#Alexandru Giugaru

[stiri-noi]

O lansare memorabilă de carte, în Casa de Cultură „Alexandru Giugaru”, un succes al preotului Miron

PASIONAT DE POEZIE… Respectând condițiile stricte impuse de pandemia de coronavirus, preoți de la Episcopie sau de la parohiile din Huși, dar și profesori din oraș au participat, ieri, la lansarea celui de-al șaselea volum de poezii al preotului Marcel Miron, un slujitor al Domnului cu un har aparte. Părintele Miron este un scriitor aparte, iubit de colegii din breasla scriitorilor, pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu darul scrisului.

Respectând condițiile

Preotul a lansat primul volum în 2015 și s-a făcut repede remarcat de către conducerea Uniunii Scriitorilor din Iași, oameni de cultură care au văzut în preotul cu versuri meșteșugite de la Huși un giuvaer care poate și merită a fi șlefuit. De-a lungul anilor, preotul Marcel a demonstrat că poate deveni un nume în rândul scriitorilor din Moldova.

Ne-am convins de asta, ieri, la lansarea celui de-al șaselea volum al preotului Miron. Prof. dr. Theodor Codreanu a fost moderatorul lansării, care a avut loc la ora 14.00, în incinta noului și modernului sediu al Casei de Cultură „Alexandru Giugaru”. Preotul Marcel Miron a mai publicat până acum alte cinci volume de versuri: „Versuri albastre și aurii”, „Caiere de lumină”, „De la Kagoian la Athos”, „Spre orizonturi albastre” și „Șarpele de la balustradă”.

„Este o mare bucurie pentru mine să particip, astăzi, la lansarea acestui volum de poezii lansat de prietenul și duhovnicul meu, părintele Marcel Miron. Suntem într-un spațiu de cultură, foarte nimerit pentru momentul de astăzi, iar prezența atâtor scriitori cunoscuți în România și în Europa arată că investițiile făcute în acest lăcaș dau roade. De aici, din Huși, au plecat mulți oameni de cultură, artiști, actori, cu care ne mândrim. Ca atare, sper ca evenimentul de astăzi să fie un început, să avem cât mai multe astfel de evenimente, de lansări în Casa de Cultură.

Părinte, v-am cunoscut în urmă cu 40 de ani, când nu bănuiam ce scriitor se ascunde sub haina preoțească pe care ați purtat-o cu sfințenie și evlavie”,

a spus primarul Hușului, Ioan Ciupilan.

S-a propus ca, în fața noului sediu al Casei de Cultură să fie puse statuile marelui actor Alexandru Giugaru și al poetului național Mihai Eminescu, în timp ce primarul a spus că ar trebui inclus în acest proiect și poetul Ioan Alexandru Angheluș, „Poetul Hușului”, cel care merită o statuie în comunitatea în care a trăit atâția ani.

O carte de poezii scrisă din anticamera vieții, a precizat Cassian Maria Spiridon, președintele Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași, prezent la eveniment, are valoarea unei acumulări de evenimente și locuri frumoase, care îi bucură pe hușeni.

„Venind spre Huși, am primit multe mesaje de la colegii din Iași, care m-au rugat să-l salut și să-l felicit pe părintele Marcel. Cred că este momentul să spunem că preotul și scriitorul Marcel Miron scrie o poezie creștină, extrem de modernă”,

a spus scriitorul ieșean Mircea Platon.

„Este un moment de grație pentru cultura hușeană, în acest lăcaș frumos al Casei de Cultură, realizat prin grija dlui primar Ioan Ciupilan. Mulțumesc tuturor hușenilor care mi-au fost alături în acești ani”,

a spus autorul cărții, extrem de emoționat.

