una din pietrele de temelii ale propriei mele existenţe, Doamna Ilinca Tomoroveanu. Pe curând, stimată doamnă!

Arhiva rubricii Cronica de teatru

”La revedere, nu adio!” de Tudor Sicomaș Aşa ar trebui să spunem la fiecare despărţire fizică de cineva. Indiferent dacă persoana pleacă temporar sau porneşte în călătoria eternă.