Tumgik
#relatii la distanta
Solutii ideale pentru vindecarea traumelor
Unii oameni se refera la psihoterapie ca fiind "tratamentul prin vorbire" deoarece se bazeaza pe comunicarea dintre psihotrerapeut si un grup de persoane cu probleme similare. Unele forme de psihoterapie folosesc si alte tipuri de comunicare, inclusiv pin scris, opere de arta, povesti narative sau muzica. Sesiunile au loc in cadrul unei intalniri structurate dintre terapeut si pacient (sau pacienti). Majoritatea psihologilor afirma ca abordarile medicale vizeaza suferinta ca pe un simptom al unei afectiuni, asa cum vad si simptomele problemelor fizice. Prin urmare, un psihiatru sau un neurolog vor stabili un diagnostic (ex: tulburare ob sesiv compulsiva, depresie, tulburare post-traumatica) si vor prescrie medicamente, ca apoi sa recomande si o eventuala interventie psihologica. Acest tip de terapie se concentreaza pe sprijinirea pacientului in a intelege cum schimbarea comportamentului poate duce la modificari ale starii de spirit. Accentul este pus pe cresterea implicarii sociale a pacientului. Aceasta abordare "masoara"activitatile pacientului si incearca sa mareasca posibilitatea ca acesta sa aibe experiente pozitive.
Cum te ajuta colaborarea cu un terapeut vindecare emotionala?
Tumblr media
Secretele de familie sunt adesea transmise din generatie in generatie, iar acestea pot fi foarte daunatoare. Ele pot crea o distanta intre oameni si pot face dificila increderea si intimitatea cu ceilalti. De asemenea, pot duce la sentimente de rusine si vinovatie si ii pot impiedica pe oameni sa traiasca o viata deplina si autentica. Daca ati purtat cu voi rusinea greselilor din trecut sau v-ati simtit deconectat de membrii familiei dumneavoastra, va poate ajuta sa rupeti aceste tipare. Procesul de constelatie poate fi o experienta cu adevarat transformatoare, asa ca nu va fie teama sa o explorati si sa vedeti ce va poate oferi! Acesti factori de stres pot include orice, de la moartea unei persoane dragi pana la incheierea unei relatii sau experienta unui dezastru natural. De fapt, prevalenta problemelor de sanatate mintala a crescut de-a lungul timpului, ajungand ca aproape 20% dintre oameni sa traiasca cu un anumit tip de boala mintala.
Cum gasesc un terapeut holistic Iasi?
Prin terapie aflăm lucruri despre noi. Prin dialogul cu terapeutul și prin relația terapeutică dezvoltată, reușim să completăm traseul dintre noi și ceea ce ne înconjoară: vom identifica ceea ce știm și noi și ceilalți despre noi, vom dezvălui ce știm despre noi iar celorlalți le este necunoscut, vom descoperi ce lucruri văd ceilalți la noi dar ne sunt necunoscute și, poate și mai interesant, vom scoate la iveală lucruri neștiute nici de ceilalți, nici de noi. Zone oarbe ale personalității noastre vor fi aduse la suprafață. Terapia ne oferă claritate, precum o lupă dezvăluie detaliile unei imagini. Terapia reprezintă educația despre propria persoană și spațiul de explorare – ne ajută să facem legătura dintre un eveniment și reacția noastră, ne ajută să conștientizăm impactul gândurilor și emoțiilor noastre asupra sănătății și impactul pe care noi îl avem asupra celor din jur. La autodescoperire, insight-uri, la relationare pe niste baze mult mai sanatoase, la cresterea capacitatii de a munci si iubi, la impacarea cu trecutul si cu evenimentele neplacute, la integrarea experientelor traumatizante, la atribuirea de sens si coerenta propriului destin, intelegerea si acceptarea propriei singuratati, la regasirea bucuriei de a trai individual sau alaturi de ceilalti, la adecvarea in pielea proprie.
Sedinte de constelatii familiale Iasi
Constelatia familiala este un proces care va ajuta sa obtineti o perspectiva asupra dinamicii familiei dumneavoastra. De asemenea, el strapunge izolarea si secretul pe care le gasim adesea in familii, precum si alte modele vechi de care poate nici macar nu suntem constienti. Am adaptat aceasta tehnica straveche pentru a o folosi cu persoanele care cauta sa inteleaga dinamica familiala personala si sa se vindece de orice tipare disfunctionale pe care le-ar putea intalni. Intr-o scurta descriere: Practicianul creeaza personaje (numite "constelatori") folosind scaune, paturi si recuzita pentru a reprezenta fiecare individ care este facilitat; o persoana joaca rolul unui observator; toti ceilalti joaca un rol bazat pe cine sunt in familia lor din viata reala (de exemplu, mama, tatal, fratele sau sora). Procesul de constelatie incepe cu alegerea de catre fiecare persoana a unui rol din lista de mai jos. Apoi isi alege un scaun in centrul camerei si se aseaza pe el timp de aproximativ 20 de minute. De obicei, li se va cere sa ramana in tacere, desi, uneori, un facilitator le poate cere sa spuna ceva sau le poate pune o intrebare care sa reprezinte tiparul pe care incearca sa il inteleaga si sa il rupa.
Cauti un terapeut vindecarea transgenerationala?
Modul in care simtim este determninat de ceea ce gandim- aceasta este teoria din spatele terapiei cognitive. De exemplu, daca o persoana sufera de depresie, acesta ar putea fi rezultatul unei gandiri gresite. Daca convingerile gresite ale unei persoane ssunt corectate, perceptia pacientului asupra anumitor evenimente si asupra propriei stari de spirit se pot schimba in bine. Un terapeut specializat pe probleme de familie observa simptomele pacientului in contextul familial. Spre exemplu, daca un pacient sufera de depresie, cauza spre care se indreapta acest tip de terapie este o eventuala problema in interiorul familiei. In acest caz, relatiile interpersonale ale pacientului sunt punctul central al sedintelor- modul in care acesta relationeaza cu alte persoane ar putea avea un impact asupra depresiei. Terapeutul poate incepe prin a ajuta pacientul sa identifice o emotie si sursa acesteia.
De îndată ce privim în față vulnerabilitățile, odată ce le discutăm și le înțelegem rolul și sursa, vom ajunge să le folosim în favoarea noastră. În același timp, prin terapie învățăm să nu mai comunicăm ca formă de reacție la cuvintele celor din jur. Învățăm să creăm un spațiu până să oferim o reacție la un stimul anume. De multe ori, atunci când o persoană ne spune lucruri jignitoare sau dureroase, instinctul este să răspundem la fel. Terapia ne învață să avem răbdare în comunicare și să dialogăm în moduri mai constructive. Învățăm să răspundem, nu să reacționăm. Mai mult, poate că în viața de zi cu zi nu ne oferim timpul necesar pentru a discuta și a analiza ce simțim sau cum ne-am simțit în ultima perioadă. Terapia ne oferă ocazia de a ne confrunta sentimentele.
