#adică nu sunt proastă

[calandrinon]

it is that time again (if you are reading this it is not about you dwdw)

Anonim: Vreau să știi, poți veni imediat la mine oricând dacă ai probleme.

Eu: am problemă

Anonim: Dar nu acum. Ești deșteaptă, poți descurci însuți.

Eu: adică acum am două probleme

Anonim: păi ce tocmai am zis, proastă

(later)

Eu: *îngropat de probleme*

Anonim: Vai de mine, de ce nu m-ai venit?

Anonim: Acum totul e distrus și e vina ta.

Anonim: M-ai dezamăgit.

Eu: ți-o bagi în fund

[subsacijournal1]

Dragă amantă (a se citi curvă),

Dexonline definește cuvântul amantă ca fiind :

1 o persoană care ține relații de dragoste cu o persoană de alt sex fără a fi casatorit, iubit

2 persoană care are relații intime de dragoste cu cineva in afara căsătoriei

3 persoană care iubește și este iubită la rândul ei de altă persoană de sex opus.

Din câte observ dragostea și iubirea este un caracter principal al acestei persoane:)). Am făcut și eu un sondaj în anturajul meu iar răspunsurile și sensul erau mult diferite, numai actul sexual a rămas ca punct comun.

Ca fostă amantă pot vorbi din experiența mea. Chiar dacă aș fi putut să las o scrisoare pentru Saci de atunci nu ar fi înțeles și crezut nimic. Așa a trebuit eu să învăț vorba aia că e prea scurtă viața asta să fac eu toate greșelile.

La început mă simțeam efervescentă, adrenalină, cu tupeu, ce îndrăzneață sunt, sexi, cu un parfum de clandestin. Am învățat multe despre mine, mai ales despre corpul meu, am trăit în iluzia că mai am timp și pot să mă distrez.

Apoi a venit viața și m-a pus la treabă, dar corecțiile sunt mereu mai îndelungate, cu mult efort și energie decât distracțiile. Când au ieșit la suprafață emoțiile înăbușite ținute sub capac, negate iluzia s-a spart și am rămas eu cu realitatea și întunericul din mine.

Am ajuns la gara " NU AMANTĂ". Câteva zile îmi răsunau sintagme cu curve, cele mai marcante au fost auzite de la mama din adolescență, ex: curva nu-și fu.. norocul, curva dracului, curvă împuțită etc. Nu știu dacă ați remarcat o tendință că lumea te numește " amantă" cumva conține un oarecare respect, onoare până când află soția/ partenera oficială și brusc cazi în "curvă". Sunt destul de convinsă că în zadar aș fi explicat la Saci din trecut, că nu mă credea🙃 doar o cunosc. Nu ar fi crezut nici că va suferi pentru acest rol ales de ea și că isprava (adică corectarea) nu e chiar așa cu una-două; costă mult timp, practică de iertare de sine, căutare interioară, acceptare, bani și nu este granție pentru vindecare. Asta pentru că am reușit să aleg și a doua oară să fiu amantă. Recunosc mai elevată, mai rafinată, dar mai " proastă". Dacă mergi flămândă la cumpărături nu te mira că cedezi la pofte atroce. Acum nu sună "altfel" că nu ai timp să faci tu toate greșeslile, mai învață din ale celorlalți?🙂

Draga mea, fii amantă în sensul de iubită, fii în mod corect, benefic și ecologic pentru tine. Sunt mii de povești despre femei care au dorit doar să iubească și să fiu iubite. E altă poveste că nu știm cum, însă pune osul la treabă și învață, studiază, întreabă etc. că mai este o vorbă: cele mai bune soții au fost cândva curve.😘

Nu-ți ascunde nevoia ta de a iubi curat, la vedere și să fii iubită, ASUMATĂ, respectată. Fii acea femeie din origini cum ne-a creat Dumnezeu, cu atribuțiile tale feminine și poate așa poți juca rolul amantă cu bărbatul TĂU în căminul VOSTRU.Fii femeia care primește TOTUL, că meriți.

[bartholomaus]

Razboiul din Ucraina, solul Romanesc si Africa...

My two cents, vorba englezului, despre războiul din Ucraina. Nu mă pricep la strategie militară, geopolitică, drept internaţional. De aceea citesc pe alţii, mai buni ca mine, de la care învăţ neîncetat. Ştiu bine că istoria n-a început ieri, deci caut să cunosc lucrurile care au precedat evenimentele de după 22 februarie 2022. Mă indignez cu viteza unui crocodil, am să vă dezamăgesc dacă vă aşteptaţi la isterii virtuase în cele ce urmează. Caut să pricep, şi am dat demult foc paginilor din manuale care se străduiesc să-mi explice că războiul este răul absolut. Lecturile metafizice şi teologice m-au învăţat că Absolutul este unul dintre numele lui Dumnezeu, de aceea nici binele, nici răul nu pot fi decât relative. Altfel spus, nu există bine fără puţin rău, după cum nici rău fără puţin bine, oricât de greu ne vine să acceptăm. Nu dogmatizez pe marginea evenimentelor pentru că ştiu puţin ce sunt dogmele vrednice de acest nume, admit că opţiunea mea e bizară într-o lume în care dogmatismul a devenit reflex. Mă pricep însă un pic la pământ. Într-o perioadă a vieţii mele am citit agricultură şi ecologie de bună calitate pe pâine, între o lovitură de cazma şi mulsul vacilor. O aventură de câţiva ani, care s-a terminat prost, dar de care aveam nevoie pentru că m-a făcut om. N-o detaliez aici, de fiecare dată când mă gândesc la ea, adică în fiecare zi a vieţii mele, sunt şi amărât, şi recunoscător. Am învăţat atunci câteva lucruri despre pământ, suficient de multe încât să ştiu bine în ce constă catastrofa ecologică ce va veni şi pe care nu avem cum s-o evităm. Pe scurt, cea mai mare parte a agriculturii moderne a transformat, acolo unde a fost şi continuă să fie aplicată, solurile în deşerturi. Ştiu că afirmaţia pare şocantă, întâi de toate pentru că producţiile agriculturii industriale sunt mari, apoi pentru că nu vedem nisipul. Credem că deşertul este un loc cu mult nisip şi fără apă, dar nu e deloc aşa. Principala trăsătură a deşertului este absenţa solului fertil. Degeaba ai apă, dacă nu ai solul care s-o păstreze. Obsesia modernilor pentru irigaţii este un nonsens, de fapt irigaţiile sunt chiar ultima etapă în eliminarea fertilităţii solului. Nu se face peste noapte, desigur, dar cele mai multe dintre locurile care azi sunt deşerturi de nisip au  fost irigate în antichitate, şi totul a fost bine, până când solul fertil a dispărut, şi odată cu el civilizaţiile care au crezut că au găsit soluţia. Dacă adoptăm această definiţie, descoperim că avem pe planeta noastră deşerturi de piatră, deşerturi de ghiaţă şi, în cazul Occidentului, deşerturi de argilă. Soluri aproape sterile, care nu pot întreţine viaţa niciunei plante. The Green Revolution, începută după al doilea război mondial, a însemnat eliminarea gospodăriilor tradiţionale din Occident sub presiune tehnologică. Hiperspecializarea fermelor mari a rupt zootehnia de agronomie, şi în felul acesta orice şansă de îngrăşăminte organice pentru sol s-a pierdut. Erbicidele, pesticidele şi îngrăşămintele chimice au otrăvit pânzele de apă freatică şi au asasinat viaţa solurilor. Rânduielile din vechime au fost înlocuite cu contabilitatea modernă, adică o ficţiune cu cifre. Specialiştii care au atras atenţia asupra mersului funest al lucrurilor au fost trataţi cu o tăcere ostilă. Cărţile de antropologie agricolă (da, există lucrări care trateaza agricultura şi impactul ei asupra modelării omului!) pot fi numărate pe degete într-o sută de ani. Toate datele dezastrului sunt pe masă, putem anticipa o foamete biblică în Europa şi America de Nord, adică în regiunile supraabundenţei alimentare de azi. Sterilizarea solurilor agricole este cea mai proastă veste pe care o poate cineva aşterne în cuvinte. Nu există soluţie rapidă la o astfel de catastrofă, ar trebui regândită toată agricultura modernă, refăcute fermele de altădată, renunţat la tractoare şi utilaje grele, revenit la cai, vaci, oi, capre în număr mic, cu mulţi-mulţi oameni. A fost probabil greu să urneşti o generaţie înspre oraşele aglomerate şi infecte, este imposibil să-i convingi pe urmaşii lor să se înhame la roboteala plăcută de la o fermă tradiţională. Cineva spunea că, în mod ironic, avem cam tot atâţia oameni care se ocupă de hrană ca şi altădată, doar că au plecat de la ţară şi îşi câştigă existenţa din procesarea, ambalarea, transportul şi vânzarea ei. La nivel uman însă, şi ne gândim la ce înseamnă un ţăran în raport cu un şoferul unui tir de biscuiţi, pierderea intelectuală este irecuperabilă. Tic-tac, tic-tac, mai avem îngrăşăminte chimice, totul este bine. Iar acestea se fac din gaz metan, ştiaţi asta, nu? Care vine din Rusia. Şi la care noi vrem să renunţăm, pentru că unii au descoperit că o haină în plus e o metodă excelentă de a participa la lupta cea mare. Nu ne spun însă că pe aceeaşi conductă prin care circulă căldura de la iarnă mai vine şi mâncarea din deşerturile Occidentului. Pentru că, fără îngrăşăminte chimice, plantele puhave şi complet nesănătoase din Vest nu mai au din ce să crească. Probabil că putem trăi şi cu 16 grade în apartament, dar fără îngrăşăminte chimice nici cancerele din corpurile occidentalilor nu vor putea fi alimentate. Tic-tac, tic-tac, totul e bine, nu? Ucraina şi România sunt ultimele două rezervoare de soluri fertile din Europa. Mai cu seamă Ucraina. Încă 20-30 de ani de papa bun, solul e aur. Desigur, am putea să valorificăm această oportunitate nesperată ca să ne întoarcem la pământ. Să renunţăm la 90% din automobile pentru a le înlocui cu cai. Balega cailor ar putea resuscita pământurile grădinilor urbane, în care am putea produce hrană. Cubanezii, atunci când s-au văzut fără petrolul sovietic, singurul care ignora embargoul americanilor, au pus mâna şi au făcut agricultură pe suprafeţe mici, cu măgari şi cu boi. Un hectar pentru fiecare familie de ţărani, iar în oraşe au cultivat şi sensurile giratorii. N-aveţi idee ce producţie fantastica se poate scoate de pe o suprafaţă minusculă, dacă lucrată manual şi trebuie să asigure supravieţuirea unei familii şi mai trebuie să ajungi şi cu ceva în piaţă. Dar nu vom face asta, pentru că miza utopică pentru care se bat acum occidentalii este cum să-şi conserve “stilul de viaţă”.  Automobilul electric este epitomul acestei scleroze crepusculare. Războiul din Ucraina este unul pentru resurse. Nu pentru petrol, aur sau metale rare, ci pentru ultimele soluri incredibil de fertile din partea noastră de lume. Cândva am fost martorul întâlnirii unor agronomi francezi cu cernoziomul Moldovei. Au vrut să facă o analiză şi au cerut unui puştan să le aducă o mână de pământ. Acesta nu s-a chinuit, a adus nişte ţărână de la marginea drumului. Marii specialişti s-au supărat şi au spus că ei vor ceva ce există în natură, nu un sol de sinteză. Idioţii cu un teanc de diplome nu avea printre reperele lor ştiinţifice pământul fertil, la ei asta e o imposibilitate nu doar practică, ci inclusiv teoretică. Cheia susţinerii Ucrainei în aventura imposibilă de acum este prelungirea agoniei occidentale pentru încă o generaţie. La cât de debili sunt  oamenii politici, este de-a dreptul un proiect pe termen lung. Ştiu, e nasol să vii la oameni şi să le spui: agricultura industrială şi zootehnia industrială sunt nişte idioţenii. Nu doar nişte crime la adresa ecosistemului, solurilor, animalelor şi oamenilor, ci şi nişte forme pompoase de prostie. Pentru că oamenii sunt la fel de sănătoşi ca şi solurile pe care se produce mâncarea lor. Dacă occidentalii sunt puhavi, plini de boli şi de cancere este pentru că locuiesc pe nişte deşerturi de argilă. Mai sunt şi alte cauze, dar legătura lor cu pământul este compromisă şi consecinţele nu iartă. “Dragii noştri, urbanizarea a fost o idee funestă, trebuie să vă întoarceţi acolo unde au trăit bunicii voştri şi să o luaţi de la zero”, aşa ar suna un discurs politic realist. Dar nu, războiul e mai uşor de vândut decât să-i spui omului că în curând nu-şi va mai permite confortul care l-a transformat într-o cârpă. Dilema nu este Ucraina sau Rusia (ambele ne pot furniza hrană, ultima inclusiv sub formă de gaz metan), ci între a ne întoarce la ţară sau a deveni canibali. Ori revigorăm satele, ori trecem la bucătărie bazată pe carne de om. În materie de agricultură sustenabilă, Asia dă lecţii de 40 de secole. Chinezii, coreenii, japonezii, au în memoria lor culturală faptul că o civilizaţie durează tot atât cât şi solurile ei fertile. Dacă am vrea, am putea învăţa o mulţime de lucruri de la ei. Dacă nu, nicio problemă, vom reedita foametele şi molimele pe care ne amăgim că le-am zăvorât în cărţile de istorie. Suntem în clipa suspendată dintre cauză şi efect, încă mai putem  schimba cursul evenimentelor, şi probabil că destui oameni care migrează spre sate pe cont propriu pricep încotro bate vântul. Toate discursurile despre dezvoltare durabilă şi sustenabilitate sunt vorbe în vânt cât timp ni se vinde speranţa păstrării stilului de viaţă actual, care nu a fost vreodată nici durabil, nici sustenabil. Nu numai că nu vor exista automobile electrice pentru toată lumea, de fapt nu va fi nici electricitate pentru toţi. Admiţând că va fi pentru unii mai mult decât o vreme. Suspectez că în maxim 20 de ani oraşele vor face cu greu faţă lucrurilor care azi ne par implicite: canalizare, apă potabilă, şosele. De fapt, o căsuţă cu două camere, uşor de încălzit cu lemne şi orientată spre sud, pe o bucată de pământ de întindere rezonabilă, s-ar putea să devină noul lux. Într-o comunitate capabilă să reziste pâlcurilor de occidentali care migrează spre răsărit. Privită din această perspectivă, Marea Resetare capătă sens. Apusul şi-a cheltuit toate cărţile din mână, i-a mai rămas manipularea şi războiul, lucrurile la care se pricepe cel mai bine. Materialul uman nu mai are energia şi inteligenţa necesare unei întoarceri la origini, de aceea i se serveşte minciună şi ură, pe prima o poate asimila, de a doua încă mai este capabil. Planul unui stat-dumnezeu care să supravegheze oamenii prin intermediul tehnologiei, în schimbul unei raţii de hrană şi a unei distracţii cretine şi ieftine, e mai uşor de promovat decât refacerea sacerdoţiului ţărănesc distrus în primele două războaie mondiale şi perioada imediat următoare a secolului XX. Singurul lucru care ne deranjează e că suntem în braţe cu Ucraina cea mică, în vreme ce Rusia cea grasă şi zemoasă e după gard, departe de ghiara noastră. Dar, cine ştie, poate o facem bucăţi şi atunci avem în faţă un veac de huzureală.

