Cap 2 Prima Toamnă a Lăsării...
Despina o luă de mână pe Persefona, iar zeul vântului de nord le ridică în zbor. Se înălțau tot mai sus, luând forme de pasăre, având grijă să zboare tot mai departe de locul unde Demetra ṣi Nimfele stau, ca să nu cadă în câmpul energetic al Demetrei...
În timp ce zburau, sub formă de porumbei albi, zeul vântului de nord se tot apropria când de Despina, când de Persefone. "Oho, exclamase zeul, aveam una, acu am două iubite!" Mai puneți pofta-n cui, Bori, tu esti doar al meu!" "Ce ai, n-am voie să glumesc, rase el?" "Nici mie nu mi-ar place, zicea Persefone pe un ton usor agitat. "Da, las-o pe Cori, abia a fugit de la mama". Si să nu mai îndrăzneşti să te dai la ea, şi defapt la nici o altă zeiță sau nimfă, muritoare sau ce-o mai fi. Eşti al meu, clar?" "Haha, râse Persefone un pic visătoare, aş vrea să am o relație ca a voastra.." "Mda, nu e lucru uşor", zise Despina, oftând uşor, cred, nici ea nu stia real de ce...
"Până una, alta, zise Cori, să văd ce fac mai departe, pe drumul meu cu mama. Nu o să fie fericită că am plecat." ...
Tristă îşi coborâse fața pentru a vedea lumea, cum nu o mai văzuse niciodată. Se însera, Helios îşi trimitea soarele la culcare, şi prezența tovarăşilor vântului de nord se simțea în jur, nu departe. "Haha, iată-mi frații şi prietenii, voi nu îi puteți vedea, dar le puteți simți prezența. Nu se lasă prinşi ei de nimeni. Sunt vânturi sălbatice!" spuse el încântat...
Despina spuse: "să ne jucăm şi noi cu dânşii"
"Eu una, nu am chef", spuse Persefone, transformându-se apoi într-un porumbel gri, ca să îşi poată lua zborul spre un loc nu departe de o curte, unde invizibilă de ochii oamenilor, putea sta într-un luminiş.
Despina avea o față acră: "fata care strică cheful". "Pe bune?", radea Boreas. "Deja ti-a stricat cheful?" Si se inalta in zbor, cu Despina de mana. "Suntem doar noi doi acum, ce poate fi mai bine", zise el, zambind iubitei sale. Ea isi puse capul la pieptul lui, fiind mai ghemuita, si astfel se invarteau în zbor, în timp ce frații vântului de nord îi inconjurau în spirit.
Noaptea era mai rece, iar Persefone se puse sa mediteze singura langa acea curte umana. Nu era pericol, nici o faptura umana, nu o putea vedea, nu puteau, doar zeii si nimfele..
Dar ea era asezata cu picioarele sub sezut in x dupa un tufis. Incerca sa mediteze, asa cum ii aratase mai demult draga ei matusa Hestia cand fusesera in vizita la ea.
Ea sta intr-o cabana, la un luminis, dar mai demult a inceput sa lucreze la palatul olimpienilor, avand grija de foc... Ea niciodata nu isi paraseste datoriile in ce tine de pastrarea focului arzând, cum nici mama ei nu isi paraseste atributiile de zeita a agriculturii si mentinere a balansului naturii, asigurand ca e cald si bine tot anul imprejur, doar ca, nu stia de ce, se facea tot mai rece. Dar si-a dat seama ca ea a aflat de disparitia ei. Si asta o fi motivul? Dar orice ar fi fost n-avea chef sa plece. Avea nevoie de linistea ei, si locul ei fara ea... Şi avea să îl găsească cât de curând.
<Narcisul>
Floarea aceea, legată de un blestem, al celui ce se iubea atât de mult că nu mai vedea nimic în jur, decât reflexia sa, în apa lacului. Acum e floare cu petale galbene si fustita alba, aratandu-si capul deja parca mai umil. Pe ea o atrase aceasta floare. Ii stia povestea, mama ei i-o spuse, dar acolo unde crescuse nu prea cresteau narcişi, dar aici erau, era un câmp plin de ele. Persefona se decise să rupă una, dar apoi auzi vocea surioarei ei, căutând-o, cu o voce uşor jucăuşă, uşor îngrijorată. Persefona se gândi: 《Asta e, mai bine plec. Dar o să revin》.