[rudyroth79]

140 de ani de la apariția farsei ”Conu Leonida faţă cu reacţiunea” de I. L. Caragiale în revista ”Convorbiri literare”

140 de ani de la apariția farsei ”Conu Leonida faţă cu reacţiunea” de I. L. Caragiale în revista ”Convorbiri literare”

Se împlinesc atăzi, 1 februarie 2020, 140 de ani  de când Ion Luca Caragiale publica, în revista ”Convorbiri literare” anul XIII, nr. 11, 1 febnruarie 1880 (p.409 – 413), farsa într-un act Conu Leonida faţă cu reacţiunea. Piesa a fosi republicată, fără indicarea autorului, în ziarul ”Timpul”, an V, nr. 162, 22 iulie 1880 și nr. 163, 23 iulie 1880. În volum, în Teatru(1889, p. 83 –104), apoi în…

[mariancojanu]

Seară de film – Directorul nostru (1955) Pentru că viața chiar e frumoasă, indiferent de încercările prin care trecem, mariancojanu.blog va propune o seară de film, un film de excepție.

[jurnalbucuresti-blog]

New Post has been published on JurnalulBucurestiului.Ro

New Post has been published on http://bit.ly/2i0r7v1

Revista Art-Emis Academy : Al treilea „Stalingrad” al României

Ion Maldarescu

La 9 mai 1945, presa anunţa că s-ar fi pus capăt celui de-Al Doilea Război Mondial. Fals! Şi-a schimbat doar „ecusonul” şi uniforma, trecând de la starea „Hot War” la cea de „Cold War”, care a durat peste patru decenii. 1989 a fost un an de graniţă, un punct de plecare într-o nouă formă a maratonului sfârşitului de secol al XX-lea şi începutului celui de-al treilea mileniu al „erei” ciudate. Pentru România a însemnat momentul catastrofei naţionale, debutul dezastrului şi al cedării independenţei. A urmat războiul de agresiune împotriva federaţiei Iugoslaviei şi acel 11 septembrie 2001 american (versiunea actualizată a atacului japonez de la Pearl Harbor din 7 decembrie 1941). Atunci, după Malta, s-a marcat un reper major în programul „Skull & Bones 322″ (în spatele căreia sunt aliniate „Scroll & Key”«Sulul şi cheia», „Book & Snake” «Cartea şi şarpele», „Wolf’s Head”«Capul de lup», „Eliahu” şi „Berzelius”) şi declanşarea de către S.U.A. a terorismului şi a asasinatelor ca politică de stat. Afganistan, Irak, Egipt şi Libia au fost ţinte-victimă. Terorismul contra „terorismului” a desconspirat, complicata stare de „Hibrid War”, în care a fost adusă omenirea, oferindu-ne un posibil răspuns la celebra întrebare „Qvo vadis?”. După masiva „migraţie” din 2015, programată şi substanţial subvenţionată, urmările ciocnirii civilizaţiilor şi a culturilor nu s-au lăsat aşteptate: agresiuni, atentate, crime, asasinate în masă… Consiliul pentru relaţii externe al Statelor Unite preconizează că „în 2017 va izbucni o confruntare militară serioasă între Rusia şi un stat membru al N.A.T.O.”. Mânăstire-ntr-un picior, ghici ciupercă, ce-i ?”: revenirea la „Hot War” şi, contrar prevederilor art. 5 din Carta Atlantică, România se va afla din nou la intersecţia imperiilor, va rămâne pe cont propriu, şi, implicit, „acreditată” cu plata noilor oale sparte.

De la „secret”, la „discret”

