12iul-ie - Tumblr blog

[12iul-ie]

Cu ochii plini de scântei spre viitor, ci nu de lacrimi.

[12iul-ie]

O decizie diferită în cronologie, schimbă cursul întâmplărilor și transformă cronologia complet.

[12iul-ie]

Îmi ia o fracțiune de moment să decid sfârșitul

[12iul-ie]

Septembrie

Mi aș dori să pot scrie o carte, dar nu am continuitate. Îmi este greu să încep lucruri. Îmi este și mai greu să le termin.

Îmi ia o fracțiune de moment să decid sfârșitul, chiar dacă după o eternitate, iar mereu mișcarea următoare este de natura polului opus. Credeam că mi stă cel mai bine în negru pentru câțiva ani buni, iar din aprilie brusc cred că albul mă prinde perfect și mi am aruncat toate hainele negre într un colț al dulapului pentru că le detest prezența.

Totuși cred că am găsit colțul respectiv exact când trebuia, nici mai devreme, nici mai târziu. Fiecare are ritmul său.

În aceeași ordine de idei oarecum, lucrurile trebuie lăsate să vină spre tine, tot în propriul ritm (al lor, nu al tău).

Toată viața mea am alergat să simt. Ceea ce simt îmi rămâne în organism pentru mult prea mult timp, așa că am încercat să evit orice sentiment negativ.

O decizie diferită în cronologie, schimbă cursul întâmplărilor și transformă cronologia complet.

Am calculat și am calculat, făcându mi planuri după planuri. Planul A, planul B, planul C și așa mai departe până la Z. Mi s a demonstrat în nenumărate rânduri că ceea ce avea să se întâmple, era ceva totuși neluat în calcul și timpul mi l aruncasem în vânt singură. Orgoliul meu a fost ceea ce am păstrat în orice situație și numai cu el am rămas în final.

Perspectiva este ceea ce schimbă tot. Ce vezi tu, eu poate nu văd. Ce văd eu, tu poate vezi în alte culori. Chiar dacă ne uităm la același lucru. Creierul nostru percepe ceea ce ne înconjoară într un anumit mod, dar noi îi suntem stăpâni. Dictează i altceva, și brusc ai în fața ta un alt rezultat.

La începutul verii, totul părea obositor, banal și fără subiect sau predicat. Acum, mă uit înapoi și aș dori să mai trăiesc vara încă o dată. Dat fiind faptul că nu este posibil, scopul este ca următoarea să fie de o mie de ori mai spectaculoasă, sau diferită. Ambele sunt egale pentru mine oarecum.

Pentru toate locurile în care am fost, în care doresc să mai fiu. Toate complet diferite, dar la fel de frumoase. Frumoase datorită personalității lor.

Și el avea personalitate la început. Vorbea numai despre ceea ce este al lui, despre ceea ce este el. Pe parcurs, ea a început să devina aproape inexistentă. Eu îi ofeream în propria minte, pentru a evita un anumit moment, cât mai mult posibil; devenind creația mea. Eu rămân plină de culori și melodii, iar el gol. Este totul în mâinile mele.

Am ajuns în septembrie, înapoi în orașul agitat și care nu doarme niciodată. Îi voi regăsi frumusețea, sau o să i o ofer, până vara viitoare. Cu ochii plini de scântei spre viitor, ci nu de lacrimi.

Totul este exact unde trebuie să fie, ca să ducă exact unde trebuie să ducă.

[12iul-ie]

mi am jucat ultima carte.

[12iul-ie]

iubirea ne mișcă, dar uneori spre locuri greșite.

[12iul-ie]

O să fie oare și vara asta, încă o vară fără tine?

[12iul-ie]

mi aș dori să te gândești și tu la mine ascultând aceleași cântece ce mă duc pe mine cu gândul la tine

[12iul-ie]

vreau să fiu liberă, dar te aștept să trăiești libertatea de mâna mea

[12iul-ie]

mă uit la telefon, îmi imaginez numele tău pe ecran

[12iul-ie]

este de parcă mi ai fi făcut vrăji

[12iul-ie]

și să știi că aș da toate verile de până acum, numai să petrec una cu tine

[12iul-ie]

în seara asta, mă lovește acest sentiment în valuri, unul după altul..

[12iul-ie]

1(111) iunie

în seara asta, mă lovește acest sentiment în valuri, unul după altul..

m am dus înapoi. am căutat bucățile din sufletul meu ce credeam că au fost pierdute în acel loc anume. nu am găsit nimic, am realizat că.. niciodată nu se aflau acolo. așa că mă aflu într un complet alt loc acum, în care nu m aș fi putut imagina prezentă cu toată ființa mea vreodată. 