Terapia iti ofera posibilitatea de a-ti examina actiunile din trecut si evenimentele care te-au marcat, pentru a-ti invata lectiile de viata necesare unui prezent armonios si unui viitor optimist. Trecutul ne defineste, dar nu trebuie lasat sa influenteze nefast viitorul. In astfel de situatii, terapeutul te poate ajuta sa-ti reamintesti cine esti si ce poti face, iti poate deschide mintea, te poate ajuta sa vezi lucrurile dintr-o perspectiva favorabila si sa te focusezi asupra a tot ce-i valoros in viata ta. Degradarea starii psihice si emotionale a facut ca unele state sa ia masuri imediate. Un exemplu este al Frantei care a anuntat ca va acoperi costurile a 8 sedinte de psihoterapie pentru tratamentul tulburarilor psihologice ale tuturor francezilor care au o trimitere de la medicul de familie.
1 note · View note
iunie-8-vise-triste · 3 years
Text
Data viitoare când te gândești sa o pui pe maica-ta pe primul loc, gândește-te ca la sanii mei se face coada, tu tot la ai maica-tii rămâi😋
31 notes · View notes
scanteidecuvinte · 4 years
Text
—"ca să te bucuri de frumusețea unui trandafir, trebuie să treci de spini. așa e și cu oamenii, trebuie să treci peste defecte ca să te bucuri de ei."
59 notes · View notes
rainbow288 · 5 years
Text
După atâta timp...
  Sincer îmi era dor,de-a dreptul dor să scriu aici, să mă expun acestei pagini cu greu însă având un program atât de încărcat. S-au întâmplat multe,destule cât să pot să îmi dau seama că nu am mai scris de mult.
  E dificil să vorbești despre o iluzie, despre ceva ce era doar în mintea ta,dar care ar fii putut să fie în mâinile voastre dacă și acel cineva de lângă tine voia acest lucru, e mult mai mult de atât când începi să te vezi cu el împreună și în viitor fără să știi că acel cineva nu vrea la fel ca și tine.
   Iubim un om care nu ne iubește,dar nu ne dăm seama cât este defapt de urât sentimentul de a nu fii iubit la rândul tău și nu ne dăm seama cât de tare ne rănim la rândul nostru,nu ne gândim la noi, e important acest aspect în iubire,în dragoste, în relații,dar ajungem să căutăm fericirea în gunoi,uneori chiar în gunoiul aruncat de noi înșine.
5 notes · View notes
suntaici · 7 years
Text
Relatiile la distanta
Am observat in ultimul timp foarte multe intrebari despre relatiile la distanta. Asta pentru ca, odata cu retelele de socializare, oamenii gasesc oameni faini si dincolo de spatiul lor. 
Asa ca, din experienta mea, as putea impartasi cate ceva. Inainte de a incepe sa vorbesc indetaliat despre problemele si beneficiile unei relatii la distanta, as vrea sa aduc tuturor la cunostinta anumite chestii. Din ce am vazut la mine si la prietenele mele/cunostinte care au trecut/trec printr-o astfel de relatie, e foarte important sa oferi relatiei tale un status. 
1. RELATIA LA DISTANTA tip stim amandoi cu certitudine ca e aproape imposibil sa ne vedem vreodata, dar omul ala excita anumite simturi si atunci, nu putem decat sa ne bagam intr-o relatie la distanta, nu? Nu chiar, pentru ca “timpul costa”, asa cum stim cu totii. Si asa cum nu risipesti anii de tinerete unui om apropiat tie (aka day to day, f2f relationship), la fel nu e tocmai ok sa irosesti timpul cuiva, chiar daca distanta e de aici pana la blocul vecin sau de la tine pana in partea cealalta a lumii. Mai ales ca o relatie la distanta implica multe chestii despre care voi vorbi putin mai jos. Asa ca daca te confrunti cu o astfel de relatie, in care fie varsta, fie locatia partenerului, fie motive religioase/homofobe/xenofobe/rasiste etc, va vor impiedica la un moment dat sa va vedeti, eu una zic sa ziceti pass de la inceput. Nu trebuie neaparat sa aveti o relatie. Prietenia e chiar faina, asa nu veti pierde contactul si daca (doamne ajuta pentru toata lumea) ajungeti unul langa altul, atunci veti porni o relatie cu niste baze destul de importante.
2. RELATIA LA DISTANTA tip omul asta e sufletul meu si facem pe cat posibilul sa ne vedem. Aici intra toate relatiile care vor ajunge in pasul unei vizite fie in una dintre parti ori la jumatate (desi o vacanta la jumatatea distantei, doar voi doi, suna mega super bine). Pentru acest tip de relatie, se adreseaza “articolul de mai jos”
Deci ca rezumat, daca ai de gand sa nu va vedeti -> renunta, daca ai de gand sa va vedeti -> welcome to my experience.
Habar nu am cu ce sa incep, pentru ca imi vars aici stopii de bucurie, tristate, dragoste si dor pentru toata lumea. O relatie la distanta e minunata daca e pentru persoana potrivita. Daca ai nevoie constant de dragoste, atingere, afectiune, cred ca relatia perfecta pentru tine e una f2f, daca esti ca mine, una la distanta e minunata. Ca mine, insemnand, ai trait toata viata in umbra distantei, de la parinti la prieteni, esti o persoana mai rece, dar cu nevoie de afectiune, o persoana care a visat la o relatie la distanta. Nu o s ava indrug ca e misto si ca e bine, e greu, depinde de multe lucruri, dar cel mai mult depinde de CELE DOUA PERSOANE CU ADEVARAT IMPLICATE IN RELATIE. 
So, welcome to my thoughts. 
INCEPUTUL
Inceputul unei relatii e de-a dreptul complicat. Iti este frica, va doriti, dar stiti foarte bine ca relatia aia nu va duce neaparat intr-un punct. Aici e punctul 0. Si punctul 0, este prietenia. Asta e o chestie pe care o vad in majoritatea cuplurilor (nu numai distanta), toata lumea se repezeste sa iubeasca, sa arda flacara si sa o consume, fara sa cladeasca ceva ce este de-a dreptul fundamental intr-o relatie. Incredere, respect si mai ales PRIETENIE. Asa ca parerea mea este sa nu agiti prea tare la inceput. Lasa lucrurile sa curga ca un rau fara pietre. Imprieteniti-va, cunoasteti-va, descoperiti daca sunteti sau nu compatibili. Pentru ca sfarsitul unei relatii e extrem de dureros- mai ales la distanta unde uneori flacara se stinge inainte sa se aprinda cu adevarat. Asta ajuta foarte mult in pasii ce vor urma. O prietenie implica incredere, pentru ca ajungi sa cunosti persoana respectiva. Din nou 2 tipuri de relatie. Daca aveti maturitatea necesara sa va dati seama ca nu poti tine o persoana a la long fara anumite beneficii ale unei relatii, atunci o relatie la distanta deschisa e foarte smechera. Sau ceva ce toti numesc “toti 4 sunt fericiti”. E un fel de prietenie cu promisiuni spre viitor. Bineinteles ca odata ce iubirea se instaleaza, mai greu sa te mai gandesti la altcineva. DA- POTI IUBI IN DISTANTA. *soc*
Aici intervine frica de abandon. Despre care voi vorbi mai jos (continua sa citesti, incerc sa dau toate informatiile necesare). Al doilea tip de relatie la distanta beta, este cea in care spui de la inceput sa vreti sa fiti doar voi doi si atat. Si sa pornim pe minunatul drum.