Despina se rotea si dansa in vant. Nu avea nici o grija pe lume. Pentru ea, fiecare zi era spectacol. Si de ce sa planga, de ce sa se strezese? Facuse asta de mult, trecutul e in trecut. Acum cu ajutorul Persefonei, surioarei ei, isi va lua revansa fata de mama sa ne-iubita, ce n-a iubit-o pe Despina nicicând... Dar toate la timpul lor, acum sa se distreze, si la rasaritul soarelui vor concepe un plan, ea si Boreas, cum sa o intoarca pe Persefona si mai tare impotriva mamei sale. Semintele erau acolo de ceva timp. Si poate si frigul iernii ce avea sa urmeze ii va fi facut sufletul sa inghete. Sunt doar două surori, ambele de la aceeasi mamă.
Soarele se ivi. Dar nu mai era atat de puternic, caci Despina isi luase deja locul de onoare... în fruntea soarelui i-a statea deja, si incepuse sa ninga usor, iar vantul facea totul mai friguros, nu adia ca in trecut, in mari de caldura, ori cu usoara racoare. Nu, vantul de nord, aduse cu el deja si viforul. Si pamantul incepuse sa inghete. Si Narcişii. Şi vântul o speria pe fată, pe Cori, pe Despina insa o facea sa rada.
"Asta e, zise Despina printre rasete usor malefice. O noua era deja incepe!"
"Ba nu, Despina, tu nu esti asa" zise Cori poate un pic prea incet ca sa fie auzita. Dar Despi o auzise. "Ba da, eu nu sunt doar o nimfa, sunt iarna. Si de iti place sau nu, iarna e cu frig si zapada". "Dar aici poate sa nu fie asa. Tu esti sora mea, stiu ca cu mama nu te-ai inteles. Dar cu mine poate fi altfel. Eu nu vreau sa fiu doar sora ta pe jumatate, ci si prietena ta. Ai incredere". Persefona ii oferi mana ei, dar Despina se facu ca nu o vede. "Cam tarziu. Dar pentru tine sora, aici iernile nu vor fi asa puternice, doar poate pe alocuri." "Mulțumesc" zambi Persefona.. 《Totul pentru ca ea sa ii poarte maicăsii ranchiună, iar nu mie》. Îi zâmbi.
Iarnă va fi, că vrea ea, sau că nu, dar acu nu e timpul. Se uită spre soare, şi şopti: "nu acum, acum nu e timpu". 《Oricum Demetra nu mai e atat de dornica de a tine asa-zisul echilibru in loc》.
0 notes
Imposibil, de Liana Iovu
Personaje:
C
L
L: Atunci de ce...imposibil să nu murim...
C: Cât rău poate să facă omul...
L: Și pe mine mă îngrozește omul...
C: Spectatorul
L: Autorul
C: Îmi pare bine
L: Și mie...
C: Aproape peste tot superficialitate...se dau toți cunoscători, când ei sunt neștiutori...
L: Iad să fii artist azi, să fii un autor...
C: Anul logic 2023...
L: Nivel de an 1000 în majoritatea locurilor...
C: Profunzime?
L: Da...Filosofie...
C: Non arta numită artă contemporană a transformat cogniția socială în psihopatie...
L: Adevărul este doar cel al mulțimii, cel creat de social media, care s-a remarcat prin superficialitate. Gândire critică nu mai există, minciuna este confundată cu adevărul...Funcționare socială corectă poate fi întâlnită izolat, dar aparține de a nu fi, nu de a fi. Este haos. Este iad. Omul este o ființă rațională, nu doar un primat.
C: Nu mai este așa...
L: Anormal ce se întâmplă...
C: Erotomanie care ia forme tot mai bizare în non arta contemporană...groaznic...
L: Oameni care nu au nicio legătură cu arta pretind că sunt artiști...Halucinații...Se promovează ca normalitate retardul mental, ceea ce este o jignire adusă persoanelor care suferă de această boală...
C: În spațiul public rar se mai găsește ceva corect despre om, despre viață, despre moarte...
L: Social media ar fi putut salva vieți...ar fi putut oferi șanse pentru vieți mai bune...ar fi putut ajuta la găsirea unor locuri de muncă potrivite studiilor, unde drepturile omului să fie respectate...
C: Ar fi putut fi o lume mai bună, dar nu este...
L: În următorii 100 de ani cel puțin nu cred că această lume va fi mai bună...o să încerce mereu să fie o lume mai bună, așa este omul, biologic vorbind, vrea să îi fie bine și nu suportă suferința...
