#PrivEsc

[ciochinaflorin]

56 I 2025. UNDE PRIVESC. CARE ESTE ETALONUL VIEȚII MELE [Psalmul 23.4 I Matei 2.1.5 I Luca 2.8-20] 25 Februarie 2025

56 I 2025. UNDE PRIVESC ? CARE ESTE ETALONUL VIEȚII MELE ? I Podcast I Pasaje Biblice : Psalmul 23 : 4 I Matei 2 : 1 – 5 I Luca 2 : 8 – 20 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 25 Februarie 2025 I Unde privesc ? Care este etalonul vieții mele ? Cine sau ce îmi servește de model ? Pentru David, etalonul vieții era Dumnezeu. Spre EL privea și era dependent de Dumnezeu și de mijloacele…

[viatainpasidecuvinte]

Te privesc în ochi și sunt șocată de cât de mult am putut să mă înșel în privința ta...

[goodevilgirlintentions-blog]

Reușisem! I am bossy girl now! Miss Independent ( Ne-Yo). Era o cina cu asociații și potențialii clienți. Trebuia sa strălucesc, sa fiu cea mai bună... ( cu ochii în tavan, zâmbesc, aproape ca îmi dau lacrimile de fericire când ma gândesc cât de mult am muncit, și în sfârșit îmi trăiesc visul ). Ma pregătesc pentru seara vieții mele. Imbrac o rochie lunga mulata cu spatele gol, îmi las parul lung și negru să-l acopere, ce-mi ajunge în dreptul coapselor, care dintr-o data devin fierbinți; oftez când starea de excitare ma cuprinde, nu aveam timp pentru asta, am și uitat cum se simte); un ruj roșu aprins, puțin sclipici, un lantisor finut, pantofi rosii, câteva pufuri de parfum și sunt pregătită.

Urc în mașina, eram agitată, nu înțelegeam de ce, emoții nu aveam, excitată puțin (corpul simțea ca o să fie o noapte de neuitat). Pornesc muzica și strabat străzile capitalei cu zâmbetul pe buze .Ajung la locatie. Sunt intampinata de colegii mei cu un pahar de șampanie, îmbrățișări calde și complimentele care m-au făcut ușor sa rosesc. Port conversații cu fiecare, pana când un parfum cunoscut se face simțit în încăpere. Ma blochez pentru o secunda, știam acel miros, îmi invadase mintea, ma cucerise.N u ma întorc, ma scuz și ma indrept către baie. Ma privesc în oglinda, nu se putea să fie el...cel care doar cu o privirea ma topea, îmi era dor de el, îmi era dor de buzele lui mari și carnoase, de mangaieri, de vocea lui groasa și perfectă. Am fost împreuna ceva timp, dar din cauza joburilor, a trebuit sa rupem legătura, plecând fiecare în alta țara pentru o mai buna formare profesională. Trecusera 5 ani de ani, dar încă țineam la el. Imi revin din șoc și ma întorc sa intampin invitații.

- Maia, te căutam, vino sa ți-l prezit pe Dl. R. Zâmbesc și îmi urmez colegul, la auzul numelui, simt un fior pe spate.

- Dl. R, ea este Domnișoara Maia, cea mai bună în domeniu.

(Dl. G) Rămân blocat când o văd. Nu ma așteptam să fie ea. Știam ca o să lucrez cu o domnișoara Maia, dar nu tocmai ea. O admir din cap pana în picioare, la fel de strălucitoare, cum sunt un iubitor al sexului, imediat îmi apar imaginile cu noi doi in așternuturi, iubindu-ne..si nostalgie, nu credeam ca o s-o mai revăd vreodată.

- Încântat de cunoștința Maia, eu sunt R.

- Asemenea. Imi ia mana și o saruta, privindu-ma în ochi. Simt cum obrajii îmi iau foc, palmele îmi transpira, iar vocea din capul meu îmi spunea să mă controlez, urmat de un "sex sălbatic în noaptea asta, iuhuu, puțina adrenalina".

Mai facem schimb de câteva cuvinte, ca și cum ne întâlnim pentru prima data. Mai cunosc câteva persoane și ne așezam la masa. Ii fac semn prietenei mele să ne aseze lângă mine, dar nu apuca, G i-o ia înainte.