GELOZIA
Cum controlezi gelozia la distanta? Nu sunteti non stop impreuna, nu poti controla cu cine vorbeste, cu cine umbla, cine stie ce dumnezei face pe acolo pe la el/ea? Well, daca ai sarit peste prima parte in care va explicam ca prietenia e importanta, du-te inapoi si citeste. PRITENIE. INCREDERE. Gelozia va fi prezenta mereu. Dar o gelozie la modul “as fi vrut sa fiu acolo, sa experimentez asta cu tine”. Dar de unde stiu eu ca nu ma inseala? Daca te inseala, inseamna ca ai risipit cateva luni bune pe nimic. De-asta e important sa va cunoasteti inainte si sa vorbiti mult. Despre istoric, daca a mai avut relatii la distanta, de ce s-au terminat relatiile anterioare, cum a decurs, daca a inselat, daca a fost inselat, daca a suferit. Trebuie sa intelegeti de la bun inceput sa o relatie la distanta e mai mult o promisiune, avand In vedere ca lipsesc multe chestii (cam toate, fie vorba intre noi) prezente intr-o relatie normal, de-asta nici nu e ok pentru toata lumea. Daca vorbiti mult si incepeti sa recunoasteti anumite semne, atunci va fi ok. Si evident, cand simtiti ca gelozia e prea mult, un mesaj partenerului nu strica (Ba x, sunt geloasa, ce facem cu asta?)
PARANOIA
Oh da! Paranoia. Vesnica problema a relatiilor la distanta. Ce face? Cum este? De ce asta si nu aia? Cum, ce fel? Let it go, my love. Nu va ajuta. Stiu ca trebuie sa vorbiti despre asta, dar la un moment dar neincrederea aia va face mai mult rau decat bine. Asa ca paranoia ieftina, tine-o pentru tine. Verifica inainte sa acuzi, fii destept si mergi pe calea lunga, dar sigura. Sigur nu ti ar placea sa ti zica constant ca are impresia ca faci nu stiu ce. Trebuie sa inveti ca voi inca nu aveti o viata a voastra. Nu aveti prieteni comuni, momente comune. Nu aveti sarbatori impreuna, zile de nastere, aniversari. Nu aveti petreceri. Se va intampla sa se imbete intr-o seara cu prietenii, sau sa fie intr-un examen, sau sa iasa in oras sau pur si simplu sa aiba treaba. Nu controla, nu incerca sa faci posesia sa apara. Nu e ok nici sa ceri, nici sa ti se ceara datele complete. Cateodata pana si tu vei avea nevoie sa tii niste chestii pentru tine. Si acum citesti asta gen, deci sa vorbesc sau nu? Sa vorbesti, in limite. Totul tine de limite in viata. Si limita asta ti-o impui tu si el. Bineinteles ca nu e ok sa iasa la intalniri sau mai stiu eu cu nu stiu cine, dar ofera-I timpul sa ti dea o explicatie. Oricum va cam pierdeti timpul unul cu altul, asa ca unde-I graba de a controla?
CAND E OK SA IUBESTI
Te poti indragosti nebuneste din prima noapte. Da, exista dragoste la primul mesaj intr-o relatie la distanta. Chestia cu iubirea e relatia, e diferita pentru toti, asa ca daca o simti-spune-o. Dar nu deveni sufocanta. Cum am spus, limita. Invata sa oferi spatiu si sa iei spatiu. Bineinteles ce-ti zic eu aici par niste fabulatii, vei intelege cu timpul. 
CAND E OK SA STIE LUMEA
Cu siguranta nu din primele luni. Timpul este raspunsul la majoritatea intrebarilor despre relatii. Asteapta-te la multe rasete si barfe si sa ti se spuna ce e ok si ce nu, si de ce relatia ta e un cacat absolut. Nu e. Asculta-ti instinctul. Rabdare intru-totul.
CUM SA AM INCREDERE
Greu castigi increderea, usor o pierzi. Si la asta, tot timpul este raspunsul. La absolut tot ce tine de incredere. Intodeaun va ramane o usoara picatura de neincredere 
CAND E OK SA VA VEDETI
       Regula de aur. NICIODATA, absolut niciodata, daca e prima oara cand il/o vezi, nu te duce singura/singura. Da, va doriti sa fiti doar voi doi, dar trebuie sa calculezi orice miscare. Nu te arunca in cap. Ca in orice poveste de dragoste, fii precauta si cu garda pusa. Dupa acea prima data , totul devine mai ok. 
SEXUAL THINGS
Aici intra o alta chestie. A trecut o luna, doua, facem sex prin mesaje, dar imi cere poze. Sa-I dau? Raspunsul din nou e la tine, si doar la tine. Daca ai incredere, despre care am mai vorbit de 5000 de ori in chestia asta, da-i. Cu timpul veti ajunge la videoclipuri, de ce nu chiar live. Poti avea niste experiente destul de faine. Mi se pare naspa sa faci un om sa astepte pentru ca tie iti este teama. Daca ti-a demonstrate in repetate randuri ca este ok, atunci go with it. Pentru ca sunt doua sanse : ori face chestiile astea cu tine si va ajuta foooooarte mule pe viitor cand va veti vede sa va cunoasteti mai bine de dinainte, ori se va duce altundeva. Si nu vrem sa fim inselate nu? Bineinteles, nu fa nimic din ce nu vrei sa faci. Si mie mi-a luat vreo 6 luni, la un moment dat avusesem un speech nu mine insami “Frate tu-l vrei pe omul asta, mai lasa dracului si de la tine”. Asta e partea complicata a relatiilor la distanta. Frustrarea neajunsului. Cu timpul (haha) vei deveni mai obisnuita cu persoana respective. Distanta poate apropia mult, daca o faceti cum trebuie. Stangaci la inceput bineinteles, cu frici si nevoi nesatisfacute. Dar se pot face muulte artificii sa fiti amandoi multumiti  (BTW, exista si jucarii sexuale care pot fi controlate prin WIFI, e o chestie faina de incercat intr-o relatie la distanta). E complicat, dar se merita. Spice it up, it’s fun.
DORUL
E foarte trist, si te anunt ca ti va fi dor si vei plange des. (asta daca esti emotiva ca mine) Aici chiar nu stiu ce sa-ti zic. E greu, nu te mint. Asa cum am spus, aveti doua vieti diferite. Vor fi momente cand vei vrea sa renunti. Discuta cu persoana respectiva, asta e foarte important. Nu renunta. E doar un moment si va trece exact cum a venit. Vei obosi si vei vrea la el, si te asigur ca ziua aia va veni, rabdare multa. 
VIITOR
Wow, super important! Trebuie sa fiti constienti ca indiferent ce veti face, la un moment dat unul dintre voi va trebuie sa faca un sacrificiu. Nu o puteti lalai asa la nesfarsit, si daca chiar ajunge in punctul ala, e important sa faceti un plan. Planul este important inca de la inceput. Trebuie sa va faceti un fel de program in care sa decideti cand sa vorbiti. Si cum am spus, sa decideti cine va merge unde, cand va veti muta impreuna si ce viitor va decide in privinda voastra ca si cuplu.