--------------------------------------------------------------------------------->  Locuiesc in SUA de 31 de ani, visand sa ma repatriez de cand am parasit RO. Mi-a fost enorm de greu de-a lungul anilor, unde pina-n ziua de azi caut hrana si n-o gasesc. Ma simt malnutrita la toate nivelurile. Prima data cand am intrat intr-un magazin alimentar aici am inceput sa plang, realizand ca este mai mult decat posibil ca voi muri de inanitie in tara in care "curge lapte si miere" cum cred unii ca este America. Am simtit ca tot ce vedeam cu ochii era materie moarta, lipsita de orice valoare nutritiva. Totul parea perfect si frumos insa energia a tot ce ochiul observa avea o cu totul alta poveste. Am invatat ca SUA este un lagar de concentrare din momentul in care am păşit pe teritoriul ei. Intr-o conversatie recenta cu proprietarul unui magazin alimentar din zona am aflat ca transporta pamant din California ca sa-si poata planta hrana in Chicago. Monsanto (acum Bayer) produce erbicide care distrug solul si implicit sanatatea oamenilor si animalelor. Glifosatul se gaseste in 99.999% din produsele de pe piata. Este un compus chimical cancerigen. O cunostinta mi-a impartasit ca toate rudele sale care au lucrat pentru producatorii acestor erbicide au boli autoimune. Este mai mult decat strigator la cer ce se-ntampla pe teritoriul Americii. De 31 de ani incerc sa-i educ pe cei din jur, facand referire la lagarele din Europa si la faptul ca Auschwitz a fost nimic fata de ce se-ntampla aici. Acasa mergeam la doctor cu cite-o rața in schimbul unei prescriptii medicale pentru ceaiuri vindecatoare. Aici?... Sa te fereasca D-zeu! Ultima data am fost acasa in 2017 si-am intalnit o multime de oameni care s-au reintors in tara si si-au recapatat vitalitatea. Asta m-a bucurat enorm. M-a distrus America. Suntem bombardati din toate partile cu otravuri. Aerul, apa, solul, mintile oamenilor…, toate sunt otravite. De-a lungul anilor, de fiecare data cand am intilnit oameni care s-au mutat aici din alte parti ale lumi, i-am intrebat indignata, DE CE?! Nu doresc nimanui un tratament atat de ostil si detrimental pentru o dezvoltarea armonioasa la toate nivelurile existentiale. Si-n ultimii doi ani, ce sa mai spun, vazand idiotii conformandu-se si purtand masti, am fost martora apogeului stupiditatii. Oameni pierduti care cred ca traiesc.

-----------------------------------------------------------------------------> OPINII CONTRA ~~~~ > asteptam o anumita retinere in urma "esecului" tranformat ulterior in titlu de glorie.Viata la tara are avantaje, dar mai ales dezavantaje pentru cei ce traiesc la modul autentic din agricultura.Este una sa te cobori de la oras la tara cu banii din vanzarea unui apartament la preturi astronomice sau cu economii din salarii frumoase.Cand insa traiesti la sat din ceea ce da pamantul si mai ales in fermele mici, idilicul se transforma in corvoada, iar resursele economice se toaca rapid. Daca ai nevoi materiale urgente si neprevazute de genul unui acoperis luat de vant, un utilaj mai bun care are vreo defectiune sau vreo nevoie medicala mai serioasa... devii un chinuit al "frumoasei" Romanii.Ce face un copil dintr-un mediu rural autentic? Va pleca la 14 ani la un liceu? Apoi la facultate? Sau va ramane un autodidact la coada vacii? Daca e bolnav cine ii mulge vaca? Cine ii culege roadele? Lucrurile sunt complicate pt ca nu mai sunt familii extinse care sa se ajute intre ele asa cum o faceau candva.Idilicul sat romanesc are sanse sa devina realitate atat timp cat functioneaza internetul si cat majoritatea cetatenilor au bani cat sa cumpere/ sponsorizeze idilicul de la tara.Staruinta "boului cazut" nu poate fi regula si cu tot respectul (sincer) nu este adesea semn de intelepciune pt ca adesea schimbarea este singura solutie.Traitul la tara in vremurile astea este nu poate fi frumos decat pt cel care vine cu resurse financiare, are o sursa activa financiar si atat timp cat "internetul" functioneaza, altfel e chin si risc.Nu stiu cat lucrati eu lucrez doar 24ha, dar din ceea ce vad in jur, din ceea ce am vazut in decursul a peste 17 ani si din ceea ce am vazut la altii ( Spania, Danemarca, Germania si Australia) pot spune ca cei mai chinuiti, cei mai munciti di neresplatiti sunt cei ce fac agricultura/ zootehnie, in plus cei mai "invechiti" la confortul din casa, casele in sine si cei mai expusi la riscuri de nenumarate ori intr-un an si ani la rand.Viata la tara cere sacrificii, iar un bilant onest si deschis se cere inaintea oricarui indemn de a ne muta in "raiul" de la tara.Pentru cei interesati, oricand ii pot duce in zona noastra sa vada cu ochii lor ce inseamna viata la tara daca nu au un sac de bani si o sursa permanenta de venit si mai ales o sanatate de fier cu speranta ca va dainui cat mai mult.Un ex. banal.Am fost sa intreb la vulcanizare cat costa schimbul a 5 cauciucuri la o remorca (2nd ca la tara nu mai cumperi noi), doar manopera. Mi-au spus 250 lei.M-am dus 10 km cu tractorul, cu frica pt ca Drum European... Cand am ajuns... 415 lei ca trebuie date jos cele vechi. Deci "schimb" inseamna pt fiecare altceva.Dupa ce se apuca de lucru... ca "gatul" nu merge ca e prea tare, camera este putin prea mare etc. A ajuns totul la 1.000 lei cu " gaturi" si camere noi (4 buc), cauciucuri vechi. Cati tarani autentici isi permit sa place de la 250 lei cost initial la 1.000 in conditiile in care veniturile sunt spre... zero.Un alt exemplu banal.Vacuta care da lapte vrea fan cam 6 luni pe an, iar fanul se face vara, intre ploi cand temperatura la umbra trece de 35°C, la soare e jale.Chinuitii de la oras merg la mare, la munte si prin tari straine. Taranul roman se prajeste in soare si e bucuros daca si sezonul in cauza scapa de comotie sau alte cele. Nu stie ce este marea, muntele il vede poate de la distanta, iar concediul este la propriul priveghi.Ma uit la tarani, aproape toti cei vazuti si cu greu imi retin lacrimile pt ca stiu ce au dus in carca lor toata viata. Cand aveam vaci sau cai trebuia sa intru intai in grajd inainte sa merg la facultate, faceam naveta vreo 50+50 km si sfarseam noaptea la 11 sau 12 tot in grajd. Eram bolnav, ma simteam rau... animalele trebuiau ingrijite. Idilic, din agricultura? Poate supravietuire crancena. A locui la tara cu venituri din alte surse initiale sau ulterioare nu este viata de taran autentic si nici nu poate fi universalizat ca model.

=====--->RASPUNS---->

discutia noastra a luat o alta directie. Teza textului meu este aceea ca fara oameni in agricultura, moare si pamantul, mor si oamenii. Dumneavoastra veniti cu urmatoarea obiectie: da, dar in agricultura e nasol. Sunt de acord, e greu, uneori foarte greu. E si mai greu de cand oamenii s-au inhamat la niste eforturi colosale, refuzand sa traiasca in armonie cu natura. E nevoie de niste lecturi de istorie a agriculturii ca sa intelegeti bine ceea ce zic. Numai ca asta e alta discutie. Si nu vad de ce m-as inhama la ea acum. Repet, fara oameni in agricultura, moare solul, deci moare si civilizatia. Nu se poate trai intr-o lume hiperurbanizata. Daca dumneavoastra credeti ca se poate, e dreptul si problema dumneavoastra.

----------------------------------------

Tu imi spui de colonialism! Ba esti varza! Varza rau si spui si clisee de cacat, clisee comuniste, inferioare. AM ADUS LITERALMENTE CIVILIZATIA IN SALBATICIE! Ar trebui sa ne multumeasca noua, vesticilor pentru asta. Si in timp ce sustii ca sclavia e rea, putem sa fim cu totii de acord ca viata in America este mai buna ca in Africa. Muhammad Ali, celebrul boxer a spus in timp ce ateriza in Africa ca multumeste Domnului ca parintii lui au calcat pe "acea barca". Am adus salubritate, medicamente, educatie, ordine publica, un sistem de apa, siguranta si stabilitate. 

---

Îți dai seama că în Africa sunt câteva dintre cele mai mari râuri ale lumii? Repet, au avut toate condițiile pentru a se dezvolta, în afară de minte, clar.. Să nu-i fi descoperit europenii încă erau în epoca de piatră. Chiar era mai bine să fie așa, cu toate aceste tehnologii nu ajung nicăieri, maí ales singuri, vezi și tu, azi lăsați liberi și cu tehnologie au creat doar haos, așa e când ajungi de la maimuță la "om" în câteva secole.

dacă ai fi învățat ai știi că Africa are râuri bogate, repet, Sahara nu ține până la Cape town

nu în Africa ci în Europa variază temperatura de la -40 la +40

---------------------------------

[suntaici]

Hei🤗vreau sa cer un mic sfat, am fost in depresie iar acum după ce mi am mai revenit am foarte mari probleme cu jignirile/cuvintele urate, nu suport sa mi se spună, nu ma deranjează din partea străinilor dar familia mi as dori sa fie mai intelegatoare cu mine pe tema asta. I am spus mamei treaba asta și tot continuă, știu ca ma iubește dar mi ar place sa nu ma mai facă sa ma simt atât de inferioară, de proastă. Am o problema cu treaba asta ?pentru ca nu îmi dau seama dacă măsura in care ma supăr e normală, adică ma supăr destul de mult pentru ca știu cât de mari sunt problemele mele legate de stima de sine, iar ea nu ma prea ajuta cu toate cuvintele urâte

Boundaries sau nebăgatul în seamă. Mai exact, atunci când mai face lucrul ăsta îi spui frumos „te rog să nu mă mai insulți, altfel se încheie dialogul aici / dacă eu nu te-am insultat, tu de ce o faci?”, deși s-ar putea să nu funcționeze, dacă e un părinte mai toxic cu mentalitate de victimă în orice situație. Sau nebăgatul în seamă: încerci pe cât posibil să te detașezi de ce îți spune și să nu-i oferi niciun gram de atenție sau reacție atunci când o face. Știu că e extraordinar de greu să te dezvolți fără susținerea părinților, pentru că ei ar trebui să fie oamenii care-ți oferă mereu cele mai frumoase vorbe, însă, dacă nu primești lucrul ăsta de la ei, sau de la unul din ei (cum ai zis aici de mama ta), trebuie să înveți să te dezvolți cu impedimentul ăsta. Dacă situația nu se schimbă, încearcă să înveți să evoluezi fără să mai aștepți schimbarea aia, să evoluezi indiferent de cei din juru tău. Da, chiar și familia intră-n calcul aici, uneori trebuie să te dezvolți fără ei, din păcate.