C: Chestiuni logice, elementare, care ar fi trebuit cunoscute până acum...ca și cum nu ar exista...
L: Lumea virtuală este lume virtuală, nu realitate...
C: Publicitate înșelătorie, postări pe rețelele de socializare cu conotații sexuale, escrocherie, și binele este în comă...
L: Muzica este distrusă...
C: Beethoven, Bach, Mahler...
L: Profunzime...
C: Artă...
L: Pictura...
C: Mereu a ajutat pictura...
L: Și teatrul a ajutat mereu omenirea...
C: O lume deloc încântătoare...
L: Avariție, corupție, nedreptăți sociale, nepotism...
C: Răul este iluzie. Răul nu există. Răul este o creație a omului...
L: Trebuie să supraviețuiești...
C: Trebuie să supraviețuiești...
L: Iubirea...
C: Iubirea...
L: Atunci când există și este reciprocă, este o soluție aici, în drumul spre moarte...
C: Iubirea trebuie să fie lucidă, rațională, pentru că altfel iubirea poate însemna rău, iar răul nu este iubire...Iubirea este fericire, și această fericire are nevoie și de sprijin financiar...Ce alegi? Să nu îți mai fie foame sau să iubești?
L: Celebra piramidă despre om...
C: Artă filosofică...Uneori se întâmplă și lucruri bune, rar, dar se întâmplă....
L: Să zâmbești, să râzi, din când în când...
C: De râs este ce se consideră jurnalism acum...
L: Este de râs...
C: Nivel de an 1000...
L: Legile jurnalismului nu mai există...
C: Arta nu este ce ar trebui să fie...Justiția nu este...
L: Dreptatea este a celor care au resurse financiare, cunoștințe influente în societate....Justiția nu mai are nicio legătură cu dreptatea...probabil, unul dintre motivele pentru care lumea este iad...
C (cad mai multe foi ale lui L. L și C le adună): Există niște reguli corecte scrise și nescrise care trebuie respectate...
L: Câteva idei de spectacole...Mulțumesc...scriu...teatru...niciun spectacol scris de mine nu a ajuns vreodată într-un teatru...la început, în urmă cu 10 ani, a ajuns într-o cafenea o piesă de teatru scrisă de mine...o dată s-a jucat...de atunci scriu...nu pot să fac altceva...
C: Filosofie...
L: Nu interesează pe nimeni...
C: Sunt programați să nu fie interesați de adevărata realitate...
L: „A fi (un studiu pentru muzical)”, despre pandemoniu. Regia este reprezentată de apocalips, clădiri înalte, întunecate, luminate de luminile care se văd prin ferestre și holograme peste tot în scenă cu creaturi ale mării, meduze de diferite culori...
C: Shakespeare...Meduzele sunt extraordinare, superbe...
L: Respectă monologul shakespearian care afirmă că omul trebuie să fie, să trăiască, și interpretează a fi sau a nu fi prin entelehie, Aristotel, Leibniz, viața fiind o modalitate prin care trebuie să se ajungă la perfecțiune, la moarte. Trebuie a fi...
C: Contemporaneitate....Marasm, din cauza omului...
L: Religia creează nedreptate, doar omul este răspunzător pentru faptele lui, foarte importantă educația...
C: Demoni peste tot....
L: Cred că toate replicile sunt postulate...
„Cum, tot atârnă norii peste tine?
Deloc, Sire, că stau prea mult în soare”...
C: „Hamlet”...
L: „Ad absurdum”, despre păpușarii care decid destine...Distopie. Teatru de păpuși. Păpușile, El și Ea, un păpușar pentru El, și doi păpușari pentru Ea, unul dintre păpușarii ei fiind ca în teatrul Bunraku, acoperit complet, Kurogo. Cortină cu deschidere Kabuki...
C: Teatrul, artă vie...
L: „Grădina zoologică”, adevăr, nu halucinație, viața și moartea comunică, „Nu este meritocrație, este aporie viața acum?!?!”...
C: Și eu nu pot să fiu la spectacolele tale deși aș vrea...
L: Trist...și pentru mine, și pentru tine...
C: Trebuie să supraviețuim...
L: Trebuie să supraviețuim...
C: Este o lume a urii...
L: Se poate spune și așa....ar trebui o nouă noosferă, care nu ar fi nouă...dar ar trebui o nouă noosferă...