Imediat după catastrofa naţională din decembrie 1989, escrocii politicianişti autohtoni s-au aşezat la masa de lucru cu jefuitorii externi şi cu exponenţii unei anumite organizaţii suprastatale, care a declarat trecerea de la statutul „secret” la cel „discret”… În anii postdecembrismului demolator, atât de tare s-au înmulţit „iniţiaţii”, încât astăzi nu mai poţi merge pe vreo cărare a României fără riscul de a călca într-un excrement de mason. Cineva ar putea întreba: care-i problema? La vremea respectivă, o replică pe măsură a dat-o Corneliu Vadim Tudor: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie: […] Scapă cât mai iute de masonerie!/ Numai neamuri proaste, şmecheri, impostori/ Toţi sunt Mari Maeştri (în a trage sfori)./ Poartă şorţ, galoane şi-alte tinichele/ Plini de semne sacre şi de lanţuri grele. […] Toţi vor să parvină, brusc, pe scurtătură/ Ei vor să răstoarne legile-n natură./ Funcţii şi onoruri aprig sunt vânate/ Prostul avansează doar pentru că-i «Frate». […]”. Deşi articolul 40 (4) al Constituţiei României, precizează fără echivoc: „Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise”, abuzivele încălcări sunt ignorate cu bună ştiinţă, inclusiv, construirea unui templu gigant în inima Ţării.

Este demolată identitatea noastră naţională şi tot ce înseamnă cultură şi tradiţie românească

Miniştrii stau la coadă să intre în Masonerie, organizaţie statutată de guvernul Năstase ca fiind „de utilitate publică” şi alimentată de atunci încoace, generos şi discret din banii publici. Ca şi antinaţionala instituţie I.N.S.H.R.-E.W., de altfel. În 1997, senatorul Radu Timofte avertiza: „Masoneria are tendinţa să ocupe toate funcţiile importante în Stat din România […] aceşti aşa-zis « fraţi » nu urmăresc altceva decât de a pune mâna pe tot ceea ce înseamnă putere în Stat aşa cum au reuşit în alte ţări. Mi-e teamă că vom ajunge într-o zi să fim conduşi numai de către cei care fac parte din organizaţii şi atunci s-a dus şi identitatea noastră naţională şi tot ce înseamnă cultură şi tradiţie românească” [1], iar Varujan Vosganian declara: „lojile masonice se orientează spre «zonele strategice» precum Guvernul sau Banca Naţională şi se constată şi un asalt asupra membrilor din guvern şi mai ales asupra angajaţilor B.N.R., indiferent de nivel”[2]. Sunt doar aspecte sumare ale aşa numitei vieţi politice şi sociale din România la începutul anului 2017. Par fără conexiune directă, dar…

De Bobotează, în locul Crucii aruncate în apă, se va practica rugăciunea cu faţa spre Masjid al-Haram şi altarul Kaaba din Mecca?

Dacă altădată se spunea că „Toate drumurile duc la Roma”, astăzi cărările tare încurcate duc la tastatura pupitrelor de comandă ale României unde, după 1990, au avut şi au acces, nu cetăţenii români merituoşi, dotaţi cu calităţi profesionale şi credinţă faţă de Neam, Ţară şi tradiţiile poporului român, ci marionetele alogene corupte şi şantajabile, gata să execute orice dispoziţie venită din partea superiorilor în grad sau poziţie. Educaţia, învăţământul şi Istoria Românilor au fost remodelate după interesele şi ordinele primite şi aproape eliminate din cursurile preuniversitare. S-au importat fel de fel de manifestări cosmopolite şi/sau păgâne, cu scop comercial, profund anticreştin şi antinaţional, gen „valentine’s day” şi „halloween”. Mai mult, au fost impuse în programele şcolare, concomitent cu eliminarea datinilor strămoşeşti. Aşa se face că în Ajunul Crăciunului lui 2016 sau de Anul Nou, „Leur-i Ler”, „Sculaţi, boieri mari”, „Florile dalbe”, „Steaua”, „Pluguşorul” sau „Sorcova” au luat calea tăcerii. Nu m-ar mira ca de Bobotează, în locul Crucii aruncate în apă, directivele de la Bruxelles să „recomande” niscai „felicitări de sezon”: dansul în jacuzzi exterior sau rugăciunea cu faţa spre Masjid al-Haram şi altarul Kaaba din Mecca. La trecerea dintre 2016 şi 2017, Televiziunea naţională a umplut ecranul cu obiceiuri evreieşti, iar pe cele româneşti, le-au cam făcut „uitate”. Unde sunt revelioanele de la TVR de altădată? Grigore Vasiliu-Birlic, Toma Caragiu şi „Şopârlele” lui, Alexandru Giugaru, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Elvira Godeanu, Ion Finteşteanu, Maria Tănase, Marin Moraru, Dem Rădulescu, Dida Drăgan, Amza Pellea, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Jean Constantin, Fărâmiţă Lambru, Horia Şerbănescu, Radu Zaharescu, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Mihai Fotino… cu toţii sub umbrela neuitatului Tudor Vornicu au plecat, sunt amintiri. În locul lor a rămas pustiul postdecembrist cu silicoanele, fulgii, penele şi agramatismele care murdăresc sticla ecranelor şi gonesc plătitorii de taxă TV.