[fundalalb]

Portret de Cățea

alege să fie rea pentru că, au fost alții cu ea.

vrea s-o respecți, adică să îi oferi iluzia respectului.

este indiferentă, așteaptă tortul.

nu e personală, ci e superficială.

simulează respectul pentru că nu are timp de asemenea bălării; ea nu e proastă.

alege să nu se aproprie.

trec mesajele importante pe lângă ea de parcă ar fi goale.

cel mai probabil fumează... joint-uri că au forma iubirii ei.

așteaptă să i se facă, dar ea nu face ceva că e femeie și în ea doar trebuie să intre valoarea.

se folosește de El pentru a te distruge, pentru a-și atinge interesul.

e politicoasă, dar mincinoasă; poartă mască fiindu-i rușine de al ei eu.

bagă în seamă vorbele negative, dar cele pozitive îi par străine, bălării, ficțiune.

poooze frate... are nevoie de reclamă fata, că tre' garanție.

te corectează, dar: diacriticele îi sunt străine, spațiul și punctul e linia, prescurtările e viața ei.

ea doar se fute că iubirea e doar contra cost; iubirea e Făt Frumos; e un mit, uneori un hit.

ea când e rea, este rea doar la mișto.

pentru ea, machiajul e totul, îngrijirea e pentru țărănci.

terapeutul și cartea îi e creierul, realitatea e manele.

e adepta smalltalk-ului, că ea nu are timp de...

[dinviataunuitiptrans]

E ziua lu mama mea azi. Face 59 și de câțiva ani încoace am început s-o "terorizez" cu drag și afecțiune - verbală, pentru că maică-mii nu-i place cu îmbrățișări și chestii d-astea și chiar nu-mi place s-o chinuiesc așa că oricât îmi vine s-o țin în brațe prefer să mă abțin deși mi-e greu că e mămica mea. Mnoh. Da' înțeleg, că n-a avut cine s-o învețe cum stă treaba cu de-astea, ea n-a crescut nici cu afecțiune și nici cu iubire. Las' c-o alint eu.

"Mama Regina Mea", așa am trecut-o în telefon. Iar Regina mea s-a născut în satul Țibucani (nu vă spun dacă ăia de Sus sau ăia de Jos) și e cea mai mare dintre cei trei copii ai lu mamaie Catinca. Sincer habar n-am care e diferența între ei da' știu că mătuși-mea e mijlocia iar unchi-miu e mezinul familiei. Iar cum mamaie și tataie erau țărani deci cu treburile câmpului, responsabilitatea casei și a creșterii mezinului, plus o soră, a picat pe umerii lu mama mea, atât decât că mama mea era și ea tot un copil. Da' la țară nu contează dacă abia ești în școala primară, nu contează că ești copil, așa că mama s-a trezit că trebuie să-și crească fratele mai mic și să fie și "fata în casă" și să se mai ducă și la școală. smr, mie mi se rupe sufletu de ea de fiecare dată când mă gândesc la copilul din ea. Povestea din copilăria lu mama care mă întristează cel mai tare e aia despre cum stătea treaba la ei în familie atunci când venea vremea să mănânce. Ca să știți, mama a crescut într-un patriarhat tipic, adică de căcat, și-mi povestea că atunci când se așezau la masă, tataie Gheorghe (nu l-am cunoscut da așa i se zice) era primu care primea ce era mai bun de mâncare, el fiind capul familiei (și înțeleg de ce făcea asta, așa era el nesimțit), apoi urma mezinul familiei, sora mijlocie, mama și la urmă ce rămânea era a lu mamaie. Și groaznic obicei a preluat și mama smr; și tare mă supără când îmi amintesct toate fazele când făcea fix la fel, iar când gătea divinul acela de pui la sticlă cum doar mămica mea știe să facă, ea nici nu lua în calcul să mănânce altceva în afară de spate, gât, aripi, astea gen; apoi am crescut și io umpic și nu mă mai lăsa sufletu s-o văd cu obiceiul ăsta prost și împărțeam cu ea sau câteodată făceam schimb - și asta se întâmpla dacă reușeam să fiu suficient de insistent sau convingător, sau ea mai puțin căpoasă. Tata a fost mereu un egoist, mai ales cu mâncarea.

Despre mama cred ca as putea sa scriu o viață întreagă plus încă doua sau trei, așa de tare o iubesc. M-am hotărât s-o iubesc la loc imediat după ce mi-am început tranziția cu testosteron. Cred că prin adolescență am luat pauză din iubit mama. Când eram mic eram cel mai sensibil la ea, mă întrista tare mult când o vedeam ca e tristă și plângeam când o vedeam plângând, și încercam să n-o supăr și nu că-mi era frică de bătaie, ci pentru că îmi era tare dragă și o iubeam mult de tot și chiar nu-mi plăcea s-o văd stresată. Ce-i drept nu prea reușeam să n-o supăr deloc da' niciodată nu i-am purtat pică lu mama că mă batea; când eram mic nu mă supărăm pe ea și nici n-o drăcuiam în gând că vedeam și eu că nu dă cu ură așa cum făcea tata când mă bătea, iar acum știu că bătăile erau din epuizare psihică, din disperare că nu înțeleg de vorbă bună, de oboseală, lipsa de parenting skills, vârstă fragedă, 3 copii plus un bărbat prezent dar neimplicat... plus încă o grămadă de alte motive care mă fac nu doar să nu-i port pică ba chiar s-o iubesc și s-o admir și mai mult. Și oricum ea nu ne bătea atât de des, ea era cu țipatu mai mult.... așa știau și vecinii de la bloc când a ajuns Mariana acasă de la servici.

Azi am sunat-o s-o iubesc, și după ce mi-am făcut numărul de afecțiune verbală i-am urat să-mi trăiască măcar încă o mie de ani. Ea n-a fost de acord, și după ce mi-a zis că nu vrea să ajungă bătrână în baston că nu vrea să depindă de nimeni a făcut și gluma proastă să zică că mamă-sa a murit când avea 60 de ani și că deci și ea mai are umpic. Așa că am anunțat-o și eu că dacă plănuiește sa moară prea curând atunci mă omor și eu, îmi fac supradoză de heroină în venă și mă duc după ea, că nu se știe ce e dincolo și singură nu pot s-o las, dacă pățește ceva. A râs și-a zis că nu sunt sănătos la cap și să termin cu prostiile. I-am spus și eu că o iubesc și că o ador și să nu plănuiască să moară prea curând. Nu i-am zis că dacă o pierd pe ea ființa mea o să se anuleze complet de dor și durere și că prefer să crească viermi în mine și copaci din mine decât să n-o mai am pe mama mea. Am zis să nu-i zic așa că oricum nu pricepe felul în care o iubesc și iar îmi dă cu dismiss; și nici n-are cum să priceapă, înțeleg, pe ea n-a învățat-o nimeni că merită să fie iubită, da mă ocup eu de asta. Și-o fac de câțiva ani, de când am început tranziția și-am început să-mi alung demonii din mine ca să fac loc la cea mai multă iubire din univers. Iar odată ce m-am privit în oglindă și l-am recunoscut și l-am primit pe Sasha în viața mea parcă m-am transformat într-un fel de făt frumos smr, m-am făcut cel mai coios bătăuș de zmei, de demoni și de alte lighioane care-mi întunecau sufletul de eram un toxic, transfob, homofob, rasist, sexist, clasist, ipocrit, fals, neasumat, și de-a dreptu prost.

Pe mama cel mai tare ar bucura-o dacă aș accepta ca trebuie să mă integrez în sistemul opresiv patriarhal capitalist din care face și ea parte (și să-mi termin facultatea - oricare -, să mă angajez, să trăiesc și eu cum trăiesc alții, eventual să-mi fac gagică, apoi nevastă, apoi credit ptr prima casă, apoi să mă descurc eu cumva s-o fac bunică a 5-a oară) dar din păcate nu vrea să înțeleagă că eu mai repede aș distruge sistemul din care face ea parte, pentru că și sistemul ăsta a distrus-o pe ea - sunt foarte sensibil la mama, doar am zis.

Pe mine în schimb cel mai tare m-ar bucura dacă maică-mii nu i s-ar mai face dor de fata aia cu pălărie de cowgirl, cravată roșie si chitară de gât, care stă înrămată într-o poza pe noptiera de deasupra patului ei, pentru că idetitatea aia n-a fost niciodată reală și-mi pare rău s-o văd tristă după nimic.

Iar astăzi am scris primu meu articol de blog pentru că am sunat-o pe mama să-i zic la mulți ani și s-o iubesc, apoi m-a certat că cică de ce nu duc la bun sfârșit niciodată nimic din ce încep (ea se referea la facultatea de Asistență Socială), iar eu mi-am amintit că de vreo două săptămâni mă chinui să pun pe net o grămadă de poze de pe 13 Septembrie de la "Sisü" și să zic și vreo do'o vorbe pentru că fix azi se termină expoziția #laymedownacrossthelines din care face parte și performance-ul ăsta în care m-am dus io la Timișoara venit din Londra ca să mă las la organele genitale goale de amoru artei contemporane radical feminista queer, și dacă tot zice mama că trebuie să mai și termin chestiile de care mă apuc atunci nah, habemus spațiul ăsta, #dinviataunuitiptrans, că și așa își așteaptă rându de vreo 2 ani.

Despre Sisü n-am mai apucat să scriu că m-am luat cu ziua lu maică-mea și astea, așa că pun doar poze, da' pot să vă recunosc cel mai cinstit că dacă aș fi avut de ales între să-mi petrec 13 Decembrie cu mama de ziua ei sau să particip la finisajul #laymedownacrossthelines, fără îndoială eram de la 8 dimineața în față la Kunsthalle Bega așteptând cuminte să-mi deschidă careva ușa ca să mă pregătesc să mă întâlnesc cu oamenii și cu sufletu lor gol, așa de drag îmi este Sisü ăsta și toată atmosfera de la #laymedownacrosstheline; oricum mama preferă să stea în pat de ziua ei și să-și țină nepotu în brațe, și dacă aș fi acasă probabil mi-ar tolera prezența până să-i înceapă telenovela... așa că csf, ncsf, fiecare cu filmu lui.

[6sixam]

❔❓❔

Oare cum trebuie să fie o relație între două persoane? Ce o face să fie o relație? Cum ar trebui să ne comportam într-o relație?

Sunt genul de persoană care își dorește să fie totul bine, să nu exagereze din prima cu unele lucruri pe care cel mai probabil începe să le observe, doar pentru a nu-ți face o părere greșită despre ea. Cred că e greșit acest lucru, adică, mai mult ca sigur. De ce să fiu eu cea care "trage" de lucruri să fie bine si lasă de la ea si e înțelegătoare tot timpul?Când lucrurile astea ar trebui să vină natural, fără să ne gândim prea mult la acest aspect.

Comunicare e cheia și asta ar trebui să facem într-o relație, să comunicam. Să ne spunem efectiv toate lucrurile,de la cele bune la cele mai rele și dacă într-adevăr este menit sa fie ceva, o să vina de la sine și veți găsi amândoi un punct comun.

Știm clar că într-o relație, unul din cei doi se implică mai mult, iubește mai mult. Consider că e un lucru bun, așa devine un fel echilibru... și până la urma ce-i prea mult strică.

Cum ar trebui să fie o relație la începutul ei? Ma întreb...

Presupun ca ar trebui să continue exact așa cum ați început să vă cunoașteți, vorbești cu orele, preferi să amâni lucruri care nu sunt atât de importante doar pentru a vorbi cu persoana respectivă.

Dar ce faci dacă relația este la distanță ?

Din contra, lucrurile astea ar trebui să fie nelipsite, ba chiar să vorbiti la telefon sau pe videocall. Eliminăm timpul în care chiar nu aveți cum să vorbiți,efectiv nu ai cum sa vorbești 24 din 24. Cel mai probabil sunteți amândoi la facultate, amândoi aveți nevoie de odihnă sau timp cu prietenii.

Într-un fel sau altul trebuie să faci cumva sa2 nu se simtă distanța, doar că trebuie să vină de la amândoi. Degeaba "trage" unul dacă celălalt nu își dă la fel de mult interesul, dacă implicarea lui scade pe zi ce trece. Asta nu e tocmai un lucru bun, din punctul meu de vedere. Vor fii momente când efectiv ai nevoie de persoana iubită doar ca să îți asculte cele mai mici prostii din viața ta, dar care în momentul ăla îți strică starea de spirit, simți nevoie de sprijin, de înțelegere, de o consolare, chiar și vorba aia proastă "totul va fii bine" pentru ca știi ca e de la el si asta e tot ce contează.

*Am un amalgam de gânduri în momentul ăsta și nu știu cum să le așez în aceasta notiță ca să nu sar dintr-una în alta și să fiu cât mai coerenta*

Într-o relație consider că trebuie să ne spunem unul altuia lucrurile care ne deranjează, așa putem vedea dacă persoana iubită dorește să facă ceva în privința asta sau efectiv lasă lucrurile asa cum sunt.

Sunt de parere că dacă două persoane chiar se plac vor face în așa fel încât totul să meargă cât mai bine, chiar dacă au un mare impediment intre ei: DISTANȚA. Pentru că atunci când ești îndrăgostit, ești în stare să muți munții din loc, ăla este punctul în care te simți invincibil și ai cea mai mare doza de curaj. Sau poate doar eu cred asta, cine stie?!

Care e primul gând cu care te trezești dimineața?