Bineinteles, o relatie este diferita in felul ei, fiecare din noi trece prin experiente diferite. Dar din minunata mea relatie, pot sa va zic. La final, se merita mult. E la fel ca o chestie obisnuita. Nu stii cat va dura, daca va tine, daca sunteti cu adevarat potriviti. Dar o relatie la distanta e ceva ce mi se pare de incercat macar o data in viata. De dragul anumitor chestii pe care le intalnesti doar la distanta. Sunt foarte multe chestii care intra aici. Cateva tips and tricks ar fi ca e important sa aveti hobby uri comune. Conversatii si discutii, de ce nu seriale, sa va uiti la filme, sa faceti chestii impreuna. Comunicarea e baza. Cu cat mai mult, cu atat mai bine. Dar chestii importante, nu buna ziua si cam atat. 
Ar fi o gramada de chestii despre care sa se vorbeasca cand e vorba de relatii la distanta. E ca o chestie taboo pana si pentru mine, dupa atata timp. Tot ce pot sa va zic este sa aveti incredere in destin, in iubire si in persoana de langa voi. Si nu disperati. Se poate trai chiar FOARTE bine si cu o relatie la distanta. Prima e mai grea, dupa e chiar ok. Si daca se termina, si daca ati fost intai prieteni, veti ramane la fel si dupa. Cine stie, poate chiar va veti intalni candva si o sa fie super poveste. Pana atunci, iubiti-va mult. Lasati ego-ul la o parte, rusinea, egoismul. Aveti grija unul de altul, chiar daca e o relatie ce a pornit f2f ca apoi sa devina distanta, sau daca e distanta de la inceput. Experimenta-ti mult si jucati-va. Momentul cand strangi persoana iubita in brate, merita si un milliard de zile de plans. Chiar se merita la sfarsitul zilei. Dar din nou, asta tine doar de voi. Sa vreti amandoi asta. Nimeni altcineva nu conteaza.
Ah si da.. daca te intrebi daca esti pregatita, cel mai probabil nu esti. Vei sti cand orice chestie va fi doar un mic impediment. Fie acel impediment si o distanta de 5000 de km. Si e extrem de important sa stiti cand sa incheiati. Inceputul si sfarsitul trebuie stiut cu certitudine. Nu tine de ceva ce nu mai merge, nu te lasa calcata in picioare, nu permite nimanui sa faca altceva din tine, daca tu nu vrei asta. Dar chestiile astea deja trebuiesc stiute, ar trebui sa se aplice oricarui fel de relatie. O relatie la distanta te va schimba enorm, success tuturor.
#afnfic
327 notes · View notes
simtire · 3 years
Photo
Tumblr media
┈⫸ 𝑵𝒆𝒘 𝑷𝒐𝒔𝒕  ೄྀ࿐ 💓。・:*:・゚ ‿‿‿‿‿‿‿‿‿‿‿ 。⋆。˚☽˚。⋆.. ˏˋ°•*⁀➷𝑭𝒐𝒍𝒍𝒐𝒘 𝒄𝒐𝒏𝒕𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒎𝒆𝒖 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒎𝒂𝒊 𝒎𝒖𝒍𝒕𝒆 𝒑𝒐𝒔𝒕ă𝒓𝒊 (@simtire).。*゚+.*.。 💓。・:*:・゚ ‿‿‿‿‿‿‿‿‿‿‿ 。⋆。˚☽˚。⋆.. ◌◎▩░✧ Î𝒏 𝒄𝒐𝒍𝒂𝒃𝒐𝒓𝒂𝒓𝒆 𝒄𝒖: ✧░▩◎◌◎ ◦•●◉ @timidul_din_umbra ◦•●◉@vise.prafuite ◦•●◉@lost.for.yoou ◦•●◉@pazitorul_ingerilor ◦•●◉@citate.pt.suflet ◦•●◉@doar___el ◦•●◉@edge.of.dream ◦•●◉@perfect.me13 ◦•●◉@cubulet_de_zah ◦•●◉@regina.inimii ◦•●◉@sperante_neofilite ◦•●◉@inima__inghetata ◦•●◉@_prizoniera_destinului_ ◦•●◉@ingrid.on10 ◦•●◉@scriitoarea_pierduta; ◦•●◉@vise_nespuse ◦•●◉@sufletepereche139 ◦•●◉@sentimentele.noastre_ ◦•●◉@q_intelectuala ◦•●◉@inima__inghetata ◦•●◉@versuri.tbh ◦•●◉@_.jurnalul.unei.fete 💓。・:*:・゚ ‿‿‿‿‿‿‿‿‿‿‿ 。⋆。˚☽˚。⋆.. *•.¸♡ 𝑇𝑎𝑔𝑠 ♡¸.•* #citate #mandrie #citatedespreviata #love #distanta #citateromanesti #viata #relatii #iubire #lupt #oamenii #inima #citateinromana #simtire #relatie #promisiuni #noi #emoții #iubirii #ganduri #vise #sentimentedeiubire #curaj #teiubesc #romania #love #separa #motivatie #lume #iubire #texte (la Tergowisch) https://www.instagram.com/p/CWY_FbEAN7g/?utm_medium=tumblr
3 notes · View notes
bibliotecarul · 4 years
Note
Ai avut vreodată o relație la distanta? Dacă da, cum reușești sa treci peste acei km și sa faci ca iubirea voastră sa nu dispară?
Din pacate doar relatii la distanta am avut. Eu personal am trecut, iubind si avand incredere in cealaltă persoana. Ca nu a fost sa fie poveste scrisă in stele... asta e. Fiecăruia ii e greu sa rupa din el si sa lase in urma tot pentru ceva ce a fost doar prin mesaje sau apeluri. Sunt persoane care dau tot, dar sunt si persoane care au doar o relatie si atat. Gândește-te ca oamenii langa care stai zilnic, pot sa te înșele si sa dea cu tine de pământ. Ce sa mai spun de cineva langa care nu poti sa fi mereu. Increderea conteaza si sa ai o minte deschisa, zic eu, ca ajuta. E greu sa nu poti sa ai alaturi ceea ce iubesti. Ma plimb prin parc si vad cupluri care se au fizic unul pe celălalt si stau si belesc ochii in telefoane. Fiecare cu telefonul lui. Trist din punctul meu de vedere.
7 notes · View notes
xerultdk33 · 5 years
Text
"
Relatiile. What the fuck se intampla cu relatiile in ziua de azi? Oameni buni, doar eu am aceasta impresie sau nu mai avem timp pentru relatii doar pentru relatii pasagere sau pseudo-relatii? Bun, haideti sa o luam cu incetul, pas cu pas. Ma uit in jur si vad cum conceptiile de mai de mult care au stat la baza relatiilor solide, nu mai exista sau sunt atat de deplorabile incat ai impresia ca ele nu mai exista.
Astazi este totul despre lucrurile materiale, inclusiv gandurile si sentimentele sunt materiale. Daca nu, se materializeaza in timp. Ne gandim la ce are partenerul/partenera si nu realizam ca acest aspect este o frustare in sine. Frustarea ca suntem incapabili de sentimente adevarate, incapabili sa inchegam o relatie bazata pe sentimente nu pe alte valori. Din nefericire, traim in secolul vitezei si multi/multe se grabesc intr-o directie gresita. Avem asteptari mari de la parteneri/partenere dar noi ce oferim in schimb? Criticam fiecare aspect, dorim sa avem parte de perfectiune dar in sinea noastra suntem dezechilibrati si tot ce putem face este sa dam dovada de falsitate. Ceea ce vedem in celalalt este oglindirea frustarilor si propriei noastre persoane. Exemplu, eu ma cert cu iubita mea din cauza unor aspecte neimportante dar de fapt eu sunt cel nervos, chiar daca ma vad aparent calm si ceea ce cred despre ea este de fapt imaginea mea in oglinda. De cand am incetat sa ne bucuram de acea relatie simpla, frumoasa, de plimbarile prin parc, de gatitul impreuna, de bucuria unei scurte vacante de weekend in imprejurimi sau celor cu posibilitati, intr-o tara vecina? Nu, acum ne dorim vacante in Dubai, locuri exotice, sa ne pozam sa aratam muritorilor de rand ca putem. Wake the fuck up, este doar un miraj. Asta ne face fericiti? O vacanta in nisipuri fiindca cea mai buna prietena a prietenei prietenului prietenei de la coafor a fost acolo cu iubitul, ma rog… amantul (stiti, cel cu inel pe deget care se afla intamplator intr-o delegatie la purtatorii de turbane)?