De 27 de ani, la cârma Ţării, stau agăţaţi ca iedera, paraziţii

În acest „Hibrid War” – mai degrabă război total -, pe harta României sunt aplicate etichetele: „colonie sub ocupaţie militară” şi „poligon de trageri”. Un fel de „No man’s land” sau, mai pe româneşte, ţara nimănui. Existenţa ca stat naţional a devenit incomodă şi incertă. Suntem înconjuraţi de ţări ostile: Ucraina, Bulgaria, Serbia, Ungaria! În fiecare zi, Istoria Românilor este rescrisă la comandă de neisprăviţii „rolleri” contemporani precum Lucian Boia şi asociaţii, servitori jalnici ai… numai Dumnezeu ştie cărui stăpân. După Stalingradul din 1942-1943 ne-am revnit, după „Stalingradul de la Dunăre” (trădarea regelui de la 23 august 1944) ne-au ocupat ruşii, acum o nouă bătălie la „Cotul Donului” se profilează şi este greu de estimat dacă după un al treilea „Stalingrad” mioritic România va mai exista. Cine să ţină piept adversarului când Armata României figurează doar ca denumire, iar de 27 de ani, la cârma Ţării stau agăţaţi ca iedera, paraziţii şi trădătorii de ţară?!

Grafica – I.M.

[rudyroth79]

”Revizorul” de Gogol la Teatrul Koliada din Ekaterinburg – cronică de teatru de Gheorghe Miletineanu

”Revizorul” de Gogol la Teatrul Koliada din Ekaterinburg – cronică de teatru de Gheorghe Miletineanu

Teatrul Koliada (numele se pronunță cu accentul pe ultima silabă) este un teatru particular, care funcționează ca o organizație necomercială în orașul Ekaterinburg (într-o vreme orașul se numea Sverdlovsk). A fost înființat la 4 decembrie 2001, dată care s-a nimerit să fie ziua de naștere a întemeietorului său, Nikolai Vladimirovici Koliada. Acesta îi asigură pe cei care vor să-l creadă că nu…

[rudyroth79]

”O ultimă reverență – Carmen Stănescu” de Tudor Sicomaș

”O ultimă reverență – Carmen Stănescu” de Tudor Sicomaș

Puține nume de artiști din epoca glorioasă a teatrului românesc se mai află încă printre noi. Încetul cu încetul, actorii ce au deschis căile noului teatru (așa cum îl știm și îl apreciem acum) părăsesc marea scenă a vieții, vorba marelui Will. Cu tristețe ne uităm cum, rând pe rând, reprezentanții generației de aur ies pe ușa acestei existențe planetare atât de mici, în fapt.

Luna aprilie a lui…

[rudyroth79]

Ion I. Cantacuzino (1908–1975), fiul actriței Maria Filotti și al inginerului Ion Cantacuzino, a jucat un rol important în cinematografia românească aflată la începuturile ei, fiind și un critic de film apreciat.