- Se poate să mă așez eu aici? Aș vrea să-i arat Maiei câteva idei pentru proiect.

- Sigur ca da.

Ma uit la ea cum pleacă de lângă mine cu ochi de cățeluș, mai ca implorand-o să se întoarcă. Dar, fără speranțe.

- Mi-a fost dor de tine! Îmi șoptește la ureche.

Nu ma uit la el, nu-i răspund, doar zâmbesc...Ciocnim un pahar în cinstea noastră, a echipei, ma ridic pentru a spune câteva cuvinte și a le multumii pentru ca au acceptat invitația la cina.

Iar el, obraznic cum îl știu ‘din greșeala’, a prins momentul pentru a-mi atinge corpul, deja agitat, excitat, datorita lui..

((part 1))

[calator-prin-intuneric]

Monolog: Prizonierul Timpului

(Se aude un ceas în fundal, ticăind lent. O voce, calmă, dar încărcată de o tristețe profundă, începe să vorbească.)

M-am întrebat de nenumărate ori dacă locul meu e aici… sau dacă nu cumva am fost uitat de lume, pierdut între filele unei cărți neterminate. Privesc în jur și totul pare străin, ca și cum aș fi o notă disonantă într-o simfonie perfectă, un cuvânt scris greșit pe o pagină impecabilă.

Oamenii trec pe lângă mine, grăbiți, preocupați, cu ochii fixați pe un mâine care nici măcar nu le aparține. Eu? Eu am rămas undeva între ieri și azi, prins într-un moment care refuză să moară. Nu mă regăsesc în lumea lor, nici în orele lor perfect măsurate, nici în visele lor croite pe măsura ambiției.

Timpul… oh, timpul! A încercat să mă doboare de atâtea ori. A vrut să mă șlefuiască, să mă modeleze după tiparul său, să mă transforme într-un mecanism care funcționează la unison cu ceilalți. Dar eu? Eu am refuzat. Am fost o piatră prea dură pentru dalta lui, un ecou care n-a vrut să se stingă. Și atunci, poate, timpul a renunțat la mine… sau poate m-a păstrat pentru desert, ca pe o poveste pe care nu a știut cum să o încheie.

Nu m-a putut învinge. Poate pentru că nu am jucat niciodată după regulile lui. Poate pentru că am refuzat să alerg într-o cursă care nu era a mea.

Așa că exist aici, între clipe, între lumi, între visele celorlalți și propriile mele întrebări. Nu aparțin acestui loc, dar nici nu mă tem de el. Pentru că, în final, ce este timpul, dacă nu o iluzie pe care refuz să o cred?

(Se aude din nou ceasul, dar ticăitul devine tot mai slab, până la tăcere.)

[anotheroneidk]

Îmi vine pur și simplu să mă ascund în munți undeva, să dau block tuturor și să nu mai aud de nimeni și nimic niciodată.

Dar ăsta e doar un mod de a-mi spune că am nevoie de timp cu mine să rezolv și să lucrez la.. muuulte aspecte care mă privesc. Nu știu cum să fac asta momentan. Mă voi îngropa în altele.

Nu sunt oamenii vinovați că am EU așteptări de la ei sau îmi doresc anumite lucruri care nu vin din ambele părți.

Trebuie sa învăț să mă axez doar pe mine. Dar cum să învăț să fiu egoistă când toată viața mea am încercat doar să ajut și să fiu acolo pentru ceilalți?

[arhitectul]

M-ascund deseori in voliera porumbeilor atunci când vreau să fug de propriile gânduri sau când simt că-mi trebuie o fărâmă de energie pe care nu o găsesc altundeva. Chiar și aproape de miezul nopții, mă cațăr pe scara cu treptele rare, aprind becul acela chior și le perturb somnul pentru ca eu să-mi găsesc liniștea. Acolo, într-un pod de 16 metri pătrați, nu mai contează nimic din afara lui. Gândesc împerecheri, iau în mână porumbeii, sau doar îi privesc de pe un scaun prea uzat de timp. Acolo îmi fac visuri și speranțe despre care știu că nu voi ajunge să simt dezamăgirea. În acel pod mi se descompun toate gândurile și intru într-o bulă în care nu pot fi atins de realitatea aspră uneori.