Acum de ceva timp, mi-am propus sa vizitez cele mai frumoase locuri din tara vecina, Ungaria. Am descoperit locuri fascinante, absolut superbe care nu mi-au zdruncinat bugetul meu de angajat. Totul la o distanta de cateva sute de kilometrii, fara sa fie nevoie sa raman peste noapte.
Cunosc baieti care iau credite doar sa isi satisfaca partenera. Cadouri, excursii, haine si bijuterii. Pentru ce, cand raportul este de 3 femei la 1 barbat, statistica la nivel mondial? Cea care te va iubi cu adevarat, iti va suporta felul tau de a fi si va incerca sa faca din tine cea mai buna versiune a ta. Cea care te va iubi cu adevarat, se va multumi cu o cina romantica si un buchet de trandafiri, o pereche de cercei sau o bratara. Cea care te va iubi va incerca sa iti arate ca viata nu e atat de neagra ci noi o complicam. Cea care te va iubi nu va incerca sa te schimbe dupa bunul ei plac, sa devii cuierul ei de muci, sa devi cel care ii asculta orbeste ordinele ci te va lasa sa te simti liber si sa te bucuri de viata alaturi de ea. Cea care te va iubi cu adevarat este acea femeie care va dori sa evoluati impreuna, sa claditi ceva impreuna, sa luptati impreuna pentru o viata mai buna. IMPREUNA sau TOGHETER (fiecare cum intelege). "
Probabil cel mai realist text pe care l-am citit in ultima vreme. 🙂
10 notes · View notes
nox-scrie · 5 years
Text
husky
A treia parte din povestea lui Jacks. Chiar am nevoie de un nume. Ramasesem la ceva data trecuta? Oh, da, “The Jacks Series”. Merge si asa. Din moment ce e penultima parte poate imi vine ceva inspiratie pana la postarea ultimei parti, dar e foarte improbabil. Oricum, sper sa va placa! Puteti sa gasiti partile unu (freeze) si doi (build) mai jooos.
Word Count: 3014
Partea 1 | Partea 2 | Partea 3 | Partea 4
***
Caleasca tremura de parca ar fi fost un cutremur permanent inauntrul sau. In spatele perdelelor negre, cerul noptii era precum o pata de cerneala ce se intindea la nesfarsit; totusi, nimeni nu se uita in spatele perdelelor in seara asta.
Dezamagirea plutea in aer si avea gust amar, mirosind a casa parinteasca in care te intorci dupa ce esti dat afara de unde stai pentru ca nu ai mai platit chiria.
Jacks, individ plin de personalitate (in general criminala), persoana ajunsa fara voia sa pe un taram magic numit Regatul Folclor (desi avea mai multe regate si imparatii in acesta), de o frumusete imensa si cu o strambatura pe masura, statea pe o bancheta din catifea privind la propietarul calestii cu un ochi critic, incercand sa ascunda greata pe care o simtea stiind ca omul din fata sa este singura cale de a se intoarce acasa.
O raza din lumina lunii venea pe sub perdea si le lumina picioarele pana la genunchi. Pozitia lui Jacks era atenta, cu mainile pe coate, si observa cu coada ochiului cum luna se reflecta in cristalele colorate de la mana sa.
Barbatul din fata sa citea o scrisoare cu voce tare, insa Jacks stia cu siguranta ca persoana ce a scris-o nu putea sa fi inclus la fel de multe oftaturi dramatice pe cat o facea Vår in lectura lui. Nu a spus nimic legat de asta, totusi. Avea multe intrebari pentru vrajitorul ce putea sa construiasca orice din nimic si nu stia de unde sa inceapa cu ele, asa ca prefera sa nu adreseze niciuna.
Puterea lui Vår parea aproape fara limita, ceea ce baga sperietii in Jacks. Atunci cand vrajitorul si Jacks s-au despartit dupa discutia lor din bar, intalnindu-se din nou la apus pentru a-si incepe expeditia, Vår nici nu a ezitat inainte sa isi rasuceasca mana din inchietura o data, facand o caleasca din abanos si catifea neagra, perfect functionala, sa apara in fata lor. Jacks fluiera atunci, peste sunetul ingrozitor de alarmant al bataii inimii sale. Ar fi putut sa ii faca un sicriu si sa ii ingroape corpul de viu oricand, scapand nepedepsit, iar aceasta constientizare nu era una bine venita.
"... si astfel, OOOOFFF, iti urez mult noroc in a-mi gasi locatia, draga OOOOOOOOF frate." incheie Vår lectura scrisorii, iar Jacks nu avu nevoie sa ii acorde atentie pentru a stii ca sora lui Vår, Syksy, nu dorea sa isi vada fratele nici daca ar primi greutatea ei in diamante. "Mare pacat ca stiu exact unde esti, micuta surioara. Si o sa vin sa te iau chiar daca tu vrei sau nu."
Poate Vår ar fi fost amenintator daca vorbea cu cineva real, sau se uita in gol contemplativ, insa arata cu degetul aratator catre scrisoarea mototolita, avand si degetul mic in aer, de parca ar lua ceaiul.
"Presupun ca stie si ea asta." ridica Jacks din umeri, si se intoarse la a-si studia bratara pe care Vår i-o facuse cu un simplu gand.
 "Sper sa o faca, pentru binele ei." spuse Vår rastit, dar cand Jacks se uita la el, Vår ridica pur si simplu din umeri. "Nu vreau sa o sochez si sa ii dau un atac de cord. Din nou. Ia un sfat de la mine: nu te imbraca cu hainele surorilor tale daca nu vrei sa fi acuzata de cateva lesinuri nevinovate."
Fu o pauza in vorbire, cu Jacks uitandu-se fix in ochii lui Vår, parca provocandu-l sa zic ceva.
Si ticalosul chiar a zis.
"Ce pronume folosesti azi?"
"Feminine." a zis Jacks dupa o pauza, in care contempla daca sa il ia la bataie pe Vår acum sau dupa ce coborau din trasura.
"Am inteles, capitane." ii facu Vår cu ochiul, iar Jacks a tras perdeaua, uitandu-se pe fereastra. Il mai asculta un minut pe Vår, ce ameninta fara sa isi dea seama cat era de infricosator (deloc). 
Ce era in spatele ferestrei facu ca Jacks sa se aplece inainte, absorbind tot ce putea din aceasta imagine.
"Frumoasa priveliste, nu?" spuse Vår, dar Jacks nu se intoarse, pentru ca stia ca probabil se uita la muschii lui sau ceva asemanator.