Nu cred ca sunt singura care se trezește și se gândește imediat "oare ce face? oare s-a trezit?" și în secunda doi iau telefonul în mână și trimit sfântul mesaj de "bună dimineața".

E ciudat, ciudat pentru ca sunt genul de persoană care se îndrăgostește greu, dar când o face, o face cu toată inima. E complicat, totuși, și când te îndrăgostești, tinzi să lasi orice orgoliu și asta nu e tocmai un lucru ok, pentru că persoana de lângă tine poate să profite de acest lucru, să se gândească ca nu mai are cu ce sa te cucerească că tu deja esti "topita" dupa el. Poate că există și excepții, dar eu nu am întâlnit o astfel de excepție, la modul, să aprecieze că nu am orgolii (până la cele mai mici) cu el.

Sunt o grămadă de factori care pot afecta o relație, dar dacă știi ce vrei cu și de la persoana respectivă, totul vine de la sine. N-a zis nimeni că e ușor să faci o relație sa meargă , doar ca e nevoie de puțină determinare, implicare, de voință și de dorință (mai ales). Pentru că, dacă tu îți dorești cu adevărat atunci luptă să obții acel ceva.

Sesizezi o urmă de răceală între voi? Parcă lucrurile nu mai sunt cum erau la început când ați început să vorbiți ?

Nu știi ce să faci, dacă să îi spui sau nu, consideri că poate a trecut prea puțin timp de când sunteți împreună ca să ii reproșezi anumite lucrurile sau "să-l tragi la răspundere".

Cum știi care e momentul potrivit când sa îi spui ce te macina?

N-ai răspuns la întrebarea asta, așa ca lași timpul să treacă, crezând că poate va veni de la sine momentul... Cu toate că nu prea cred asta, tu trebuie să creezi momentul perfect pentru a iniția discuția, altfel odată cu trecerea timpului vor apărea îndoielile și te vei măcina din ce în ce mai mult până va devenii toxic pentru tine.

Și uite așa, stau eu să scriu la 4 dimineața tot ce mi trece prin minte, întrebări fara răspuns, căutând momentul perfect, măcinându-mă dacă greșesc sau nu, dacă e și vina mea și dacă fac bine ce fac când sunt într-o relație.

[blogul-unei-revolutionare-blog]

Eu sunt singura care nu înțelege ce se petrece cu societatea de astăzi?Am auzit multe lucruri in ultima vreme care m-au îngrozit. Pur și simplu erau.... odioase.

  Suntem crescuți cu principii comuniste și idei total greșite asupra vieții. In fiecare zi ne sunt induse argumente -greșite- conform cărora trebuie sa vorbim într-un fel, să ne îmbrăcăm într-un fel, să fim niște roboței controlați de societatea asta bolnavă...

  Lucrul ăsta mă sperie pentru că mă face, de fapt ne face, pentru că sunt sigură nu doar eu gândesc așa, sa ne simțim stricați, nefolositori, neimportanți...

  Părinții din ziua de azi, nu toți,dar majoritatea, își controlează copiii, și nu mă refer la verificatul temei sau "la ora x ești acasă", ci la sensul propriu al cuvântului. Adică ni se impun niște limite atât de strâmte, încât nu ne putem întinde, dezvolta normal.

  Mi se pare aberant sa îi spui copilului tau cum să se îmbrace - înafara de ținutele "sexy și provocatoare", astea intra în altă discuție-. Cunosc fete care chiar au fost pedepsite pentru că s-au îmbrăcat prea băiețește! Doamne cât de redus mintal trebuie să fii să faci asta?!

  Sau părinții care își sechestrează copii, ținându-i legați de calorifer, doar pentru că au un grup "dubios" de prieteni, sau că nu sunt potriviți pentru ei. "E o influență proastă!" da,da, cu toții am trecut prin asta.

Dragi părinți, ați uitat cât de dristactiv era să fugiți noaptea de-acasă și să plecați la discoteca? Dacă ar fi să ne luăm după asta, cred că voi sunteți influență negativă! Nu ne mai băgați pe gât toate prostiile astea, pentru că generația noastră a învățat să se educe singură, a învățat că nu tot ce zboară se mănâncă! Toate aburelile cu "pe vremea mea ..." și cu "lasă că dăm milităria jos din pod" nu mai țin. Da mama, când erai tu tânără nu erau telefoanele să vă corupă mințile fragile. Da tata, tu nu aveai tupeul sa comentezi în fața părinților. Dar noi nu suntem voi! Vă așteptați să fim deschiși cu voi și să vă mărturisim totul, dar când o facem, ne judecați, iar cand te judeca PĂRINȚII doare al naibii de tare.

  Nu doar părinții sunt vinovați de involuarea populației în sine, ci și condițiile de trai. Vreți să învățăm bine, dar manualele de școala parcă ar fi trecut prin cele două războaie mondiale, și da, știm "cine vrea să învețe, învață și de pe ele" dar totuși... Vreți să creștem mari și sănătoși, dar spitalele par desprinse din filmele horror. Vreți să fim blânzi și buni, dar suntem înconjurați de violența.  Vreți să fim PERFECȚI ,dar totul în jur pare desprins din filmele cu proști.

  Încep să cred că de-abia acum incepem să ne trezim și să facem țara asta să își revină cât de cât. Noi suntem generați  "perfecților imperfecți". Noi vrem mereu mai mult decât ne dați, și o să muncim pentru asta, să ne oferim singuri ce ne dorim.

Nu spun că tu, mama sau tu, tată, nu ai muncit sau nu meriți respectul nostru, dar ...nu uitați că voi v-ați trăit viața, acum e rândul nostru. Apreciem că ne purtați de grijă, că ne hrăniți, îmbrăcați, spălați, fără a cere nimic în schimb. Înțelegem că va doriți tot binele pentru noi. Vă mulțumim că ne aduceți cu picioarele pe pământ când o luam razna sau că ne alinați când suferim. Nimeni nu va condamna pentru asta, dar nu ne sufocați. Știu cât de mult ai vrut sa fii doctor mama, iar tu, tată, polițist, dar nu mă obligați se fac ceva ce nu îmi place. Eu o sa fiu scriitor, jurnalist, dansator sau ce vreau eu, iar voi nu îmi veți impune să urmăresc planul vostru din manualul "Cum sa trăiești viața perfectă în 3 pași"!

Și da, poate o să greșesc,o sa mă rănesc, o să mă doară, dar îmi va trece, mă voi ridica și o voi lua de la capăt! Mereu!

Deci, eu cred că nu noi suntem generația pierduta , ci cei care încerca să ne corupă. Noi suntem primii care au curajul sa se ridice și să lupte pentru ce își doresc, noi suntem cei care speră, noi suntem visătorii, împrăștiații, iubăreții, rebelii, inovatorii, noi suntem imperfecții, și suntem în asta împreună. Noi suntem începutul unei noi ere, noi suntem viitorul!

[furioussportsprofessormaker-blog]

Povestea mea

Povestea mea este una tristă dar cu un final fericit,după atâtea dureri, dezamăgit,jigniri,temeri...

Sunt cea mai timidă fată din clasă ,atât de timidă încât nu ai putea să auzi nici "bună" de la mine.Mă urăsc pe zi ce trece...aș vrea să se termine odată coșmarul acesta "sunt un eșec","un dezastru","urâtă","proastă",etc.Odată adică de mai multe ori am încercat să mă sinucid,dar mi-a fost frică...

Îmi plăcea de un băiat,dar nimeni nu știa,absolut nimeni.Într-o zi așa zis-a "prietena mea cea mai bună" mă întreabă de cine îmi place,iar eu după mai multe eforturi de ale ei îi zic.Iar a doua zi când îl vede pe stradă îi zice că eu îl plac,dar cel mai naspa chestie a fost că eram în aceeași clasă cu el,a râs de mine,și-a bătut joc...voiam să mor...chiar nu mai rezistam...din cauza acesta nu mai am încredere în oameni,pur și simplu numai pot, deoarece am fost dezamăgită de prea multe ori de persoanele la care țin ,persoanele pentru care as face orice dar ele nu ar da nici 2 bani pe mine...dar să revenim, așa zis-a mea "prietenă"nu mi-a făcut doar asta și mai multe ...dar această întâmplare a fost ultima...

Cum să nu mă urăsc ....am fața cea mai groaznică,un ten acneic...vaii mă urăsc...niște dinți oribili...vreau să mor....chiar vreau să mor.Nu mai suport chinul acesta.....nu mai rezist.

După ceva timp mi-am schimbat radical comportamentul...aveam încredere în mine,nu mă mai uram atât de tare...acum vorbesc cu toți chiar și cu persoanele pe care nu le cunosc așa bine...este mai bine...mult mai bine.

După am făcut tratament împotriva acneei ,tratamentul a durat un an și 3 luni...aveam tenul perfect...Doamneeeeeeee eram mai bine ...

După tratament mi-am pus aparat dentar...țin mine că l-am purtat pentru 2 ani

După aceea mi-am făcut o schimbare a culorii părului...totul era bine,nu îmi venea să cred eram fericită ..chiar eram...ciudat era că aproape toți băieții mă plăceau....le plăceau felul meu de a fi ca persoană și înfățișarea mea...băiatul acela pe care îl plăceam se îndrăgostise de mine,iar eu l-am refuzat.

Roata se întoarce,trebuie doar să crezi in tine ,în ceea ce îți dorești...oricât de greu ar fi și de dureros.Trebuie doar să ai aceea speranță in tine.Nimic nu este imposibil, ceilalți te fac să crezi că nu ai nicio șansă....dar de fapt tu ai daca nu renunți la ceea ce îți dorești.Ține minte era doar o șansă la un miliard de a te fi născut...dar uite ai reușit.Nu renunța,fii puternic...dacă nu ești tu pentru a te ajuta pe tine...atunci cine...?

[calandrinon]

regulat: sunt mereu cea mai plictisitoare dintre toți prietenii mei

îmbunat: am bun gust în privință prietenilor

minunat: trebuie să mă îndurat >:)

[saintelegembisericaluidumnezeu]

Mustrarea din partea Domnului Isus pentru farisei

10. Judecata fariseilor cu privire la Isus

Marcu 3:21-22 Când au auzit ai Lui ce se întâmplă, au ieșit să-L înșface, căci ziceau că a înnebunit. Cărturarii care veniseră de la Ierusalim ziceau că îl are în El pe Beelzebul și că scoate demonii cu ajutorul conducătorului demonilor.

1. Mustrarea din partea lui Isus pentru farisei

Matei 12:31-32 De aceea vă spun că orice păcat și blasfemie vor fi iertate oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Dacă cineva va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, va fi iertat. Însă oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul aceasta, nici în cel care vine.

Matei 23:13-15 Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi închideți Împărăția Cerurilor în fața oamenilor; nici voi nu intrați, și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați să intre! (Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi devorați casele văduvelor și faceți rugăciuni lungi de ochii lumii. De aceea veți primi o condamnare mult mai mare.) Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi înconjurați marea și uscatul pentru a face un prozelit, dar când devine astfel, faceți din el de două ori mai mult un fiu al Gheenei decât sunteți voi!

Acestea de mai sus sunt două pasaje separate – să ne uităm la primul dintre ele: Judecata fariseilor cu privire la Isus.

În Biblie, evaluarea de către farisei a lui Isus Însuși și a lucrurilor pe care El le făcea a fost: „Ziceau că a înnebunit. […] că îl are în El pe Beelzebul și că scoate demonii cu ajutorul conducătorului demonilor” (Marcu 3:21-22). Judecata cărturarilor și a fariseilor cu privire la Domnul Isus nu repeta mecanic lucruri și nici nu le imagina din senin – era concluzia lor privitoare la Domnul Isus din ceea ce au văzut și au auzit despre acțiunile Sale. Deși concluzia lor era făcută în mod aparent în numele justiției și le părea oamenilor ca și cum ar fi fost întemeiată, aroganța cu care L-au judecat pe Domnul Isus a fost greu de ascuns chiar și pentru ei. Energia frenetică a urii lor pentru Domnul Isus a expus propriile ambiții sălbatice și înfățișarea lor rea și satanică, precum și natura lor răuvoitoare de a I se împotrivi lui Dumnezeu. Aceste lucruri pe care ei le-au spus în judecata lor cu privire la Domnul Isus au fost motivate de ambițiile lor sălbatice, de gelozie și de natura urâtă și răuvoitoare a ostilității lor față de Dumnezeu și de adevăr. Ei nu au investigat sursa acțiunilor Domnului Isus, nici nu au cercetat esența a ceea ce El a spus sau a făcut. Ci ei au atacat și discreditat în mod orbește, cu nerăbdare, nebunește și cu răutate intenționată ceea ce făcuse El. Acest lucru a mers până în punctul în care I-au discreditat Duhul, adică Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu. La asta se refereau când au spus: „El este altă persoană”, „Belzebut” și „prințul diavolilor”. Adică, ei au zis că Duhul lui Dumnezeu era Belzebut și prințul diavolilor. Ei au caracterizat drept nebunie lucrarea trupului Duhului lui Dumnezeu. Ei nu numai că au blasfemiat Duhul lui Dumnezeu numindu-L Belzebut și prințul diavolilor, ci au condamnat și lucrarea lui Dumnezeu. Ei L-au condamnat și L-au hulit pe Domnul Isus Hristos. Esența împotrivirii și blasfemiei lor era exact aceeași ca esența Satanei și împotrivirea și blasfemia față de Dumnezeu. Ei nu numai că reprezentau oameni corupți, dar, chiar mai mult, ei erau întruparea Satanei. Ei erau un canal pentru Satana în mijlocul omenirii și erau complicii și lacheii Satanei. Esența blasfemiei și denigrării Domnului Isus Hristos era lupta lor cu Dumnezeu pentru statut, disputa lor cu Dumnezeu, testarea fără sfârșit a lui Dumnezeu de către ei. Esența împotrivirii lor față de Dumnezeu și atitudinea lor de ostilitate față de El, precum și cuvintele și gândurile lor au blasfemiat direct și L-au mâniat pe Duhul lui Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu a hotărât o judecată rezonabilă a ceea ce au spus și au făcut și a hotărât că faptele lor reprezentau păcatul blasfemiei împotriva Duhului Sfânt. Acest păcat este de neiertat atât în lumea aceasta cât și în lumea care vine, exact cum spune următorul pasaj din Scriptură: „blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată” și „oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul aceasta, nici în cel care vine.” Astăzi, să vorbim despre adevărata semnificație a acestor cuvinte de la Dumnezeu: „nu va fi iertat nici în veacul aceasta, nici în cel care vine.” Adică, haideți să demistificăm modul în care Dumnezeu împlinește cuvintele: „nu va fi iertat nici în veacul aceasta, nici în cel care vine.”