De formație medic psihiatru, a activat cu mult talent și în noua artă, regizând filme documentare și artistice. Între acestea: ”Castelul Peleș” (1941), ”Datini din străbuni” (1942), ”Războiul nostru sfânt” (1942), ”Evoluția si misiunea poporului român: din cartea vieții neamului românesc/Noi” (1942), ”Rapsodia română” (1943), ”Țara Oltului/Valea Oltului” (1943). A fost producătorul filmului ”O noapte furtunoasă (1943) după I. L. Caragiale, scenariul și regia: Jean Georgescu.

Interesant este că dorința de a face artă cinematografică a dorit să și-o perfecționeze de la cei mai buni profesioniști ai vremii sale, făcând pentru aceasta vizite în studiourile de film europene.

În cartea sa, ”Întâlniri cu cinematograful”, doctorul și cineastului Ion I. Cantacuzino relatează două astfel de vizite. Prima era în 1922 și se petrecea la Berlin pe platoruile firmei UFA. Acest studio era situat într-o grădină zoologică de lângă capitala germană, iar vizita românului fusese mijlocită de scenograful Ernst Stern, de origine român, care era unul dintre principalii scenografi ai studioului respectiv. Cantacuzino povestește în amintirile sale: ”Stern ne-a spus că lucrează la un film cu Pola Negri, intitulat Die Flamme, și ne-a invitat să participăm la luările de vederi. Așteptarea pasionatului spectator de filme ce eram a avut o decepție în fața acestei hardughii cu foarte puține instalații tehnice”, scrie Cantacuzino, prea puțin impresionat de felul în care se turna un film mut. Și continuă: ”Îmi închipuisem a vedea o mulțime de reflectoare și o armată de tehnicieni. Dar în studioul de la Zoo nu se mai turnau scene de mare montare, iar scena la care asistam se întâmpla să fie foarte restrânsă, cu o scară pe care Pola Negri, plină de temperament, o urca, certându-se cu cineva.”

Cineastul român a avut ocazia după 10 ani să viziteze un alt studio cinematografic european. De data aceasta era la Paris, la Paramount, unde el și mama lui, actrița Maria Filotti, fuseseră invitați de marea actriță Elvira Popescu, în 1932.

Ion Cantacuzino notează: ”Acum era vorba despre un studio de filme sonore. Și anii care trecuseră de la primul meu contact cu o fabrică de filme aduseseră schimbări. Capitonajul zidurilor pentru sonorizare schimbase complet înfățișarea platoului înțesat de tehnicieni ce se mișcau într-o pădure de aparate și de reflectoare.”

Criticul de film Manuela Cernat are o mare admiraţie pentru el, considerând că ”avem nevoie de astfel de modele, cu o deschidere culturală de renascentist: a fost nu doar un mare critic de film, întemeietorul istoriografiei filmului românesc, ctitorul unor instituţii ale cinematografiei noastre, dar a şi susţinut o serie de conferinţe publice, a fost şi doctor în medicină, psiholog şi psihiatru, autor de scenarii, regizor şi producător de filme şi cronicar literar”. Criticul susține că, deși istoricii și criticii îl trec adesea cu vederea, Cantacuzino poate fi aşezat fără nici un dubiu în galeria marilor interbelici: Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Constantin Noica, Haig Acterian, Barbu Brezianu, Petru Comarnescu, Petre Ţuţea, Toma Vlădescu, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian.

După al cel de-al Doilea Război Mondial, din postura de medic, Ion Cantacuzino a tratat un pacient care fusese legionar și sub acuzarea că a tăinuit autorităţilor acest lucru, în 1950, a fost arestat şi condamnat pentru ”uneltire împotriva ordinii sociale”, executând o parte din pedeapsă la Jilava, fiind eliberat cu greu la intervenţiile mamei sale, Maria Filotti. Un an mai târziu a fost rearestat şi anchetat în beciurile Securităţii ”pentru crime împotriva umanităţii”.

”Uzina de basme”, ”Întâlniri cu cinematograful”, ”Note pentru azi”, ”De amore”, ”Momente din istoria filmului românesc”, ”Jean Mihail”, ”Filmul românesc de altădată” sunt doar câteva dintre titlurile de cărţi şi studii publicate de Ion I. Cantacuzino.