C: Eu cred în karma...Cum te descurci?
L: Două locuri de muncă...(arată) la muzeu un loc de muncă, și dramaturgie un loc de muncă...mă mai ajută familia...
C: Picturile...
L: Alină suferințe...Tu ce vrei să faci mai departe?
C: Încă mă documentez...
L: Mie dramaturgia mi se pare corectă pentru mine...doar când scriu teatru sunt eu...dar cine sunt eu? Eu sunt când scriu teatru....sunt eu când scriu teatru...
C: Trebuie să fie minunat...
L: Este...Este și liniștitor...și obositor, și dificil uneori, spectaculos...minunat...
C: Teatru...
L: Teatru...Japonia știe cât de extraordinar este teatrul...
C: Merită să lupți...
L: Da...sunt bine, sunt tristă...sunt fericită uneori...important este să funcționezi cât de corect poți, uman vorbind...Omenirea este și nedreptate, o afirmație care nu cred că se va dovedi falsă vreodată...
C: Îmi pare rău că ți se întâmplă nedreptate...
L: Și mie îmi pare rău că mi se întâmplă nedreptate, și îmi pare rău că pentru că mie mi se întâmplă nedreptate și ție ți se întâmplă nedreptate...Eu aș fi vrut ca spectacolele mele de teatru să fie într-un teatru...
C: Adevărul nu este minciună...
L: Mă bucură discuția noastră...
C: O onoare...
L: Mie îmi plac animalele mai mult decât oamenii...
C: Natura este superbă...sens în tot, peste tot....
L: Până intervine omul...
C: Până intervine omul...
L: Piesele mele de teatru...
C: Firesc este să existe drepturile omului...
L: Drepturile omului sunt ficțiune acum...
C: Haos...
L: Marasm...
C: Iad...
L: Iad...
C: Când viața asta ar putea fi extraordinară...
L: Mai mult îmi plac animalele decât oamenii....
C: Ad populum...
L: Psihopatie....
C: Horror...
L: Sunt fericită...sunt foarte fericită eu cu mine...îmi este atât de bine...ce am mă face fericită...mi-e bine...sunt mulțumită de mine, de realizările mele, de alegerile mele...am avut experiențe empirice din care am învățat, greșeli care m-au educat, cărți care mi-au fost profesori...mulțumesc internetului care mă ajută să găsesc deseori, repede, ce am nevoie pentru studii...
C: O meserie provocatoare...studiu continuu dramaturgia...
L: Este extraordinară...iar dacă ești plătit și dacă ai libertate totală în ce scrii, viața merită trăită...teatrologia mai îmi place mult...
C: Raritate...
L: Da...Un job deosebit...
C: Eu mai fac din când în când compromisuri...
L: Cum altfel?...și acum viața mea este un compromis...nu ai de ales...trebuie să le faci...viața nu este perfectă...uneori nu se întâmplă ceea ce vrem noi să se întâmple și trebuie compromisuri...eu nu mă mai împotrivesc...accept ce se întâmplă...și continui, zi, noapte, zi, noapte, zi, noapte, zi, noapte, zi, noapte, zi noapte...important este să scriu teatru...o foaie și un instrument care să scrie...dacă nu ai calculator, laptop, tabletă, telefon smart, poți să fii dramaturg...m-am bucurat când am realizat că dramaturgie este ce vreau să fac până mor, și poate și după...și că este un loc de muncă unde trebuie puține lucruri materiale...spiritualul contează și o îmbunătățire permanentă a lui este ușor accesibilă...
C: Dacă știi ce vrei, poți să fii fericit...
L: Nu îmi plac oamenii...
C: Nici mie...
L: Universul da, oamenii nu...
C: De acord...
L: Soarele...
C: Soarele...
L: Nu te poți apropia de el...
C: Iarna?
L: Like...
C: Trandafirii?
L: Like...
C: Muzeele?
L: Like...
C: Ceaiurile?
L: Like...și cafeaua like...
C: Like și cafeaua...
L: Muzica?
C: Like...oricând am nevoie, este acolo...
L: Călătoriile?
C: Like...
L: Plimbările?
C: Like...
L: Mișcare...
C: Mereu...până când totul va deveni nimic probabil...
L: Depinde de Soare viața, așa cum omul numește a trăi...
C: Japonia...