@arhitectul - despre pasiunea nespusă.

[ioana-emilia]

Scrisoare pentru viitor

Te-ai gândit vreodată că anul nu are cum să fie bun sau rău, ci doar așa cum ți-l faci?

Într-un final nu suntem decât suma alegerilor noastre, iar aceste alegeri ne umple viața de culoare sau de un doliu proeminent. Însă prin acestea, ne maturizăm...sau cel puțin așa continui să mă mint.

Anul meu nu a fost nici bun, nici rău. A fost exact așa cum am ales să fie. Poate nu am trăit cu adevărat decât o zi, deoarece alegerile mele atât mi-au permis. Iar în acea zi de viață, ați trăit și voi cu mine și vă mulțumesc.

În acest an ați avut grijă să înțeleg ce înseamnă prietenia, iubirea și dezamăgirea. M-ați văzut înflorind, iar mai mult sau mai puțin ofilindu-mă. Mi-ați fost aproape și ați avut grijă de mine. Sper din suflet că am reușit, asemeni vouă, să am grijă de voi și să vă fiu alături, căci știți bine că sunt mămica grupului și încerc să am grijă de copiii mei. ❤️

Prietenia: aceasta odată ce se naște, rămâne mereu vie în viețile noastre. Se poate opri pentru o perioadă, însă să fie reluată din același punct precum separarea să nu fi existat. Ni s-a întâmplat și nouă. M-am simțit singură o perioadă, chiar părăsită și a durut. Însă priveam totul din perspectiva mea, neînțelegând-o pe a ta. După un timp, am înțeles-o. Vreau să știi că nu te-am judecat, din perspectiva mea, niciodată. Îți mulțumesc că ești prietena mea.

Am mers mereu spre tine cu dramele mele, iar tu m-ai ascultat, deși aveai nevoie să fii tu cea ascultată. Ai trecut prin multe anul acesta și îmi cer scuze că nu am făcut mai mult să-ți fiu alături.

Iubirea: mi-e teamă că nu am să înțeleg vreodată adevăratul sens al acestui cuvânt. Însă am ajuns la concluzia că doar toxicitatea mă face să mă îndrăgostesc obsesiv – anul acesta n-a fost nimic obsesiv, poate doar felul în care ascultam vreo melodie care-mi plăcea. Nu am să adresez prea multe cuvinte, am înțeles, totodată, că există doar aparențe, iar în spatele acestora e un zid pe care scrie   

„i n t e r z i s   v i z i t a t o r i l o r”.

Dezamăgire: am făcut un clasament în ceea ce privesc persoanele care m-au dezamăgit: eu locul 1, iar tu 2. Tu ai avut cea mai mică implicație, anume absurditatea ta de-a nu-mi spune nu, și meriți să fii exclus. Iar eu m-am dezamăgit lăsându-mă să aștept în zadar. Am lăsat emoțiile să mă copleșească. Am insistat în mai multe aspecte și în toate am dat-o în bară: scrierea volumului 2, încercarea de-a publica volumul 1 - ideea de-a fi scriitoare și, poate, chiar în legătură cu tine.

A fost un an din câți mai urmează, dar, repet, mulțumesc că ați trăit o zi cu mine.

[elene-madeleine]

Aș pleca capul fără ezitare. Și nu din teamă. Nici pentru că n-aș avea tărie să te privesc în ochi. Ci pentru că, în fața ta, orice cuvânt s-ar spulbera, orice gest ar fi prea mult. Aș înclina fruntea chiar dacă tu ai fi cel care ține sabia. Pentru că iubirea, chiar și atunci când doare cel mai tare, nu se apără ci se lasă tăcută, pur și simplu, să fie. Poate că ai crede că e slăbiciune. Că renunț. Că mă predau. E de înțeles. Dar nu. Asta e forma mea de a spune că știu că tu ești cel care m-ar putea distruge. Cu toate astea, ceva în mine îți aparține. În clipa în care oțelul ar tremura între decizie și regret, eu aș închide ochii, nu de frică, ci ca să-ți dau libertatea. Libertatea de a alege dacă să rănești sau să cruți. Și dacă alegi să lovești, să știi că nu vei găsi revoltă în mine, ci doar tăcere. Căci am iubit — și cine iubește cu adevărat, nu se teme nici de cuțit, nici de plecare.