"Am vazut si mai dragute." minti Jacks ridicand din umeri, si se lasa din nou pe spate, fara sa isi dezlipeasca ochii de la constructiile ce straluceau in noapte precum lumina a unei lanterne cand esti pierdut pe mare.
Era un adapost de animale, sau o ferma, sau un circ. Era totul in acelasi loc. Case scunde, luminate de candele colorate,cu  peretii pictati cu modele de pisici si caini de diferite rase, erau asezate intr-un cerc in mijlocul oraselului. De-abia vizibile, niste grajduri erau in partea opusa a oraselului, si Jacks poate spera la, sau poate chiar auzea, nechezatul cailor. Si peste tot erau curse, pentru cai si pentru caini, podiumuri si obstacole infipte in pamant cu lanturi. Totul parea ca bazaie cu viata, si Jacks isi simti inima batand mai tare cand se gandea la torte aprinse si la spectacole ce ii faceau pe oameni sa uite daca tipau de incantare sau de frica.
"Ai zis ca Syksy iubeste cainii." spuse Jacks dupa ce isi dezlipi ochii de la peisaj, nu fara greutate.
"Husky, in general, da. Mereu i s-a parut ca seamana cu ei. Frumoasa, dar rece. Imposibil de domesticit. Ce nu isi are locul printre oameni. Iti dai seama cat de incantata trebuie sa fi fost sa ajunga aici." spuse el uracios, insa ochii ii scanteiau, asa ca Jacks nu a spus nimic.
Oricum nu ar fi avut ce sa zica; nu avea niciun frate sau o sora, iar parintii sai i-au zis sa plece din casa inca de cand avea 15 ani si le-a spus ca e genderfluid. Fusese o discutie ce nici macar nu poate fi considerata o discutie, ci o lupta. Tatal sau luase o lampa si era gata sa ii sparga capul cu ea, iar vocea ii era joasa si aproape canina. Jacks se lasa jos cu o milisecunda inainte ca lampa sa se distruga deasupra capului sau. Un ciob ii sari in ceafa, si Jacks il scoase cu un tipat indurerat, adrenalina o armura, adrenalina o arma pe care nu voia sa o foloseasca, si se arunca peste tatal sau, cu ciobul in afara.
Isi scutura capul. Vår se uita la Jacks de parca ii putea citi gandurile, dar nu a intrebat nimic, asa cum nu a facut nici Jacks. Pentru un moment, Jacks simti recunostinta pentru barbatul din fata sa, ce era opus fetei pe care o cautau. Fetei pe care Jacks o cautase toata viata sa, fara sa stie.
"Syksy ar trebui sa dea o reprezentatie azi, deci caleasca o sa ne lase acolo."
"Cum stii toate astea?"
"Am cautat."
Jacks se uita la el pe sub sprancene. "La bar imi zisesei ca nu stii de ea."
Vår se uita pe fereastra, o roseata palida colorandu-i obrajii inchisi la culoare. "A trecut o zi."
Incerca sa dea din umeri, dar nu avea acelasi efect nonsalant ca in de obicei. Inainte ca Jacks sa zica orice, caleasca se opri. Jacks inspira adanc si deschise usa, sarind distanta de o jumatate de metru pana jos si ridicand un nor de praf in jurul sau.
Erau aproape de cele mai indepartate case postate in cerc, si Jacks putea sa vada grajdurile extrem de bine. Mereu a iubit calaria, si faptul ca in aceasta lume putea sa o faca oricand ii umplea corpul si mintea de fericire.
Concentrandu-se pe imprejurimi, Jacks isi dadu seama ca aude de aproape zgomotele unei multimi: rasul slab, lovitul de pahare, tipete dar si discutii joase, alerte ca fluxul unui rau. Iar apoi, latratul.
Uitandu-se inapo pentru a se asigura ca Vår e in spatele sau, Jacks avansa printre case pana cand a ajuns in zona de spectacol. Ramase in loc cand observa ceva ciudat, si se intoarse pentru a se uita la Vår. Caleasca din care tocmai ce iesise se dezintegra.
"Daca nu mai am nevoie de ceva dispare." spuse Vår cand a ajuns in dreptul lui Jacks si ii urmari privirea.
"Deci bratara asta nu e de fapt o bratara, ci un dispozitiv de urmarire si control?"
"Nu as avea nevoie de unul ca sa te tin sub observatie. Am relatii, Jacks-criminala-de-ocazie." spuse el si trecu pe langa Jacks inspre spectacol. Jacks isi dadu ochii peste cap si il urma.
Era exact asa cum isi imagina. Mici podiumuri si cercuri de foc, o gramada de caini de toate marimile si oameni in jobenuri si paltoane cu sclipici, ce se potriveau cu cizmele lor pana la genunchi. Oamenii erau imbracati simplu, ca in majoritatea oraselor pe care le-a vizitat Jacks, cu tonuri de bej si alb, putine femei purtand pantaloni. Totusi, vazu cativa oameni imbracati elegant, nobil, cu parul in zeci de bucle si fetele pudrate, observand cum avansa spectacolul prin binocluri cu lentile mici, de care nu aveau de fapt nevoie.
Aceasta amestecare dintre oamenii de rand si nobili facea ca Jacks sa se simta de parca era din nou pe Pamant. Era ca in metrourile in care mergea erau deopotriva oameni ce lucrau doisprezece ore pe zi pentru a isi sustine familia, in hanoracuri si pantaloni vechi, si corporatisti ce lucrau opt ore si se plangeau ca era prea mult de munca, aranjandu-si costumele apretate.
Momentul in care Vår a pus ochii pe Syksy a fost magic, doar asa putea Jacks sa il descrie. A simtit pe pielea sa cum privirile li s-au conectat, si Jacks nici macar nu a incercat sa isi ascunda interesul atunci cand s-a uitat dupa sora fetei pe care o cauta.
O vazu, si ochii parca nu i se puteau concentra pe ea: era prea stralucitoare. Incerca inca o data sa o priveasca, si de data asta ochii i se lipira de chipul cu trasaturi ce in lumea lui Jacks ar fi fost considerate asiatice, dar aici erau pur si simplu frumoase. Purta unul dintre costumele acelea cu o haina stralucitoare, pantaloni scurti de piele si bustiera, iar ghetele pana la genunchi aveau un toc asa de ascutit ca Jacks stia cu siguranta ca i-ar fi facut o gaura in inima daca nu ar fi avut-o pe Vinter acolo deja.
"Frate." a fost tot ce a spus Syksy inainte sa plesneasca dintr-un bici de piele in directia lor. Jacks se indrepta de spate si se uita la fata cu o spranceana ridicata, dar ea incepu sa rada. "Trebuie sa ma astept sa vii, du-te-n cainii mei! Nici nu stiu de ce m-am mai chinuit sa iti scriu."
Syksy venea spre ei acum, iar cand era la un metru departare scutura o data din mana cu biciul si inainte ca Jacks sa poata observa miscarea, Vår era deja prins de mijloc cu el, si se impiedica in bratele lui Syksy, care il saruta pe cap.
"Ti-a luat ceva sa iti aduci aminte ca ai o surioara, Vår." ii ciufuli ea parul, dar dupa aia inspira de cateva ori si isi ingusta ochii. "Ceva nu e in regula. Esti fericit, dar e ceva.. deplangi pe cineva. Probleme cu iubitul ala frumos al tau?"