ți aș putea vindeca toate rănile, sau măcar să te fac să uiți pe moment cât de tare te dor de ai ajuns cine pretinzi a fi. 

și să știi că aș da toate verile de până acum, numai să petrec una cu tine. din iunie până n august, unde te ai uita la mine exact cum mi am dorit întotdeauna să o faci. unde mi ai spune tot ce am ars să aud de la tine vreodată. 

nu mi te pot scoate din cap, nu pot alunga acest sentiment. simt că este o eternitate de când încerc. mă lupt constant. este de parcă mi ai fi făcut vrăji. 

sunt geloasă, încerc să mi dau seama dacă o faci intenționat sau nu. din fericire, nu simt nicio amenințare din partea nimănui. ori îmi amintesc încet încet cine sunt, ori mi ai răspuns indirect și simt undeva în adâncul meu că eu am provocat aceste gesturi. 

nu ai idee câte am să ți spun. nu știu dacă înțelegi de ce lucruri poate fi în stare o femeie îndrăgostită, căreia îi rămâi în mister și care înnebunește în secret. 

sunt în stare să calc pe oricine și orice pentru a obține ceea ce mi doresc. nu sunt tocmai mândră de această caracteristică a mea, dar este parte din cine sunt. 

suntem prea asemănători oarecum. mă văd pe mine în tine, așa că nu te pot judeca. 

mă uit la telefon, îmi imaginez numele tău pe ecran. 

când numărătoarea inversă o să ajungă la zero, nu o să mai conteze. așa că de ce nu mi te arăți acum? 

adevărul este de negăsit. poate, eu am avut puterea tot acest timp. și chiar de nu, din acest moment mă voi purta de parcă deja o am. ideea este că vreau să fiu liberă, dar te aștept să trăiești libertatea de mâna mea. 

a fost o iarnă mult prea lungă. îmi doresc ca vara asta să mi ofere sentimente  ce nu pot fi descrise în cuvinte. 

din fericire, intuiția mi șoptește că în sfărșit a venit timpul. 

[12iul-ie]

un număr par de flori

nu știu dacă scriu această postare din nevoia de a mă descărca, din regret sau pentru că mă simt nevoită să acord acestui subiect o atenție specială. nu sunt rece, nu sunt nebună, ci doar este prea târziu ca moartea sa să trezească sentimente mai puternice înăuntrul meu. 

nu are rost să vorbesc despre toate amintirile urâte cu el, nu este moral să fac asta ținând cont că în momentul de față este la câțiva metri sub pământ, sub o piatră pe care se află coroane de flori în culorile tricolorului. a iubit țara mai mult decât pe mine și a servit o până în ultima clipă. mi a dăruit sentimente de patriotism, și mai presus de toate, mi a dăruit viață. 

am stat în fața mormântului și am plâns cu vorbe. simțeam vinovăție, plângeam de nervi, îl acuzam. de ce a trebuit să ne vedem ultima oară așa? de ce a trebuit să fie așa, să mi îngrop unul dintre părinți la 20 de ani?  

ceea ce doare cel mai tare este speranța stinsă ce mi rămăsese în suflet că într o zi relația noastră ar fi fost mai mult decât una bazată pe tribunal și avocați. oricâte rânduri înșir totuși, nu ne oferă o a doua șansă.

am și eu partea mea de vină, nu i am spus niciodată că și eu îl iubesc. sunt extrem de vulcanică, calc pe oricine și orice dacă este nevoie. de la el moștenesc asta. 

astăzi i am deblocat numărul de telefon, de parcă ar mai avea vreo relevanță. mă gândesc că poate chiar sunt nebună, dar am câteva lucruri de împărtășit, căteva lecții primite în urma acestui eveniment. 

moartea nu ocoloște pe nimeni, și Dumnezeu ne poate lua pe oricare dintre noi, oricând. viața este scurtă, nu mai aduna bani cu nemiluita, nu îi iei cu tine, iar copiii tăi i ar da pe toți numai ca să te mai vadă o singură dată. trage concluzia că la finalul zilei, tot ce ai sunt persoanele din jurul tău și experiențele trăite. du te în vacanță, du te la petrecerea aceea, cumpără hainele care ți plac. 

banii se întorc, timpul nu. 

toți ajungem sub pământ, nu contează cât de dezvoltat personal ești sau nu. cheltuie ți banii pe a simți cu adevărat că trăiești. cheltuie ți timpul pe momente ce le vei lua cu tine cu inima împăcată. 

iartă. întelege și ascultă. 

într un ultim ceas, sper că ai grijă mai mare de mine de acolo de sus decât ai avut de pe pământ, tată. 

apropo, este prima oară când i am spus tată ci nu pe nume. din păcate, nu o să audă acest cuvânt din partea mea niciodată. 