Ediția princeps, 1935

Ediție 2004

”O noapte furtunoasă” după I. L. Caragiale. Scenariul și regia: Jean Georgescu. În distribuție: Alexandru Giugaru (Jupân Dumitrache), Ștefan Iordănescu-Bruno (Nae Ipingescu), Radu Beligan (Rică Venturiano), George Demetru (Chiriac), Ion Baroi (Spiridon), Maria Maximilian (Veta), Florica Demion (Zița),  Gh. Ciprian (Ghiță Țircădău), Jean Moscopol (Un armean), Cornelia Teodosiu (Cocheta), Miluță Gheorghiu (cupletistul I. D. Ionescu) ș.a. Decoruri: Ștefan Norris; Costume: Aurel Jiquidi. Muzica. Paul Constantinescu. Imaginea: Gerard Perrin. Data premierei: 22 martie 1943, Cinema ARO

Vezi: arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

”Cineastul Ion I. Cantacuzino, pe platourile europene de filmare” de Daniela Șontică Ion I. Cantacuzino (1908–1975), fiul actriței Maria Filotti și al inginerului Ion Cantacuzino, a jucat un rol important în cinematografia românească aflată la începuturile ei, fiind și un critic de film apreciat.

[rudyroth79]

Medalion Alexandru Giugaru la Teatrul Național Radiofonic

Medalion Alexandru Giugaru la Teatrul Național Radiofonic

Vineri, 23 iunie 2017 se vor împlini 120 de ani de la nașterea lui Alexandru Giugaru (23 iunie 1897, Huși–15 martie 1986, București). 

„A fost, prin excelență, un creator de tipuri caragialeene, și poate că, într-o măsură, caracteristici ale lui Trahanache sau Dumitrache Titircă sunt decelabile și în alte roluri de-ale sale, goldoniene, gogoliene, molierești sau în piese românești ce-i ofereau…

[rudyroth79]

Știri: Proiecţia filmului ”Directorul nostru” la cinematograful Breitenseer Lichtspiele din Viena (10 iunie 2017)

Știri: Proiecţia filmului ”Directorul nostru” la cinematograful Breitenseer Lichtspiele din Viena (10 iunie 2017)

Institutul Cultural Român de la Viena şi Festivalul internaţional de film LET’S CEE organizează sâmbătă, 10 iunie 2017, la ora 20.30 proiecţia filmului restaurat digital ”Directorul nostru” (regia: Jean Georgescu, 1955). Filmul va fi prezentat la cinematograful Breitenseer Lichtspiele din Viena (Breitenseer Str. 21, 1140 Viena) cu subtitrare în limba engleză.

Mai multe detalii despre proiecţie şi…

[mariancojanu]

Seară de film - Telegrame (1959)

Seară de film – Telegrame (1959)

Pentru că viața chiar e frumoasă, indiferent de încercările prin care trecem, mariancojanu.blog va propune o seară de film, un film de excepție.

Telegrame (1959) Regia: Gheorghe Naghi Actori: Grigore Vasiliu Birlic, Alexandru Giugaru, Carmen Stănescu, Dem Rădulescu, Mihai Fotino.

Cu un an inainte de sfarsitul veacului trecut, partidele politice ale Romaniei se pregateau de alegeri. Costachel…

[rudyroth79]

Premiera filmului „O noapte furtunoasă” (22 martie 1943)

Premiera filmului „O noapte furtunoasă” (22 martie 1943)

La 22 martie 1943 a avut loc premiera filmului O noapte furtunoasă, ecranizare a celebrei comedii a lui I. L. Caragiale. Din distribuţie făceau parte: Radu Beligan, Alexandru Giugaru, iar regia era semnată de Jean Georgescu. Filmul O noapte furtunoasă, prima transpunere cinematografică a universului comic al marelui dramaturg, a avut premiera de gală la 22 martie 1943, la cinematograful…