"Nu am avut niciodata un iubit Syksy, si stii asta." isi desprinse Vår biciul din jurul soldurilor si se uita la ea. Se vedea ca el trebuia sa fie mai inalt, dar tocurile ii dadeau un sfert de metru in inaltime lui Syksy.
"Ah, atunci cine e companionul tau?" intreba Syksy atunci, si se intoarse spre Jacks.
"Jacks." spuse Jacks si ii intinse mana inainte ca Vår sa apuce sa faca orice. "Nu as fi impreuna cu ratatul asta nici daca as primi viata vesnica." continua apoi, doar sa vada daca o poate face sa rada, si daca rasul ii semana cu cel al lui Vinter.
Iar Syksy a ras, si Jacks s-a uitat intr-o parte, pentru a nu i se vedea tristetea de pe chip.
"Imi place de el." a declarat Syksy, ciufulind parul scurt al lui Jacks.
"De ea, Syk." a zis Vår, obosit sa nu faca parte din discutie. Syksy ridica sprancenele ei subtiri, dar un zambet jucaus incepea sa ii apara pe buze. "Nu am venit aici pentru filtrurile tale, Syksy. Ceva s-a intamplat cu V-"
"Shhh. O sa inceapa spectacolul. Va rog, stati sa il vedeti. Nu o sa dureze mai mult de zece minute." spuse Syksy, si inainte sa se indeparteze de ei ii apuca mana lui Jacks si trase, apropiindu-i corpul de al ei. "Poate asa o sa uiti de fata de care te-ai indragostit."
Jacks ramase in loc, cu gheata in vene mai ceva ca atunci cand a vazut-o pe Vinter ultima data, si i-a inghetat totul fizic si sufletesc. Se intoarse incet cu capul spre Vår, ce se uita la Jacks cu ochii mari. Jacks nu stia daca de frica sau de ingrijorare, dar avea un avantaj, caci lui Vår ii parea rau de companionul sau acum. Avea sa-l foloseasca cu grija.
"Ce putere are Syksy mai exact?" intreba Jacks, si se intoarse spre multimea ce incepea sa se adune intr-un cerc.
Vår se uita la Jacks din varful capului sau cu par negru-albastrui pana in calcaiul ghetelor negre, lucioase. "Viteza. Putere. Aure. Orice ce iti poate aminti de un lup, sau un husky daca vrei sa fi draguta, si tot la fel de uman."
Din cunostintele limitate despre magie ale lui Jacks, putu sa realizeze ca aurele erau legate de personalitati si de stari. Probabil de asta putu sa stie cum se simt Jacks si Vår fara sa puna nicio intrebare, si asta ii indrepta coloana lui Jacks. Se vedea asa de mult cat de mult incepuse sa o placa pe Vinter, incat sa isi puna amprenta asupra aurei sale?
Spectacolul incepea, si Jacks ii multumea pentru a mia oara oricarei entitati ar exista acolo pentru cei cativa centimetrii in inaltime peste medie pe care ii avea. O putea observa pe Syksy, radianta precum o unda de curent electric, cu luna in spate. Fata saluta multimea, dand cu biciul si chiuind de incantare, cu doi caini mari, husky, in stanga si in dreapta ei. Intre o clipire si alta, Jacks putea sa jure ca a vazut trasaturile lui Syksy alungindu-se, gheare iesindu-i din maini, aratand la randul ei ca un husky, dar imaginea trecu pe cat de repede a venit.
Si atunci ceea ce Jacks nu poate descrie altfel decat iad incepu. Era frumos si fierbinte, si totul urla sub greutatea emotiilor care tineau multimea in loc. Jacks nu stia daca cainii chiar se marisera, dar acum pareau imensi, si cercurile ce acum un minut erau la un metru deasupra pamantului, acum erau la trei. Noii caini sareau prin ele, iar in timpul saltului si ei si cercurile luau foc.
Era magnific si terifiant. Jacks o prinse cu privirea pe Syksy si putea sa jure ca era dezbracata, doar cu biciul in jurul bazinului ei. Isi dezlipi ochii de la ea cand ii zambi, si nu mai avea dinti, ci colti. Reprezentatia continua; cainii se faceau din ce in ce mai mari, si isi schimbau blana de la rosul focului la albastrul negricios al cerului in timp ce alergau in jurul multimii, sarind peste obstacole, tarandu-se pe sub ele si rostogolindu-se in praf ce parea mai degraba pudra de talc, alba si faramitoasa, ridicandu-se jumatate de metru de la pamant.
Iar apoi cineva tipa, si visul se opri. Cainii erau husky din nou, si sareau prin cercuri cu limbile scoase, iar multimea chiuia adorabil, copiii cerand sa fie ridicati sus pentru a vedea totul. Vår era in dreapta lui Jacks, si parea ca ii e rau, cand aplauzele de final se auzeau. Jacks nu se simtea diferit acum, fara vraja ce sa ii intunece mintea, asa ca ii apuca cotul si il trase afara din multime, spre aleea pe care intrasera in satul propiu-zis.
Acolo, Syksy ii astepta, si Jacks constientiza ca era imbracata. Nu stia daca sa simta dezamagire sau exasperare ca macar se gandea sa simta dezamagire, si spera cu toata puterea sa ca acest conflict interior sa nu i se arate pe aura.
Dar Syksy parea interesata de altceva acum. Isi daduse jos paltonul sclipitor, aruncandu-l pe gardul unei case, si se uita cu sprancenele incruntate la perechea din fata sa.
"De ce fecalele mamelor voastre nu mi-ati zis ca Vinter a disparut?"
"Pai, draga sora, poate pentru ca..."
"Nu ma lua pe mine cu draga sora, natangule!" se rasti Syksy, si isi lipi o mana de frunte. Era rosie, si lui Jacks ii trebui o jumatate de secunda sa isi dea seama ca e sange, dar Vår ii lua mana dreapta a surorii sale inainte ca Jacks sa apuce sa faca o miscare.
"Cine ti-a facut asta?" intreba Vår, si amenintarea din vocea sa ii aminti lui Jacks de toata puterea pe care o avea el de fapt.
"Tu cine crezi?" isi intoarse Syksy cealalta mana, iar pe podul palmei acesteia era un sigiliu, precum cel de la scrisori.
Jacks se apropie pentru a-l studie mai bine, dar apoi ridica din umeri. "Ar trebui sa il recunosc?"
Syksy scoase un ras ce era mai degraba un latrat amenintator. "As fi ingrijorata daca ai face-o. Ce ati vazut voi doi acum nu e spectacolul meu. Ce ati vazut a fost o vraja..." isi ridica mana stanga, cu palma in afara, pentru ca amandoi sa vada. "Facuta de persoana asta."
"Deci o cunosti pe persoana ce a facut asta." ridica Jacks o spranceana, incercand sa isi ascunda rusinea de la iluzia cu Syksy dezbracata.
Vår scoase un hohot trist de ras, iar Syksy isi puse capul in pamant, parul ei negru si ondulat venindu-i in fata si acoperand-o.
"Din pacate, amandoi stim cine a fost." spuse el, si ii lua mana lui Syksy, trecandu-si degetele lungi peste floarea-de-nu-ma-uita de pe podul palmei surorii lui. "E sigiliul lui Kesä."