L: Zeami...teatrele lor...de necrezut ce au reușit să facă acei oameni...cât de înalt este nivelul cultural la care au ajuns, nu există până în prezent o altă civilizație care să fi ajuns la acel nivel de dezvoltare...
C: Unicitate...
L: Sunt 4 forme de teatru de care eu știu doar în Japonia apărute, care au existat, există și sigur vor continua să existe...
C: Japonia...
L: Poate o să ajung într-o zi acolo...
C: Mergem?
L: Acum?
C: Hai...
L: Hai...
C (râzând): Cum călătorești cu creierul, nu o să călătorești niciodată cu corpul...
L: Google...cireși înfloriți Japonia...
C: Am ajuns...Japonia...
L: Japonia...
C: Nu este ușor de acceptat adevărul...
L: Sunt soluții...
C: Cred că am nevoie de o schimbare...
L: Revelație?
C: Arta este revelație...
L: Adevărat...
C: Poate moartea este o eliberare de aici...
L: Posibil...imposibil ca viața să fie corectă, deci moartea ar putea fi o eliberare de aici...
C: Șarpele nu are picioare...
L: Știu...
C: Incredibil ce se întâmplă...
L: Știu...
C: Nu există meritocrație...oriunde te uiți suferință...
L: Nu există oameni capabili să facă angajări corecte...
C: Nedreptate...
L: Drepturile omului nu sunt respectate...
C: Pentru ca un om să fie bine, un alt om suferă...nu există armonie...
L: Nu este logic...omul ar trebui să nu sufere...de aceea există boală și medici care învață cum să vindece...
C: Sunt dezamăgită...
L: Și eu...
C: Este nedrept ce se întâmplă...
L: Avangarda...
C: Trebuie să supraviețuim...
L: Obligatoriu...
C: Suntem și nu suntem...
L: Trebuie să supraviețuim...
C: Libertate...
L: A fi sau a nu fi...
C: Într-o lume defectă...iubești...
L: Teatrul, da...oamenii, nu...unii oameni, da....familia, da...oameni deosebiți...
C: Și părinții mei oameni deosebiți...un partener de viață?
L: Poate...
C: Balet...
L: Enorm de multă muncă...se crede acum...social media...că oricine este artist...nu este adevărat...un artist este doar dacă arta sa transmite revelații, și nu neapărat în cuvinte...
C: Balet...
L: Dans contemporan...Ionesco s-a luptat cu incompetenții...oameni cu roluri sociale care nu li se potrivesc...dacă nu înțelege cineva o operă de artă, își asumă că nu înțelege o operă de artă și nu aruncă răutăți în spațiul public...este atât de dureros să îți distrugă cineva munca reală...
C: Nu plânge...
L: Câteva lacrimi...Ionesco...nedreptate și la el...
C: Absurd...
L (arată spre ele): Scaunele? (aduce fiecare câte un scaun și stau apoi pe câte un scaun, față în față, lângă gard) am obosit...
C: Ne relaxăm...
L: Mi-e dor să râd...să zâmbesc...să fiu fericită...
C: Mi-e dor de mare...
L: Dacă nu este respectată filosofia...
C: A existat, există, și va exista mereu filosofia, știința despre realitate, dar dacă nu este respectată, iad...
L: Doar oamenii sunt vinovați pentru că se trăiește în iad...natura există și nu face vreun rău pentru că există...
C: Nu vor să ajute...
L: Și nici nu știu să ajute, nici nu înțeleg cum se ajută...incompetenți...analfabeți funcționali...
C: Efecte Dunning – Kruger...De ce nu este meritocrație...
L: Sau dreptate...
C: Fiecăruia ce merită...potrivit muncii depuse...imposibil...
L: Sclavie modernă...
C: Mult prea multe victime...
L: Cafeneaua teatrului...
C: Un loc magic...
L: Din spectacole fotografiile... „Hamlet”, „Așteptându-l pe Godot”, „Danaidele”...hai să le vezi pe toate...(proiecții cu imagini din spectacolele de teatru) „Diavolul alb”, „Acul cumetrei Gurton”, „Aminta”, „Jacques Fatalistul și stăpânul său”, „Wilhelm Tell”, „Uriașii munților”, „Perșii”, „Richard al III lea”, „Cezar și Cleopatra”, „Mizantropul”, „Regele Lear”, Ionesco, „Cei drepți”...
C: Un copil?
L: Mi-e frică să aduc un copil într-o astfel de lume...
(...)
0 notes