Toate lucrurile despre care am vorbit se leagă de firea lui Dumnezeu și de atitudinea Sa față de oameni, chestiuni și lucruri. În mod natural, cele două pasaje de sus nu sunt o excepție. Ați observat ceva în aceste două pasaje ale Scripturii? Unii oameni spun că văd mânia lui Dumnezeu. Unii oameni spun că văd o latură a firii lui Dumnezeu care nu tolerează ofensa omenirii și că dacă oamenii fac ceva care reprezintă o blasfemie față de Dumnezeu, ei nu vor dobândi iertarea Lui. În ciuda faptului că oamenii văd și percep mânia și intoleranța lui Dumnezeu față de ofensa omenirii în aceste două pasaje, ei tot nu înțeleg cu adevărat atitudinea Sa. Aceste două pasaje conțin o implicație a abordării și a atitudinii adevărate a lui Dumnezeu față de cei care blasfemiază și Îl mânie. Acest pasaj din Scriptură deține adevărata semnificație a atitudinii și abordării Sale: „Însă oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul aceasta, nici în cel care vine.” Când oamenii Îl blasfemiază pe Dumnezeu, când Îl mânie, El emite un verdict, iar acest verdict este un rezultat final emis de El. Este descris astfel în Biblie: „De aceea vă spun că orice păcat și blasfemie vor fi iertate oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată” (Matei 12:31) și „Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți!” (Matei 23:13). Totuși, este consemnat în Biblie care a fost rezultatul pentru acei cărturari și farisei, cât și pentru acei oameni care spuneau că El era nebun după ce Domnul Isus a spus aceste lucruri? Este consemnat dacă au suferit vreo pedeapsă? Cu siguranță, nu este. Când spun că „nu este” nu înseamnă că nu era înregistrat, ci că în realitate nu exista niciun rezultat care să poată fi văzut cu ochi umani. Acest „nu este” elucidează o chestiune, adică, atitudinea și principiile lui Dumnezeu pentru tratarea anumitor lucruri. Tratamentul lui Dumnezeu față de oamenii care blasfemiază sau I se împotrivesc, sau chiar față de aceia care Îl calomniază – oameni care Îl atacă, Îl calomniază și Îl blestemă în mod intenționat – El nu Se face că nu vede sau că nu aude. El are o atitudine clară față de ei. Îi disprețuiește pe acești oameni și, în inima Sa, îi condamnă. El chiar declară în mod deschis rezultatul pentru ei, astfel încât oamenii să știe că El are o atitudine clară față de cei care Îl blasfemiază și astfel încât ei să știe cum le va hotărî sfârșitul. Totuși, după ce Dumnezeu a spus acele lucruri, oamenii, totuși, rareori au putut să vadă adevărul privind modul în care îi va trata Dumnezeu pe acei oameni și ei nu au putut să înțeleagă principiile de la baza rezultatului lui Dumnezeu, verdictul Său pentru ei. Adică, omenirea nu poate vedea atitudinea și metodele specifice pe care Dumnezeu le are pentru tratarea lor. Asta are de-a face cu principiile lui Dumnezeu de a face lucruri. Dumnezeu utilizează apariția faptelor pentru a trata comportamentul rău al unor oameni. Adică, El nu anunță păcatul lor și nu determină rezultatul lor, ci El utilizează direct apariția faptelor pentru a le permite să fie pedepsite, pentru a obține retribuția meritată. Când aceste fapte se întâmplă, trupul oamenilor este cel care îndură pedeapsa; toate acestea pot fi văzute cu ochi omenești. Când tratează purtarea rea a unor oameni, Dumnezeu doar îi blestemă cu cuvinte, dar în același timp, mânia lui Dumnezeu vine asupra lor, iar pedeapsa pe care ei o primesc poate fi ceva ce oamenii nu pot vedea, dar acest tip de rezultat poate fi chiar mai serios decât rezultatele pe care oamenii le pot vedea precum a fi pedepsiți sau omorâți. Asta pentru că în cadrul circumstanțelor în care Dumnezeu a hotărât să nu mai mântuiască acest tip de persoană, să nu-i mai arate milă sau toleranță, să nu îi mai ofere oportunități, atitudinea pe care o adoptă față de aceasta este să o dea deoparte. Care este sensul cuvintelor „dat deoparte”? Înțelesul acestui termen de sine-stătător este de a pune ceva într-o parte, de a nu-i mai da atenție. Aici, când Dumnezeu „pune pe cineva deoparte”, există două explicații a înțelesului său: prima explicație este că El i-a predat Satanei viața acelei persoane, tot ce are acea persoană, pentru ca Satana să se ocupe de acea persoană. Dumnezeu nu va mai fi responsabil și nu va mai trebui să o gestioneze. Dacă acea persoană ar fi nebună sau proastă și dacă ar fi în viață sau în moarte, sau dacă ar coborî în iad pentru pedeapsa sa, nu ar avea nimic de-a face cu Dumnezeu. Asta ar însemna că acea făptură nu ar avea nicio relație cu Creatorul. A doua explicație este că Dumnezeu a determinat că El Însuși vrea să facă ceva cu această persoană, cu propriile-I mâini. Este posibil ca El să folosească serviciul acestui tip de persoană sau că El va folosi acest tip de persoană ca pe un scut. Este posibil ca El să aibă un mod special de a trata acest tip de persoană, un mod special de a se ocupa de aceasta – exact ca Pavel. Acestea sunt principiul și atitudinea din inima lui Dumnezeu privind modul în care El a hotărât să Se ocupe de acest tip de persoană. Deci, când oamenii I se împotrivesc și Îl calomniază și rostesc blasfemii împotriva Lui, dacă ei Îi deranjează firea sau dacă Îl duc la limită, consecințele sunt de neimaginat. Cea mai gravă consecință este că Dumnezeu le predă viața și tot ceea ce au în mâinile Satanei, odată pentru totdeauna. Ei nu vor fi iertați pentru întreaga eternitate. Asta înseamnă că această persoană a devenit hrană în gura Satanei, o jucărie în mâna sa și de atunci înainte Dumnezeu nu va mai avea nimic de-a face cu aceasta. Puteți să vă imaginați ce fel de suferință a fost aceea când Satana l-a ispitit pe Iov? Cu condiția ca Satana să nu se atingă de viața lui Iov, acesta tot a suferit foarte mult. Și nu este chiar mai greu de imaginat ravagiile la care Satana ar supune o persoană care a fost predată complet în mâinile sale, care este complet în stăpânirea lui, care a pierdut cu totul grija și mila lui Dumnezeu, care nu mai este sub conducerea Creatorului, care a fost lăsată fără dreptul de a-L venera și fără dreptul de a fi o făptură sub conducerea Creatorului, a cărei relație cu Domnul creației a fost complet ruptă? Persecuția lui Iov din partea Satanei a fost ceva ce putea fi văzut cu ochi omenești, dar dacă Dumnezeu predă viața unei persoane Satanei, consecința acestui fapt va fi ceva ce nimeni nu își poate imagina. Este exact cum unii oameni renasc ca vacă sau ca măgar, sau unii oameni care sunt preluați, posedați de duhuri rele, necurate și așa mai departe. Acesta este rezultatul, finalul unor oameni care sunt predați Satanei de Dumnezeu. Din exterior, pare ca și cum acei oameni care L-au ridiculizat, calomniat, condamnat și blasfemiat pe Domnul Isus nu au suferit nicio consecință. Totuși, adevărul este că Dumnezeu are o atitudine pentru tratarea oricărui lucru. El poate nu folosește un limbaj clar pentru a le spune oamenilor rezultatul modului în care El tratează fiecare persoană. Uneori, El nu vorbește direct, dar El face lucrurile direct. Faptul că nu vorbește despre acesta, nu înseamnă că nu există rezultat – este posibil ca rezultatul să fie și mai grav. În aparență, pare că Dumnezeu nu vorbește unor oameni pentru a-Și dezvălui atitudinea; de fapt, multă vreme, Dumnezeu nu a vrut să le acorde atenție. El nu vrea să-i mai vadă. Din cauza lucrurilor pe care le-au făcut, a comportamentului lor, din cauza naturii și esenței lor, Dumnezeu vrea doar ca ei să dispară din fața Lui, vrea să-i predea direct Satanei, să dea Satanei duhul, sufletul și corpul lor, să-i permită Satanei să facă orice vrea. Este clar în ce măsură îi urăște Dumnezeu, în ce măsură este El dezgustat de ei. Dacă o persoană Îl mânie pe Dumnezeu până în punctul în care Dumnezeu nu mai vrea să o vadă vreodată, în care El va renunța complet la aceasta, până în punctul în care Dumnezeu nici nu mai vrea să aibă El Însuși de-a face cu aceasta – dacă se ajunge până în punctul în care El o va preda Satanei ca acesta să facă ce dorește, să-i permită Satanei să o controleze, să o consume și să o trateze în orice mod – această persoană este cu totul terminată. Dreptul său de a fi om a fost anulat permanent și dreptul său ca făptură a ajuns la final. Nu este asta cea mai gravă pedeapsă?

Toate cele de mai sus reprezintă o explicație completă a cuvintelor: „nu va fi iertat nici în veacul aceasta, nici în cel care vine” și este, de asemenea, un comentariu simplu privind aceste pasaje din Scriptură. Cred că le înțelegeți acum!

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” în Cuvântul Se arată în trup

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Prieteni, ce păreri și înțelegere aveți despre apariția lui Dumnezeu? Acum lumea e copleșită de catastrofe iar semnele ultimelor zile din Biblie au apărut. Vreți să câștigați mântuirea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă? Citiți devoționale zilnice și vă vor oferi o nouă lumină și vă vor ajuta să vă apropiați de Dumnezeu.

[laudeluidumnezeucelatotputer]

O căsnicie fericită începe cu acceptarea mântuirii lui Dumnezeu

de Zhui Qiu, Malaezia

Eu sunt cosmeticiană, iar soțul meu fermier; ne-am cunoscut în Malaezia la un eveniment de aruncat cu portocale, o activitate tradițională pentru femei care încearcă să-și găsească dragostea. Nunta noastră, la care a fost martor un pastor, a avut loc într-o biserică, un an mai târziu. Am fost profund emoționată de rugăciunea pastorului pentru căsnicia noastră și, chiar dacă nu eram religioasă, L-am implorat în tăcere pe Dumnezeu: „Fie ca acest bărbat să mă prețuiască, să aibă grijă de mine și să-mi fie tovarăș pentru tot restul vieții.”

După ce ne-am început căsnicia, conflictele dintre mine și soțul meu au apărut unul după altul. Pleca de acasă până în ora 4 în fiecare dimineață pentru a vinde legume și nu se întorcea decât după ora 7 seara, dar eu nu terminam lucrul decât după 10 seara. Aveam foarte puțin timp împreună. De fiecare dată când îmi târam trupul epuizat înapoi acasă, speram foarte mult să primesc un pic din solicitudinea, grija și înțelegerea soțului meu; voiam să mă întrebe cum a fost la muncă, dacă eram fericită sau nu. Dar, spre dezamăgirea mea, practic de fiecare dată când veneam acasă de la serviciu, dacă nu se uita la televizor, se juca pe telefon, iar câteodată nici nu se deranja să mă întâmpine. Era exact ca și cum n-aș fi existat. Acest lucru m-a făcut să mă simt foarte abătută și am devenit din ce în ce mai nemulțumită de soțul meu.