Dupa un moment de ingropat in mintea sa, ochii lui Jacks s-au aprins, incruntandu-se totusi aproape imediat. "Fratele vostru. Da. Dar de ce ar face asta...?"
"E un avertisment." vorbi Syksy, si cand se uita la Jacks din nou, lacrimile ii curgeau mute pe obraji. Il mai privi o data pe Vår, ce dadu din cap, inca aratand ingretosat. Syksy trase aer in piept, iar dupa ce vorbi, Jacks se ineca.
"Kesä o are pe Vinter." spuse Syksy. "Si ce am vazut eu, Vår si cu tine e ce pateste ea acum, daca nu venim in pestera ei pana la apus, maine... va muri."
Jacks ii dadu un pumn, dar durerea din sufletul sau nici nu se compara cu oasele ce i-au pocnit pe sub piele.
3 notes · View notes
cafeasipovesti · 5 years
Text
8 lucruri pe care ar trebui să le știi despre o relație la distanță
8 lucruri pe care ar trebui să le știi despre o relație la distanță
Sunt într-o relație la distanță de aproape 2 ani, și pe parcursul acestui timp am învățat câte ceva, de asemenea mi-am dat seama că înainte să intru în această relație nu am avut deloc habar cum e o relație la distanță.
Am intrat în această relația la distanță doar cu gândul că se merită să risc sau cel puțin persoana cu care aveam să încep această relație făcea să pară că merită încercare ( a…
View On WordPress
0 notes
iuuuubire · 5 years
Text
Dragostea poate trece peste timp, peste distanta, peste orice granita, dar numai daca intr-adevar exista. Asadar, nu da cu piciorul unei relatii la distanta, ci fa sacrificiul de a o aduce aproape, daca esti convins ca merita.
1 note · View note
iunie-8-vise-triste · 6 years
Text
Te-aș chema la un pahar de vin, dar mai bine îți spun că vin..
..la tine să bem o cafea...sa-mi spui că sunt doar a ta.
92 notes · View notes
scanteidecuvinte · 5 years
Text
Sper că voi avea ocazia într-o zi să-ți simt parfumul pielii, să-ți văd ochii căprui și să-ți admir zâmbetul minunat.Sper să te pot strânge în brațe și să-ți șoptesc: "Îți mulțumesc pentru toată încrederea pe care mi-ai oferit-o."
Scânteidecuvinte
35 notes · View notes
laccariaamethystina · 6 years
Note
Buna, scuze de deranj. Voiam sa te intreb ceva. Ce parere ai despre relatiile la distanta? Sunt in punctul de a incepe una si nu sunt sigura daca e bine ceea ce fac.
Nu sunt in masura sa spun “fa-o” sau “nu o fa” si nici nu vreau sa te influentez in vreo directie. Iti pot spune doar ce as face in locul tau. La baza intregului subiect de relatie la distanta sta ideea de fidelitate. Sunt de parere ca persoana cu care esti te poate insela, in timp ce te tine de mana, scriindu-i lui X cat de mult il iubeste. Nu poti garanta ca daca sunteti din acelasi oras, problema asta dispare instant. Poate chiar o relatie la distanta e benefica, nevazandu-va zi de zi, dorul amplifica sentimentele. Dar in aceasi timp, daca esti o persoana posesiva, geloasa, o astfel de relatie nu ti se potriveste. Conversatiile normale vor trece in certuri, crize de gelozie, acuzatii, jigniri si asa mai departe. Trebuie sa existe libertate, incredere si sinceritate. Ideea cu vazutul e dificila, chiar daca e distanta de 50 de km sau 500 de km, e un efort pentru ambele persoane. Cred ca dezavantajul cel mai mare este acela ca nu ajungi sa ii cunosti apropiatii, nu reusesti sa cunosti persoana aceea in totalitate vazand cu cine isi petrece el timpul. Oricine poate mima iubire, oricine poate face promisiuni, oricine poate fi ceea ce nu este de fapt. Luand contact cu prietenii lui/ei, reusesti sa o cunosti mai bine, afli lucruri noi, altfel gestionezi situatia. Vei stii lucruri din trecutul lui/ei, te vei putea baza ca in caz de ceva, ai la cine sa apelezi si asa mai departe. Nu prea ii dai sanse sa te minta. In schimb, daca e o relatie bazata 90% pe mesaje si apeluri, e posibil sa te cufunzi intr-o iluzie, sa crezi ca omul ala iti este loial cand in realitate e fix opusul a ceea ce s-a afisat. Oamenii cu care intra in contact sunt extrem de importanti si o relatie de prietenie cu acestia iti este tie benefica. Mai benefica decat sa il pandesti daca merge dupa paine sau sa se vada cu una/cu unul pe la spatele tau. Diferenta de timp petrecuta impreuna nu mai are rost sa fie adusa in discutie. Nu sunt nici pro, nici contra unei asemenea relatii. Sunt avantaje, dezavantaje si daca nu gasesti o persoane care sa merite efortul, da doi pasi inapoi si zi “nu, merci”. Nu merita suferinta de apoi pentru absolut nimeni de pe pamantul asta. Sunt foarte putine persoane pe lume care merita sansa de a avea asa ceva, majoritatea nu pretuiesc. Ceea ce iti pot spune din experienta este ca vei ramane cu gustul amar al ideii “I’m not good enough” :)
6 notes · View notes
suntaici · 5 years
Note
A zis ca o sa imi scrie atunci cand o sa fie mai bine. Se fac doua saptamani de cand nu mai stiu nimic de el. Nici nu ma saluta macar... Este suparat pe mine ca nu vreau sa fac facultatea in orasul in care face el. I-am explicat toate motivele mele (facultatea e proasta, in primul rand). Dar el spune ca nu-i asa, ca mi-am schimbat gandul dupa ce m-au convins altii. Spune ca ma iubeste mult si nu vrea sa ma piarda. Suntem impreuna de un an si totul e atat de neclar pentru mine acum.
E trist ca si-a lasat fricile si insecuritatile sa se bage in relatia voastra. Pana la urma visele tale si viitorul tau sunt mai importante decat dorinta de-a te tine cu forta langa el doar ca sa nu te piarda. Lasa-l sa-si ia cat timp doreste el.Daca chiar isi doreste atat de mult sa nu te piarda, ar putea macar sa incerce o relatie la distanta cu tine pe parcursul facultatii. Sa vada daca ar putea duce o rlelatie de genul, in loc s-o rupa direct de pe acum.
#dee
----------------------------------------------------------
Sunteti impreuna de un an si nu te-a bagat in seama de doua saptamani!Mie imi cam suna a: ati fost impreuna.Sunt relatii care au rezistat de-alungul timpului si la distanta daca s-a vrut. Avand in vedere ca el nici nu te baga in seama eu zic sa-ti urmezi drumul tau, sa te concentrezi pe facultatea pe care o vrei tu.Nu iti schimba planurile de frica sa nu se supere el pentru ca mereu atitudinea asta te va trage in jos, si pe langa asta iti vei crea viitorul in jurul lui, iar atunci cand chiar nu vor mai merge lucrurile o sa te oftici si o sa te enervezi ca nu ai facut ce ai vrut cu adevarat.
Follow your dream gurl!
#vertigo   
1 note · View note
inthecold-wideworld · 3 years
Note
Crezi in relatii la distanta?
Depinde
0 notes