și dacă ai citit până aici, te rog să faci ceva pentru sufletul unui străin anonim de pe internet. spune le părinților tăi astăzi că îi iubești 

[12iul-ie]

Crima nu este doar fizică, este și psihică, este și spirituală.

[12iul-ie]

Rețetă de primăvară, speranță și destin

Primăvara înseamnă renaștere, înseamnă prosperitate și energie.

Cărți de tarot pe masă, pică Turnul și Moartea. Trebuie să cadă Turnul.

Războiul purtat toată iarna, cel ce și vede acum încet încet sfârșitul pentru că una dintre părți s a predat, a fost unul civil. Părea a fi ceva la o scară mult mai înaltă, dar era doar o neînțelegere. Totul se întâmplă cu un scop totuși, fiecare lucru mărunt ne aduce în punctul în care suntem în momentul de față. Este scris în stele.

Am căutat disperată elementul lipsă zile și nopți. Puneam totul pe hârtie, încercând să trag o concluzie, dar nu reușeam. Mă blocam mai mult, aveam nevoie de o altă foaie. Și alta, și alta… Un alt caiet, ce urma să fie, încă un alt caiet. Nu simțeam că ajung undeva, dar nu puteam vedea o altă posibilă scăpare.

Lecția învățată, dar încă doar parțial acceptată, este că în realitate, nu putem controla aproape nimic. Controlul este doar o iluzie. O iluzie creată pentru un sentiment de liniște temporară.

Și de acolo, pornește totul. Acolo s a început tot acest episod haotic, ce s a transformat într un sezon întreg.

A început la sfârșit de august, când asteptările mele asupra viitorului se spulberau și eu nu puteam face nimic decât să privesc de la distanță, simțind numai agonie.

Mă pierdusem de câteva luni, dar trăia o versiune nouă a mea de care m am indrăgostit undeva în mai. A fost minunat. Până m am lovit de ceva karmic.

Karma mea a început acolo unde este setea mea pentru sentimente puternice, inegalabile. Sentimentul cu care mă hrănesc de obicei este acel sentiment când abia ai cunoscut pe cineva, când începi să te îndrăgostești și totul este un mister total, ce îți oferă o stare euforică de care nu mă pot sătura. Ideea este că, după un timp, sentimentul acela pleacă, iar eu îmi pierd orice interes pe care l dobândisem pentru persoana respectivă și trec la următoarea. Interesul meu este, mai bine zis, pentru sentimentul oferit, ci nu pentru om în sine.

Plata mea a fost că mi am pierdut interesul în propria persoană creată în mai, și cea veche era deja moartă. Și în acel moment, am rămas goală. Am început să mă simt ca un nimic. Nu mi mai vedeam (ca să clarific, încă port această bătălie chiar dacă este pe sfârșit) personalitatea. Simțeam că sunt nulă.

Am devenit obsedată să simt iar euforia unui foc nou, și nu reușeam cu nimeni. Nu poți găsi ceva atât de delicat și unic, căutându l în disperare. Este împotriva naturii.

Dar erai tu, ultima speranță. Mi am dictat eu mie că odată ce te găsesc, îmi voi reîncărca bateriile și voi merge mai departe. Undeva speram că, poate chiar voi merge mai departe alături de tine.

Un scop imaginar, ce m a obsedat. O ușă închisă, pe care credeam că dacă o deschid, totul o să înceapă să meargă în direcția dorită. Dar nu găseam cheia… Credeam că nu am ce îmi trebuie ca să deschid ușa, că trebuie să mă schimb ca să o pot deschide.

De notat că, în această poveste, există un tip de manipulare în care un individ se joacâ cu mintea ta până dobândești insecuritățile sale în exactitate, ca mai apoi, să poată să creeze impresia că îți este superior și să și poată continua jocul.

De notat că, fiecare oferă ce are în suflet.

După atâta timp, am ajuns la concluzia că ușa aceea nu este cea pe care trebuie să o deschid. Nu este nimic greșit la mine ca persoană, ci este greșit faptul că îmi permit să rămân în acel loc întunecat pentru mult prea mult timp, într o decepție.

Am avut impresia că este destin, că așa trebuie să fie. Te am conectat cu numere și poezii abstracte, când tot ce era acolo era ceva ce bănuiam deja a fi doar arta mea. Toată frumusețea ta era energia mea asupra ta. Și încă o dată, menționez, am făcut artă din gunoi.