Odată, am avut o neînțelegere cu un client și m-am simțit foarte iritată și nedreptățită. După ce am ajuns acasă, m-am plâns de acest lucru soțului meu sperând că mă va mângâia, dar, spre uimirea mea, în timp ce se juca pe telefon, abia dacă m-a băgat în seama, fiind foarte puțin atent. Apoi și-a plecat capul și a revenit imediat la telefonul lui. Indiferența lui completă față de mine a fost foarte supărătoare, așa că l-am atacat și am strigat: „Ești de piatră? Nici nu poți să stai de vorbă? Îți pasă de cineva?” Văzându-mă atât de furioasă, a refuzat să răspundă. Cu cât am primit mai mult tratamentul prin tăcere, cu atât furia mea a crescut. L-am cicălit iar și iar, absolut hotărâtă să-l determin să spună ceva. Mi-a strigat pe neașteptate: „Nu ai spus destul?” Asta m-a făcut să mă simt și mai furioasă, și mai nedreptățită, așa că am continuat să încerc să-l înduplec. În cele din urmă, a refuzat, pur și simplu, să mai spună ceva, astfel încât cearta noastră s-a cam încheiat. M-am mai plâns o dată soțului meu despre ceva ce m-a supărat la lucru, gândindu-mă că va încerca să mă facă să mă simt mai bine, dar în schimb, a răspuns tăios, rece ca gheața: „Într-un dans, e nevoie de doi. Tot ce vezi tu sunt problemele celorlalți – de ce nu te uiți la tine?” M-am aprins imediat și n-am putut să nu-i spun ce aveam pe suflet. Plină de indignare, m-am gândit: „Ce fel de om este? De ce m-am căsătorit cu cineva ca el? Nu are nicio considerație pentru sentimentele mele – nu are nicio vorbă de consolare pentru mine!” De atunci, aproape am încetat să mai împărtășesc cu el ce se întâmpla la serviciu. La un moment dat, mai târziu, a încercat să mă întrebe despre serviciu, dar niciodată nu am vrut să-i dau atenție. Încetul cu încetul, a încetat să mă mai întrebe despre orice. Am ajuns să avem din ce în ce mai puține subiecte de conversație comune, iar oricând se întâmpla ceva frustrant, mă duceam și găseam un prieten care să mă asculte. Câteodată eram plecată până târziu, vorbind cu cineva, și nu ajungeam acasă decât după miezul nopții. Chiar și când veneam acasă atât de târziu, tot nu părea să-i pese, ci doar spunea că tratam casa ca pe un hotel. Chiar eram supărată, iar nemulțumirea față de soțul meu creștea, ducând la ciorovăieli și certuri frecvente. Amândoi sufeream. Nu voiam ca lucrurile să continue în felul acela, așa că am decis să găsesc o ocazie să am o discuție agreabilă cu el.

Într-o zi, după cină, l-am întrebat: „Chiar nu mă poți suporta, așa e? De ce nu-mi dai niciodată atenție? Dacă ai o problemă cu mine, doar spune-mi direct!” Când nu mi-a răspuns, am continuat să-l cicălesc. Surprinzător, a strigat la mine iritat: „Încetează să-mi mai pui atâtea întrebări! Totul e o problemă pentru tine – m-am săturat!” Să primesc un astfel de răspuns de la el m-a înfuriat și am început să ne certăm din nou, aruncându-ne replici unul altuia. Asta a durat o vreme, până s-a ridicat și m-a îmbrâncit; mi-am pierdut echilibrul și am aterizat pe canapea. Să văd că soțul meu ridica mâna la mine a fost absolut sfâșietor. M-am gândit: „Acesta este soțul pe care l-am ales cu atâta grijă? Aceasta este căsnicia de la care am sperat atât de multe? Cum mă poate trata așa?” De atunci, nu mi-am mai pus speranțele în el.

În aprilie 2016, din întâmplare, o soră a împărtășit Evanghelia Domnului Isus cu mine. A spus că Domnul ne iubește și că a fost răstignit pe cruce ca să ne mântuie. Am fost foarte mișcată de iubirea Lui, așa încât am acceptat Evanghelia Domnului. Mai târziu, când am vorbit cu pastorul meu despre problemele din căsnicia mea, el mi-a spus: „Nu putem schimba pe nimeni decât dacă ne schimbăm mai întâi pe noi înșine. Ar trebui să urmăm exemplul Domnului Isus și să practicăm toleranța și răbdarea față de ceilalți.” Așadar, am început să încerc să mă schimb. Mă duceam acasă imediat ce ieșeam de la muncă și făceam curat și, câteodată, când soțul meu mă ignora și eram pe cale să-mi pierd cumpătul, mă rugam Domnului, cerându-I să-mi dea toleranță și răbdare. După ce nu mă puteam controla și începeam să mă cert cu soțul meu, încercam să fac efortul inițial de a aplana lucrurile. Văzând schimbările care s-au petrecut în mine, soțul meu a început și el să creadă în Domnul. Odată ce amândoi am devenit credincioși, ne-am certat mai rar și am comunicat mai mult. Am fost plină de recunoștință față de Domnul după ce am văzut mântuirea Sa personală pentru noi.

Însă tot mai multă vreme a trecut și tot nu eram capabili să ne controlăm propriile toane. Dispute casnice izbucneau uneori și, mai ales când celălalt era într-o dispoziție proastă, niciunul dintre noi nu era capabil să practice toleranța și răbdarea, drept urmare certurile noastre au devenit din ce în ce mai aprige. Inima îmi era împovărată de durere după fiecare ceartă și mă rugam Domnului: „Doamne, Tu ne înveți să fim toleranți și răbdători, dar se pare că, pur și simplu, nu pot face acest lucru. Când îl văd pe soțul meu că face ceva ce nu-mi place, mă simt foarte nemulțumită de el. Doamne, ce să fac?” Mai târziu, am început să merg la fiecare curs organizat de biserică, sperând să găsesc o cale de a practica, dar nu am obținut ce am sperat din acest lucru. I-am cerut ajutorul liderului grupului nostru care a spus doar: „Eu și soția mea ne certăm frecvent de asemenea. Chiar Pavel a spus: «Eu ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea, întrucât vreau să fac ceea ce este bine, dar nu pot!» (Romani 7:18). Nimeni nu are o soluție pentru problema pe care o înfruntăm, cea a ciclului de a păcătui și a ne spovedi mereu. Tot ce putem face este să ne rugăm Domnului și să-I cerem îndurare.” Auzindu-l spunând acest lucru, m-am simțit confuză: oare suntem condamnați să ne petrecem restul vieții înglodați în certuri?

În martie 2017, soțul meu care fusese întotdeauna taciturn, s-a transformat deodată într-un partener de discuții plin de viață. În plus, avea adesea părtășie cu mine despre înțelegerea lui asupra Scripturii, iar ce m-a uimit și mai tare a fost că ceea ce părtășea era plin de lumină. Eram nedumerită; era ca și cum devenise deodată o persoană diferită, iar lucrurile pe care le spunea erau foarte profunde. Chiar voiam să-mi dau seama ce se întâmpla. Într-o zi, am descoperit din greșeală că facea parte dintr-un grup într-o aplicație de socializare online și, fără întârziere, l-am întrebat despre ce vorbea cu acei oameni. Cu o înfățișare foarte serioasă, mi-a spus că analiza lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, că Domnul Isus Se întorsese deja și că numele Lui era Dumnezeu Atotputernic. A spus că Dumnezeu Atotputernic a exprimat deja milioane de cuvinte și că făcea lucrarea de judecată și de curățire a omenirii în zilele de pe urmă. A spus, de asemenea, că acest lucru împlinea această profeție biblică: „Căci este timpul să înceapă judecata chiar de la Casa lui Dumnezeu” (1 Petru 4:17). Soțul meu mi-a spus că atunci când căutăm arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, trebuie să ne concentrăm pe a auzi glasul lui Dumnezeu în loc să ne agățăm numai orbește de noțiunile și închipuirile noastre. Dacă nu căutam adevărul, ci doar așteptăm pasiv relevația lui Dumnezeu, nu vom fi capabili să întâmpinăm întoarcerea Domnului. Auzirea acestui lucru m-a năucit și părea de neconceput. Mai târziu mi-a venit în minte că auzisem un pastor indian spunând odată că dacă auzim vreodată ceva despre întoarcerea Domnului, ar trebui să căutăm cu inima deschisă și să cercetăm cu seriozitate; nu ne puteam baza pe noțiunile și închipuirile noastre și nu puteam judeca doar orbește. Așa că i-am spus o rugăciune Domnului: „Doamne, dacă Dumnezeu Atotputernic chiar este întoarcerea Ta, Te rog să mă îndrumi și să mă ghidezi astfel încât să pot căuta adevărul și să cercetez acest lucru cu inima deschisă. Altminteri, Te rog să-mi aperi inima ca să nu mă îndepărtez de Tine. Amin!”

Am deschis Biblia după această rugăciune și am văzut asta în Apocalipsa 3:20: „Iată, Eu stau la uşă şi bat! Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el şi voi mânca cu el, şi el cu Mine.” Am avut un moment brusc de inspirație și am simțit că Domnul era Cel care îmi vorbea, spunându-mi că atunci când Se va întoarce, îmi va bate la ușă; simțeam că Acesta este El poruncindu-mi să-I ascult glasul și să deschid ușa. Era ca atunci când fecioarele înțelepte din Biblie s-au grăbit să întâmpine mirele când i-au auzit glasul. Atunci m-am gândit la Ioan 16:12-13: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi şi vă va anunţa lucrurile ce urmează să vină.” În timp ce chibzuiam la aceste versete din Scriptură, în mine a izvorât un sentiment de entuziasm. Mi-am dat seama că Domnul ne spusese cu multă vreme în urmă că, la întoarcerea Lui, avea să rostească mai multe cuvinte și să ne înzestreze cu adevărul. Iar lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este lucrarea exprimării cuvintelor pentru a judeca și a curăți omenirea – oare Dumnezeu Atotputernic chiar este Domnul Isus reîntors? Dacă Domnul chiar S-a întors și a exprimat adevăruri ca să rezolve toate dificultățile omenirii, atunci există speranță ca noi să scăpăm de legăturile păcatului. Atunci, nu vor putea fi rezolvate problemele dintre mine și soțul meu? Nu am pierdut timpul și l-am rugat pe soțul meu să mă pună în legătură cu frații și surorile de la Biserica lui Dumnezeu Atotputernic; voiam să cercetez și eu lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă.

În timpul unei adunări, niște frați și surori din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic au selectat câteva versete din Biblie pentru a avea părtășie cu mine despre diversele aspecte ale adevărului, cum ar fi felul întoarcerii Domnului, noul nume al Domnului și ce lucrare va face. Părtășia lor a fost incredibil de convingătoare și complet nouă pentru mine. Chiar voiam să aflu mai multe despre lucrarea Domnului din zilele de pe urmă, așa că m-am rugat iar și iar lui Dumnezeu, cerându-I să mă lumineze astfel încât să pot înțelege cuvintele lui Dumnezeu. Citind cuvintele lui Dumenzeu și ascultând părtășiile fraților și surorilor, am dobândit, încetul cu încetul, o înțelegere a obiectivului lui Dumnezeu în gestionarea omenirii, cele trei etape ale lucrării Sale de mântuire a omenirii, rezultatul și destinația omenirii. În timp ce cercetam lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă, tot nu mă puteam abține să nu mă cert cu soțul meu pentru niște lucruri mărunte. După ceartă, mă simțeam foarte vinovată și supărată și mă întrebam: „Oare de ce nu pot pune în practică niciodată cuvintele lui Dumnezeu?” Acest lucru mă lăsa perplexă. Odată, într-o adunare, am întrebat o soră: „De ce eu și soțul meu ne certăm mereu? De ce nu ne putem înțelege în pace?” A găsit pentru mine câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu. „Înainte ca omul să fie răscumpărat, multe dintre otrăvurile Satanei fuseseră deja plantate în interiorul său și, după mii de ani în care a fost pervertit de către Satana, are în interiorul lui o natură stabilită, care I se opune lui Dumnezeu. Prin urmare, atunci când omul a fost răscumpărat, nu este altceva decât un caz de răscumpărare în care omul este cumpărat la un preț ridicat, dar natura otrăvitoare din el nu a fost eliminată. Omul, care este atât de întinat, trebuie să sufere o schimbare înainte de a deveni vrednic să-L slujească pe Dumnezeu. Cu ajutorul acestei lucrări de judecată și mustrare, omul va ajunge să cunoască pe deplin substanța întinată și coruptă din propriul sine și va putea să se schimbe complet și să devină neprihănit. Doar în felul acesta poate deveni omul vrednic să se întoarcă înaintea tronului lui Dumnezeu” („Taina întrupării (4)” din Cuvântul Se arată în trup). „Deşi Isus a lucrat mult printre oameni, El a desăvârşit doar răscumpărarea întregii omeniri şi a devenit jertfa pentru păcat a oamenilor şi nu l-a scăpat pe om de toată firea lui stricată. Deplina mântuire a omului de influenţa Satanei nu a necesitat doar ca Isus să preia păcatele omului ca jertfă pentru păcat, ci şi ca Dumnezeu să facă o lucrare mai mare pentru a-l scăpa pe om cu totul de firea lui, care a fost stricată de Satana. Şi astfel, după ce omului i-au fost iertate păcatele, Dumnezeu S-a întrupat pentru a-l conduce pe om în noua epocă şi a început lucrarea de mustrare şi judecată, şi munca aceasta l-a adus pe om într-un tărâm mai înalt. Toţi cei care se supun stăpânirii Lui se vor bucura de un adevăr mai mare şi vor primi binecuvântări mai mari. Ei vor trăi cu adevărat în lumină şi vor dobândi adevărul, calea şi viaţa” (Prefață la „Cuvântul Se arată în trup”).