[domnulfaraperdea]

Dacă te-ai privi pentru o secundă măcar 1% din cum te privesc eu, ai deveni iubirea vieții tale.

[cyber-sec]

Patch now: Cisco fixes critical 9.9-rated, make-me-admin bug in Meeting Management

Source: https://www.theregister.com/2025/01/23/cisco_fixes_critical_bug/

More info: https://sec.cloudapps.cisco.com/security/center/content/CiscoSecurityAdvisory/cisco-sa-cmm-privesc-uy2Vf8pc

[ciochinaflorin]

352 I 2023. I-A ARĂTAT ÎNTR-O CLIPĂ. 7. LA CE PRIVESC [Psalmul 101.3 I Luca 4.5-6]

352 I 2023. I-A ARĂTAT ÎNTR-O CLIPĂ. 7. LA CE PRIVESC ? I Podcast I Pasaje Biblice : Psalmul 101 : 3 I Luca 4 : 5 – 6 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 18 Decembrie 2023 I La ce privesc ? A privi nu este totuna cu a vedea. A vedea înseamnă : „a percepe ceva cu ajutorul văzului” dar a privi înseamnă cu totul altceva și anume : „A-și îndrepta ochii, privirea spre cineva sau ceva pentru a…

[inabusire]

Dac-ai putea să renunți la acel "am crezut că o să fie altfel". Despre care nu știi nimic, că și dacă ți s-ar fi spus: "Îți dau ce-ți dorești, exact așa cum dorești", n-ai fi știut nici ce să ceri, nici dacă ți-ar fi convenit. Dac-ai fi avut destulă forță să te bucuri chiar și atunci când e greu, când se iscă ziduri, când trebuie să muncești și să înveți să te cațări. Dar tu ești lașă, scumpa mea, și răzgâiată... Că dacă nu e perfect, atunci să nu mai fie, nu? Că dacă nu e așa cum vrei tu, atunci nu merită, nu? Și-așa ai sugrumat viața și-ai trântit orgolioasă ușa. Încerc să privesc altfel, să las în urmă copila, dar ceva nu se leagă, nu-și găsește coerența: ca și cum aș încerca să torn asfalt peste mici cratere. Și-n același timp, aș vrea și să fie totul gata, lămurit, facil; să nu trebuiască să merg prin nisipuri mișcătoare uitând că nu există altă cale (și dac-ar fi, nu-ți stă în fire s-o alegi). Îndeajuns de inteligentă încât să înțelegi, dar destul de proastă încât să cedezi în fața neputinței, să-ncerci să falsifici și să te sustragi. Pentru că nu mai vrei durerea. Pentru că idealul tău a însemnat, la final, prea multă sfâșiere. Și nici nu cunoști gustul împlinirii, și nici liniștea, din moment ce te simți un animal fugărit, pândit la toate colțurile de pericole și noi dureri.

-

Pui mâna pe mine, carnea mea doare așa cum ar durea atingerea pe o piele arsă. A trebuit să-mi croiesc o alta, de plastic...

-

Și mai ales: mi-e groază de apropiere atunci când știu că n-o să dureze. Și mai ales singurătatea.

[iubesc-tacerea-ta]

Mi-au plăcut mereu bărbații calmi, tăcuți

Care mă pot liniști în momentele de haos

Și pe care îi pot împlini în momentele de liniște

Îi simt cum mă mângâie-fără să mă atingă

Cum mă privesc-fără să se uite

Cum și-ar dori, dar fără prea multe vorbe

#therapy

[fragmentedinumbre]

" sunt același om

chiar dacă oglinzile în care mă privesc

sunt diferite"🪞

[theblogdiana]

Sunt în locul meu preferat, o dată era locul în care ne întâlneam, însă am uitat de asta. A trecut o dată cu anii. Sunt aici si privesc apusul care e cel mai frumos astăzi și apoi mă voi bucura de stele cum n-am mai făcut-o. De ce? Pentru că am reușit să fiu bine. Cum? Datorită mie. Pentru că m-am ales pe mine în ciuda tuturor.

[arhitectul]

sunt mai mult decât au fost ei vreodată, probabil de aceea mă privesc cu un soi de dispreț.

@arhitectul