Povestea din capul meu ce tânjeam să o trăiesc, nu era nimic mai mult decât un scenariu creat de mine în care credeam că o să fiu fericită. Ești un personaj secundar ce doar mi ar fi alimentat povestea dorită, dar te am făcut vital. Am trăit spunându mi că doar atunci și atunci, voi fi fericită, că trebuie să fie așa, că trebuie să se împlinească. Dar dacă nu merge așa cum doresc pentru că trebuie să fie complet altcumva, rezultând în a fi chiar mai fericită decât tânjesc să fiu? Sau poate, doar nu este timpul acum.

În orice caz, te disprețuiesc pentru ceea ce a putut fi și nu a fost. Voi încerca să scap de acest dispreț totuși, pentru că există probabilitatea să port toată vina aici. Trebuie să mă dezleg de orice sentiment legat de tine. Mi ai consumat prea mult timp.

Mai presus de toate, ca o notă de final în privința ta, voi alege întotdeauna, în locul a orice, să fiu liberă.

Intuiția mea este indusă în eroare la cât de bulversată sunt încă, așa că voi lăsa destinul să aibe ultimul cuvânt aici. Orice ar însemna asta.

M am judecat. M am judecat zi de zi, aspru. Nu mi am oferit o pauză, nu am acceptat că există factori externi. Tot căutam să recapat controlul.

Din păcate, sau din fericire mai bine zis, nu am niciun control. Tot cercul ăsta vicios, nu mă duce nicăieri. De asta și este un cerc, ajung de fiecare dată exact de unde am plecat. Nimic nu se schimbă.

Alergătura după mai mult, m a făcut să atrag, la sfârșit, mult mai puțin decât ceea ce aveam la început.

Mi am pierdut scânteia.

Odată cu ea și speranța. Speranța că totul o să fie bine într un final. Că voi primi ceea ce mi doresc, ceea ce aștept.

O problemă cu care mă confrunt totuși este că urăsc să aștept, nu am răbdare. Mă descurajez imediat. Este o caracteristică de a mea, este ceva în natura mea. Prin urmare, nu prea găsesc ceva ce m ar putea ajuta să o elimin. Dar, pot să găsesc ceva ce ar face așteptarea asta suportabilă, speranța.

Am decis, să cred ca apoi să pot să sper, că în curând, dacă dau voie lucrurilor dorite să vină spre mine, își vor urma traiectoria fără a mai staționa.

Nu mi rămâne altceva de făcut, așa că asta este concluzia mea. Scânteia trebuie să mi o recapăt, și dacă nu am reușit încercând să o aprind singură, o voi lăsa să se aprindă de la sine.

Natural, cursul trebuie să fie natural.

Alături de această concluzie se află și câteva alte lucruri de spus. Lucruri pe care le am uitat pe drum și sper să reușesc să le reculeg.

Am uitat să dau atenție celor ce mă iubesc.

Am uitat să mă mai opresc din a gândi până în punctul în care sunt epuizată, deși stau în pat.

Am uitat cum e să faci ceea ce simți, fără a te mai gândi și la consecințe.

Am uitat că până la viitor, mai exista și momentul actual.

Am uitat să iert și să fiu un om cinstit.

Am uitat să cred în mine, și că voi reuși…

Toate acestea, făceau parte din rețeta scânteii mele ce avea la bază speranța. Lumea și societatea sunt dure, ne pierdem sufletul alergând după nimicuri.

În octombrie. Atunci mă voi vedea față în față cu orice a mai rămas și voi arunca o ultimă privire înapoi, dar doar ca să admir ceea ce am clădit. Până atunci totul, sau aproape totul, va fi aranjat.

Mai este și un alt om, unuia căruia încă îi port iubire, după atâția ani, ce aștept să văd dacă este menit. Un alt aspect lăsat fără speranță din partea mea. Este posibil să iubesc, dar să cred că trebuie să mă aflu într un alt loc? Să cred că deși este persoana mea, mai am nevoie de timp să trăiesc alte lucruri, fără el? Prea multe întrebări, la care acum nu pot avea un răspuns. Trebuie să aștept, cu siguranță și asta o să mi se arate.

De data asta cred orbește în destin. Ce e al meu, e pus deoparte. Nu câștigă nimeni lupta împotriva destinului. O spun din experiență.

Am de asemenea, de spus un adio. Un adio dureros, cuiva ce nu se mai întoarce vreodată. Însă, încă nu sunt pregătită. Mai sunt lucruri ce trebuie să se întample, și mai am nevoie de timp încât să procesez trecerea persoanei respective în neființă.

Toate la timpul lor.

Ne auzim în octombrie.

Atunci vă voi spune cum s au așezat lucrurile, fiecare în parte. Dau timpului timp și ofer loc destinului.

Cât despre 11:11, nu am încă nici cea mai mică idee despre natura semnului. Dar dacă sunt sigură de ceva, este că până atunci voi știi.