Apoi a avut următoarea părtășie cu noi: „La început, Adam și Eva au trăit fericiți înaintea lui Dumnezeu în grădina Eden. Nu existau certuri; nu exista suferință. Însă după ce l-au ascultat pe șarpe și au mâncat fructul din copacul cunoașterii binelui și răului, s-au îndepărtat de Dumnezeu și L-au trădat, pierzând grija și apărarea lui Dumnezeu și trăind sub autoritatea Satanei. Atunci au început zilele de tristețe și suferință. A fost astfel până în ziua de astăzi, iar noi am devenit din ce în ce mai profund corupți de Satana. Suntem plini de firi stricate și satanice; suntem cu toții incredibil de aroganți, egoiști, vicleni și îndărătnici. Suntem egocentrici în toate lucrurile, dorindu-ne întotdeauna ca ceilalți să ne asculte. De asta oamenii se ceartă și se omoară între ei. Nici părinții și copiii sau soții și soțiile nu au toleranță și răbdare unii pentru alții și nu sunt capabili să se înțeleagă armonios unii cu alții – ne lipsesc până și conștiința și rațiunea cele mai esențiale. Chiar dacă am fost răscumpărați de Domnul Isus, chiar dacă ne rugăm Domnului, mărturisim, ne căim și muncim din greu pentru a adera la învățăturile Domnului, tot nu ne putem abține să nu păcătuim și să nu ne împotrivim lui Dumnezeu. Asta pentru că Domnul Isus a înfăptuit numai lucrarea de răscumpărare a omenirii; nu a făcut lucrarea de a mântui și a curăți complet omenirea. Acceptarea mântuirii Domnului Isus înseamnă doar că nu ne mai tragem din păcat și că avem șansa de a veni înaintea Domnului în rugăciune, să primim mila Lui și să ne ierte păcatele. Cu toate acestea, nu am fost curățiți de firea noastră coruptă. Natura noastră coruptă este încă adânc înrădăcinată în noi; tot avem nevoie ca Dumnezeu să Se întoarcă în zilele de pe urmă și să facă etapa lucrării de curățire și transformare a omenirii, rezolvând astfel problema naturii noastre păcătoase. Iar acum Dumnezeu S-a întrupat încă o dată, exprimând cuvintele pentru înfăptuirea lucrării de judecată și de curățire pentru a ne mântui complet de firea noastră stricată și pentru a ne permite să ne eliberăm de sub influența Satanei și să fim întru totul mântuiți. Atât timp cât ținem pasul cu noua lucrare a lui Dumnezeu, acceptăm judecata și mustrarea cuvintelor Sale, căutăm adevărul și punem cuvintele lui Dumnezeu în practică, firile noastre corupte vor fi, încetul cu încetul, transformate. Aceasta este singura modalitate de a trăi o adevărată asemănare umană și doar atunci vom putea atinge armonia în interacțiunile noastre unii cu ceilalți.”

Mi-am dat seama, în sfârșit, din cuvintele lui Dumnezeu și din părtășia acestei surori, că motivul pentru care trăiam mereu în această stare de a păcătui și apoi de a mărturisi era pentru că, deși Domnul Isus făcuse lucrarea de răscumpărare a omenirii, doar păcatele noastre, ale credincioșilor, au fost iertate; cu toate acestea, natura noastră păcătoasă lăuntrică era încă foarte adânc înrădăcinată, iar firea noastră satanică încă nu fusese curățită. Un exemplu perfect este cum am intenționat să practic răbdarea și toleranța în concordanță cu învățătura Domnului, dar de îndată ce soțul meu spunea sau făcea ceva ce nu-mi era pe plac, nu mă puteam abține să nu-mi pierd cumpătul. Pur și simplu nu mă puteam înfrâna sub nicio formă. Fără lucrarea lui Dumnezeu de a ne mântui, este imposibil să ne lepădăm firile satanice și corupte bazându-ne pe eforturile proprii. Iar acum, Dumnezeu S-a întrupat încă o dată, venind să facă lucrarea de judecată și curățire a omenirii. Prin acceptarea noii lucrări a lui Dumnezeu și printr-o reală căutare a adevărului, avem șansa să atingem transformarea firii noastre. M-am simțit foarte mișcată și incredibil de recunoscătoare pentru mila Domnului care mi-a permis să-I aud glasul. Dar tot nu-mi era pe deplin limpede – știam că Dumnezeu venise de această dată să exprime cuvinte pentru a ne purifica și a ne transforma, dar cum pot cuvintele judeca și curăți firea noastră stricată? Așadar, mi-am expus confuzia.

Sora a citit pentru mine alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „În zilele de pe urmă, Hristos folosește o multitudine de adevăruri pentru a-i învăța pe oameni, pentru a demasca esența omului și pentru a-i analiza cuvintele și faptele. Aceste cuvinte cuprind diferite adevăruri, precum datoria omului, cum ar trebui el să asculte de Dumnezeu, cum ar trebui să Îi fie credincios lui Dumnezeu, cum ar trebui să trăiască umanitatea normală, precum și înțelepciunea și firea lui Dumnezeu și așa mai departe. Aceste cuvinte sunt toate îndreptate către esența omului și firea sa coruptă. În special, cele care dezvăluie cum Îl nesocotesc oamenii pe Dumnezeu vizează modul în care oamenii sunt o întruchipare a Satanei și o forță inamică față de Dumnezeu. În realizarea lucrării Sale de judecată, Dumnezeu nu clarifică pur și simplu natura oamenilor în doar câteva cuvinte; El o demască, o tratează și o emondează pe termen lung. Aceste metode de demascare, tratare și emondare nu pot fi înlocuite prin cuvinte obișnuite, ci prin adevărul de care oamenii sunt complet lipsiți. Doar metodele de acest fel pot fi considerate judecată; doar prin acest tip de judecată oamenii pot fi cuceriți și convinși pe deplin să I se supună lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, să câștige adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Ceea ce aduce cu sine lucrarea judecății este faptul că omul înțelege adevăratul chip al lui Dumnezeu și adevărul despre răzvrătirea proprie. Lucrarea judecății îi permite omului să înțeleagă mai bine voia lui Dumnezeu, scopul lucrării lui Dumnezeu și tainele de neînțeles pentru el. De asemenea, îi permite omului să își recunoască și să își cunoască esența coruptă și rădăcinile stricăciunii sale, precum și să descopere urâțenia omului. Aceste efecte sunt toate aduse de lucrarea judecății, deoarece esența acestei lucrări este de fapt lucrarea de dezvăluire a adevărului, căii și vieții lui Dumnezeu în fața tuturor celor care au credință în El. Această lucrare este lucrarea de judecată realizată de Dumnezeu” („Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr” din Cuvântul Se arată în trup).

A continuat să aibă mai multă părtășie cu mine. „Cuvintele lui Dumnezeu ne explică limpede cum face El lucrarea de judecată. El folosește cuvinte pentru a judeca și a purifica omenirea; în primul rând, El folosește cuvinte pentru a dezvălui și diseca în mod direct natura și esența noastră coruptă și firea noastră satanică. El ne-a spus, de asemenea, în mod clar cum ar trebui să ne supunem și să ne închinăm lui Dumnezeu, cum să trăim o umanitate adecvată, cum să căutăm adevărul pentru a obține schimbarea firii, cum să fim oameni cinstiți și care sunt voia și cerințele lui Dumnezeu de la oameni. Ne-a spus ce fel de oameni îi plac și ce fel de oameni elimină, și altele. De asemenea, El rânduiește oameni, evenimente, lucruri și medii pentru a ne emonda și a ne trata, pentru a ne testa și a ne rafina. Acest lucru ne expune firea coruptă și ne obligă să venim înaintea lui Dumnezeu și să căutăm adevărul, să acceptăm judecata și mustrarea cuvintelor Sale, să reflectăm asupra nouă înșine și să ne cunoaștem. Când acceptăm cuvintele lui Dumnezeu de judecată și mustrare, ne simțim de parcă ne vorbește, față în față, însuflețit, revelând pe deplin răzvrătirea și împotrivirea noastră față de El, motivele noastre greșite și noțiunile și închipuirile noastre. Doar atunci vom putea vedea că naturile și esențele noastre sunt pline de aroganță, îngâmfare, viclenie, necinste, egoism și josnicie. Vedem că ne lipsesc complet inimile pline de venerație pentru Dumnezeu și că trăim bazându-ne întru totul pe naturile noastre satanice și corupte și că ne lipsește orice asemănare umană. Începem să ne urâm și să fim dezgustați de noi înșine din inimile noastre și să ne dorim să nu mai trăim sub influența Satanei, să nu ne mai rănească și să nu se mai joace cu noi. În plus, prin judecata și mustrarea lui Dumnezeu, vedem esența Lui sfântă și dispoziția Sa dreaptă care nu tolerează nicio jignire. În noi se naște o inimă plină de venerație pentru Dumnezeu și devenim doritori să punem adevărul în practică pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Odată ce începem să practicăm adevărul, ni se arată firea binevoitoare și miloasă a lui Dumnezeu. Prin citirea continuă a cuvintelor lui Dumnezeu și prin experimentarea judecății și mustrării Lui, dobândim o înțelegere mai profundă a propriilor noastre naturi corupte, înțelegem mai bine adevărurile exprimate de Dumnezeu și devenim și mai doritori să acceptăm și să ne supunem judecății și mustrării Lui, să ne lepădăm de trup, să punem adevărul în practică și să-L mulțumim pe Dumenzeu. Dăm la iveală din ce în ce mai puțină stricăciune, practicarea adevărurilor devine din ce în ce mai ușoară și pășim, încetul cu încetul, pe calea fricii de Dumnezeu și a feririi de rău. Prin experimentarea judecății și mustrării cuvintelor lui Dumnezeu, suntem cu toții capabili să confirmăm din inimă ca acesta este panaceul care ne mântuie și ne vindecă de firile noastre stricate. Aceasta este cea mai pură iubire a lui Dumnezeu pentru noi, omenirea coruptă, iar fără a experimenta judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, nu vom fi niciodată capabili să trăim o adevărată asemănare umană.”

Cuvintele lui Dumnezeu și părtășia surorii au avut un impact imens asupra mea. Am simțit că lucrarea lui Dumnezeu de judecată și mustrare în zilele de pe urmă chiar este foarte practică și că dacă vrem ca firile noastre corupte să fie transformate, trebuie să experimentăm judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu. Altfel, vom trăi mereu în ciclul de a păcătui și apoi a mărturisi și nu vom scăpa niciodată de legăturile păcatului. Așa că I-am spus o rugăciune lui Dumnezeu în inima mea, cerându-I să mă hrănească și să mă ude cu cuvintele Lui și să rânduiască medii pentru a mă judeca și curăți astfel încât să mă pot cunoaște pe mine însămi, firea mea coruptă să poată fi transformată într-o zi, curând, și să pot trăi o adevărată asemănare umană.

După ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, am dobândit, de asemenea, o nouă înțelegere a căsniciei pe care Dumnezeu o rânduise pentru mine. La un moment dat, o soră a citit pentru mine câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu. „Oamenii nutresc numeroase iluzii cu privire la căsătorie înainte de a o trăi ei înșiși, și toate aceste iluzii sunt minunate. Femeile își imaginează că jumătatea lor va fi Făt-Frumos, iar bărbații își imaginează că se vor însura cu Alba ca Zăpada. Aceste fantezii demonstrează că fiecare persoană are anumite cerințe pentru căsătorie, propriile ei seturi de pretenții și standarde” („Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” din Cuvântul Se arată în trup). „Căsătoria este o răscruce importantă în viața cuiva. Este produsul sorții unei persoane, un element crucial; nu se bazează pe voința individuală sau preferința niciunei persoane și nu este influențată de vreun factor extern, ci este complet determinată de destinele celor două părți, de aranjamentele Creatorului și de predeterminările cu privire la soarta cuplului” („Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” din Cuvântul Se arată în trup). „Când cineva face pasul căsătoriei, drumul său în viață îi va influența și afecta jumătatea și, la fel, drumul în viață al partenerului cuiva va influența și afecta destinul celuilalt. Cu alte cuvinte, destinele omenești sunt interconectate și nimeni nu-și poate împlini misiunea în viață sau juca rolul complet independent de ceilalți. Nașterea unei persoane afectează un imens sistem de relații, creșterea implică și ea un sistem complet de relații; și, în același mod, o căsnicie există și se menține, în mod inevitabil, într-o rețea vastă și complexă de conexiuni omenești, implicând fiecare membru și influențând soarta oricui face parte din ea. O căsătorie nu este produsul familiilor amânduror membrilor, al circumstanțelor în care au crescut aceștia, al aspectului lor fizic, al vârstei lor, al calităților, talentelor sau al altor factori; mai degrabă, ea apare dintr-o misiune comună și o soartă aflată în legătură. Aceasta este originea căsătoriei, un produs al destinului omenesc orchestrat și aranjat de către Creator” („Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” din Cuvântul Se arată în trup). Apoi a părtășit cu mine. „Fiecare dintre căsniciile noastre a fost hotărâtă dinainte de Dumnezeu, iar cu multă vreme în urmă, Dumnezeu a hotărât cu cine vom întemeia o familie – toate acestea sunt rânduite prin înțelepciunea lui Dumnezeu. Căsnicia pe care El o alege pentru noi nu depinde de statutul nostru social, de înfățișarea noastră sau de calibrul nostru, ci este determinată de misunile în viață ale celor doi. Cu toate acestea, suntem stăpâniți de firile noastre corupte, astfel încât avem constant multe cerințe de la jumătățile noastre, dorindu-ne întotdeauna ca ei să facă lucrurile cum vrem noi. Atunci când ei nu fac asta, refuzăm să acceptăm acest lucru și ne simțim nemulțumiți; ne certăm cu ei și ne înfuriem, sau chiar ne plângem, Îl învinovățim și Îl înțelegem greșit pe Dumnezeu. Acest lucru duce la faptul că ambele persoane trăiesc în durere. Acel fel de durere nu este adusă de nimeni altcineva, nici de cârmuirea și rânduielile lui Dumnezeu, ci apare pentru că trăim după firile noastre stricate, arogante și îngâmfate. Acest fel de fire coruptă ne poziționează în dezacord cu cârmuirea lui Dumnezeu; suntem incapabili să ne supunem orchestrărilor și rânduielilor Sale.”

Auzind părtășia acestei surori, m-am gândit retrospectiv la relația mea cu soțul meu. Mereu îmi exprimam nemulțumirea față de el și întotdeauna îi ceream să facă lucrurile așa cum voiam eu – dacă nu ținea cont de mine, dacă nu-mi arăta atenție și grijă, dacă nu se interesa de bunăstarea mea, mă plângeam de el și mă gândeam că nu era bun de nimic. Îl priveam de sus în nenumărate feluri și purtam un război rece cu el, refuzând să țin cont de el. Am văzut, în cele din urmă, că am fost foarte arogantă, îngâmfată, egoistă și josnică. Am fost cineva care nu se gândea decât la propriile interese și nu ținea cont de sentimentele celorlalți. Gândindu-mă cu grijă la acest lucru, am văzut că nu era deloc adevărat că soțului meu nu-i păsa de mine, ci pur și simplu, era mai introvertit și nu-și prea exprima sentimentele. De asemenea, avea propriile gânduri și preferințe, dar eu am insistat să-l forțez să facă lucruri pe care nu-i plăcea să le facă. Am vrut mereu ca tot ceea ce făcea să se învârtă în jurul meu, iar acesta a fost lucrul care a dus la dezvoltarea atâtor conflicte între noi. Nu am putut atunci să nu simt regret pentru comportamentul meu anterior. M-am gândit și la ce a spus soțul meu, că în trecut, eu fusesem cea care a împărtășit Evanghelia Domnului cu el, dar acum el a împărtășit cu mine Evanghelia lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Acesta era harul lui Dumnezeu pentru noi și minunata Sa rânduială. Suntem, amândoi, oameni extrem de binecuvântați, dar nu cunoscusem niciun fel de recunoștință. În schimb, nu eram dispusă să mă supun căsniciei pe care Dumnezeu o rânduise pentru mine, învinovățindu-l constant pe Dumnezeu. Am văzut că am fost atât de arogantă, atât de lipsită de rațiune! Slavă lui Dumnezeu pentru că m-a îndrumat prin cuvintele Sale. Găsisem rădăcina întregii suferințe din căsnicia mea – am dobândit un sentiment de ușurare și eliberare în inima mea. Am devenit, de asemenea, dornică să mă bazez pe Dumnezeu și să mă uit spre Dumnezeu în viața mea de atunci încolo, să-mi lepăd firea coruptă, arogantă și îngâmfată și să interacționez armonios cu soțul meu.

De atunci, eu și soțul meu am citit cuvintele lui Dumnezeu și am avut frecvent, împreună, părtășie despre adevăr și ne îndeplinim cât de bine putem îndatoririle de ființe create. Suntem, de asemenea, hrăniți și udați de cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi; când întâmpinăm o problemă, Îi căutăm voia conform cuvintelor Lui. Dacă dăm la iveală stricăciune sau începem să ne certăm, venim amândoi înaintea lui Dumnezeu, reflectăm asupra noastră și ne cunoaștem pe noi înșine. Când punem acest lucru în practică, dobândim mai multă înțelegere și iertare a celuilalt. Certurile noastre sunt din ce în ce mai rare, viața casnică a devenit armonioasă, iar viețile noastre au devenit din ce în ce mai pline. Cel mai emoționant pentru mine a fost că înțelegerea soțului meu asupra adevărului este mai bună ca a mea. Adesea, el are părtășie cu mine asupra înțelegerii lui a cuvintelor lui Dumnezeu, iar când vede că dau la iveală o fire coruptă, are părtășie cu mine despre adevăr și despre voia lui Dumnezeu. Chiar i-am simțit grija și iubirea pentru mine – sunt fericită din adâncul inimii! Privind în urmă la calea noastră, eu încă sunt cine sunt, iar el este cine este; singurul lucru este că, întrucât am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și am înțeles niște adevăruri, absolut tot s-a schimbat. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic pentru că ne-a mântuit!

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

[psystart]

Să vedem ce ne mai amintim

Te întrebi de ce uiți mereu chestia aia? Sau ai zis mereu că ai o memorie proastă și nici nu are rost să te chinui să-ți amintești nu știu ce?

Păi... lucrurile nu stau chiar așa. Ce e de știut prima dată e că memoria se împarte în trei mari categorii.

Memoria senzorială - ține cam o treime de secundă și se referă la stimulii pe care îi percepem din mediu. Adică dacă ne-am arunca privirea peste ceva ce avem în palmă și apoi am închide ochii, am putea spune cu aproximație cam câte obiecte sunt acolo și doar cât de cât ce ar putea fi.

Memoria de scurtă durată. Lucrurile care ne atrag atenția din mediu, sau la care alegem să fim atenți, ne intră în memoria de scurtă durată, unde le putem menține câteva zeci de secunde, prin repetiție. Adică dacă vrei să reții un număr de telefon sau o adresă și nu ai nimic pe ce să notezi, îți repeți numărul până ce îl poți nota. Din păcate are un volum mic, putem ține în jur de 7 +_ 2 itemi. Dacă nu e un lucru pe care ai nevoie să îl ții minte doar temporar, atunci îl treci în  

Memoria de lungă durată, care ține de la câteva minute, până la o viață întreagă.

Ce e important atât la cea de scurtă durată, dar și la ceea de lungă durată e că se petrec niște procese care fac ca informația să fie reținută. Fiecare urmează trei pași:

encodare

stocare

reactualizare - sau recuperare din memorie

Encodarea e momentul în care ne “notăm în minte” informația. În memoria de scurtă durată encodăm de cele mai multe ori prin repetarea acelui cuvânt, număr etc., dar pentru a ne rămâne în memoria de lungă durată avem nevoie să codificăm mult mai elaborat.

Să codificăm informația cu sens. Adică dacă învățăm pentru un examen, trebuie să și înțelegem ce citim, să reformulăm cu cuvintele noastre.

Să codificăm prin sens și prin cuvinte - când de exemplu memorăm o poezie și trebuie să reținem fiecare cuvânt.

Codificăm sunete când asociem de exemplu vocea cuiva cu fața sa.

Mai codificăm impresii vizuale, gusturi, mirosuri și mai ales emoții.

Apropo, memoria e foarte strâns legată de emoții. Starea ta emoțională din momentul când ai encodat informația e un bun indiciu pentru reactualizare. Memoria e o reproducere dar și o reconstrucție a evenimentelor, așa că suntekm produsul poveștilor pe care ni le spunem nouă.

De ce uităm? În primul rând pentru că nu am reușit să encodăm bine. Nu i-am dat un sens, așa că informația nu s-a fixat. Apoi pentru că nu reușim să reactualizăm. Faptul că nu ne putem aminti ceva, deși “ne stă pe limbă”, e pentru că e ca și cum am căuta o carte într-o bibliotecă mare, și nu a fost indexată bine. Iar al treilea motiv ar fi pentru că informația se degradează natural în timp. Un lucru foarte curios e amnezia infantilă. De ce nu ne amintim nimic dinainte de vârsta de 3 ani. Motivul e unul destul de simplu: informația nu s-a encodat. Până în jurul vârstei de 3 ani copilul nu știe să facă asocieri, privește lumea așa cum e, nu o încadrează în categorii decât mai târziu. Cam pe la 3 ani începem să încadrăm lucrurile în genuri, specii, clase. Să știm că “lucrul ăsta e tipul ăsta de lucru” sau “persoana aia e genul ăla de persoană”. Procesul acesta mental e și cel care e responsabil pentru stereotipizare, dar, fără el, ar trebui să descoperim lumea de fiecare dată când am percepe ceva.  

[andreea31h]

E atât de liniştitor, ştii? Vântul ăsta care bate e atât de cald şi atât de aşteptat, iar eu sunt atât de rece şi de nu ştiu ce am. Ai fi tentat să spui că am o stare naşpa din cauza operației, dar serios că nu e aşa. Adică da, operația nu e cea mai comodă chestie, dar e altceva. Mă doare capul atât de tare, de câteva zile refuz orice plimbare de seară, iar eu nici nu stăteam la discutii când era vorba de aşa ceva. Nici norocul nu pare să fie de partea mea. Parcă toate s-au întors contra mea, vrând să îmi facă rău. Şi m-aş culca dar nu pot pentru că trebuie să iau antibioticul la oră fixă. Iartă-mă, pe bune, nu am vrut să te dezamăgesc din nou, dar mă cunoşti prea bine ca să ştii că oricum urma să o dau în bară din nou. Vreau să plec şi să nu mai ratez ocazia de a vizita un loc nou dar nu pot să fac nici asta. Pentru 2 zile, cât am fost plecată, mi-a fost bine, dar am revenit la starea asta proastă. Nu proastă, extrem de proastă. Simt că in câteva minute voi exploda. Sper să mă fac scrum.

Sunt doar nişte gânduri amestecate, nu mă aştept să înțelegi ceva

[blogul-lui-roxi-blog]

Just a story...

Da.. Doar o poveste.. Nimic important. Dar e povestea mea. Povestea vieții mele. Am crescut cu un tată mai mult beat decât zilele în care e treaz.. Adică. Nu vreau să spun ceva greșit.. Îl iubesc pe tata, dar el s-a îndepărtat de noi de o vreme. Nu, nu ne bate. El lovește cu cea mai puternică armă!: cuvintele! După el.. Eu și mama suntem niște 'curve'.. ! Ca nu facem nimic, nu suntem bune de nimic..Ști.. Doare să auzi asta din gura propriului părinte. Tata nu era mereu așa.. El mă iubea.. Vorbea mereu frumos cu mine, îmi lua apărarea.. Iar acum.. Nimic! Îmi e dor de tata. Și mama.. Oh mami.. Ea nu mai e nici ea cum a fost.. Simt o răceală între noi... am nevoie de ea... Iar ea nu mă ascultă.. Ea mereu găsește motiv să îmi reproșeze cât sunt de inutilă.. Cât sunt de proastă.. De imbecilă, de incapabilă... Din nou.. Doare! Cum și tata.. Iar acum și mama... Dacă le povestesc visele mele.. Ce vreau să lupt să realizez în viitor.. Ei îmi spun "hai termină cu visele tale".. Uite că nu pot! Nu vreau!!! Voi realiza ceea ce îmi propun nu, pt ei, ci pt mine. Dar așa le voi demonstra că aceste 'vise' devin realitate. Mai am 2 surori. Una de 11 și alta de 7 ani. Nu mă înțeleg de un timp deloc cu ele. Nu știu ce aș fi făcut să se poarte așa. Au devenit super rele. Până și cu mama. Să nu zic cum sunt cu mine. Și.. Mai is și prietenii.. Ei.. Nu știu.. Nu știu cine îmi e prieten cu adevărat. Parcă toți au otravă pe care abea așteaptă să ți-o dea! Apoi.. E și băiatul pe care îl plac.. A fost singurul băiat care m-a făcut să pot înțelege cum e să iubești cu adevărat. Când l-am cunoscut.. Eram în depresie. Nu știu cum.. Dar el m-a scos. Și mi-a readus un nou zâmbet.. Dar.. Orice poveste are un final nu? Așa am avut și noi... :( Oricum mă rog îngerașului lui păzitor să aibă grijă de el mereu. Dacă eu nu pot. Am făcut atâtea care le regret... Fumatul.. Tăieturile... Gândurile sinucigașe... Și multe altele... Vreau doar o viață normală. Oare cer prea mult?

[xerultdk33]

Cum te comporți la prima întâlnire? 😂

Eu? Sunt real, sunt eu, cu rele și cu bune. Am scos o pe una la cimitir, era un cimitir de asta de intrai cu mașina și i am zis că o duc unde nu a dus o nimeni🤣🤣 (mă omoară Clara că vă zic de astea=)).) Sunt eu, o dau în bara rău, că așa vreau eu, adică nu mi dau interesul... Fie ce o fi gen. Puțin îmi pasă 😂 Și mai degrabă îți iese așa, decât să îți iei atitudinea aia de "prima intalnire", ca se simte falsitatea. Am o amica, care de fiecare dată când ieșea cu vreo unu, plătea ea cu cardul, ea tot, că cine e ea, impresii, așa a fost învățată, să arate ca e independenta, că ea e tare. Până s a prins ca o luau de proastă 🤣 și că tot ii sar banii de pe card doar așa, să fie dezamăgită. Deci... Nu e vorba de bani, de cine vrei tu să ii arăți că ești celuilalt. Tre' să fii real. Eu tratez așa la mișto. Și aveau șocul ăla, mă, cum e ăsta așa. Uite ce interesant, ia să l cunosc mai bine😂